Piaţa din oraşul meu e îngrozitoare şi inaccesibilă; şi ca amplasare (lângă DN10, într-o succesiune de curbe periculoase, în pantă/rampă), şi ca fluiditate, care nu există, şi ca aprovizionare.Plus că morfoleşti noroiul în mers, de nu mai ştii ce culoare şi din ce material este făcută încălţămintea pe care o porţi. Pe la tarabe găseşti marfă din toate ţările europene, în nici un caz din producţie proprie,autohtonă, aşa că trebuie să fii sado-maso, ca să vrei să îţi faci cumpărături de aici. Eu cobor de vreo 6-7 ori pe an în piaţă, şi doar pentru brânză, care e de la covăsneni, pentru ouă şi pentru lapte, de la o tanti din Mlăjet, în care am încredere, e preferata mea de ani de zile. De obicei mi le trimite acasă, dar sunt situaţii cînd trebuie să merg să le iau singură.
În rest, v-am mai spus, prefer Piaţa Centrală din Buzău, unde am negustorii mei, cu legume şi fructe autohtone şi de o calitate fără comentarii.
Şi cu aceştia, am configurat o relaţie pe care am păstrat-o, pentru că am stabilit nişte reguli, obligatorii pentru cumparător: Nu te duci în faţa negustorului, zâmbind politicos, credeţi-mă, am încercat întâi aşa, şi n-a mers. Negustorul e obosit, îngheţat, a stat ore întregi în picioare, şi n-o să-ţi întoarcă zâmbetul, ci o să te trateze iniţial , ca pe un infractor, sau ca pe unul care vrei pomană. Şi pare că îţi face o favoare că îţi vinde marfa lui... Nici nu faci o mutră de Goebbles.Te duci frumos, cu o faţă serioasă şi cu o siguranţă de beton pe tine, şi ataci problema direct. Vrei marfa pe care o alegi. Îţi pui singură în cântar. Sigur că te va intimida, nu e de acord cu tine, şi vrea să îţi pună singur ceea ce doreşte el, cu motivaţia:
- Io iau marfa la rând, cucoană!
- Nu iei nici o marfă la rând, matale ai stabilit un preţ, eu ţi-l plătesc, dar nu-mi dai gunoaie, pentru că şi eu iau negustorii la rând, până găsesc unul care mă lasă să-mi aleg marfa.
Manevra reuşeste, dacă ţii steagul sus, şi astfel devii clienta unui precupeţ care are grijă să fie amabil cu tine, deoarece observă că l-ai preferat prin eliminarea celorlalţi. Şi vede că ai sânge-n instalaţie, şi ascendent asupra lui. N-am zis că trebuie să-i călcăm în picioare, pentru că sunt destul de solicitaţi şi de munciţi, dar trebuie să reţinem că scopul lor este să vândă, oricum ar fi, marfa, şi să scape de cea proastă. Deci, renunţaţi la zâmbetul cu gura până la urechi, crezând că-i impresionaţi şi vor fi astfel, mai drăguţi cu voi. Exclus! Vor gestiona foarte bine amabilitatea şi zâmbetul vostru, şi veţi găsi acasă, în sacoşă, o catastrofă!
Trebuie să fiţi foarte fermi când alegeţi, iar dacă protestează, v-am zis, plecaţi la altul, taraba următoare. La plecare, puteţi zâmbi. E chiar indicat.
E bine să afle stimatul precupeţ şi că vă pricepeţi, şi ceea ce este absolut interzis, nu-l întrebaţi pe el ce vă recomandă. E fatal!
Nu contează că după ce vă depărtaţi, vă înjură printre dinţi, trebuie să se elibereze şi el, cumva.
Ne întoarcem la piaţa din oraşul meu. Am mers duminică, după brânză. Mai la spartul târgului, căci, dacă te duci la 9:00 - 10:00, te calci pe picioare cu ceilalţi şi faci acolade printre doamnele strânse ciotcă în mijlocul aleilor, ca la luptele de cocoşi, ca să comenteze evenimentele din săptămâna precedentă. De la piaţă, ele se mută apoi la biserică, unde au vad mai mare de bârfă. De aia sunt adorabile bisericile de oraş, acolo nu te cunoaşte nimeni, şi dacă vrei se te duci şi să te închini şi să te rogi, descărcându-ţi sufletul, nu stă nimeni să se întrebe, ca muceniţele de la noi:
-Ia uite dragă, ce de cruci îşi face asta, şi ce se mai dă cu capu' de lespezi, vreţi să vă spun eu de ce?
Mi-e silă de astea, care până mai ieri, coborau din tiruri pe înserat, şi acum cântă în cor, doar ca să aibă vizibilitate maximă pe uşa de la intrare, şi să aibă ce boscorodi între psalmi.
Iar m-am depărtat de piaţă. Cobor imediat. Ajung deci, la tarabele cu brânzeturi, care se suprapun cu cele în care se vinde rachiu(de prune, de mere, de băşti, de pufoaice, de tot ce e organic, sau fermentează ). Nenea de la care iau eu brânză....nu e. O fi terminat-o, că el e cel mai căutat. Mă strigă altul:
-Poftiţi, domniţă, cu ce vă servesc?
-Păi, nu prea aveţi cu ce, căci aveţi un singur sortiment - telemea de vacă, şi eu nu vreau. Îmi arunc ochii la ceilalţi, şi ei cam tot aşa ceva aveau. Mă întorc şi întreb cu voce tare-tare:
- Are cineva caş de oaie?
Răspunde unul, şmecher, cam prea roşu la faţă:
Poftiţi aici, ăsta e caş de oaie. Şi-mi dă, chipurile, să gust.
- Bre, stimate nene, nu mă lua de proastă, că eu am crescut cu brânză de capră şi de oaie, la ţară, îţi departajez tipurile, după toate criteriile: miros, culoare, aspect în general. Nu ai caş, asta e o telemea mai pripită, te-ai îndurat şi i-ai lăsat ceva grăsime, dar e telemea. Şi continuu, cu un amănunt pe care îl folosesc copiii, de obicei, când solicită caş: eu vreau brânză cu găuri prin ea!
Atât a aşteptat, un muşteriu cu borcanul de ţuică în mână, să aibă şi el rol, în piesa asta, şi-mi zice:
- Doamnă,he,he, găurile nu e bune la brânză... e bune altundeva!
Mă întorc pe replay... ancorez bine umbrela mea de 1 metru, şi-i zic:
-Măiii, drojdi! mai întâi hotărăşte-te în ce registru ai dialog cu mine, ori îmi zici doamnă, ori vorbim de găuri! Şi te întreb, politicos, vrei să-ţi fac o gaură în frunte, cu umbrela asta? Sau să te las cu buze, cât să sprijini ţigara?
Imediat a apărut o femeie cu ochelari, care mi-a spus fericită: Am eu caş, dacă doriţi să veniţi să vedeţi!
Am dorit. Şi chiar avea, săraca! O întreb:
-Cum reuşiţi să-i suportaţi pe drojdierii ăştia, duminică de duminică?
-Aoleu, doamnă, vai de capul meu, au fost ei şi măgari, mi-au zis toate alea, dar aici e sectorul unde se vând ouăle şi laptele, şi vin şi io cu câte ceva să vând, că am omul la pat, bolnav, şi mai fac de medicamente. Şi nu le zice nimeni nimic, că stau şi beau pâne se fac maţe, aici, lângă noi!
Plec repede, să mă scutur de proşti, şi trec pe lângă băiatul cu covrigi. Nu sunt ei ca ăia de Buzău, dar mi-a fost poftă, şi până mi i-a pus pe sârmă, aud din spate:
- Iote la ea, înhipta, crede că mi-e frică mie de ea. Nu m-am pus io, cu mintea ei, că o făceam de doi bani!
M-am uitat spre el, plecasem deja de pe loc. El, deasemeni, avea avans serios, deja cred că era la moară, când am abandonat eu urmărirea.
La întoarcere, băieţii care rămăseseră să se lupte cu ţuica, stăteau drepţi şi cu faţa spre mine, ziceai că-mi dau onorul! Aşa se procedează cu momârlanii; nu te duci la bărbat sau la mama , sau la tata, sau la poliţie- nici atât, ca să te apere. Le-o serveşti pe loc, tăiată !
E clar că piaţa e ca şi biserica, un spaţiu pentru toată lumea, dar nu ne-am născut toţi în aceeaşi zodie, să ne tragem de nojiţe. Doar în faţa lui Dumnezeu suntem egali, în rest, stabilim noi singuri, care este...mai egal decât celălalt, pentru că altfel, ne malaxăm la comun, şi nu se diferenţiază valorile! Este clar însă că, ţugulanului, trebuie să i-o retezi pe limba lui, căci, dacă te apuci să-i reciţi din Kant, sau să-l pui să studieze Codul manierelor elegante, ieşi în pierdere.
Ceva muzică? Avem, la altă tarabă, laYou Tube
