Mă întreabă cineva aseară, o doamnă profesoară , una de predă nişte limbi mai străine nouă, dacă am uitat de ziua lui Eminescu? Mă uit la ea , ca la spatele coteţului, şi-o-ntreb: Simţi nevoia să transpiri cultură, şi consideri că m-ai găsit pe mine încălţată cu un condur şi cu un şoşon, la faza asta? Pariem că habar n-ai de anul naşterii lui?
Ea dă să iasă din magazin, rânjind ca lula, şi zicând:
- Am vrut să te provoc!
- N-ai cu ce, mânca-ţ-aş, că eşti nudă pe teritoriul ăsta, şi dacă tot m-ai provocat, o să-ţi sufoc crizele de intelectuală, că te văd pierdută între repere.
Dar, dacă este să discutăm despre ziua lui Eminescu, ea nici măcar nu mai este ziua lui, ci a culturii, în general, dar nu văd obligaţia mea de a concentra pe blog nişte fraze cu ocazia asta, în primul rînd, pentru că nu vreau, şi mai apoi, pentru că au consemnat deja, alţii- unşii lui Dumnezeu pentru chestii din astea. Mă refer la domnii aceia cu mantale de gală, cu fireturi aurite la guler şi bumbi auriţi, de la S.C. Academia Română- Forest SRL. A vorbit un Haiduc, de mi-au dat lacrimile! De vreo cinci ani e pasionat doar de motivul codrului, în opera poetului. Cum să mai zic eu de Eminescu?
De ce nu vi-l omagiază piticul, să vă mai dea un biscuit , sau un covrigel, un ceiuleţ, sau ceva? L-am omagiat la bibliotecă, de l-am plictisit şi mort, săracul, dar nu prea le-am văzut pe la evenimentele astea, pe doamnele care merg şiroind cultură, căci nu veneau decât dacă vedeau pe invitaţie, semnătura piticului, şi ştiau că e de fapt, obligaţie de prezenţă.
La ora la care se producea doamna, era deja închis la farmacie şi n-am putut s-o susţin medicamentos, dar i-am mai înşiruit o dată motivele pentru care nici ea, nici cariatidele de pe sub streaşina piticului, nu-mi pot trece mie, prin faţă, pe tabla asta. Pe alt teren, poate!
Am exact aceeaşi violenţă, ca şi în cazurile în care se trezeşte câte-o "ţurcă" (regionalism chinuit al cuvântului mazurcă), aclimatizată brutal în Bucureşti, să-mi amintească faptul că noi, astea din provincie, venim cam în eşalonul 3 al High-life-ului, şi adunăm chiştoacele din urma lor, cum ar veni!
Nu se generalizează problema, că am prietene bucureştence get-beget, care nu au în programul biologic , departajarea asta stupidă. Dar se mai găseşte câte una care ţine morţiş să se încaiere cu mine, şi vine centrată direct pe punctul ăsta. Am beneficiat de o mostră de mitocană, care înghite jar şi scuipă cărbuni, când vine în deplasare la Nehoiu, şi pretinde că are migrene de socializare, că face eforturi să stea câteva ore. De parcă ar fi lăsat-o barza în Manhattan. Ulterior am aflat că e de baştină dintr-un loc unde etnia... română e cam minoritară, aşa, majoritară fiind o alta,iar acolo e polul infracţionalităţii în România!!!
Şi vine să-şi dea ochii peste cap şi să-şi scuture părul spălat ultima oară, prin octombrie, că-i pute pe aici, iar noi, peizanele, suntem reduse , grosiere şi nu avem preocupari intelectuale.
Cred că într-o zi o să fiu beatificată de vreo biserică, deoarece , de la o vreme mă tot abţin să nu-i dau de toţi pereţii pe ăştia cu flatulenţe urbane!
Ce să-i mai spun idioatei, că, dacă am ales să rămân la ţară, este pentru că aşa am vrut, pentru că fiecare se potriveşte unui anume tip de peisaj, ori eu, nu mă văd în Bucureşti; rezist două zile şi vreau acasă. Nu înseamnă că nu avem ieşiri sau viaţă socială. Mă tem că nefericita care clipea des, nu a prea prins lotul la anturajele pe care le am eu în Bucureşti, şi, chiar dacă nu dăm noi ora exactă în materie de modă, la Nehoiu, are de ce să se simtă strivită,ea personal, mai ales că uitase să programeze maşina de spălat pentru hainele de pe ea. Deci, să ne înţelegem, cineva trebuie să stea şi în provincie, şi aici e nevoie de oameni, dar... ca să vină una să îmi scuipe autoritate în cap, în primul rînd, trebuie să fie cu un cap mai înaltă ca mine, să aibă mină, mimică şi gestică de Crouella, să fie impecabilă ca muiere, să folosească nişte cuvinte cu multe consoane, că dă bine la dicţie ;asta, ca să îngheţe sângele în mine! Căci , dacă doar face nişte nări rotunde şi bate din picioare, precum curcanul pe balegă, nu numai că nu mă intimidează, dar mă şi enervează!
Şi mi se cunoaşte năravul deja, dacă dai să mă stropeşti cu vitriol, mai feresc şi eu capul, după care mă interesez cine eşti tu prin Bucureşti, de nu ţi se lipeşte glodul din Nehoiu pe picioare, aşa de maiestuos ce calci! Şi nu mă întrebaţi ce descopăr?!? Deci, fetili lu mama, lăsaţi pampoanele de vedete şi bociţi-vă în continuare frustrarea în bloagele voastre, printre rânduri încurcate şi neinteligibile, cu pretenţie de versuri albe,iar noi astea, de ne uităm mai mult în oglinda de la microbuz, vă stăm la dipoziţie la o probă de... ce vreţi voi! ...Dame! Alegeţi voi piesele, nu ne supărăm dacă ne rămân cele negre; cineva trebuie să joace şi cu ele!
Nu încercaţi singuri acasă, dansul următor, dacă aveţi mai mult de 40 de kile !
