de unde a fugit toată durerea, întristarea şi suspinul.
Sunt cam criptică, în preajma Crăciunului, nu? Sau, fac doar caterinci pe ectenia morţilor?
Depinde de abordare. Vă recomand însă, pentru eliminarea multor probleme, începând de la cele juridice şi până la cele medicale, mersul pe jos, prin cimitir.
Nu am o problemă cu cimitirele, am crescut la ţară , unde cimitirul este loc de joacă, pentru pititea(este cel mai sugestiv loc chiar, pentru un astfel de joc), sau pentru furat flori. Cu puţină imaginaţie şi cu mult curaj, se puteau lega şi funiile de la clopote, astfel încât să înalţe clopotarul cele mai sodomice înjurături, când trebuia să le dezlege (era greu, le şi udam cu apă).
Aşadar, o incursiune prin cimitir mi se poate părea exact aşa cum mi se propune: utilă, imperativă, sau romantică.
Mă plictiseam eu crunt, bătând Gugălul cu degetele, şi-mi amintesc brusc de o problemă pe care o lăsasem nerezolvată, pentru că nu mi se adresa mie, nici nu mă afecta, şi tocmai ce am învăţat de la o vreme, pe pielea mea, că problemele unora trebuie să le tratez cu: Vaaaai draagăăă, ce ghinion, că trebuie să treci prin asta! (vax), iar problemele altora , e bine să le tratez cu vanghelianul : Hai, siktir!
Problema de faţă era din categoria Hai siktir, dar era neterminată, nu aveam eu deznodământul în mapă, şi nu înţelegeam unde se rupe logica, de nu-i dădeam de capăt.
Dom'ne, ce înseamnă înţelepciunea chinezului! Cum se mai detaşează el de epicentrul problemelor, ca să le rezolve! Pentru că, stând eu, aşa, ca înţeleapta din templu, pe scaunul meu de bambus, şi aruncând la recycle bin, document după document, mi se aprind deodată, lampioanele în toată mansarda! Ce deşteaptă sunt! Incredible me!!! Iau florile din vază, mi le ofer în oglindă, ţin şi un discurs, şi pun mâna pe telefon. După un rezumat fără pauze între cuvinte, aud : Şi , te gândeşti la ce mă gândesc şi eu?
Habar nu aveam la ce se gândea M, dar eu aveam trei variante, şi i le spun: Mă, ori a murit baba la altă dată decât cea înscrisă în documente, ori e îngropată în două locuri, ori...MyGod! Ambele!
Concluzia era una singură: Trebuia să facem un pelerinaj la locul de veci al babei; la care din ele, mai întâi?
Nu sunt eu şefa clasei, la strategie, aşa că merg pe schema lui M., care îmi zice, sec: Mâine dimineaţă, la 5, eşti în picioare, vin şi te iau, să mergem la cimitir! Adică la nişte km distanţă, fraţilor, cimitirul e în Bucureşti!!!Am mai plecat eu la 5 de acasă, dar la cramă, nu în ţintirim!Dau să zic că-mi bag picioarele, dar, cum să rămân eu cu trauma asta? La 5 fix eram în maşină; eu, această autentică Vitorie Lipan, cu unul şi mai lovit în tâmplă decât mine, mergeam să citim plăci funerare, nu ca toată ţugulănimea, care merge la IKEA, la mall, sau măcar la Dragon. Nu, noi mergem la cimitir! Dar ce...lula mea nervoasă, simte că e foarte bine ceea ce fac!
Intrăm într-o cafenea drăguţă şi facem planul!. Mi se părea că M glumeşte, căci îmi spunea ceva despre găştile de cimitir, care sunt adevărate retele interlope... mă rog, cu el eram într-o absolută siguranţă, dar eram oarecum surprinsă. Ajungem la cimitir, unul celebru în Bucureşti, cu mai multe monumente decât morminte, şi căutăm racla babei. Oaaa, ce dreptate avusese M. Pe alei, printre cripte şi monumente, indivizi care-şi făceau de treabă cu o măturică, cu o perie, cu o lădiţă de gunoi, dar foarte circumspecţi şi atenţi la ce mişcă. Unul mai caucazian, aşa, ne şi întreabă ce facem p-acolo, cu ce treabă, se vede că nu-i eram familiari. Eu aveam un ţurţure, în loc de pipi, cât sunt eu de şmecheră, dar M, care e plictisit de maimuţoi din ăştia, a vorbit mai mult din încheietura mâinii cu el, de s-a făcut ăla nevăzut printre cruci. Expresia "din încheietura mâinii" nu sugerează lovitură, ci chiar expresivitate. Are M un fel de a-şi mişca mâinile, gestică din aia complementară, că îţi îngheaţă sângele în instalaţie.
Ajungem la familia babei, care e împrăştiată în jumate din cimitir. Găsim baba! Găsim locul, de fapt, că dracu ştie unde e baba! Ne încurcăm iar! Pe placa funerară scrie data de naştere a lu bărbac-su, aşa cum reiese din munca istoricilor familiei, iar data morţii devansată . Nu se punea problema că nu era ea, că scria clar: fiica lu Stan Păpuşă. Scot poza mormântului, nu semăna! Nici la scris, nici la detalii.O mai căutăm noi pe o alee, ni se părea ciudat că nu e şi bărbac-su, care, e la alt cimitir, în custodie, o găsim între timp şi pe sora babei, despre care nimeni nu precizează nimic, în biografii, dar despre care afli mai rău ca la Săpânţa, de pe placa funerară... Ne mai amestecă şi sora babei, cărţile, căci venea să complice lucrurile. Era să dau în altă nebuneală, că sor-sa avea placa de pe criptă uşor mişcată, puteai băga mâna înăuntru. Brrrr, mă simţeam ca în filmele cu vânători de artefacte! Am plecat nelămurită, spre cimitirul din capătul celălalt al oraşului, unde l-am găsit cu greu pe soţul babei, deşi el era... acasă, nu plecase nicăieri. Era să ţip! Baba figura şi la adresa aia! Împreună cu soţul ei! Altă dată de naştere, altă dată a morţii. Ca să fiu asezonată cu decorul ,îi zic de morţii mă-sii ,babei, îl întreb pe M, de ce nu avem şi noi nişte sticluţe din alea, plate, ca de Queen's, în buzunarele de la piept, cu ceva wiskey în ele, să ne mai venim în fire oleac', mai compar o dată toate informaţiile şi reiese că familia babei, cu sânge albastru, a dorit ca toţi din neam să fie adunaţi pe aceeaşi alee, dar unchiaşul, cu firea lui cazonă, a vrut să arate cine e cocoşul, şi a trecut-o şi pe tabelul lui. Dar unde e baba, zice M? I-auzi, brâul! Cui îi pasă de babă? Io vreau sa vad cand a luat-o dracu'! Mă-zic- nu-i aşa că în catastiful cimitirului figurează toate... migraţiile, cine a venit, cât a stat îngropat şi unde a plecat? Da, dar nu aveam cu cine discuta, că e zi de week-end. Finala pentru : "Ghici cînd am dat ortu' popii?" s-a amânat astfel, pentru ziua de luni, când M mi-a trimis, negru pe alb, dovada că baba e tot cu ai ei, moşul n-a fost tare în baionetă, s-o convingă să înţepenească lângă el,aşa cum scrisese pe placa funerară, atfel încât după ce l-a astrucat , baba şi-a văzut de treaba ei, si a murit in alta zi decat cea in care se presupune;chiar in alt an.
...
Promenada asta nu numai că mi-a folosit, ci mi-a şi confirmat ceea ce eu bănuiam că s-a întîmplat în realitate, căci eu am o ciudăţenie, care îmi aduce câteodată şi deservicii: adulmec minciuna şi falsul! Să dea dracu', e paranormală chestia asta!Câteodată, nici nu am nevoie de probe, dar le pot descrie ca şi când le-aş cunoaşte. O să vă povestesc în scurt timp cum mi-am imaginat nişte dovezi, şi mi-am dorit atât de mult să existe, încât, atunci când le-am descoperit, erau exact aşa cum mi le-am închipuit. M-am şi speriat!
Am sărbătorit apoi, la Mandragora, restaurantul de pe Mendeleev,de multă vreme îmi doresc să ajung acolo, m-a provocat denumirea, oarecum din Harry Potter (mandragora= mătrăguna) , dar am fost destul de... neimpresionată. Destul de greoi, decorul, stiluri peste stiluri. Şi... nu te simţi în largul tău, acolo. Nu are legătură cu faptul că localul e al unui regizor, al unei actriţe şi al unui om de afaceri celebru, iar eu sunt tutana din provincie, şi deci mi se poate părea too much precious. Am fost eu şi mai în fiţe, deci nu casc ochii precum melcul, la orice semn de lux sau opulenţă, dar aici nu m-am simţit bine. Punct.
Deci, m-am conformat, stimaţi prieteni, pentru perioada asta? Am fost în călătorie spirituală? Am fost! Sper să nu mă treacă un soi de curiozitate ,să vizitez şi vreun osoar, cu tărtăcuţe şi arşice de războinici!
Avem muzică, maestre? Avem!
