Răscruce...

Pentru că iarna abia a început, fiind prima ninsoare cu zăpadă adevărată, adică din aia care scârţâie, mi-am dublat timpul pe care îl petrec la computer, şi pentru că nu am nervi pentru o oroare de joc nou, m-am concentrat pe amărâtul de blog, şi am conceput aşa, o anamneză, apoi am stabilit că trebuie să fac ceva curăţenie prin el.
Când am început blogul, acum vreo doi ani, parcă, am plecat la drum vreo 5-6 "prieteni". Nu erau ai mei, erau ai lui Neli-Hani, el fiind mai vechi în bandă. Încet-încet, s-au mai adăugat, deşi reţeaua nu e aşa de rapidă în conexiuni, ca FB, de exemplu. E selecţia mai riguroasă, pentru că nu se rezumă totul la like şi apreciază asta .
Mi-am recitit postările, eu fiind cel mai bun critic cu mine însămi, şi constat că erau mai bune, la început. E totul în raport cu starea pe care o am, asta e limpede. Viaţa mea s-a schimbat brusc , în scurt timp, în direcţii diferite, şi nu e uşor să le faci faţă, nici dacă doar citeşti despre ele, dar să le mai şi trăieşti!
Însă nu am renunţat la blog.
Pe prieteni, i-am pierdut pe drum. Sicti n-a mai postat de câteva luni, la fel şi Zeneseu, Chioru a închis taraba,Neli intră şi comentează din obligaţie, din cinci în cinci postări, de fapt acum nu mai intră deloc, pe la vechii prieteni. Manole, sufletul bloagelor, nu mai intra nici ea, decât la mare sictir, o dată pe săptămână, după care , dacă eu n-am putut comenta la vreo două postări de-ale ei, m-a sancţionat în stilul ei , aşa că nici n-a mai intrat...
Ei bine, fraţilor şi lumilor, indiferent care vă sunt motivele, să fiţi sănătoşi!
Veţi spune, din politeţe, că nu aţi avuit timp, că aţi avut probleme, o fi adevărat, dar la ceilalţi din blogroll, aţi avut timp să intraţi.
Înseamnă, atunci, că nu am calitate, din punctul vostru de vedere.
Nu mă ruşinez, şi nici nu mă obrăznicesc să spun de ce nu mă ruşinez.
Nu transpir după trafic, îmi este suficient ce am, bucuria mea e să văd că am vizitatori, nu neapărat comentatori,mai ales că mi-am pus barieră la comentarii, de ceva vreme, dar, dacă tot aveam construită o relaţie de prietenie, dacă tot comunicam şi în afara bloagelor, poate era frumos să şi rămână astfel. Am în listă bloguri pe care le citesc, dar nu le comentez. Şi eu sunt în lista unora care mă citesc, dar nu mă comentează. Dar, noi eram prieteni...
Nu sunt supărată, dimpotrivă! Intotdeauna îmi creez oportunitatea de a alege o alta situaţie, pentru ca boala lunga e moarte sigura!Şi pentru ca să nu-mi miroasă a penibil, pentru că nu ştiu să mă comport astfel, lista mea se modifică, începând de acum.
Încheiat comunicatul!

Flirt cu Lecter

Nu există condiţii mai bune pentru flirt, decât o asociere sadică şi letală de parcare aglomerată, centru urban cu trafic îngrozitor, ger de-ţi pocnesc urechile, zi de marţi, la care se adaugă personaje de drastică selecţie: Lecteriţa, mânioasă, călcând excavatoriceşte prin centrul municipiului, cu o depresie cruntă de shopping şi cu o faţă de rechin căruia tocmai ce i-a rămas inotătoarea dorsală într-un harpon, şi doi interlopi , genul valutist anii '90, alen-deloane cu gulerul ridicat şi buzunare marsupiu şi mai ales Audi alb, cât vaporul.
În mod normal, din toată fauna răspândită pe străzi, la ora aia, nici un exemplar de mascul n-ar fi putut avea, nici cea mai pervert formă de atracţie faţă de mine, Lectera rechinoasă; nici măcar dacă erau numai bărbaţi în jurul meu, şi nici picior de ală femeie. Nu aveam nici minimum de date care să mă promoveze în fanteziile vreunui mascul. La un moment dat, chiar mă vizualizasem într-o vitrină, şi nu era foarte în regulă, ceea ce vedeam!
N-am găsit nişte afurisite de ghete, nicăieri ! Peste tot, modele de mare şic, pe care nu aş putea să le încalţ nici singură în casă, cu toate uşile încuiate! Degeaba anunţă retailerii reduceri de sfârşit de sezon, lichidări de stoc, faliment şi ce se mai poate pe criza asta, nu găsesc nişte încălţări care să şi arate a aşa ceva. Peste tot, nişte boscârnăi cu tălpi groase şi bot rotund, tocuri hidoase şi accesorii chicioase pe carâmbi... Nu pot să înţeleg moda *parcare de tiruri* sau *bar de noapte la subsolul autogării*. Îmi doresc încălţăminte care să aibă forma piciorului, calapod perfect, confecţie şi material de bun simţ... adică îmi doresc imposibilul! Şi mai ales, ceva să se potrivească străzilor pe care calc eu, la mine acasă. Nu am avut noroc la cumpărături şi drept urmare, toată lumea din trafic trebuia să afle asta, după faţa mea. Ori, când am dat nas în nas cu interlopii, în parcare, era teoretic imposibil să se uite vreo secundă spre mine, doar dacă nu cumva aş fi avut vreo floare în păr, sau ceva...
Se uită unul, ridică din sprânceană, nu aşa de arcuit ca mine, dar pe aproape, îi repede colegului un cot delicat şi subtil, de s-a pomenit ăla cu un coş de gunoi în braţe, se uită şi ăla, zâmbeşte amabil... eu îmi fac scurt un calcul, cât mai aveam până la maşină, cât de mult trebuie să-mi schimb mimica, iar la nevoie cât de mult trebuie să fac economie de cuvinte (lucru imposibil, din cauza configurării mele genetice).Cât sunt eu de Lecter, trebuie să se ştie foarte clar, cu interlopii de Buzău, nu te pui ! Că până scoteam eu telefonul să apelez la mai vechiul meu prieten din spital, şef de clan, aş fi fost de mult în elicopterul Smurd,împănată cu tuburi.
Încerc să trec pe lângă ei, care tocmai încetiniseră mersul. Primul impresionat de mine, dă să iniţieze dialog:
- Sărut-mâna,sărut-mâna, sunteţi supărată pe tot Buzăul, azi!
- Nu tocmai, mai degrabă Buzăul e supărat pe mine!" Pe ăştia nu ai voie să-i ignori, pentru că se cheamă circumstanţă agravantă.
- Sunteţi foarte interesantă
- Mă dezamăgeşti, zic, sau mai bine zis mă întristezi, mă obligi să realizez ce resurse slabe are Buzăul la femei mişto, dacă m-ai observat tocmai pe mine
- Lăsaţi, că la asta ne mai pricepem şi noi, facem şi noi diferenţa !
- Fratele meu, înţeleg că e a doua zi după Valentine's, şi e lumea obosită, sau fiecare a plecat cu bucata acasă, dar mai aveţi ce recruta, sunt fete tinere, super bucăţi, iar eu nu văd să vă împiedicaţi voi de legea privind relaţiile cu minore... mă rog...chiar nu am date pentru a atrage atenţia.
Şi risc ( căci nu se poate să nu scap eu perla): Şi sunt prea obosită şi prea distinsă, pentru voi!
Am crezut că mai am un km. pana la uşa maşinii, deşi era langă ea deja.
- Da' nu-i nimic, că facem şi noi dialog cu distincţia dumneavoastră!
Hopaaa, ăsta are prezenţă de spirit, e mai rău !
Apelez la cuvioşenia lor, prezumată prin prezenţa unor cruci groase, la gâtul lor.
-Băi, suntem lângă biserică, şi avem şi peste patru'j de ani fiecare! Se cuvine ceva drept cugetare, nu?
-Bine, săru'mâna, vă lăsăm, n-am avut noroc azi!
-Mie-mi spui? Dar, crede-mă, cu mine n-ai noroc, nici dacă mă vezi cu un mănunchi de trifoi cu patru foi în mână, o potcoavă la gât şi una atârnată de geantă. E testată treaba.
Când am intrat în maşină, mă simţeam mai în siguranţă decât într-un ou.
Îi spun Ioanei: am flirtat cu interlopi, din ăia ruginiţi. Cred că erau tare plictisiţi, dacă s-au dat la mine!
...
Ciudate mecanisme de atracţie au bărbaţii! Nici femeile nu funcţionează mai simplu, şi numai pentru faptul că mă gândesc la asta, e semn de bătrâneţe!

Sub semnul lui Meletie

Avantajul uliţelor de la sate este doar beletristic. Cel mult, te transportă mental în lumea Moromeţilor. Dacă vrei să te fereşti din calea vreunei tutane, care ţine neapărat să întocmească o conversaţie cu tine,cand tocmai te grabesti,nu răzbeşti! N-ai unde! Stânga, poartă încuiată, dreapta, casă părăsită cu poartă încuiată, în faţă, tutana, în spate maşina de gunoi care e mai lată decât strada
Strada mea este o uliţă, şi ridicolul nu vine de la faptul că locuiesc eu pe ea, ci că este în zona zero a urbei, este strada pe care este amplasată primăria, este strada sediului administrativ; dar este o oroare, un depozit de rable existente sau tranzitante, după cum devine situaţia. Pe stradă am frizerie, şi toţi gibonii îşi parchează tărgile la uşă, să nu cumva să îşi mişte herniile vreo doi metri, în capăt am un atelier foto şi xerox şi IT, ai cărui clienţi şi mai ales manageri parchează în colţul intersecţiei, sau mai nesimţiţi, în mijlocul intersecţiei... Strada mea cu ochi frumoşi! : Şi mai e şi înfundată la un capăt! Mi-e frică să postez o fotografie cu strada mea, realizată acum 33 de ani, pe când era meritoriu , adică un teritoriu plantat cu meri,până să primească denumirea oficială Aleea Merilor, iar alături, o fotografie cu strada mea de acum! Este o involuţie crudă, şi ca elemente de urbanism, şi ca nivel de civilizaţie. Cândva, oamenii aveau bun simţ, acum nu mai au, îşi lasă căcatul înşirat pe la porţi, mormanele de fiare vechi, încă înmatriculate, sau resturile de la construcţii. Strada mea e un hoit, dar nu mă mai consum; altădată eram foc şi pară, acum sunt foarte relaxată.
Mai nou, avem şi magazin second hand, inaugurat azi. Prilej de pelerinaj cu lume bună, la mine pe uliţă. În asemenea context, dau nas în nas cu o matrafelniţă pe care n-am mai văzut-o din liceu, adică din 19o7, de la Răscoală. Am crezut că mor cu zile, m-a ţinut aia de vorbă o eternitate, din discurs mi-am dat seama că e foarte evlavioasă, creştină practicantă, aproape autoflagelant de creştină, vorbea şi îşi înnoda basmaua sub bărbie...
Unde dracu s-o inviţi p-asta la Bambuu, la o cafea, că intră cu deştele-n cruce, şi iese tămâind! Am rezistat vreo juma' de oră cu ea, nu prea aveam ce complimente să-i fac, ea mă omorâse de atâta admiraţie, că nu m-am schimbat, că sunt tânără, arăt ca fie-sa ( vă daţi seama ce îngrozitor arată aia), că sunt frumoasă...dar am prea mult ruj pe buze.
Îmi venea s-o întreb când s-a împreunat ultima oară(ca să mă exprim biblic), şi dacă nu cumva a făcut copiii din boabe de fasole. Dar am evitat să fiu nesimţită, fiind de-a dreptul vacă, aşa că i-am spus că rujul poate să scrie câteodată pe faţa femeii, mai explicit ca un cuvânt scris pe foaie, că E FEMEIE.
Ne-am despărţit într-un târziu, ea zicându-mi: weekend creştin, îţi doresc!
Ce-i ăla??? Hai că m-ai băgat în codrul des! Mai era piticul cu : "O săptămână bună vă doresc", dacă te suna lunea, sau: "să-i rugăm pe Sfinţii Părinţi, să ia cuvântul" Era vorba de preoţii din sală, şi m-am chinuit ani buni până l-am făcut să înceteze cu formularea asta deplasată, deoarece ei sunt preoţi, nu protopărinţi.
Am venit acasă, am deschis computerul şi m-am uitat pe calendarul ortodox:
Vineri - Sfânta Teodora Împărăteasa . Doamne Iisuse, dacă ar şti muceniţa aia de colegă, ce meserie de muiere a fost Teodora asta.... ce dansatoare şi ce prostituată de bordel a fost ea, până a adunat-o dintre.... cărţi, Iustinian, şi a făcut-o împărăteasă, s-ar lăsa femeia de religie.
Sâmbătă - Sf. Meletie
Duminică - Mucenicul Acvila şi Duminica Vameşului.
În fine, a vameşilor a fost cam toată săptămîna.
Deci, eu trebuie să petrec week-endul în spiritul lui Meletie? Nu cred! Am alte idei. Movies time, apoi termin cartea aia de poveşti uzbece, că trag de ea de o lună, şi nelipsitul spa duminical.
Aţi văzut "The King's Speech" ? Superb! Ştiţi că eu nu sunt cu fiţele de Oscar, sau de alte nominalizări, ci văd filme care miros a filme bune. Eeeeiii, filmul ăsta e film ! Nu vă fac sinopsisul, dar e genul ăla de film istoric, cu dramă cu umor, mai ales englezesc, cu talent de actori de teatru, genul british.... Nu are legătură nici că joacă Helena Carter Bonham, din Harry Potter, şi mai ales Michael Gambon, irlandezul perfect, care îl joacă pe prof Dumbledore, tot din Harry Potter.
The King's Speech e film, nu abureală!
Aştept cu nervii încordaţi lansarea pe torente a lui The Rite, cu Hopkinz! Şi acolo, am senzaţia că o să văd meserie de artă teatrală.
Ce muzică ascultăm? A! Ceva din tinereţea mea, tot din 1907.
Nu, nu m-a rugat Boy George să-i fac trafic, şi nici nu cred că ar muri biserica de dragul lui...
Şi mai ales, slăviţi-l pe Meletie!

Campania: Să ne sfidăm discopatiile !

Şi să ne mai relaxăm un pic! Marţea e o zi numa' bună ,pentru aşa ceva!
Ce facem când vremea nu este tocmai potrivită pentru mişcarea în aer liber?
Curăţăm cartofi? Nu!
Călcăm rufe? Nu!
Lustruim prin baie? Nici atât!
Şi, să stabilim ce înseamnă vreme nepotrivită pentru mişcare în aer liber: vremea asta, primavaratică şi caldă, nu e bună!!! E vehiculantă de viruşi ( n-o să mă determinaţi niciodată să folosesc pluralul "virusuri", aşa cum n-o să scriu vreodată "într-o" fără cratimă, sau "nici o" , împreunat). De aia nu mai pot eu de ce a stabilit Academia, într-un moment de inspiraţie derivat din prune fermentate!
Deci, e vreme cu soare, şi stăm în casă.Dăm un Google search pe fiţe de fitness, şi alegem Zumba!!!
Nu alegeţi Pilates, nu e pentru femei temperamentale!!! Pentru asta ai nevoie de mult calm şi relaxare în poziţii statice, te mişti în reluare, parcă eşti la QiGong... nu merge!
Alegeţi Zumba, ne e oarecum cunoscută, multora, dar în varianta executată de bărbaţi, când îi scăpăm pe scenă la vreo nuntă, după cinci ţuici, iar ei vor să arate tuturor, ce graţioşi sunt la dans. Şi, cu cât se aplaudă mai tare şi se râde în sală, cu atât se învârtoşează mai cu spor!
Deci, Zumba e un fel de dans aerobic fitness, nu faci altceva decât să te relaxezi la maximum, dansând, şi, în acelaşi timp să-ţi lucrezi fizicul!
Ăsta e dezavantajul femeilor din provincie: nu beneficiază de săli de fitness şi aerobic şi Zumba, şi automat, de aceea sunt mai încruntate şi mai prost-dispuse, când le întâlneşti pe stradă. Păcat, femeile au nevoie să se relaxeze, în felul lor, în spiritul lor, ludic, să râdă, eventual, una de alta, ca în fiecare clipă, dar, din asta să se antreneze în ceva util şi mai ales, plăcut.
Am urmărit nişte demonstraţii de Zumba, e drept că nu e voie, pentru vertebrele mele supărate, să interpretez mişcări prea curajoase, dar...începutul e greu(ca în viaţă), căci, după ce ai articulaţiile încălzite şi bagi nişte stretching pe muşchi, eşti mai ceva ca Maia Pliseţkaia (care atingea scena doar când avea ea chef, în rest , zbura!)
Am găsit pe You Tube nişte clipuri cu Zumba, sunt destule, dar am leşinat de râs la unul, deşi nu e frumos să reacţionez aşa, dar, ce să fac, sunt câteodată, acelaşi copil care punea piuneze pe scaun, la profesori, sau care tăia cu bomfaierul picioarele scaunului...
Priviţi-o pe doamna cea grasă, din spate, cu tricou negru! E antitalent, dar perseverează! De aia nu mai poate ea, că nu arată ca cele din faţă! Insistenţa cu care exersează, e lege! Iar aia subţirică, în tricou verzui, parcă are în ea trei tenii gata să iasă! Daţi play pe titlul din fereastră să urmăriţi direct pe You Tube, ca să aveţi imaginea completă

Zumba se face pe orice fel de muzica, chiar şi pe cea difuzată la tarafteve sau favorit, nu-i problema,poate chiar ar fi cool să mixezi pe Nea' Benny Sinulescu, dar văd că e fiţă pe "We no speak americano", sau Poker Face.

Pentru cei avansaţi, sculă de dans ar fi pe MC Hammer, cine nu-şi mai aminteşte ce nebunie a făcut cu "Can't touch this!" la premiile Grammy, în '91 !
Fetelor, dacă nu aveţi demaraj, să ştiţi că nu porniţi la cheie! Şi nici cu două sârme, ca la Dacie! Porniţi cu o cinzeacă, şi pun pariu că vă mai opriţi la sfârşitul CD-ului!
Distracţie maximă!

When the yellows takes reds to dance!

Mare emoţie, mari aşteptări! Ne-am emulat pe noi , de bucurie, astăzi, când şi-au jurat la altar, o credinţă foarte veşnică, unul - altuia, pesedeul şi penelulcupeceul. Nu mi-au ajuns 6 rondele cosmetice, calmante, pentru ochi, ca să-mi revin ! Avem USL-aşi ambidecştri? Mai era vreo variantă neîncercată până acum?
Mă întreb dacă m-am prostit, cumva, mai dându-mi din când în când, dictare, ca să văd dacă mai ştiu să folosesc cratima, sau caracterizând personajul Niculae Moromete şi comentând Mări sub pustiuri, ca să văd dacă mă mai pricep unde i-am pierdut pe clasici, si de ce era nevoie de contemporani... Sau scot radical din 64 şi-mi iese din prima, fără virgulă. Deci, exist intelectual!!!
Şi atunci, crezând căci vor mai fi fiind din cei ca mine ( ca să vă arunc peste scaune, cu spaţiul poetic din exprimarea mea), de ce nu ne suspectează încă, politicienii, de niscaiva inteligenţă? De ce? Poate cineva, să creadă că această alianţă, pardon, uniune, va supravieţui alegerilor locale? Cum să uneşti o ceva care, în principiu ar trebui să fie dreapta... şi, deşi îmi cunoaşteţi opinia despre stânga şi dreapta în politica românească, înclin să cred că, măcar de-a lungul şi uşor de-a latul istoriei, liberalii au cam jucat hora pe dreapta. (Dar, asta era acum mult timp. Era, pe când nu s-a văzut, azi o vedem şi nu e!)...deci să uneşti cu ceva care ar trebui să fie de stânga, dar n-a fost niciodată stânga, şi iar îmi dau vreo 500 de palme, căci ar trebui să-mi fie simpatici, măcar teoretic. Nu pot să zic doctrinar, că n-am suficient wiskey în sticlă.
Pot să înţeleg că e cam acută nevoia de a trimite la plimbare un guvern care nu poate, sau nu vrea să scoată nişte soluţii , dar nu pot să înţeleg ipocrizia cu care se aşază băieţii la masă, flash-flash camerele şi doi-zece, doi-zece, microfoanele şi încep să-şi zâmbească şi să se gratuleze reciproc, şi pesedistul şi penelistul, care până mai ieri se stucheau ca mâţele pe bătătură, cu aroganţele lor foaaaaarte fine, ca lanţul de drujbă. Nota zece lui Orban! El a zis că nu crede în uniunea asta! Acuma, nu se ştie dacă a zis asta pentru că oricum nu prea mai e în prima linie a liberalilor, deci nu prea mai prindea nici vreun post de top, dar a avut oo şi a zis că nu vrea. Cre' că nici Tăriceanu, nu a înghiţit găluşca asta, dar nici el nu mai stă în linia întâi.Bă fraţilor! Nu era cea mai tare şmecherie, să ieşiţi voi la conferinţa de presă, şi să ziceţi aşa:
"Luuzăăăriloooor! Atenţie macsimă, aicea la noi! Nu putem scăpa de al boalii marinar, decât dacă ne unim într-o unire unită! Şi mai bine o aruncam pe mama în fântână, decât să mă unesc cu ăştia de la ălălalt partid, dar n-avem ce face, fraierilor! Murim, vomităm după colţ, tragem nişte bicarbonat pă nări, stins cu oţet, şi mergem mai departe!"
Nu să rânjiţi ca reclama la apă de gură şi să pretindeţi că viaţa va curge ca Ozana cea frumoasă, la vale, şi voi veţi face una mie-una ţie, şi-una lu popa Ilie, la împărţeala primăriilor şi consiliilor judeţene, că nu merge! De exemplu, la noi, nici nu se ia vreo secundă în dezbatere subiectul, pentru că recunosc toţi, piticul se suie pe două bucăţi de BCA, şi zice: la loc comanda, candidatul sunt eu! Şi mi se pare normal ( momentul, nu piticul). Şi aş dori, vă rog frumos, poate chiar piticul să-mi satisfacă această sadică dorinţă, să mă invitaţi şi pe mine la şedinţe din alea comune, cu penele şi pesede şi pece, la Nehoiu, ca să mă tăvălesc pe jos, ca emoticonul ăla cu egal şi două paranteze. Deci, nu se poate, după ce ce şi-au zis de mame, de neveste, de fiice şi fiici, să se dialogheze ! Nu se poate! De aia îmi vine scârbă, că în campania trecută, se tot făceau gagicile între ele, panarame şi analfabete şi câte în lună şi în stele, după care erau la braţ, la chef la un sfânt Nectarie! Acum, se ceartă unele cu altele şi se pupă altele cu unele. E valabil şi la bărbaţi! Si pentru oamenii de rand, care se ocărau pe la porţi, sau prin piaţă, şi-şi vopseau geamurile, şi-şi dezumflau cauciucurile. Azi, mă calcă un maimuţoi pe bombeu şi mă întreabă ceva personal. M-am scuturat ca iapa de muşte şi l-am întrebat: Auzi, mă?! Eu, ca eu, că, de bine de rău, n-am nici o tresărire şi vezi bine după, ani de aşteptări, că nu ţi-am oferit bucuria să mă vezi în genunchi în faţa piticului, dar tu cum te duci la şedinţă cu el, de luni încolo, hm? Căci o să facă pipi pe tine, cu boltă! Nu că ar fi el foarte tare, ci doar că eşti tu foarte prost, şi dacă răcneşte la tine îţi pică jos, izmenele!Aşa că vă rog din suflet, invitaţi-mă la şedinţe, jur că stau cuminte, nu fac pocnitori, nu mă strâmb în spatele piticului, nu mişc! Dar vreau să vă văd feţele, la toţi! Ce dracu faceţi cu senatorul , de care abia aţi scăpat? Că s-a dus la pece, care s-a unit cu penele şi apoi cu pesede?!? Deci e de-al vostru! Să vă trăiască!
Ceea ce îmi place foarte tare, e că au stabili în primul rând, la protocol, că nu îşi vor da la geoale, în public. Păi nu, dar în particular... să vezi ce căzături pe gresie, în baie, se înregistrează!
Sau, mai inteligent, se discreditează , unii pe alţii, lăsând impresia că e autoeliminare.
Cea mai tare metodă, la nivel local e alta, gândită bine, de cineva care îmi cunoaşte reacţiile. Primesc acum 3 zile un sms luuuung, s-a livrat în secvenţe, care avea un conţiunt intenţionat ţăţăresc şi cârcotaş; în realitate, era scris fără ABSOLUT NICI O GREŞEALĂ DE GRAMATICĂ SAU SCRIERE/PUNCTUAŢIE. (Plus un neologism mofturos : "rapace"). Nu mail, nu coment pe blog, nu ceva care lasă urme. Sigur că numărul era de cartelă, nou achiziţionat, dar cui îi pasă? În mesaj era vorba de o persoană care nu e prea agreată, la nivel politic local. Şi o băgau la mine, pe ţeava puştii, cu avertizarea că face comentarii curajoase despre mine şi ar da să intre prin jucăriile mele. În timp ce eu eram cea mai deşteaptă şi mai vrednică de acest oraş minunat! Deci, oameni buni, înţeleg ce doriţi: să-i fac din zece minute de lectură, un veac de publicitate. Nu se poate, pentru că nu sunt naivă. Voi vă folosiţi de blogul meu, s-o fac ţăndări, pentru că, ne place , sau nu ne place, la nivel zonal, al meu e trofeul, la bloage! Si e citit si răscitit... Nu se poate, vă repet, deoarece, eu îmi rezolv problemele în stilu-mi de-acum branduit, şi fac anchete mai nenorocite ca ale de la de ne a. Nu pun botul la semeseuri, că sunt mare şi mă descurc. Şi eu am o boală, a probelor. Dacă le deţin, atunci.... nu vreau să vă reamintesc, cum fac la furie! Dar lăsaţi-mă să mă desfăşor cu resurse proprii! Nu se poate să vă fac eu jocuri, moca, sau să tabăr pe oameni, ca nebuna din porumb!
...
Deci, oamenilor de prin politica mare şi mică, voi sunteţi sănătoşi la cap? Ce vreţi să înţelegem din uniunea asta? Indiferent ce va fi , rău, să se întâmple, noi suntem vinovaţii! Iar ceva bun, nu are cum să ni se întâmple.
Azi noapte a fost viscol, la noi. Mă rog, poate nu unul tipic, pentru că noi suntem protejaţi de munţi, dar a fost un vânt foarte violent, cum n-a prea mai fost. Astăzi, pe la vremea prânzului, tot oraşul era plin de ţigle şi de geamuri sparte, căzute pe trotuare. În faţa blocurilor 28, 28A şi 28B, nu puteai să treci pe trotuar. La fel, în spatele băncilor, spatele Casei de cultură.Dar , NICI DRACU nu le strângea! Treceau toţi, ca nesimţiţii şi le ocoleau. Mă refer la cei care locuiau acolo. Nuuu, ei aşteptau primăria să vină să le strângă căcatul din faţa blocului. Cine să vi le strângă, deştepţilor, că amărâta aia de muiere care e mai aprigă decât un bărbat, e şi ea liberă, o zi pe săptămână. Pe ea o vezi în utilajul de la drumuri, dând cu lopata nisip pe drum, ea taie lemne la circular , în curtea primăriei... femeia de la casa de cultură , dă şi ea la lopată, sparge gheţa de pe trotuar... Eu mă întreb, nu le-a văzut niciodată , primarul, din maşină? Şi dacă n-ai picior de bărbat în oraş, nu pui două muieri la lopată, la gheaţă, şi la tăiat lemne! Că nu dă bine la imagine, stimate gospodar!
Să revenim la uniunea care ne va binecuvânta politic! E vreunul care crede că va rezolva ceva? Eu cred că doar se vor transfera dosarele de licitaţii, de colo, colo, şi poate oferă mai multe găleţi şi tocitori de plastic, în campania asta. Vă rog frumos, la selectarea materialelor de campanie, să-i lăsaţi pe cei de la pesede să aleagă brichetele, căci au funcţionat doi ani. Straşnice brichete!
Am uitat de udemere. Vor veni şi ei, fireşte, la un moment dat, în uniune, nu? Că ei sunt veşnicii: treabă n-am, da' cale-mi fac! Mai e cineva? Aoleu, dandiaconescudirectşinreluare! Ăla a spart sondajele! Le ţinea în borcane. Eu cred că alianţele sunt ca şi gugălul ;te ajută , dar nu te fac mai deştept. Şi mai cred că în politică, trecutul are valoare de precedent. Şi constat că iar n-am cu cine să votez.

Have you ever seen my train ?

Vă spuneam cândva, că mă fascinează zgomotul facut de roţile trenului aflat în mişcare.Când aud tren, îmi imprim inconştient o ritmicitate crescută a pulsului, pentru că visez la trenul meu.
Trenul din visele mele nu este unul obişnuit, dar nici nu este ireal. Numai că este departe, şi de acolo, pleacă şi mai departe, cel mai departe dintre toate trenurile.
Un singur muritor stie care este trenul meu, si acela se afla in Gara Brasovului, printre linii, se joacă de-a Enciclopedia Feroviară a Lumii, şi chiar reuşeşte.
...
Am fost la Braşov, acum câteva zile. Am condus pe cineva la gară.
Gara aia a devenit sinistră. Am rămas, strategic, lângă uşa de la intrare, până s-a rezolvat cu biletele, pentru că nu-ţi vine să faci doi paşi, înăuntru. Unde e Gara Braşovului, din copilăria mea? Iarna, forfotind de schiori şi de turişti, călduroasă, primitoare, unde mâncam, la un bufet, nişte covrigi uriaşi cu Sana, şi cele mai bune chiftele din viaţa mea!
Nu mai există, gara aceea. E doar un hangar rece, în locul ei. Ne-am îndreptat către linia 4, aia era la locul ei, dar,accesul până la ea e dezastru... Afară, pe peronul liniei, o tăbliţă cu nişte lămuriri suplimentare, privind configuraţia şi numerotarea vagoanelor, pentru că dintr-un punct, ele se despart şi pleacă spre alte destinaţii... Vreo 15-20 de călători, pentru trenul de Oradea, care intra gâfâind snob, în gară, că doar deh, e Intercity, e luxos cu spume! În afară de butonul verde pe care apeşi ca să se deschidă uşa din afară, n-am identificat vreun semn de minunăţie la el... Şi, mă rog, toţi călătorii se îmbulzeau la o singură uşă, cea a vagonului 5, căci acolo i-a îndrumat doamna de la casa de bilete, răcnind în difuzor:
- Dar să urcaţi neaparat în vagonul 5, că altfel vă treziţi la Tg.Mureş!!!
Trenul avea să stea 10 minute în gară, dar, ca toată lumea, să ne grăbim, să ne grăbim, să urcăm! Toţi avem sindromul ăla panicard, că pleacă trenul fără noi. Am rămas e peron, strigând în glumă: Ai grijă să nu scoţi capul pe geam, şi să nu iei bomboane de la oameni străini!!!
Câţiva tineri râdeau de gluma mea, un domn grăbit, care coborâse după apă, s-a împiedicat de mine şi tot el, bombănind, îmi zice din mers: Dă-te măi fătucă, măi!
Nu m-am supărat pentru "măi fătucă", după 40 de ani sună chiar măgulitor, să auzi asta, dar tot i-am trimis pe direcţia deplasării lui, un:
-Poate vrei să te pleznesc cu geanta asta în cap!
Este cea mai menţionată funcţie a genţii mele, ever! Nu este şi cea mai utilizată, dar ţine de sex-appealul meu, să spun: Poate vrei să-ţi dau o geantă în cap!
Când am ieşit pe peron, un nene, agitat profesional şi chiar profesionist, mergea cu o viteză remarcabilă de la un capăt la altul, printre călători, şi striga: călătorii care vor să meargă la Oradea, bla,bla,bla... cei care vor la Tg.Mureş, bla,bla,bla...apăsaţi butonul verde la sosirea trenului în staţie... la un moment dat nimeni nu-l mai asculta, dar el îşi făcea rondul. Cred că e pensionar de la Căile Ferate, pentru că e în vârstă şi mai are pe el uniforma aia veche. Şi mai cred că pasiunea pentru munca lui îl aduce zilnic în gară. Pare uşor... deraiat, dar foarte însufleţit de atmosfera de pe peroane.
În clipa în care ne-am luat rămas bun , printre călătorii care se îmbulzeau la uşă, am spus mai mult pentru mine, ştiind că nimeni nu are timp şi motiv să mă audă:
- Trenul meu e altul, merge la Vladivostock !
În secunda următoare, fără să mă privească, urmându-şi drumul lui, nenea ăla a început să turuie: Moscova, Rusia europeană, Orientul Îndepărtat Rus, Mongolia, Marea Japoniei...
Am rămas blocată, mută, după care am plecat râzând ca disperata, prin pasajul subteran. Nu mi se mai părea aşa urâtă, gara.
Da, nenea ăla,părea că vrea să mă urce în trenul meu.
De când eram mică , visez la un traseu cu Transsiberianul. Tataie avea o carte veche, scrisă în limba rusă. Povestiri despre Zoia şi Şura. Ne citea din ea, iarna. Poveştile ruse se citesc iarna, obligatoriu. Şi ne povestea despre trenul care face două săptămâni , prin Siberia, până la Vladivostock. Toată viaţa mi-am imaginat trenul ăla!
Vara trecută mi-a povestit un domn care a prins tinereţea Transsiberianului, cum se desfăşoară traseul până la Vladivostock. Prima gară după Moscova este la 300 de km. A doua, după încă 200 km, a treia, după alţi 500 de km... prin Ekaterinburg, Novosibirsk, Taiga, Krasnoiarsk... apoi se desparte ruta Transmongolianului şi cea a Transmanciurianului, care îţi oferă posibilitatea să vezi Deşertul Gobi, şi Marele Zid Chinezesc şi care scurtează ruta spre Vladivostock.
Dar, cine ar scurta un aşa drum? Cine ar rata Baikalul?
Călătoria durează acum,o săptămână (dus) şi are un traseu de aproape 10.000 de km, trecând prin 8 fusuri orare. Ziceţi voi că este plictisitor?
Pentru mine, nu e! Pentru mine e cel mai preţios vis pe care l-am avut vreodată! M-am mai fâţîit eu, pe ici, pe colo, am văzut ceva locuri, dar asta ar fi călătoria vieţii mele. Unii spun că e romantic, traseul. Alţii spun că eşti nebun, dacă crezi că e romantic să stai două săptămâni în tren, una dus, una întors. Eu nu simt romantism, ci întâlnirea mea cu mine! Unde n-am eu noroc, să merg la nesfârşit cu un tren care mă duce departe, cât mai departe ? Să am un samovar de un hectolitru cu ceai rusesc, vreo două sticle de vodcă, sub canapea, şi să mă tot uit pe geam, afară.
Nimeni nu e nebun să vrea să vină într-o astfel de excursie, dar n-aş avea nici o problemă să mă duc singură. Până când o fi să mor, tot mă duc la Vladivostock, cu Transsiberianul.

Pământen(c)e zdravene şi autentice, oferă clipe magice, unor domni agatârşi, generoşi!

Să ne înţelegem din start, prieteni! Aveţi de-a face cu o semi-zeoaică, şi pretind atare respect!
Pe lângă faptul că am casa amplasată în coada unui lito-dragon (dacă mă întrebaţi ce e ăla, vă dau afară). Şi sunt o urmaşă a ultimului cavaler agatârs. Nu mă întrebaţi nici ce e ăsta, căci eu am simpatizat doar cu volumele 2 şi 4 din Dicţionarul Enciclopedic ilustrat.
Acum vreun an, după marea jmenăreală juridică a lu Dorel din Buzeşti, urmaşul celor mai vajnici boieri de pe Pripoare, mi-am făcut arborele genealogic, după care l-am postat pe blog. Uitaţi de mâzgălitura aia, căci l-am reconfigurat şi rezultatul este devastator pentru cei care nu aveţi sânge verde prin vene. Sunt semizeoaică!
Cât era să mai treacă, până să mai apară un Tralai-Lama cu mansarda plină de lilieci, care să ne lămurească pe noi, ăştia fără de carte şi fără de arginţi, că suntem vatră olimpiană, sau cerească, sau, mă rog, ceva de mare fiţă, nu de neam-prost.
S-a sculat unu, foarte plin de energie, cre că făcuse nişte spălături stomacale cu RedBull şi vodcă + vreo şapte pastile colorate după modelul spectrului, şi a zis aşa:
Stop joc! Gata cu iobagii şi plebeii şi rumânii şi ţăranii!!! Cel puţin, ăi din Ardeal! Pentru că suntem urmaşi ai marelui neam al agatârşilor, şi suntem concepuţi din sămânţă de zeu în matrice de pământeancă! Şi pe teritoriul nostru au fost construite primele pirami(z)de!
Mă uitam la el , săracu', n-aveam cum să mă enervez! Mă gândeam însă, deh, minte perversă de muiere, cum le măldăreau zeii pe pământence, şi ce mişto că nu exista 112 şi Asociaţia Femeilor Victime ale Violenţei Domestice şi Sălbatice, se puteau preface în voie, că se împiedică, precum găina aflată în dilema puritanismului de ogradă.
Ultimul cavaler agatărs, aşa cum s-a intitulat acest Viorel sau Valentin, a mai zis că cetatea Râşnovului stă pe nişte vetre ale unor aşezări vechi (asta ştiam şi noi), dar care aşezări sunt sub formă de piramidă, căci se vede după forma munţilor din jur ( mai ştie careva vreo altă formă geometrică a munţilor, în afară de cea piramidală-conică?). Ia uite ce noutate, muntele e ascuţit! Mâine ne spune că focul e fierbinte, gheaţa e rece şi zăpada e albă. Aşaaa, şi cică tunelurile "subterane de sub pământ" (nu-mi aparţine formularea, căci mai ştiu , măcar marţea, ce e aia subteran) au staţia de plecare Râşnov şi sosirea în Munţii Buzăului.
Nea tătuţu' ! Să-ţi trăiască neamul agatârc, dar ştim şi asta, numai că în formă oleac' diferită. Ai citit şi matale, Radu Cinamar, sau ai mai dat câte-o geană pe la Oreste pe sait, dar ai sărit nişte rânduri! Lasă, breee, că nu e acolo cupola aia, unde zici matale, e în alt platou muntos!
Şi deci, noi suntem nişte agatârce (Doamne Fereşte, cum sună asta!) mixte.
Vă rog frumos, cine are farmacii în zona aia, nu mai daţi, dom'ne, nitrazepame sau alte miorelaxante, cu sirop de tuse,sau carmol, pe aceeaşi reţetă! Că zice ăsta că mama s-a ţinut cu agatârci, şi poate-l pocnesc în dinţi, că singurul bărbat din viaţa maică-mii a fost tata, care era bozgor autentic, şi am ieşit eu, care sunt cam din aceeaşi gamă cu armele albe. Şi bunică-mea s-a iubit cu polonez, aşa că nu sunt agatârcă!!! În cel mai rău caz, care e şi real, sunt polski-ceardaş-buzoiancă.
Ne explica el, cum că zeii se plictiseau la baia publică, între ei... şi au văzut ei că pământencele erau frumoase... şi dă-le zmetii! Ştim şi asta, măi, antropologu' lu' agatârs, dar mai ştim că din împreunarea lor au ieşit mutanţii, ciclopii, titanii, uriaşii şi alţi d-ăştia cu genele congelate şi pieptănate. Ce, eu sunt cicloapă? Am doi ochi, unul mai prost ca altul, dar... las-o dracului , că a muiere, arăt, orice s-r zice! Dacă vrei vatră de uriaşi, pofteşte matale la Bozioru, la Tainiţe!
Am cunoscut şi eu acum vreo...mulţi ani, unu zgubilitic, cu sinapsele realizate oxiacetilenic , venea la bibliotecă şi voia să citească enigme şi mistere, şi mă ţinea cîte 2 ore, în frig, să-mi explice cum e cu extratereştrii, şi zbiera la mine că sunt proastă, dacă nu cred că el comunică cu unii de pe o stea roşie. La vremea aia, mi-era teamă să-l dau de pereţi,că mă spunea piticului, acum nu mai vine, că l-aş lua de breton şi l-aş duce fix la pitic în birou, să-i spună şi ăluia că ştie limbajul quarcilor. Poate l-ar fascina pe pitic şi ar rămâne aşa, cu fascinaţia rotind, pe sub lunete, ca şarpele Kaa.
Ăsta agatârsul, cică ştie şi el nişte extratereştri care vin din când în când prin păduri pe la noi.Or fi având şi ăstia niscai exploatări forestiere, că doar nu rămâneau ei mai proşti. Adică, şi ăi mai oropsiţi din Biblie, taie pe la noi păduri, şi nu pun botul şi extratereştrii? Ce dracu!
Dom'ne, da' am văzut eu prin filme, că extratereştrii mai şi răpesc din ăştia pământeni! Oare, cum se face selecţia? Că eu m-aş duce cu ei! Nu mai e cazul să precizez că după trei zile m-ar bascula înapoi, exact în locul din care m-au luat ,şi vor fugi mâncând praf stelar...
Oare o fi profitabil să mă apuc de o afacere nouă: peşte pentru agatârşi şi extratereştri ? Să le intermediez la ăştia vacanţe cu piţipoance pământene. Ce dracu, imobiliare selenare au fost de mult executate, bordeluri marţiene, de ce nu? Da, cre' că mă fac peşte interstelar.

Festina lente, Lectere!

Îi înţeleg pe cei care nu anjagează persoane trecute de 40 de ani. Randamentul ne pică din coş, şi-l privim cum se duce de-a dura, cu , sau fără regrete. Concentrarea şi focalizarea atenţiei sunt de-acum, doar vorbe şi istorie, şi ne uităm la ăştia micii, cum îşi întind zbucimul pe felia vârstei...Ăştia sunt la rând! Gata, generaţia noastră e de-acum material de stratificare, în nici un caz de construit vârfuri. Nu suntem nici de pensie, nici de avangardă. Adică suntem, nici calzi nici reci. Nici măcar Biblia nu i-a tratat generos pe ăştia din categoria nici/nici.
Semnele timpului se văd în oglindă sau se simt în oase, în privire, în rigiditatea mişcărilor, în orchestrarea proastă a tuturor reacţiilor, intenţiilor, actelor, acţiunilor...
M-am trezit dimineaţă, distrată şi defazată de realitate. Aş fi preferat să mă menţin aşa toată ziua, e bine când ai zile din astea plate, fără faze de platou şi puncte critice. Şi ar fi picat ca un cadou, pentru mine, aflându-mă după o perioadă densă , cu volum mare de învăţat, de scris, de conceput idei şi teme, variaţiuni pe o temă dată. Adică nu; aleasă.
Am mârâit nemulţumită, şi am plecat totuşi, de acasă. Aveam de făcut un raport statistic, pe anul care a trecut, şi e îngrozitor! Toate rapoartele statistice sunt concepute de idioţi, se adresează idioţilor, le completează nişte idioţi, adică noi, le contrasemnează unii şi mai idioţi ca noi şi le centralizează mama idioţilor, în scopul clar de a exista pe acest tărâm mirific, numit România, nişte posturi în plus. Institutul de statistică şi serviciile aferente lui sunt nişte aberaţii!
Toată lumea, dar absolut toată lumea le completază cu date "din burtă", ca să dai bine, să arăţi că te striveşte activitatea la locul de muncă şi că-ţi faci datoria. Ţi-o faci pe dracu! Statul este cel mai desăvârşit instructor care ne învaţă să minţim , pentru ca mai apoi, să tragem tot noi consecinţele.
Şi uite-aşa m-am enervat eu şi nu mai umflu cifrele, că şi dacă ai rezultate, nu e nici o sfârâială.
Şi fac eu raportul într-o oră, că era de numărat, de împărţi, de adunat, de scăzut, trebuie să iasă o cheie , care niciodată nu iese, decât după ce refaci de j'de mii de ori, formularul... Anul ăsta mi-a ieşit din prima, deoarece, v-am spus, nu m-am mai chinuit să par Red Hat.
E prima oară însă, când citesc adresa de înaintare, abia după ce completez formularul. Niciodată o reprezentantă a zodiei Fecioarei, n-o să facă asta!!! Niciodată! Toate Fecioarele ciesc hârtiile şi pe cant, iar dacă sunt explicite ca bună-ziua, ele tot dau o interpretare specială după ce recurg la vreo 450 de scenarii. Iată că m-am greşit, tura asta! Şi după ce îl termin, văd că avea de fapt, o cerinţă în plus şi una în minus. Am crezut că mor. Am descărcat un formular standard, de regulă nedisponibil, dar eu găsesc şi pe dracu ascuns după o cortină neagră. Am terminat, în sfârşit, am suflat uşor peste foaie şi am băgat-o în plic. Am bombănit un pic, deoarece pe adresă tocmai scria că celelalte două tipuri de formulare ne vor fi trimise mai târziu, deoarece nu s-au pus în circulaţie, ca să zic aşa. Urma, deci, să mai muncesc o tură, câteva zile mai târziu. Conştiincioasă, le-am trimis repejor, pe alea, ca să ajungă la timp. Am ajuns la poştă şi nu aveam plicul, îl lăsasem pe birou. M-am întors.De la bibliotecă, trebuia să iau şi un atlas , pentru un copil, şi să i-l las acasă. L-am luat, dar am trecut pe lângă casa copilului, fără să i-l las. Ajung acasă, descui uşa, constat că trebuie să mă întorc să las atlasul, şi între timp, văd un plic mare în cutia de poştă. Veniseră şi celelalte formulare... Am înjurat scurt. Până le-am deschis, până m-am învârtit, am decis să mă duc iar la bibliotecă, să le completez dracului şi pe astea, să scap, pentru că sunt greţoase. Am uitat desigur, atlasul. Trec pe lângă casa unde stătea copilu, mă vede, mă întreabă... mă întorc, iau atlasul, sună telefonul, şi , vorbind, trec iar cu atlasul pe lângă copil. Ajung la serviciu, iau acasă registrele după care trebuie să lucrez, uit atlasul, îmi aduc aminte de el aproape de casă, mă întorc, îmi venea să bocesc...
Am predat atlasul, am ajuns acasă, dar nu mai avea cine să lucreze la cifre. Mi-am zis: Cine morţii mamii lor or fi ăia de la statisticile lu' peşte, să trimit eu astea, la termenul decis de ei, că nu mi se tufleşte mie pana de la pălărie, de ăştia! Au ei habar de problemele mele? Nu! Foarte bine, la 1 Martie le voi trimite p-astea! Am zis!
Dincolo de bombăneala mea, se aşeza, paşnic dar dureros, dezamăgirea că nu mai pot fi atât de cerebrală, de pragmatică, de eficientă şi de operativă, ca altădată. Poate nu e doar vârsta, or fi şi planetele înşirate strâmb, sau prea aliniate... o fi luna turtită, dracu ştie! Dar mă uitam la ceas, era deja ora 14 şi eu nu făcusem nimic cum trebuia făcut.
Dar nu mă supăr pe mine, am învăţat să nu mai intru în polemici şi competiţii cu mine însămi, că pierd. Eu , cea din interiorul meu, sunt mai dârză decăt mine, cea din exterior.
Cu ce stare am rămas , după ce a trecut nebunia asta?
Cu asta! Am început s-o cânt şi mi-a luat o juma' de oră s-o găsesc, pe You Tube.

Cineva trebuie să joace şi cu negrele...

Mă întreabă cineva aseară, o doamnă profesoară , una de predă nişte limbi mai străine nouă, dacă am uitat de ziua lui Eminescu? Mă uit la ea , ca la spatele coteţului, şi-o-ntreb: Simţi nevoia să transpiri cultură, şi consideri că m-ai găsit pe mine încălţată cu un condur şi cu un şoşon, la faza asta? Pariem că habar n-ai de anul naşterii lui?
Ea dă să iasă din magazin, rânjind ca lula, şi zicând:
- Am vrut să te provoc!
- N-ai cu ce, mânca-ţ-aş, că eşti nudă pe teritoriul ăsta, şi dacă tot m-ai provocat, o să-ţi sufoc crizele de intelectuală, că te văd pierdută între repere.
Dar, dacă este să discutăm despre ziua lui Eminescu, ea nici măcar nu mai este ziua lui, ci a culturii, în general, dar nu văd obligaţia mea de a concentra pe blog nişte fraze cu ocazia asta, în primul rînd, pentru că nu vreau, şi mai apoi, pentru că au consemnat deja, alţii- unşii lui Dumnezeu pentru chestii din astea. Mă refer la domnii aceia cu mantale de gală, cu fireturi aurite la guler şi bumbi auriţi, de la S.C. Academia Română- Forest SRL. A vorbit un Haiduc, de mi-au dat lacrimile! De vreo cinci ani e pasionat doar de motivul codrului, în opera poetului. Cum să mai zic eu de Eminescu?
De ce nu vi-l omagiază piticul, să vă mai dea un biscuit , sau un covrigel, un ceiuleţ, sau ceva? L-am omagiat la bibliotecă, de l-am plictisit şi mort, săracul, dar nu prea le-am văzut pe la evenimentele astea, pe doamnele care merg şiroind cultură, căci nu veneau decât dacă vedeau pe invitaţie, semnătura piticului, şi ştiau că e de fapt, obligaţie de prezenţă.
La ora la care se producea doamna, era deja închis la farmacie şi n-am putut s-o susţin medicamentos, dar i-am mai înşiruit o dată motivele pentru care nici ea, nici cariatidele de pe sub streaşina piticului, nu-mi pot trece mie, prin faţă, pe tabla asta. Pe alt teren, poate!
Am exact aceeaşi violenţă, ca şi în cazurile în care se trezeşte câte-o "ţurcă" (regionalism chinuit al cuvântului mazurcă), aclimatizată brutal în Bucureşti, să-mi amintească faptul că noi, astea din provincie, venim cam în eşalonul 3 al High-life-ului, şi adunăm chiştoacele din urma lor, cum ar veni!
Nu se generalizează problema, că am prietene bucureştence get-beget, care nu au în programul biologic , departajarea asta stupidă. Dar se mai găseşte câte una care ţine morţiş să se încaiere cu mine, şi vine centrată direct pe punctul ăsta. Am beneficiat de o mostră de mitocană, care înghite jar şi scuipă cărbuni, când vine în deplasare la Nehoiu, şi pretinde că are migrene de socializare, că face eforturi să stea câteva ore. De parcă ar fi lăsat-o barza în Manhattan. Ulterior am aflat că e de baştină dintr-un loc unde etnia... română e cam minoritară, aşa, majoritară fiind o alta,iar acolo e polul infracţionalităţii în România!!!
Şi vine să-şi dea ochii peste cap şi să-şi scuture părul spălat ultima oară, prin octombrie, că-i pute pe aici, iar noi, peizanele, suntem reduse , grosiere şi nu avem preocupari intelectuale.
Cred că într-o zi o să fiu beatificată de vreo biserică, deoarece , de la o vreme mă tot abţin să nu-i dau de toţi pereţii pe ăştia cu flatulenţe urbane!
Ce să-i mai spun idioatei, că, dacă am ales să rămân la ţară, este pentru că aşa am vrut, pentru că fiecare se potriveşte unui anume tip de peisaj, ori eu, nu mă văd în Bucureşti; rezist două zile şi vreau acasă. Nu înseamnă că nu avem ieşiri sau viaţă socială. Mă tem că nefericita care clipea des, nu a prea prins lotul la anturajele pe care le am eu în Bucureşti, şi, chiar dacă nu dăm noi ora exactă în materie de modă, la Nehoiu, are de ce să se simtă strivită,ea personal, mai ales că uitase să programeze maşina de spălat pentru hainele de pe ea. Deci, să ne înţelegem, cineva trebuie să stea şi în provincie, şi aici e nevoie de oameni, dar... ca să vină una să îmi scuipe autoritate în cap, în primul rînd, trebuie să fie cu un cap mai înaltă ca mine, să aibă mină, mimică şi gestică de Crouella, să fie impecabilă ca muiere, să folosească nişte cuvinte cu multe consoane, că dă bine la dicţie ;asta, ca să îngheţe sângele în mine! Căci , dacă doar face nişte nări rotunde şi bate din picioare, precum curcanul pe balegă, nu numai că nu mă intimidează, dar mă şi enervează!
Şi mi se cunoaşte năravul deja, dacă dai să mă stropeşti cu vitriol, mai feresc şi eu capul, după care mă interesez cine eşti tu prin Bucureşti, de nu ţi se lipeşte glodul din Nehoiu pe picioare, aşa de maiestuos ce calci! Şi nu mă întrebaţi ce descopăr?!? Deci, fetili lu mama, lăsaţi pampoanele de vedete şi bociţi-vă în continuare frustrarea în bloagele voastre, printre rânduri încurcate şi neinteligibile, cu pretenţie de versuri albe,iar noi astea, de ne uităm mai mult în oglinda de la microbuz, vă stăm la dipoziţie la o probă de... ce vreţi voi! ...Dame! Alegeţi voi piesele, nu ne supărăm dacă ne rămân cele negre; cineva trebuie să joace şi cu ele!
Nu încercaţi singuri acasă, dansul următor, dacă aveţi mai mult de 40 de kile !

Deschide poarta, Obregia, că ţi-aducem marfă!

Cu fiecare ţuţibidă jalnică,având aere de divă, pe care o văd la tv, îmi spun: Am trăit s-o văd şi p-asta! Mai caraghioasă ca ea, nu are ce să mai apară. Numai că, de fiecare dată, realitatea se prezintă sub formă de noi provocări, care îmi pun piedică şi mă trezesc cu altă măciucă pe ecran. La prima vizualizare, e amuzantă. De la a suta în sus, e vomitivă.
Am supravieţuit din punct de vedere al produsului media, şi duduii "Bună dimi", care şi-a luat inimioara în dinţi şi ne-a mărturisit că a primit cadoul de la domnul din Strehaia, dar... ursuleţ de catifea, ce se dă, nu se mai ia ; am rezistat şi asaltului Biancăi, şi duduii Sânzi, care e urâtă cu zmei, şi ziaristei porno, care-i măsoară pe băieţi cu şublerul şi pe urmă face topul 10 pentru România...şi nu mai înşir, căci trebuie să pulverizez cu vermorelul de DDT prin blog, după ele.
Dar, oameni buni.... cee ce am descoperit eu recent, e de pavilion izolator , la Obregia!
Căutam un film pe care l-am văzut alaltăieri pe KanalD, dar ratasem începutul, şi tot filmul se focaliza tocmai pe prima parte, acolo era formula. Se numeşte Vioara Roşie. Şi-l caut eu pe net, la programe tv. să văd dacă are reluare. Nu avea. Dar arunc ochii pe o înregistrare , de la acelaşi post tv. Scria ceva de Marilyn Monroe de Romania! N-am mişcat, o vreme. Mi-era teamă să deschid înregistrarea. Dar, până la urmă, ce a reuşit să mă sperie pe mine, din toate pe câte le-am trăit? NIMIC! Şi dau play! Sfinte Sisoe, şi Agapie, şi Patrick, şi Francisc!!! Era una... staţi să scot iar bidonul de agheasmă, că am stat la rând la poloboc, de Bobotează, şi mi-am luat. Să dau un pic pe computer, căci i se pârâie hardul, sigur! Deci, era una, plină de negi, ea cică sunt aluniţe. Eu zic că papiloamele alea excrescente sunt negi, şi avea o expresie cam ciudată a faciesului, cu gestică aferentă. Şi se studia într-o oglindă, mulţumită fiind de ceea ce vede, şi susţinându-se vehement: Sunt conştientă că mi-a dat Dumnezeu ochi şi buze frumoase, etc şi etc...
Fata nu e la prima încercare. Adică, a mai avut pofte de clone ale diferitelor vedete, printre care şi Madonna, clar, dar Marylin??? Eu zic să aveţi răbdare să-i urmăriţi prestaţiile, căci e şi câtăreaţă şi a beneficiat de spaţiu generos în emisiuni.
Draga de Marilyn, cea adevărată, n-a avut nevoie de nici un marketing de imagine! Nici ea n-a avut vreun IQ 200, dar a creat imaginea femeii perfecte, doar fiind ceea ce era de fapt. Ea însăşi!
Este incredibil ce reuşesc să facă televiziunile din nişte fomiste ! Antena 1 a îndrăznit să facă anunţ umanitar, prin Capatos, ca s-o ajute nişte oameni cu suflet pe fosta soţie a Maestrului Moculescu, să nu rămână fără casă! Îmi crapă capul. P-aia???? Care urlă ca disperata peste tot, şi pretinde statut de vedetă, dar uită să precizeze ce job are, ce profesie... ce ştie ea să facă pentru societatea asta, pentru naţiunea asta. Cum să fii atât de nesimţit să ceri ajutor prin televiziune, pentru o dametă din asta? Fata lui Voiculescu doarme? Ea nu vede ce se petrece la ea în trust? S-au epuizat cazurile de boli cronice la copii, şi acum facem chetă pentru ţoape ajunse pe drumuri? Era vorba că Fundaţia Voiculescu ajută cazuri de copii geniali. Asta intră la genii, cumva?
Toate păpuşile Chucky invadează ecranele, incepand cu emisiunile de analiza politică, unde apare frecvent un aligator de muiere, cu buza de sus atârnată ca o clapă de buzunar de la mantaua de război, şi scoate ca o locomotivă pe cărbuni, numai fum şi aburi, şi căreia-i lipseşte în mod patologic zâmbetul, ea neştiind decât să se încrunte si sa molfaie cuvinte otravite, lucru care se potriveşte cu mărgelele ei roşii de la gât, precum gibonul cu papionul. Ţi-e şi frică să te uiţi la "moanstra" aia. Nu râd de handicapul ei, pentru că am o oarecare afecţiune pentru oamenii care-şi înfruntă handicapul, dar asta tocmai că este frustrată continuu, iar televiziunile trebuie să ne oripileze cu ea. Am văzut nişte tipi, la un talk show, care erau în scaune cu rotile, dar erau senzaţionali, se exprimau cald, coerent, erau adorabili!
Mai întreb o dată, retoric, de ce vă transformaţi televiziunile în programe de studii şi cercetare efectuate pe cazuri netratabile?
Hai să ne uităm la divă! Apreciez poziţia coloanei, i-l recomand pe posturologul Stefan Tiron, face minuni! Ne-a dat pe spate şi cu geanta (M)ucci. Urmăriţi clipurile, sunt criminale!!! Acordati-i 10 minute din viata dvs. si veti fi rasplatiti!
Jur ca veţi avea o zi superbă!