Aşa am ajuns la profeţia lui Bodu: S-o facem legal!
Se poate, măi Manolaş? Să nu ne spui şi nouă, ăstora din provincie, când se mai deschide câte-un magazin de fiţe, pe la voi, pe la metropolă? De aia ai stat tu o juma de zi la coafor, în timp ce noi făceam coadă la tine la spam! Am aflat de la teveu că aveţi mall-fisc, şi era prea târziu, era deja coadă ca la deportare. Nu ne supărăm, să zicem că n-ai ştiut, dar , mai conversează-te şi tu cu vânzătorii de ziare şi cu spălătorii de parbrize, pe la sem(n)afoare, lasă naibii rujul ăla în geantă, că, la ce îndemânare ai, tu poţi să te fardezi şi pe banda 3!
Tu ce ţi-ai cumpărat de la ei? Eu aş fi vrut nişte cravate, că erau ieftine, la 3 lei. Şi pantofi de unică folosinţă, să am la nevoie, când oi traversa Styxul. Acolo cică sunt ieftini, şi îmi rămân ceva bani să-i dau bacşiş lui Charon.
Să credeţi voi, că fac mişto de ANAF! Foarte bine că au găsit soluţia asta, dar îmi fac griji pentru cei care sunt în grupa de risc zero, ca şi cumpărători. Faptul că se duc oamenii, din crucea nopţii, pe un ger de crapă pietrele, să se aşeze la o coadă de zeci de metri pe 5-6 rânduri, fără să ştie PENTRU CE, e înfricoşător. Nu mai este vorba de sărăcie, aici; nu are nici o legătură! Omul sărac este un administrator excelent al sărăciei lui. Niciodată n-ai să vezi un sărac veritabil, că umblă langa pe la cozi, fără să ştie de ce se află acolo. Niciodată n-ai să vezi un om sărac, cum îşi umple coşul de curele şi de şlapi, doar pentru că sunt ieftine! Eventual se duce la magazinele din reţeaua Second Hand, de unde iese bine îmbrăcat, cu ţoale de calitate, ieftine şi durabile.
Aşa că fenomenul de tip economat de Anaf, încinge, ca de obicei, minţile consumatorului şi-l duc teleghidat spre rafturile cu nimicuri ieftine, cu inutilităţi la promoţie. Este foarte trist, şi doar hazul de necaz ne mai poate alina sentimentul acesta.
Voi fi având eu, multe defecte, dar un anumit simţ al penibilului, în anumite situaţii, îl am. Sunt mândră! Atât am urât cozile la lapte şi la carne, şi la pâine, pe vremea cartelei şi a raţiei, că nu mai vreau să aud în viaţa mea, de cozi!! N-o să mă vedeţi la vreo coadă, nici dacă îmi dă cineva de pomană! Şi n-o să dau eu din coate, să-mi sară căciula din cap, şi să mă calc în picioare, niciodată! Mai ales la pomeni electorale sau la hramuri! Minimul de decenţă , suntem obligaţi să-l avem, chiar dacă e linişte în frigider sau în cămară, şi traiul e din ce în ce mai crunt!
Nu avem nici o notă în plus, dacă stăm să rânjim ca dobitocii, când vine una cu o cameră de luat vederi şi cu un microfon să ne întrebe: Ce faceţi, staţi la rând pentru o porţie de cîrnat cu fasole? Iar noi , răspundem înfierbântaţi: Păi sigur, că nu avem ce să punem pe masă!
Nu pun nimic pe masă, decât să mă prezint într-un asemenea hal de sub-demnitate!
Mulţi suntem, cei care am avut perioade greu încercate, eu, personal , am avut şi o lungă perioadă în care îmi făceam pîine în casă, cu făină primită de la rude, de la ţară, neajungându-mi banii ca s-o cumpăr. De lucruri personale, de haine, nici nu putea fi vorba! Dar sunt foarte mândră că am trecut prin labirintul ăsta, pentru că a fost o purificare pentru mine, din câteva puncte de vedere, şi nu m-aş fi dus să mă bat pentru o farfurie de sarmale, şi să mă scoată jandarmii sau Smurdul de acolo. Neputinţa şi nevoia, trebuie să te scoată învingător, nu cerşetor! Trebuie să fie cauze, nu efecte!Abia atunci esti indreptatit sa le smulgi limba din gura celor care scot o vorba impotriva ta! (Astea sunt exprimarile mele lecteriene, nu instig la cruzime, pe nimeni!)
Urăsc forma de organizare numită STAT, în condiţiile actuale, de fapt, mai mult urăsc faptul că nu se apelează la o voce fermă, care să ne spună:
"Băă! Care cum am trecut pe la guvernare, am furat de ne-am tras pe mâini, că ni s-a aplecat, iar voi v-aţi prefăcut că munciţi, şi împreună am dus ţara asta în rahat, dar trebuie să strângem din toate sfincterele şi să trecem! Iar tăierile din salarii şi din pensii, nu reprezintă o măsură, dar statul suntem noi, şi cu asta, basta! Ce, atîtea spitale, şcoli şi biblioteci? Că şi-aşa plecaţi în alte ţări, după absolvire, ăla mic cu vioara, pleacă la Berlin, alea micile, balerine, la Paris, plecaţi dracului fără şcoli ! Că noi, avem treburi serioase, facem 2 km de autostradă cu bani cât pentru o staţie spaţială!"
Asta ar trebui să spună, dacă ar avea ...plămâni... în scrot!
Dar, nu, vocea care ne tot prezintă măsurile nu e fermă, e doar un play back jenant, nici dracu nu are nişte programe reale de depăşit criza, noi ne tînguim neputincioşi... Chiar avem o formă de a ne prezenta protestele, şi mai jalnică decât măsurile guvernamentale! Cu sindicatele, ne-am lămurit de ce nu merge, nu e cazul să reluăm tema, că e clar pentru toată lumea, iar televiziunile nu sunt decât nişte supradoze de otravă.
Vă spuneam odată că îmi place foarte mult zgomotul trenului aflat în mişcare. Mi-a stricat poezia, trenul care circulă acum pe traseul nostru. Nu mai sună a tren! Nici nu mai arată a tren. Nicăieri nu mai arată a trenuri. Sunt nişte mocăniţe cu două vagoane...
Când eram copil, şi asta era acum muuuulţi ani, citeam în revista Magazin, că japonezii au trenuri pe perne magnetice, iar în România, acest lucru va fi posibil în anul 2000, abia. În ce an suntem? Suntem în anul în care nu mai sunt trenuri, nu mai sunt gări. Sunt doar nişte cozi imense, la bazare bizare, la ajutoare sociale, sunt cozi la umilinţă. Am tras obloanele conştiinţei şi am reamenajat spaţiul ca pentru un târg de antichităţi. Vin tot felul de negustori şi ne impresionează cu flori de hârtie.
Manolaş, când auzi că deschide şi Garda Financiară un magazin, dă o strigătură, că acolo e marfă mai de calitate! Sugestie pentru denumirea magazinului: GFF , care nu înseamnă Gian Franco Ferre, ci Garda Financiară Fashion.
