Încă din primele mele rânduri vă mărturisesc că sunt un porc, şi asta poate spune multe despre mine, astfel încât să-mi închei aici scrisoarea, dar, ca orice animal cu sânge cald, am şi eu o inimă, o jugulară şi un şoric, mai subţire sau mai gros, depinde de rasă, de vârstă, sau de sex (i-aş spune gen, dar, chiar dacă sunt şi eu un substantiv comun, mă înmulţesc din când în când, dacă apuc).
Am îndrăznit să vă scriu, ca să ştiţi că vă mulţumesc din suflet pentru nomele legale şi pentru cadrul optim în care aţi decis să fiu sacrificat, dar vă anunţ politicos, că în România e mai greu să pătrundeţi în conştiinţa , cultura , sau tradiţia poporului, chiar dacă autorităţile v-au lăsat să înţelegeţi că regulile dvs. vor fi respectate cu stricteţe.
Sincer, dacă tot e să fiu condamnat la moarte, prefer cuţitul măcelarului, decât pistolul fixat între ochi, sau bornele care se fixează pe conductorii electrici, după ce am fost în prealabil, udat cu apă.
Sunt îndreptăţit să cred, stimată Doamnă, că metodele dvs. ştiinţific elaborate, au fost preluate dintr-o cultură mult mai barbară decât cea a Balcanilor (căci da, este adevărat, există şi lucruri mai barbare), poate de aceea nu vor fi aplicate niciodată în acest spaţiu, indiferent de măsurile pe care le veţi aplica. Dvs. nu-i cunoaşteţi pe români, ei nu sunt neapărat reprezentaţi de domnii aceia drăguţi, cu care aţi parafat înţelegerile. Nu, ei sunt proprii lor stăpâni, în bătătura lor, şi nu li se dărâmă nici gardul de directivele distinsei dvs. instituţii.
Să nu vă supăraţi, eu, oricum, mai am câteva ceasuri de trăit, şi nimic nu am a pierde, dar aş dori să ştiţi că masa de Crăciun, cu un porc electrocutat sau cu creierii zburaţi, ar fi cam ca atunci când aţi rămâne dvs, fără stele pe drapel, adică , îngrozitoare şi de neimaginat, pentru stăpânii casei.
Ştiu că sunţeţi uşor simţitoare la vorbe, dar să nu vă supăraţi, chiar ignoraţi-le, căci vin doar, de la un porc, singurul care-i mai ajută pe români, să treacă peste acestă perioadă.
Vă doresc multă sănătate, Doamnă, şi Sărbători Fericite cu multe bunătăţi pe masă, din cele pe care le promovaţi dvs: pâinea cu rumeguş, curcanii-minune, crescuţi cu hormoni şi antibiotice, şampanie din formule chimice, fructe otrăvite şi torturi din plastic! Să le mâncaţi sănătoasă, că românii vor face maţul ca pe mâneca de la palton, cu tobe şi caltaboşi, sarmale şi ţuică de Gura Teghii, după care vor asalta farmaciile şi sălile de operaţii!
Vă sărută mâna cu respect,
Porcul
...
Mi-am adus aminte, oameni buni, apropo de branduri, când am zis ţuica de Gura Teghii! E una la televizor- intru în delirium când o văd- care se tot agită , de zici că a descoperit a cincea roată la căruţă, cu magiunul de Topoloveni. Singurul, dar singurul şi mai ales singurul, care e înregistrat la OSIM şi care e natural! Deci, fac spume de carbid, la gură , când o aud! Cu borcănelele ei, înşirate atomic, pe straturile energetice din studio, pe care le oferă şi ca premii! Nu, deci nu pot să mă controlez, când o văd p-aia. I-aş zice eu vreo două, chiar în direct, dar aştept s-o prind la o emisiune unde cunosc eu moderatorul, ca să mă şi lase s-o fac de toată pomana! Păi, măi fraţilor! Vorbesc cu cei care au crescut la ţară, sau au legătură cu provincia, prin părinţi şi bunici. Cum dracu se face magiunul, de vreo suta de mii de ani, la români? Am făcut şi în toamna asta! Cu prune bine coapte, scăzute bine pe pirostrii, afară , la tuci, de te ia dracu de fum, de picioare pârlite şi de nervi, că trebuie să mesteci ca disperata cu lopăţoiul de lemn, până se lipeşte magiunul de lopăţoi şi nu se mai scurge de pe el. Şi desigur, nu se pune zahăr. La fel şi la cel de pere. Ia uite ce minune ne-a învăţat stimata Demiurgă a magiunului, că ea are reţeta miraculoasă a magiunului fără zahăr! Când am văzut-o prima oară, am crezut că e vreo glumă, ceva candy camera sau plasa de stele, dar nu frate, ea se învârtoşa, ca magiunul pe lopăţoi, şi strângea la piept minunatele borcane! Reţeta secretă! Doamne Fereşte, săraca, aia iese mâine-poimîine şi ne spune că mămăliga se face doar cu apa, mălai şi un pic de sare!!!
Mă rog, am lăsat porcul să se odihnească, de la el plecasem!
Mă întreb, o fi cineva tâmpit la cap să împuşte porcul , sau să-l electrocuteze?
Mi-e dor de anii în care ai mei creşteau porc, şi îndeplineam ritualul tăierii lui, începând din zori, când se pregăteau vasele şi focul, iar eu băgam capul sub trei perne să nu-l aud guiţând, după care uitam de chinul lui şi aşteptam cu ochii ca pe butelie, până aveam voie să-i jupoi şoriciul şi vârful urechii( se spune despre cei care fură din urechea porcului, că vor căpăta simţuri ascuţite; la câte urechi de porc am ciuntit, radarul rămâne un biet bibelou). Anul trecut am cumpărat jumătate de porc, dar mi s-a adus aproape gata făcut, tranşat, repartizat pe categorii, untura topită, eu doar l-am băgat în pungi. Am fost destul de dezamăgită, aş fi vrut să mă ocup eu de el. Era ca şi când i-ai da unui copil o jucărie, dar îi spui să nu o scoată din cutie.
Nu mai descriu acum tot ceea ce înseamnă tăiatul porcului, la români, pentru că toţi aţi trecut prin experienţa asta fantastică, mă întreb doar, cine se aşteaptă să respectăm normele impuse? Ce, pe vremea lui Ceauşescu, nu erau interzise cazanele de ţuică? Ba da, şi tot le găseai , din două în două case, cel puţin, pe aici, prin părţile noastre.
Dintotdeauna, legile au apărut , doar ca să fie încălcate, mai ales dacă umbli la resorturile culturale sau tradiţionale ale unui popor. Cutuma bate UE-le, aşa cum viaţa bate filmul!
Dacă nu aveţi mijloc de transport omologat, pentru porci, vă dau adresa de mail a lu' băiatu' din poza de mai sus?
