Îi înţeleg pe cei care nu anjagează persoane trecute de 40 de ani. Randamentul ne pică din coş, şi-l privim cum se duce de-a dura, cu , sau fără regrete. Concentrarea şi focalizarea atenţiei sunt de-acum, doar vorbe şi istorie, şi ne uităm la ăştia micii, cum îşi întind zbucimul pe felia vârstei...Ăştia sunt la rând! Gata, generaţia noastră e de-acum material de stratificare, în nici un caz de construit vârfuri. Nu suntem nici de pensie, nici de avangardă. Adică suntem, nici calzi nici reci. Nici măcar Biblia nu i-a tratat generos pe ăştia din categoria nici/nici.
Semnele timpului se văd în oglindă sau se simt în oase, în privire, în rigiditatea mişcărilor, în orchestrarea proastă a tuturor reacţiilor, intenţiilor, actelor, acţiunilor...
M-am trezit dimineaţă, distrată şi defazată de realitate. Aş fi preferat să mă menţin aşa toată ziua, e bine când ai zile din astea plate, fără faze de platou şi puncte critice. Şi ar fi picat ca un cadou, pentru mine, aflându-mă după o perioadă densă , cu volum mare de învăţat, de scris, de conceput idei şi teme, variaţiuni pe o temă dată. Adică nu; aleasă.
Am mârâit nemulţumită, şi am plecat totuşi, de acasă. Aveam de făcut un raport statistic, pe anul care a trecut, şi e îngrozitor! Toate rapoartele statistice sunt concepute de idioţi, se adresează idioţilor, le completează nişte idioţi, adică noi, le contrasemnează unii şi mai idioţi ca noi şi le centralizează mama idioţilor, în scopul clar de a exista pe acest tărâm mirific, numit România, nişte posturi în plus. Institutul de statistică şi serviciile aferente lui sunt nişte aberaţii!
Toată lumea, dar absolut toată lumea le completază cu date "din burtă", ca să dai bine, să arăţi că te striveşte activitatea la locul de muncă şi că-ţi faci datoria. Ţi-o faci pe dracu! Statul este cel mai desăvârşit instructor care ne învaţă să minţim , pentru ca mai apoi, să tragem tot noi consecinţele.
Şi uite-aşa m-am enervat eu şi nu mai umflu cifrele, că şi dacă ai rezultate, nu e nici o sfârâială.
Şi fac eu raportul într-o oră, că era de numărat, de împărţi, de adunat, de scăzut, trebuie să iasă o cheie , care niciodată nu iese, decât după ce refaci de j'de mii de ori, formularul... Anul ăsta mi-a ieşit din prima, deoarece, v-am spus, nu m-am mai chinuit să par Red Hat.
E prima oară însă, când citesc adresa de înaintare, abia după ce completez formularul. Niciodată o reprezentantă a zodiei Fecioarei, n-o să facă asta!!! Niciodată! Toate Fecioarele ciesc hârtiile şi pe cant, iar dacă sunt explicite ca bună-ziua, ele tot dau o interpretare specială după ce recurg la vreo 450 de scenarii. Iată că m-am greşit, tura asta! Şi după ce îl termin, văd că avea de fapt, o cerinţă în plus şi una în minus. Am crezut că mor. Am descărcat un formular standard, de regulă nedisponibil, dar eu găsesc şi pe dracu ascuns după o cortină neagră. Am terminat, în sfârşit, am suflat uşor peste foaie şi am băgat-o în plic. Am bombănit un pic, deoarece pe adresă tocmai scria că celelalte două tipuri de formulare ne vor fi trimise mai târziu, deoarece nu s-au pus în circulaţie, ca să zic aşa. Urma, deci, să mai muncesc o tură, câteva zile mai târziu. Conştiincioasă, le-am trimis repejor, pe alea, ca să ajungă la timp. Am ajuns la poştă şi nu aveam plicul, îl lăsasem pe birou. M-am întors.De la bibliotecă, trebuia să iau şi un atlas , pentru un copil, şi să i-l las acasă. L-am luat, dar am trecut pe lângă casa copilului, fără să i-l las. Ajung acasă, descui uşa, constat că trebuie să mă întorc să las atlasul, şi între timp, văd un plic mare în cutia de poştă. Veniseră şi celelalte formulare... Am înjurat scurt. Până le-am deschis, până m-am învârtit, am decis să mă duc iar la bibliotecă, să le completez dracului şi pe astea, să scap, pentru că sunt greţoase. Am uitat desigur, atlasul. Trec pe lângă casa unde stătea copilu, mă vede, mă întreabă... mă întorc, iau atlasul, sună telefonul, şi , vorbind, trec iar cu atlasul pe lângă copil. Ajung la serviciu, iau acasă registrele după care trebuie să lucrez, uit atlasul, îmi aduc aminte de el aproape de casă, mă întorc, îmi venea să bocesc...
Am predat atlasul, am ajuns acasă, dar nu mai avea cine să lucreze la cifre. Mi-am zis: Cine morţii mamii lor or fi ăia de la statisticile lu' peşte, să trimit eu astea, la termenul decis de ei, că nu mi se tufleşte mie pana de la pălărie, de ăştia! Au ei habar de problemele mele? Nu! Foarte bine, la 1 Martie le voi trimite p-astea! Am zis!
Dincolo de bombăneala mea, se aşeza, paşnic dar dureros, dezamăgirea că nu mai pot fi atât de cerebrală, de pragmatică, de eficientă şi de operativă, ca altădată. Poate nu e doar vârsta, or fi şi planetele înşirate strâmb, sau prea aliniate... o fi luna turtită, dracu ştie! Dar mă uitam la ceas, era deja ora 14 şi eu nu făcusem nimic cum trebuia făcut.
Dar nu mă supăr pe mine, am învăţat să nu mai intru în polemici şi competiţii cu mine însămi, că pierd. Eu , cea din interiorul meu, sunt mai dârză decăt mine, cea din exterior.
Cu ce stare am rămas , după ce a trecut nebunia asta?
Cu asta! Am început s-o cânt şi mi-a luat o juma' de oră s-o găsesc, pe You Tube.
