Have you ever seen my train ?

Vă spuneam cândva, că mă fascinează zgomotul facut de roţile trenului aflat în mişcare.Când aud tren, îmi imprim inconştient o ritmicitate crescută a pulsului, pentru că visez la trenul meu.
Trenul din visele mele nu este unul obişnuit, dar nici nu este ireal. Numai că este departe, şi de acolo, pleacă şi mai departe, cel mai departe dintre toate trenurile.
Un singur muritor stie care este trenul meu, si acela se afla in Gara Brasovului, printre linii, se joacă de-a Enciclopedia Feroviară a Lumii, şi chiar reuşeşte.
...
Am fost la Braşov, acum câteva zile. Am condus pe cineva la gară.
Gara aia a devenit sinistră. Am rămas, strategic, lângă uşa de la intrare, până s-a rezolvat cu biletele, pentru că nu-ţi vine să faci doi paşi, înăuntru. Unde e Gara Braşovului, din copilăria mea? Iarna, forfotind de schiori şi de turişti, călduroasă, primitoare, unde mâncam, la un bufet, nişte covrigi uriaşi cu Sana, şi cele mai bune chiftele din viaţa mea!
Nu mai există, gara aceea. E doar un hangar rece, în locul ei. Ne-am îndreptat către linia 4, aia era la locul ei, dar,accesul până la ea e dezastru... Afară, pe peronul liniei, o tăbliţă cu nişte lămuriri suplimentare, privind configuraţia şi numerotarea vagoanelor, pentru că dintr-un punct, ele se despart şi pleacă spre alte destinaţii... Vreo 15-20 de călători, pentru trenul de Oradea, care intra gâfâind snob, în gară, că doar deh, e Intercity, e luxos cu spume! În afară de butonul verde pe care apeşi ca să se deschidă uşa din afară, n-am identificat vreun semn de minunăţie la el... Şi, mă rog, toţi călătorii se îmbulzeau la o singură uşă, cea a vagonului 5, căci acolo i-a îndrumat doamna de la casa de bilete, răcnind în difuzor:
- Dar să urcaţi neaparat în vagonul 5, că altfel vă treziţi la Tg.Mureş!!!
Trenul avea să stea 10 minute în gară, dar, ca toată lumea, să ne grăbim, să ne grăbim, să urcăm! Toţi avem sindromul ăla panicard, că pleacă trenul fără noi. Am rămas e peron, strigând în glumă: Ai grijă să nu scoţi capul pe geam, şi să nu iei bomboane de la oameni străini!!!
Câţiva tineri râdeau de gluma mea, un domn grăbit, care coborâse după apă, s-a împiedicat de mine şi tot el, bombănind, îmi zice din mers: Dă-te măi fătucă, măi!
Nu m-am supărat pentru "măi fătucă", după 40 de ani sună chiar măgulitor, să auzi asta, dar tot i-am trimis pe direcţia deplasării lui, un:
-Poate vrei să te pleznesc cu geanta asta în cap!
Este cea mai menţionată funcţie a genţii mele, ever! Nu este şi cea mai utilizată, dar ţine de sex-appealul meu, să spun: Poate vrei să-ţi dau o geantă în cap!
Când am ieşit pe peron, un nene, agitat profesional şi chiar profesionist, mergea cu o viteză remarcabilă de la un capăt la altul, printre călători, şi striga: călătorii care vor să meargă la Oradea, bla,bla,bla... cei care vor la Tg.Mureş, bla,bla,bla...apăsaţi butonul verde la sosirea trenului în staţie... la un moment dat nimeni nu-l mai asculta, dar el îşi făcea rondul. Cred că e pensionar de la Căile Ferate, pentru că e în vârstă şi mai are pe el uniforma aia veche. Şi mai cred că pasiunea pentru munca lui îl aduce zilnic în gară. Pare uşor... deraiat, dar foarte însufleţit de atmosfera de pe peroane.
În clipa în care ne-am luat rămas bun , printre călătorii care se îmbulzeau la uşă, am spus mai mult pentru mine, ştiind că nimeni nu are timp şi motiv să mă audă:
- Trenul meu e altul, merge la Vladivostock !
În secunda următoare, fără să mă privească, urmându-şi drumul lui, nenea ăla a început să turuie: Moscova, Rusia europeană, Orientul Îndepărtat Rus, Mongolia, Marea Japoniei...
Am rămas blocată, mută, după care am plecat râzând ca disperata, prin pasajul subteran. Nu mi se mai părea aşa urâtă, gara.
Da, nenea ăla,părea că vrea să mă urce în trenul meu.
De când eram mică , visez la un traseu cu Transsiberianul. Tataie avea o carte veche, scrisă în limba rusă. Povestiri despre Zoia şi Şura. Ne citea din ea, iarna. Poveştile ruse se citesc iarna, obligatoriu. Şi ne povestea despre trenul care face două săptămâni , prin Siberia, până la Vladivostock. Toată viaţa mi-am imaginat trenul ăla!
Vara trecută mi-a povestit un domn care a prins tinereţea Transsiberianului, cum se desfăşoară traseul până la Vladivostock. Prima gară după Moscova este la 300 de km. A doua, după încă 200 km, a treia, după alţi 500 de km... prin Ekaterinburg, Novosibirsk, Taiga, Krasnoiarsk... apoi se desparte ruta Transmongolianului şi cea a Transmanciurianului, care îţi oferă posibilitatea să vezi Deşertul Gobi, şi Marele Zid Chinezesc şi care scurtează ruta spre Vladivostock.
Dar, cine ar scurta un aşa drum? Cine ar rata Baikalul?
Călătoria durează acum,o săptămână (dus) şi are un traseu de aproape 10.000 de km, trecând prin 8 fusuri orare. Ziceţi voi că este plictisitor?
Pentru mine, nu e! Pentru mine e cel mai preţios vis pe care l-am avut vreodată! M-am mai fâţîit eu, pe ici, pe colo, am văzut ceva locuri, dar asta ar fi călătoria vieţii mele. Unii spun că e romantic, traseul. Alţii spun că eşti nebun, dacă crezi că e romantic să stai două săptămâni în tren, una dus, una întors. Eu nu simt romantism, ci întâlnirea mea cu mine! Unde n-am eu noroc, să merg la nesfârşit cu un tren care mă duce departe, cât mai departe ? Să am un samovar de un hectolitru cu ceai rusesc, vreo două sticle de vodcă, sub canapea, şi să mă tot uit pe geam, afară.
Nimeni nu e nebun să vrea să vină într-o astfel de excursie, dar n-aş avea nici o problemă să mă duc singură. Până când o fi să mor, tot mă duc la Vladivostock, cu Transsiberianul.

Pământen(c)e zdravene şi autentice, oferă clipe magice, unor domni agatârşi, generoşi!

Să ne înţelegem din start, prieteni! Aveţi de-a face cu o semi-zeoaică, şi pretind atare respect!
Pe lângă faptul că am casa amplasată în coada unui lito-dragon (dacă mă întrebaţi ce e ăla, vă dau afară). Şi sunt o urmaşă a ultimului cavaler agatârs. Nu mă întrebaţi nici ce e ăsta, căci eu am simpatizat doar cu volumele 2 şi 4 din Dicţionarul Enciclopedic ilustrat.
Acum vreun an, după marea jmenăreală juridică a lu Dorel din Buzeşti, urmaşul celor mai vajnici boieri de pe Pripoare, mi-am făcut arborele genealogic, după care l-am postat pe blog. Uitaţi de mâzgălitura aia, căci l-am reconfigurat şi rezultatul este devastator pentru cei care nu aveţi sânge verde prin vene. Sunt semizeoaică!
Cât era să mai treacă, până să mai apară un Tralai-Lama cu mansarda plină de lilieci, care să ne lămurească pe noi, ăştia fără de carte şi fără de arginţi, că suntem vatră olimpiană, sau cerească, sau, mă rog, ceva de mare fiţă, nu de neam-prost.
S-a sculat unu, foarte plin de energie, cre că făcuse nişte spălături stomacale cu RedBull şi vodcă + vreo şapte pastile colorate după modelul spectrului, şi a zis aşa:
Stop joc! Gata cu iobagii şi plebeii şi rumânii şi ţăranii!!! Cel puţin, ăi din Ardeal! Pentru că suntem urmaşi ai marelui neam al agatârşilor, şi suntem concepuţi din sămânţă de zeu în matrice de pământeancă! Şi pe teritoriul nostru au fost construite primele pirami(z)de!
Mă uitam la el , săracu', n-aveam cum să mă enervez! Mă gândeam însă, deh, minte perversă de muiere, cum le măldăreau zeii pe pământence, şi ce mişto că nu exista 112 şi Asociaţia Femeilor Victime ale Violenţei Domestice şi Sălbatice, se puteau preface în voie, că se împiedică, precum găina aflată în dilema puritanismului de ogradă.
Ultimul cavaler agatărs, aşa cum s-a intitulat acest Viorel sau Valentin, a mai zis că cetatea Râşnovului stă pe nişte vetre ale unor aşezări vechi (asta ştiam şi noi), dar care aşezări sunt sub formă de piramidă, căci se vede după forma munţilor din jur ( mai ştie careva vreo altă formă geometrică a munţilor, în afară de cea piramidală-conică?). Ia uite ce noutate, muntele e ascuţit! Mâine ne spune că focul e fierbinte, gheaţa e rece şi zăpada e albă. Aşaaa, şi cică tunelurile "subterane de sub pământ" (nu-mi aparţine formularea, căci mai ştiu , măcar marţea, ce e aia subteran) au staţia de plecare Râşnov şi sosirea în Munţii Buzăului.
Nea tătuţu' ! Să-ţi trăiască neamul agatârc, dar ştim şi asta, numai că în formă oleac' diferită. Ai citit şi matale, Radu Cinamar, sau ai mai dat câte-o geană pe la Oreste pe sait, dar ai sărit nişte rânduri! Lasă, breee, că nu e acolo cupola aia, unde zici matale, e în alt platou muntos!
Şi deci, noi suntem nişte agatârce (Doamne Fereşte, cum sună asta!) mixte.
Vă rog frumos, cine are farmacii în zona aia, nu mai daţi, dom'ne, nitrazepame sau alte miorelaxante, cu sirop de tuse,sau carmol, pe aceeaşi reţetă! Că zice ăsta că mama s-a ţinut cu agatârci, şi poate-l pocnesc în dinţi, că singurul bărbat din viaţa maică-mii a fost tata, care era bozgor autentic, şi am ieşit eu, care sunt cam din aceeaşi gamă cu armele albe. Şi bunică-mea s-a iubit cu polonez, aşa că nu sunt agatârcă!!! În cel mai rău caz, care e şi real, sunt polski-ceardaş-buzoiancă.
Ne explica el, cum că zeii se plictiseau la baia publică, între ei... şi au văzut ei că pământencele erau frumoase... şi dă-le zmetii! Ştim şi asta, măi, antropologu' lu' agatârs, dar mai ştim că din împreunarea lor au ieşit mutanţii, ciclopii, titanii, uriaşii şi alţi d-ăştia cu genele congelate şi pieptănate. Ce, eu sunt cicloapă? Am doi ochi, unul mai prost ca altul, dar... las-o dracului , că a muiere, arăt, orice s-r zice! Dacă vrei vatră de uriaşi, pofteşte matale la Bozioru, la Tainiţe!
Am cunoscut şi eu acum vreo...mulţi ani, unu zgubilitic, cu sinapsele realizate oxiacetilenic , venea la bibliotecă şi voia să citească enigme şi mistere, şi mă ţinea cîte 2 ore, în frig, să-mi explice cum e cu extratereştrii, şi zbiera la mine că sunt proastă, dacă nu cred că el comunică cu unii de pe o stea roşie. La vremea aia, mi-era teamă să-l dau de pereţi,că mă spunea piticului, acum nu mai vine, că l-aş lua de breton şi l-aş duce fix la pitic în birou, să-i spună şi ăluia că ştie limbajul quarcilor. Poate l-ar fascina pe pitic şi ar rămâne aşa, cu fascinaţia rotind, pe sub lunete, ca şarpele Kaa.
Ăsta agatârsul, cică ştie şi el nişte extratereştri care vin din când în când prin păduri pe la noi.Or fi având şi ăstia niscai exploatări forestiere, că doar nu rămâneau ei mai proşti. Adică, şi ăi mai oropsiţi din Biblie, taie pe la noi păduri, şi nu pun botul şi extratereştrii? Ce dracu!
Dom'ne, da' am văzut eu prin filme, că extratereştrii mai şi răpesc din ăştia pământeni! Oare, cum se face selecţia? Că eu m-aş duce cu ei! Nu mai e cazul să precizez că după trei zile m-ar bascula înapoi, exact în locul din care m-au luat ,şi vor fugi mâncând praf stelar...
Oare o fi profitabil să mă apuc de o afacere nouă: peşte pentru agatârşi şi extratereştri ? Să le intermediez la ăştia vacanţe cu piţipoance pământene. Ce dracu, imobiliare selenare au fost de mult executate, bordeluri marţiene, de ce nu? Da, cre' că mă fac peşte interstelar.

Festina lente, Lectere!

Îi înţeleg pe cei care nu anjagează persoane trecute de 40 de ani. Randamentul ne pică din coş, şi-l privim cum se duce de-a dura, cu , sau fără regrete. Concentrarea şi focalizarea atenţiei sunt de-acum, doar vorbe şi istorie, şi ne uităm la ăştia micii, cum îşi întind zbucimul pe felia vârstei...Ăştia sunt la rând! Gata, generaţia noastră e de-acum material de stratificare, în nici un caz de construit vârfuri. Nu suntem nici de pensie, nici de avangardă. Adică suntem, nici calzi nici reci. Nici măcar Biblia nu i-a tratat generos pe ăştia din categoria nici/nici.
Semnele timpului se văd în oglindă sau se simt în oase, în privire, în rigiditatea mişcărilor, în orchestrarea proastă a tuturor reacţiilor, intenţiilor, actelor, acţiunilor...
M-am trezit dimineaţă, distrată şi defazată de realitate. Aş fi preferat să mă menţin aşa toată ziua, e bine când ai zile din astea plate, fără faze de platou şi puncte critice. Şi ar fi picat ca un cadou, pentru mine, aflându-mă după o perioadă densă , cu volum mare de învăţat, de scris, de conceput idei şi teme, variaţiuni pe o temă dată. Adică nu; aleasă.
Am mârâit nemulţumită, şi am plecat totuşi, de acasă. Aveam de făcut un raport statistic, pe anul care a trecut, şi e îngrozitor! Toate rapoartele statistice sunt concepute de idioţi, se adresează idioţilor, le completează nişte idioţi, adică noi, le contrasemnează unii şi mai idioţi ca noi şi le centralizează mama idioţilor, în scopul clar de a exista pe acest tărâm mirific, numit România, nişte posturi în plus. Institutul de statistică şi serviciile aferente lui sunt nişte aberaţii!
Toată lumea, dar absolut toată lumea le completază cu date "din burtă", ca să dai bine, să arăţi că te striveşte activitatea la locul de muncă şi că-ţi faci datoria. Ţi-o faci pe dracu! Statul este cel mai desăvârşit instructor care ne învaţă să minţim , pentru ca mai apoi, să tragem tot noi consecinţele.
Şi uite-aşa m-am enervat eu şi nu mai umflu cifrele, că şi dacă ai rezultate, nu e nici o sfârâială.
Şi fac eu raportul într-o oră, că era de numărat, de împărţi, de adunat, de scăzut, trebuie să iasă o cheie , care niciodată nu iese, decât după ce refaci de j'de mii de ori, formularul... Anul ăsta mi-a ieşit din prima, deoarece, v-am spus, nu m-am mai chinuit să par Red Hat.
E prima oară însă, când citesc adresa de înaintare, abia după ce completez formularul. Niciodată o reprezentantă a zodiei Fecioarei, n-o să facă asta!!! Niciodată! Toate Fecioarele ciesc hârtiile şi pe cant, iar dacă sunt explicite ca bună-ziua, ele tot dau o interpretare specială după ce recurg la vreo 450 de scenarii. Iată că m-am greşit, tura asta! Şi după ce îl termin, văd că avea de fapt, o cerinţă în plus şi una în minus. Am crezut că mor. Am descărcat un formular standard, de regulă nedisponibil, dar eu găsesc şi pe dracu ascuns după o cortină neagră. Am terminat, în sfârşit, am suflat uşor peste foaie şi am băgat-o în plic. Am bombănit un pic, deoarece pe adresă tocmai scria că celelalte două tipuri de formulare ne vor fi trimise mai târziu, deoarece nu s-au pus în circulaţie, ca să zic aşa. Urma, deci, să mai muncesc o tură, câteva zile mai târziu. Conştiincioasă, le-am trimis repejor, pe alea, ca să ajungă la timp. Am ajuns la poştă şi nu aveam plicul, îl lăsasem pe birou. M-am întors.De la bibliotecă, trebuia să iau şi un atlas , pentru un copil, şi să i-l las acasă. L-am luat, dar am trecut pe lângă casa copilului, fără să i-l las. Ajung acasă, descui uşa, constat că trebuie să mă întorc să las atlasul, şi între timp, văd un plic mare în cutia de poştă. Veniseră şi celelalte formulare... Am înjurat scurt. Până le-am deschis, până m-am învârtit, am decis să mă duc iar la bibliotecă, să le completez dracului şi pe astea, să scap, pentru că sunt greţoase. Am uitat desigur, atlasul. Trec pe lângă casa unde stătea copilu, mă vede, mă întreabă... mă întorc, iau atlasul, sună telefonul, şi , vorbind, trec iar cu atlasul pe lângă copil. Ajung la serviciu, iau acasă registrele după care trebuie să lucrez, uit atlasul, îmi aduc aminte de el aproape de casă, mă întorc, îmi venea să bocesc...
Am predat atlasul, am ajuns acasă, dar nu mai avea cine să lucreze la cifre. Mi-am zis: Cine morţii mamii lor or fi ăia de la statisticile lu' peşte, să trimit eu astea, la termenul decis de ei, că nu mi se tufleşte mie pana de la pălărie, de ăştia! Au ei habar de problemele mele? Nu! Foarte bine, la 1 Martie le voi trimite p-astea! Am zis!
Dincolo de bombăneala mea, se aşeza, paşnic dar dureros, dezamăgirea că nu mai pot fi atât de cerebrală, de pragmatică, de eficientă şi de operativă, ca altădată. Poate nu e doar vârsta, or fi şi planetele înşirate strâmb, sau prea aliniate... o fi luna turtită, dracu ştie! Dar mă uitam la ceas, era deja ora 14 şi eu nu făcusem nimic cum trebuia făcut.
Dar nu mă supăr pe mine, am învăţat să nu mai intru în polemici şi competiţii cu mine însămi, că pierd. Eu , cea din interiorul meu, sunt mai dârză decăt mine, cea din exterior.
Cu ce stare am rămas , după ce a trecut nebunia asta?
Cu asta! Am început s-o cânt şi mi-a luat o juma' de oră s-o găsesc, pe You Tube.

Cineva trebuie să joace şi cu negrele...

Mă întreabă cineva aseară, o doamnă profesoară , una de predă nişte limbi mai străine nouă, dacă am uitat de ziua lui Eminescu? Mă uit la ea , ca la spatele coteţului, şi-o-ntreb: Simţi nevoia să transpiri cultură, şi consideri că m-ai găsit pe mine încălţată cu un condur şi cu un şoşon, la faza asta? Pariem că habar n-ai de anul naşterii lui?
Ea dă să iasă din magazin, rânjind ca lula, şi zicând:
- Am vrut să te provoc!
- N-ai cu ce, mânca-ţ-aş, că eşti nudă pe teritoriul ăsta, şi dacă tot m-ai provocat, o să-ţi sufoc crizele de intelectuală, că te văd pierdută între repere.
Dar, dacă este să discutăm despre ziua lui Eminescu, ea nici măcar nu mai este ziua lui, ci a culturii, în general, dar nu văd obligaţia mea de a concentra pe blog nişte fraze cu ocazia asta, în primul rînd, pentru că nu vreau, şi mai apoi, pentru că au consemnat deja, alţii- unşii lui Dumnezeu pentru chestii din astea. Mă refer la domnii aceia cu mantale de gală, cu fireturi aurite la guler şi bumbi auriţi, de la S.C. Academia Română- Forest SRL. A vorbit un Haiduc, de mi-au dat lacrimile! De vreo cinci ani e pasionat doar de motivul codrului, în opera poetului. Cum să mai zic eu de Eminescu?
De ce nu vi-l omagiază piticul, să vă mai dea un biscuit , sau un covrigel, un ceiuleţ, sau ceva? L-am omagiat la bibliotecă, de l-am plictisit şi mort, săracul, dar nu prea le-am văzut pe la evenimentele astea, pe doamnele care merg şiroind cultură, căci nu veneau decât dacă vedeau pe invitaţie, semnătura piticului, şi ştiau că e de fapt, obligaţie de prezenţă.
La ora la care se producea doamna, era deja închis la farmacie şi n-am putut s-o susţin medicamentos, dar i-am mai înşiruit o dată motivele pentru care nici ea, nici cariatidele de pe sub streaşina piticului, nu-mi pot trece mie, prin faţă, pe tabla asta. Pe alt teren, poate!
Am exact aceeaşi violenţă, ca şi în cazurile în care se trezeşte câte-o "ţurcă" (regionalism chinuit al cuvântului mazurcă), aclimatizată brutal în Bucureşti, să-mi amintească faptul că noi, astea din provincie, venim cam în eşalonul 3 al High-life-ului, şi adunăm chiştoacele din urma lor, cum ar veni!
Nu se generalizează problema, că am prietene bucureştence get-beget, care nu au în programul biologic , departajarea asta stupidă. Dar se mai găseşte câte una care ţine morţiş să se încaiere cu mine, şi vine centrată direct pe punctul ăsta. Am beneficiat de o mostră de mitocană, care înghite jar şi scuipă cărbuni, când vine în deplasare la Nehoiu, şi pretinde că are migrene de socializare, că face eforturi să stea câteva ore. De parcă ar fi lăsat-o barza în Manhattan. Ulterior am aflat că e de baştină dintr-un loc unde etnia... română e cam minoritară, aşa, majoritară fiind o alta,iar acolo e polul infracţionalităţii în România!!!
Şi vine să-şi dea ochii peste cap şi să-şi scuture părul spălat ultima oară, prin octombrie, că-i pute pe aici, iar noi, peizanele, suntem reduse , grosiere şi nu avem preocupari intelectuale.
Cred că într-o zi o să fiu beatificată de vreo biserică, deoarece , de la o vreme mă tot abţin să nu-i dau de toţi pereţii pe ăştia cu flatulenţe urbane!
Ce să-i mai spun idioatei, că, dacă am ales să rămân la ţară, este pentru că aşa am vrut, pentru că fiecare se potriveşte unui anume tip de peisaj, ori eu, nu mă văd în Bucureşti; rezist două zile şi vreau acasă. Nu înseamnă că nu avem ieşiri sau viaţă socială. Mă tem că nefericita care clipea des, nu a prea prins lotul la anturajele pe care le am eu în Bucureşti, şi, chiar dacă nu dăm noi ora exactă în materie de modă, la Nehoiu, are de ce să se simtă strivită,ea personal, mai ales că uitase să programeze maşina de spălat pentru hainele de pe ea. Deci, să ne înţelegem, cineva trebuie să stea şi în provincie, şi aici e nevoie de oameni, dar... ca să vină una să îmi scuipe autoritate în cap, în primul rînd, trebuie să fie cu un cap mai înaltă ca mine, să aibă mină, mimică şi gestică de Crouella, să fie impecabilă ca muiere, să folosească nişte cuvinte cu multe consoane, că dă bine la dicţie ;asta, ca să îngheţe sângele în mine! Căci , dacă doar face nişte nări rotunde şi bate din picioare, precum curcanul pe balegă, nu numai că nu mă intimidează, dar mă şi enervează!
Şi mi se cunoaşte năravul deja, dacă dai să mă stropeşti cu vitriol, mai feresc şi eu capul, după care mă interesez cine eşti tu prin Bucureşti, de nu ţi se lipeşte glodul din Nehoiu pe picioare, aşa de maiestuos ce calci! Şi nu mă întrebaţi ce descopăr?!? Deci, fetili lu mama, lăsaţi pampoanele de vedete şi bociţi-vă în continuare frustrarea în bloagele voastre, printre rânduri încurcate şi neinteligibile, cu pretenţie de versuri albe,iar noi astea, de ne uităm mai mult în oglinda de la microbuz, vă stăm la dipoziţie la o probă de... ce vreţi voi! ...Dame! Alegeţi voi piesele, nu ne supărăm dacă ne rămân cele negre; cineva trebuie să joace şi cu ele!
Nu încercaţi singuri acasă, dansul următor, dacă aveţi mai mult de 40 de kile !

Deschide poarta, Obregia, că ţi-aducem marfă!

Cu fiecare ţuţibidă jalnică,având aere de divă, pe care o văd la tv, îmi spun: Am trăit s-o văd şi p-asta! Mai caraghioasă ca ea, nu are ce să mai apară. Numai că, de fiecare dată, realitatea se prezintă sub formă de noi provocări, care îmi pun piedică şi mă trezesc cu altă măciucă pe ecran. La prima vizualizare, e amuzantă. De la a suta în sus, e vomitivă.
Am supravieţuit din punct de vedere al produsului media, şi duduii "Bună dimi", care şi-a luat inimioara în dinţi şi ne-a mărturisit că a primit cadoul de la domnul din Strehaia, dar... ursuleţ de catifea, ce se dă, nu se mai ia ; am rezistat şi asaltului Biancăi, şi duduii Sânzi, care e urâtă cu zmei, şi ziaristei porno, care-i măsoară pe băieţi cu şublerul şi pe urmă face topul 10 pentru România...şi nu mai înşir, căci trebuie să pulverizez cu vermorelul de DDT prin blog, după ele.
Dar, oameni buni.... cee ce am descoperit eu recent, e de pavilion izolator , la Obregia!
Căutam un film pe care l-am văzut alaltăieri pe KanalD, dar ratasem începutul, şi tot filmul se focaliza tocmai pe prima parte, acolo era formula. Se numeşte Vioara Roşie. Şi-l caut eu pe net, la programe tv. să văd dacă are reluare. Nu avea. Dar arunc ochii pe o înregistrare , de la acelaşi post tv. Scria ceva de Marilyn Monroe de Romania! N-am mişcat, o vreme. Mi-era teamă să deschid înregistrarea. Dar, până la urmă, ce a reuşit să mă sperie pe mine, din toate pe câte le-am trăit? NIMIC! Şi dau play! Sfinte Sisoe, şi Agapie, şi Patrick, şi Francisc!!! Era una... staţi să scot iar bidonul de agheasmă, că am stat la rând la poloboc, de Bobotează, şi mi-am luat. Să dau un pic pe computer, căci i se pârâie hardul, sigur! Deci, era una, plină de negi, ea cică sunt aluniţe. Eu zic că papiloamele alea excrescente sunt negi, şi avea o expresie cam ciudată a faciesului, cu gestică aferentă. Şi se studia într-o oglindă, mulţumită fiind de ceea ce vede, şi susţinându-se vehement: Sunt conştientă că mi-a dat Dumnezeu ochi şi buze frumoase, etc şi etc...
Fata nu e la prima încercare. Adică, a mai avut pofte de clone ale diferitelor vedete, printre care şi Madonna, clar, dar Marylin??? Eu zic să aveţi răbdare să-i urmăriţi prestaţiile, căci e şi câtăreaţă şi a beneficiat de spaţiu generos în emisiuni.
Draga de Marilyn, cea adevărată, n-a avut nevoie de nici un marketing de imagine! Nici ea n-a avut vreun IQ 200, dar a creat imaginea femeii perfecte, doar fiind ceea ce era de fapt. Ea însăşi!
Este incredibil ce reuşesc să facă televiziunile din nişte fomiste ! Antena 1 a îndrăznit să facă anunţ umanitar, prin Capatos, ca s-o ajute nişte oameni cu suflet pe fosta soţie a Maestrului Moculescu, să nu rămână fără casă! Îmi crapă capul. P-aia???? Care urlă ca disperata peste tot, şi pretinde statut de vedetă, dar uită să precizeze ce job are, ce profesie... ce ştie ea să facă pentru societatea asta, pentru naţiunea asta. Cum să fii atât de nesimţit să ceri ajutor prin televiziune, pentru o dametă din asta? Fata lui Voiculescu doarme? Ea nu vede ce se petrece la ea în trust? S-au epuizat cazurile de boli cronice la copii, şi acum facem chetă pentru ţoape ajunse pe drumuri? Era vorba că Fundaţia Voiculescu ajută cazuri de copii geniali. Asta intră la genii, cumva?
Toate păpuşile Chucky invadează ecranele, incepand cu emisiunile de analiza politică, unde apare frecvent un aligator de muiere, cu buza de sus atârnată ca o clapă de buzunar de la mantaua de război, şi scoate ca o locomotivă pe cărbuni, numai fum şi aburi, şi căreia-i lipseşte în mod patologic zâmbetul, ea neştiind decât să se încrunte si sa molfaie cuvinte otravite, lucru care se potriveşte cu mărgelele ei roşii de la gât, precum gibonul cu papionul. Ţi-e şi frică să te uiţi la "moanstra" aia. Nu râd de handicapul ei, pentru că am o oarecare afecţiune pentru oamenii care-şi înfruntă handicapul, dar asta tocmai că este frustrată continuu, iar televiziunile trebuie să ne oripileze cu ea. Am văzut nişte tipi, la un talk show, care erau în scaune cu rotile, dar erau senzaţionali, se exprimau cald, coerent, erau adorabili!
Mai întreb o dată, retoric, de ce vă transformaţi televiziunile în programe de studii şi cercetare efectuate pe cazuri netratabile?
Hai să ne uităm la divă! Apreciez poziţia coloanei, i-l recomand pe posturologul Stefan Tiron, face minuni! Ne-a dat pe spate şi cu geanta (M)ucci. Urmăriţi clipurile, sunt criminale!!! Acordati-i 10 minute din viata dvs. si veti fi rasplatiti!
Jur ca veţi avea o zi superbă!

Dialog de tarabă

Piaţa din oraşul meu e îngrozitoare şi inaccesibilă; şi ca amplasare (lângă DN10, într-o succesiune de curbe periculoase, în pantă/rampă), şi ca fluiditate, care nu există, şi ca aprovizionare.Plus că morfoleşti noroiul în mers, de nu mai ştii ce culoare şi din ce material este făcută încălţămintea pe care o porţi. Pe la tarabe găseşti marfă din toate ţările europene, în nici un caz din producţie proprie,autohtonă, aşa că trebuie să fii sado-maso, ca să vrei să îţi faci cumpărături de aici. Eu cobor de vreo 6-7 ori pe an în piaţă, şi doar pentru brânză, care e de la covăsneni, pentru ouă şi pentru lapte, de la o tanti din Mlăjet, în care am încredere, e preferata mea de ani de zile. De obicei mi le trimite acasă, dar sunt situaţii cînd trebuie să merg să le iau singură.
În rest, v-am mai spus, prefer Piaţa Centrală din Buzău, unde am negustorii mei, cu legume şi fructe autohtone şi de o calitate fără comentarii.
Şi cu aceştia, am configurat o relaţie pe care am păstrat-o, pentru că am stabilit nişte reguli, obligatorii pentru cumparător: Nu te duci în faţa negustorului, zâmbind politicos, credeţi-mă, am încercat întâi aşa, şi n-a mers. Negustorul e obosit, îngheţat, a stat ore întregi în picioare, şi n-o să-ţi întoarcă zâmbetul, ci o să te trateze iniţial , ca pe un infractor, sau ca pe unul care vrei pomană. Şi pare că îţi face o favoare că îţi vinde marfa lui... Nici nu faci o mutră de Goebbles.Te duci frumos, cu o faţă serioasă şi cu o siguranţă de beton pe tine, şi ataci problema direct. Vrei marfa pe care o alegi. Îţi pui singură în cântar. Sigur că te va intimida, nu e de acord cu tine, şi vrea să îţi pună singur ceea ce doreşte el, cu motivaţia:
- Io iau marfa la rând, cucoană!
- Nu iei nici o marfă la rând, matale ai stabilit un preţ, eu ţi-l plătesc, dar nu-mi dai gunoaie, pentru că şi eu iau negustorii la rând, până găsesc unul care mă lasă să-mi aleg marfa.
Manevra reuşeste, dacă ţii steagul sus, şi astfel devii clienta unui precupeţ care are grijă să fie amabil cu tine, deoarece observă că l-ai preferat prin eliminarea celorlalţi. Şi vede că ai sânge-n instalaţie, şi ascendent asupra lui. N-am zis că trebuie să-i călcăm în picioare, pentru că sunt destul de solicitaţi şi de munciţi, dar trebuie să reţinem că scopul lor este să vândă, oricum ar fi, marfa, şi să scape de cea proastă. Deci, renunţaţi la zâmbetul cu gura până la urechi, crezând că-i impresionaţi şi vor fi astfel, mai drăguţi cu voi. Exclus! Vor gestiona foarte bine amabilitatea şi zâmbetul vostru, şi veţi găsi acasă, în sacoşă, o catastrofă!
Trebuie să fiţi foarte fermi când alegeţi, iar dacă protestează, v-am zis, plecaţi la altul, taraba următoare. La plecare, puteţi zâmbi. E chiar indicat.
E bine să afle stimatul precupeţ şi că vă pricepeţi, şi ceea ce este absolut interzis, nu-l întrebaţi pe el ce vă recomandă. E fatal!
Nu contează că după ce vă depărtaţi, vă înjură printre dinţi, trebuie să se elibereze şi el, cumva.
Ne întoarcem la piaţa din oraşul meu. Am mers duminică, după brânză. Mai la spartul târgului, căci, dacă te duci la 9:00 - 10:00, te calci pe picioare cu ceilalţi şi faci acolade printre doamnele strânse ciotcă în mijlocul aleilor, ca la luptele de cocoşi, ca să comenteze evenimentele din săptămâna precedentă. De la piaţă, ele se mută apoi la biserică, unde au vad mai mare de bârfă. De aia sunt adorabile bisericile de oraş, acolo nu te cunoaşte nimeni, şi dacă vrei se te duci şi să te închini şi să te rogi, descărcându-ţi sufletul, nu stă nimeni să se întrebe, ca muceniţele de la noi:
-Ia uite dragă, ce de cruci îşi face asta, şi ce se mai dă cu capu' de lespezi, vreţi să vă spun eu de ce?
Mi-e silă de astea, care până mai ieri, coborau din tiruri pe înserat, şi acum cântă în cor, doar ca să aibă vizibilitate maximă pe uşa de la intrare, şi să aibă ce boscorodi între psalmi.
Iar m-am depărtat de piaţă. Cobor imediat. Ajung deci, la tarabele cu brânzeturi, care se suprapun cu cele în care se vinde rachiu(de prune, de mere, de băşti, de pufoaice, de tot ce e organic, sau fermentează ). Nenea de la care iau eu brânză....nu e. O fi terminat-o, că el e cel mai căutat. Mă strigă altul:
-Poftiţi, domniţă, cu ce vă servesc?
-Păi, nu prea aveţi cu ce, căci aveţi un singur sortiment - telemea de vacă, şi eu nu vreau. Îmi arunc ochii la ceilalţi, şi ei cam tot aşa ceva aveau. Mă întorc şi întreb cu voce tare-tare:
- Are cineva caş de oaie?
Răspunde unul, şmecher, cam prea roşu la faţă:
Poftiţi aici, ăsta e caş de oaie. Şi-mi dă, chipurile, să gust.
- Bre, stimate nene, nu mă lua de proastă, că eu am crescut cu brânză de capră şi de oaie, la ţară, îţi departajez tipurile, după toate criteriile: miros, culoare, aspect în general. Nu ai caş, asta e o telemea mai pripită, te-ai îndurat şi i-ai lăsat ceva grăsime, dar e telemea. Şi continuu, cu un amănunt pe care îl folosesc copiii, de obicei, când solicită caş: eu vreau brânză cu găuri prin ea!
Atât a aşteptat, un muşteriu cu borcanul de ţuică în mână, să aibă şi el rol, în piesa asta, şi-mi zice:
- Doamnă,he,he, găurile nu e bune la brânză... e bune altundeva!
Mă întorc pe replay... ancorez bine umbrela mea de 1 metru, şi-i zic:
-Măiii, drojdi! mai întâi hotărăşte-te în ce registru ai dialog cu mine, ori îmi zici doamnă, ori vorbim de găuri! Şi te întreb, politicos, vrei să-ţi fac o gaură în frunte, cu umbrela asta? Sau să te las cu buze, cât să sprijini ţigara?
Imediat a apărut o femeie cu ochelari, care mi-a spus fericită: Am eu caş, dacă doriţi să veniţi să vedeţi!
Am dorit. Şi chiar avea, săraca! O întreb:
-Cum reuşiţi să-i suportaţi pe drojdierii ăştia, duminică de duminică?
-Aoleu, doamnă, vai de capul meu, au fost ei şi măgari, mi-au zis toate alea, dar aici e sectorul unde se vând ouăle şi laptele, şi vin şi io cu câte ceva să vând, că am omul la pat, bolnav, şi mai fac de medicamente. Şi nu le zice nimeni nimic, că stau şi beau pâne se fac maţe, aici, lângă noi!
Plec repede, să mă scutur de proşti, şi trec pe lângă băiatul cu covrigi. Nu sunt ei ca ăia de Buzău, dar mi-a fost poftă, şi până mi i-a pus pe sârmă, aud din spate:
- Iote la ea, înhipta, crede că mi-e frică mie de ea. Nu m-am pus io, cu mintea ei, că o făceam de doi bani!
M-am uitat spre el, plecasem deja de pe loc. El, deasemeni, avea avans serios, deja cred că era la moară, când am abandonat eu urmărirea.
La întoarcere, băieţii care rămăseseră să se lupte cu ţuica, stăteau drepţi şi cu faţa spre mine, ziceai că-mi dau onorul! Aşa se procedează cu momârlanii; nu te duci la bărbat sau la mama , sau la tata, sau la poliţie- nici atât, ca să te apere. Le-o serveşti pe loc, tăiată !
E clar că piaţa e ca şi biserica, un spaţiu pentru toată lumea, dar nu ne-am născut toţi în aceeaşi zodie, să ne tragem de nojiţe. Doar în faţa lui Dumnezeu suntem egali, în rest, stabilim noi singuri, care este...mai egal decât celălalt, pentru că altfel, ne malaxăm la comun, şi nu se diferenţiază valorile! Este clar însă că, ţugulanului, trebuie să i-o retezi pe limba lui, căci, dacă te apuci să-i reciţi din Kant, sau să-l pui să studieze Codul manierelor elegante, ieşi în pierdere.
Ceva muzică? Avem, la altă tarabă, laYou Tube

Asociaţia disciplinatelor anonime

Nu-i aşa că aţi iniţiat , măcar de câteva ori în viaţă,programe şi activităţi , după modelul: încep de luni, de mîine, sau de la 1 ianurie? Toţi ne dăm startul la un moment ulterior, cât mai ulterior...
Ca să fiu în acelaşi ton cu tema postării, recunosc că şi eu m-am antrenat în chestii din astea substitut de decizie, dar nu de multe ori, pentru că firea mea nu e asta. Sunt o despicătoare meticuloasă şi perfectă, a firului de păr în ...mult mai multe secţiuni, decât patru, dar dacă iau o decizie, în care apar şi eu la distribuţie, trebuie s-o iau pe loc, altfel nu o mai aplic, pentru că trebuie să fac întâi procuratura datelor, şi nu mai ies nicăieri, toată lumea iese într-o mare pierdere.
Aşa stând lucrurile pe o anumită porţiune a profilului meu, am executat flagrant o decizie pe care am luat-o în legătură cu sănătatea mea, cu un anumit confort fizic, mai ales. Abia am aşteptat să-mi propună Ioana să facem ceva mişcare , dar nu la aparate, căci avem, dar nu le folosim, şi nici la sală, ca Vip-urile, ci de-a pasul, în aer liber. Până la urmă şi la coadă, vorbim despre celula care trebuie să se oxigeneze; ea, doar de atât are nevoie, de oxigen, nu de haltere, scaune de forţă şi fiare.
Şi facem planul în cinci minute, iar după alte cinci ieşim , echipate ca băieţii de la Situaţii de urgenţă, şi cei de la Drumuri, care acţionează în Pasul Tihuţa. Şi purcedem la pas iute, din ăla de parcă vrei să nu scapi microbuzul de Pârscov, ce tocmai pleacă din staţie. Am ales traseu mişto, cu străzi în mare pantă, alea pe care ne dădeam noi cu sania când eram mici, traseu lung, de ocolire a oraşului, şi ne simţeam foarte bine.
Eram oarecum, camuflate, ziceai că suntem din cartea de biologie, capitolul "homocromie şi mimetism", deoarece, la noi, în mediu pseudo-urban, e absolut interzis să fii văzută după lăsarea serii, mergând (pe jos!!!), aparent către nicăieri. A doua zi, se aud în tot târgul , în funcţie de locul unde erai scanat, cele mai halucinante ştiri.
Supliciul acesta, al oprobriului public, este foarte uşor de îndurat, în ceea ce mă priveşte, având în vedere că ignor toate fufele şi pe toţi fufii care şi-ar spune durerea în legătură cu mine şi cu acţiunile mele. Deci, stimaţi concetăţeni, dacă ne vedeţi din maşină sau din casă, luând seara, târgul, la pas, chiar ne oxigenăm inteligenţele şi celuloasele, în nici un caz nu ieşim la recrutat material genetic, deoarece, pentru acest tip de demers, nu este nevoie de atâta efort!
Totuşi, ceva care chiar ar trebui să mă facă să roşesc, mi-a scăpat!!! Jur că m-am ruşinat, cât sunt eu de relaxată în general, când comit aroganţe şi pamflete!
Eram pe lângă ACR, veneam spre casă, şi chiar mă simţeam foarte bine fizic, mă încălzisem, îmi destinsesem articulaţiile, şi-i povesteam Ioanei ceva în legătură cu un coleg, un tip haios, foarte inteligent, dar care merge aşa, cam în stilul Gigi Becali, de fapt, nu ca el, ci ca Bendeac, care merge ca Becali. Eu mimez foarte bine acest tip de mers, deşi îmi solicită coloana-mi hodorogită, la maximum, pentru că trebuie să stai foarte drept, cu omoplaţii traşi în spate.
Şi, bine dispusă, râzând cu gura până la urechi, aşa cum n-am mai râs de o sută de ani, m-am apucat să merg aşa, ca s-o distrez şi pe Ioana. Râdeam amândouă, de ne auzea toată Lunca, iar eu prestam mers de Jiji, din ce în ce mai reuşit. Într-un târziu am observat o maşină , staţionată pe poziţii, cu faţa spre noi.... Ăia dinăuntru se uitau la mine!!! S-ar putea să mă fi recunoscut, deşi eram undercover, dar cui îi mai păsa? Am râs şi mai tare, d- abia mai puteam merge! Ete, na! Mare scofală, că m-am maimuţărit eu prin urbe! Îmi văd de programul meu! Dacă aşa mă oxigenez eu la celula nervoasă şi la cea musculară, altceva nu mai contează!
Dacă nu roşesc ele concetăţenele mele , care invită la sex pe facebook, de ce aş muri de ruşine, eu, care merg ca Jiji?
Sigur, dacă mi-am tras facebook, mai găsesc la invitaţii şi persoane din oraşul meu, dar, nu vă supăraţi, mămică, astea de veneaţi pe la bibliotecă ani la rând, şi acum faceţi secs on line, nu-mi adresaţi cereri de prietenie, că nu sunt cea mai potrivită pentru voi! Şi nu pot să vă pun pe acelaşi perete cu Oreste, la care am ce să citesc, pe voi, care vă faceţi poze cu telefonul, cu limba scoasă! Am două săptămâni de feisbuc şi sunt uluită, ce duhoare are saitul ăsta, pe alocuri!Zic să vin cu un sfat în întâmpinarea voastră, măi sexoasele lu' Peşte, care vă faceţi de toată... pe facebook! Încercaţi să induceţi inteligent foamea asta a voastră de bani, contra sex, ca să atrageţi calitate, căci, dacă scrieţi, ca tutanele, că vreţi sex, şi vă lăsaţi numărul de telefon, sunteţi nişte târâşuri lamentabile, care atrag cam acelaşi tipar de bărbaţi- borfaşii.
Am mai găsit una, de era să mă stropesc cu agheazmă! Made in Nehoiaşu, via United Kingdom, fata! De aia ni s-a dus buhul pe planetă, că avem doar jagardele obosite, şi nici dracu nu vrea să aibă de-a face cu noi, ca naţiune! Asta a plecat cu foamea-n traistă, de v'o doi ani, şi anul trecut îmi făcea semn, plictisită, de după ochelarii de soare, din maşină, să mă dau la o parte de pe acostament, să parcheze! Eu, care dau şi cu mătura prin bibliotecă, am şi salutat-o, că eram oarecum vecine, şi am zis să nu mă dau VIP-ă, deşi, cam eram, în raport cu istoricul ei...dar ea muţunea un bot de dorobanţistă, şi-şi scutura pletele arse cu perhidrol, de mă mir că nu m-a pus să-i car sacoşele în casă! Iar acum o văd cu mâna în chiloţi, sau cu ţâţele goale, în poză la profil! Cu ţâţele, n-ar fi mare ruşine , că are două butoane de sonerie, dacă i le ştergi cu spirt, se vindecă locurile. Foarte tare! N-ar fi ruşine nicicum , căci fiecare face ce vrea, şi oricum, fata nu e din tezaurul de calitate, judecând după comentariile de pe pagina de FB, dar aş vrea să mă întâlnesc cu socră-su, care e modelul de morală de cristal, când e vorba să se compare cu alţii, şi care dă lecţii, cu degetul arătător îndreptat spre toată lumea, şi căruia i-am înghiţit nişte mitocănii , anul trecut, doar de dragul Shrekului, neînţelegându-l totuşi, nici pe Shrek, la vremea aia, de ce trebuie să fie conciliant şi să suporte grosolăniile unor oportunişti care aşteaptă cu mâinile sub cap, întinşi în pat, nişte soluţii juridice, fără să întrebe cam cât costă fiecare respiraţie consumată! La vremea asta, am înţeles de ce: pentru că unii sunt făcuţi să fie fraieriţi şi de către râmele de sub pietre, iar eu am învăţat să nu mai port de grija nimănui, că-mi irosesc gaşca de neuroni ţinuţi în prezervare, dar aş vrea să-i arăt eu lu' nenea specialist în familii organizate, cum să-şi viziteze nora pe facebook, că poate mai stăm de vorbă cum e cu moralitatea , la câte unii ! Ştiu că nu vă place când sunt crudă, dar nu ştiţi cât am strâns din dinţi şi din toţi muşchii, să nu-l scuip, în vreo două situaţii !
Nu-i aşa că sunt invidioasă? Că de-aia ies la antrenament în aer liber, doar-doar de-oi arăta şi eu ca astea de pe FB? Nu, sigur nu e aşa. Eu sunt foarte mulţumită de mine, ca întreg! Sunt de-a dreptul fericită că nu mă îmbrac în plastic şi latex, şi, în minutele în care mă uit pe facebook, sunt împăcată cu faptul că n-am copii, pentru că toţi mucoşii, copiii colegilor mei, au fel de fel de pagini greţoase, cu poze explicite...Părinţii ăştia or fi ştiind că fetele lor, la 12 ani, scriu unor puberi pe FB: ah, ce ţi-aş da pupici, pe unde vrei tu!?!
Ştiţi care e dramatismul? Eu nu sunt o conservatoare, am vederi destul de liberale şi sunt destul de înţelegătoare cu teribilismele tinerilor, cred că am mai spus asta, dar ceea ce văd nu mai e teribilism, ci latrină.