Trenul din visele mele nu este unul obişnuit, dar nici nu este ireal. Numai că este departe, şi de acolo, pleacă şi mai departe, cel mai departe dintre toate trenurile.
Un singur muritor stie care este trenul meu, si acela se afla in Gara Brasovului, printre linii, se joacă de-a Enciclopedia Feroviară a Lumii, şi chiar reuşeşte.
...
Am fost la Braşov, acum câteva zile. Am condus pe cineva la gară.
Gara aia a devenit sinistră. Am rămas, strategic, lângă uşa de la intrare, până s-a rezolvat cu biletele, pentru că nu-ţi vine să faci doi paşi, înăuntru. Unde e Gara Braşovului, din copilăria mea? Iarna, forfotind de schiori şi de turişti, călduroasă, primitoare, unde mâncam, la un bufet, nişte covrigi uriaşi cu Sana, şi cele mai bune chiftele din viaţa mea!
Nu mai există, gara aceea. E doar un hangar rece, în locul ei. Ne-am îndreptat către linia 4, aia era la locul ei, dar,accesul până la ea e dezastru... Afară, pe peronul liniei, o tăbliţă cu nişte lămuriri suplimentare, privind configuraţia şi numerotarea vagoanelor, pentru că dintr-un punct, ele se despart şi pleacă spre alte destinaţii... Vreo 15-20 de călători, pentru trenul de Oradea, care intra gâfâind snob, în gară, că doar deh, e Intercity, e luxos cu spume! În afară de butonul verde pe care apeşi ca să se deschidă uşa din afară, n-am identificat vreun semn de minunăţie la el... Şi, mă rog, toţi călătorii se îmbulzeau la o singură uşă, cea a vagonului 5, căci acolo i-a îndrumat doamna de la casa de bilete, răcnind în difuzor:
- Dar să urcaţi neaparat în vagonul 5, că altfel vă treziţi la Tg.Mureş!!!
Trenul avea să stea 10 minute în gară, dar, ca toată lumea, să ne grăbim, să ne grăbim, să urcăm! Toţi avem sindromul ăla panicard, că pleacă trenul fără noi. Am rămas e peron, strigând în glumă: Ai grijă să nu scoţi capul pe geam, şi să nu iei bomboane de la oameni străini!!!
Câţiva tineri râdeau de gluma mea, un domn grăbit, care coborâse după apă, s-a împiedicat de mine şi tot el, bombănind, îmi zice din mers: Dă-te măi fătucă, măi!
Nu m-am supărat pentru "măi fătucă", după 40 de ani sună chiar măgulitor, să auzi asta, dar tot i-am trimis pe direcţia deplasării lui, un:
-Poate vrei să te pleznesc cu geanta asta în cap!
Este cea mai menţionată funcţie a genţii mele, ever! Nu este şi cea mai utilizată, dar ţine de sex-appealul meu, să spun: Poate vrei să-ţi dau o geantă în cap!
Când am ieşit pe peron, un nene, agitat profesional şi chiar profesionist, mergea cu o viteză remarcabilă de la un capăt la altul, printre călători, şi striga: călătorii care vor să meargă la Oradea, bla,bla,bla... cei care vor la Tg.Mureş, bla,bla,bla...apăsaţi butonul verde la sosirea trenului în staţie... la un moment dat nimeni nu-l mai asculta, dar el îşi făcea rondul. Cred că e pensionar de la Căile Ferate, pentru că e în vârstă şi mai are pe el uniforma aia veche. Şi mai cred că pasiunea pentru munca lui îl aduce zilnic în gară. Pare uşor... deraiat, dar foarte însufleţit de atmosfera de pe peroane.
În clipa în care ne-am luat rămas bun , printre călătorii care se îmbulzeau la uşă, am spus mai mult pentru mine, ştiind că nimeni nu are timp şi motiv să mă audă:
- Trenul meu e altul, merge la Vladivostock !
În secunda următoare, fără să mă privească, urmându-şi drumul lui, nenea ăla a început să turuie: Moscova, Rusia europeană, Orientul Îndepărtat Rus, Mongolia, Marea Japoniei...
Am rămas blocată, mută, după care am plecat râzând ca disperata, prin pasajul subteran. Nu mi se mai părea aşa urâtă, gara.
Da, nenea ăla,părea că vrea să mă urce în trenul meu.
De când eram mică , visez la un traseu cu Transsiberianul. Tataie avea o carte veche, scrisă în limba rusă. Povestiri despre Zoia şi Şura. Ne citea din ea, iarna. Poveştile ruse se citesc iarna, obligatoriu. Şi ne povestea despre trenul care face două săptămâni , prin Siberia, până la Vladivostock. Toată viaţa mi-am imaginat trenul ăla!
Vara trecută mi-a povestit un domn care a prins tinereţea Transsiberianului, cum se desfăşoară traseul până la Vladivostock. Prima gară după Moscova este la 300 de km. A doua, după încă 200 km, a treia, după alţi 500 de km... prin Ekaterinburg, Novosibirsk, Taiga, Krasnoiarsk... apoi se desparte ruta Transmongolianului şi cea a Transmanciurianului, care îţi oferă posibilitatea să vezi Deşertul Gobi, şi Marele Zid Chinezesc şi care scurtează ruta spre Vladivostock.
Dar, cine ar scurta un aşa drum? Cine ar rata Baikalul?
Călătoria durează acum,o săptămână (dus) şi are un traseu de aproape 10.000 de km, trecând prin 8 fusuri orare. Ziceţi voi că este plictisitor?
Pentru mine, nu e! Pentru mine e cel mai preţios vis pe care l-am avut vreodată! M-am mai fâţîit eu, pe ici, pe colo, am văzut ceva locuri, dar asta ar fi călătoria vieţii mele. Unii spun că e romantic, traseul. Alţii spun că eşti nebun, dacă crezi că e romantic să stai două săptămâni în tren, una dus, una întors. Eu nu simt romantism, ci întâlnirea mea cu mine! Unde n-am eu noroc, să merg la nesfârşit cu un tren care mă duce departe, cât mai departe ? Să am un samova
r de un hectolitru cu ceai rusesc, vreo două sticle de vodcă, sub canapea, şi să mă tot uit pe geam, afară.Nimeni nu e nebun să vrea să vină într-o astfel de excursie, dar n-aş avea nici o problemă să mă duc singură. Până când o fi să mor, tot mă duc la Vladivostock, cu Transsiberianul.
