Dialog de tarabă

Piaţa din oraşul meu e îngrozitoare şi inaccesibilă; şi ca amplasare (lângă DN10, într-o succesiune de curbe periculoase, în pantă/rampă), şi ca fluiditate, care nu există, şi ca aprovizionare.Plus că morfoleşti noroiul în mers, de nu mai ştii ce culoare şi din ce material este făcută încălţămintea pe care o porţi. Pe la tarabe găseşti marfă din toate ţările europene, în nici un caz din producţie proprie,autohtonă, aşa că trebuie să fii sado-maso, ca să vrei să îţi faci cumpărături de aici. Eu cobor de vreo 6-7 ori pe an în piaţă, şi doar pentru brânză, care e de la covăsneni, pentru ouă şi pentru lapte, de la o tanti din Mlăjet, în care am încredere, e preferata mea de ani de zile. De obicei mi le trimite acasă, dar sunt situaţii cînd trebuie să merg să le iau singură.
În rest, v-am mai spus, prefer Piaţa Centrală din Buzău, unde am negustorii mei, cu legume şi fructe autohtone şi de o calitate fără comentarii.
Şi cu aceştia, am configurat o relaţie pe care am păstrat-o, pentru că am stabilit nişte reguli, obligatorii pentru cumparător: Nu te duci în faţa negustorului, zâmbind politicos, credeţi-mă, am încercat întâi aşa, şi n-a mers. Negustorul e obosit, îngheţat, a stat ore întregi în picioare, şi n-o să-ţi întoarcă zâmbetul, ci o să te trateze iniţial , ca pe un infractor, sau ca pe unul care vrei pomană. Şi pare că îţi face o favoare că îţi vinde marfa lui... Nici nu faci o mutră de Goebbles.Te duci frumos, cu o faţă serioasă şi cu o siguranţă de beton pe tine, şi ataci problema direct. Vrei marfa pe care o alegi. Îţi pui singură în cântar. Sigur că te va intimida, nu e de acord cu tine, şi vrea să îţi pună singur ceea ce doreşte el, cu motivaţia:
- Io iau marfa la rând, cucoană!
- Nu iei nici o marfă la rând, matale ai stabilit un preţ, eu ţi-l plătesc, dar nu-mi dai gunoaie, pentru că şi eu iau negustorii la rând, până găsesc unul care mă lasă să-mi aleg marfa.
Manevra reuşeste, dacă ţii steagul sus, şi astfel devii clienta unui precupeţ care are grijă să fie amabil cu tine, deoarece observă că l-ai preferat prin eliminarea celorlalţi. Şi vede că ai sânge-n instalaţie, şi ascendent asupra lui. N-am zis că trebuie să-i călcăm în picioare, pentru că sunt destul de solicitaţi şi de munciţi, dar trebuie să reţinem că scopul lor este să vândă, oricum ar fi, marfa, şi să scape de cea proastă. Deci, renunţaţi la zâmbetul cu gura până la urechi, crezând că-i impresionaţi şi vor fi astfel, mai drăguţi cu voi. Exclus! Vor gestiona foarte bine amabilitatea şi zâmbetul vostru, şi veţi găsi acasă, în sacoşă, o catastrofă!
Trebuie să fiţi foarte fermi când alegeţi, iar dacă protestează, v-am zis, plecaţi la altul, taraba următoare. La plecare, puteţi zâmbi. E chiar indicat.
E bine să afle stimatul precupeţ şi că vă pricepeţi, şi ceea ce este absolut interzis, nu-l întrebaţi pe el ce vă recomandă. E fatal!
Nu contează că după ce vă depărtaţi, vă înjură printre dinţi, trebuie să se elibereze şi el, cumva.
Ne întoarcem la piaţa din oraşul meu. Am mers duminică, după brânză. Mai la spartul târgului, căci, dacă te duci la 9:00 - 10:00, te calci pe picioare cu ceilalţi şi faci acolade printre doamnele strânse ciotcă în mijlocul aleilor, ca la luptele de cocoşi, ca să comenteze evenimentele din săptămâna precedentă. De la piaţă, ele se mută apoi la biserică, unde au vad mai mare de bârfă. De aia sunt adorabile bisericile de oraş, acolo nu te cunoaşte nimeni, şi dacă vrei se te duci şi să te închini şi să te rogi, descărcându-ţi sufletul, nu stă nimeni să se întrebe, ca muceniţele de la noi:
-Ia uite dragă, ce de cruci îşi face asta, şi ce se mai dă cu capu' de lespezi, vreţi să vă spun eu de ce?
Mi-e silă de astea, care până mai ieri, coborau din tiruri pe înserat, şi acum cântă în cor, doar ca să aibă vizibilitate maximă pe uşa de la intrare, şi să aibă ce boscorodi între psalmi.
Iar m-am depărtat de piaţă. Cobor imediat. Ajung deci, la tarabele cu brânzeturi, care se suprapun cu cele în care se vinde rachiu(de prune, de mere, de băşti, de pufoaice, de tot ce e organic, sau fermentează ). Nenea de la care iau eu brânză....nu e. O fi terminat-o, că el e cel mai căutat. Mă strigă altul:
-Poftiţi, domniţă, cu ce vă servesc?
-Păi, nu prea aveţi cu ce, căci aveţi un singur sortiment - telemea de vacă, şi eu nu vreau. Îmi arunc ochii la ceilalţi, şi ei cam tot aşa ceva aveau. Mă întorc şi întreb cu voce tare-tare:
- Are cineva caş de oaie?
Răspunde unul, şmecher, cam prea roşu la faţă:
Poftiţi aici, ăsta e caş de oaie. Şi-mi dă, chipurile, să gust.
- Bre, stimate nene, nu mă lua de proastă, că eu am crescut cu brânză de capră şi de oaie, la ţară, îţi departajez tipurile, după toate criteriile: miros, culoare, aspect în general. Nu ai caş, asta e o telemea mai pripită, te-ai îndurat şi i-ai lăsat ceva grăsime, dar e telemea. Şi continuu, cu un amănunt pe care îl folosesc copiii, de obicei, când solicită caş: eu vreau brânză cu găuri prin ea!
Atât a aşteptat, un muşteriu cu borcanul de ţuică în mână, să aibă şi el rol, în piesa asta, şi-mi zice:
- Doamnă,he,he, găurile nu e bune la brânză... e bune altundeva!
Mă întorc pe replay... ancorez bine umbrela mea de 1 metru, şi-i zic:
-Măiii, drojdi! mai întâi hotărăşte-te în ce registru ai dialog cu mine, ori îmi zici doamnă, ori vorbim de găuri! Şi te întreb, politicos, vrei să-ţi fac o gaură în frunte, cu umbrela asta? Sau să te las cu buze, cât să sprijini ţigara?
Imediat a apărut o femeie cu ochelari, care mi-a spus fericită: Am eu caş, dacă doriţi să veniţi să vedeţi!
Am dorit. Şi chiar avea, săraca! O întreb:
-Cum reuşiţi să-i suportaţi pe drojdierii ăştia, duminică de duminică?
-Aoleu, doamnă, vai de capul meu, au fost ei şi măgari, mi-au zis toate alea, dar aici e sectorul unde se vând ouăle şi laptele, şi vin şi io cu câte ceva să vând, că am omul la pat, bolnav, şi mai fac de medicamente. Şi nu le zice nimeni nimic, că stau şi beau pâne se fac maţe, aici, lângă noi!
Plec repede, să mă scutur de proşti, şi trec pe lângă băiatul cu covrigi. Nu sunt ei ca ăia de Buzău, dar mi-a fost poftă, şi până mi i-a pus pe sârmă, aud din spate:
- Iote la ea, înhipta, crede că mi-e frică mie de ea. Nu m-am pus io, cu mintea ei, că o făceam de doi bani!
M-am uitat spre el, plecasem deja de pe loc. El, deasemeni, avea avans serios, deja cred că era la moară, când am abandonat eu urmărirea.
La întoarcere, băieţii care rămăseseră să se lupte cu ţuica, stăteau drepţi şi cu faţa spre mine, ziceai că-mi dau onorul! Aşa se procedează cu momârlanii; nu te duci la bărbat sau la mama , sau la tata, sau la poliţie- nici atât, ca să te apere. Le-o serveşti pe loc, tăiată !
E clar că piaţa e ca şi biserica, un spaţiu pentru toată lumea, dar nu ne-am născut toţi în aceeaşi zodie, să ne tragem de nojiţe. Doar în faţa lui Dumnezeu suntem egali, în rest, stabilim noi singuri, care este...mai egal decât celălalt, pentru că altfel, ne malaxăm la comun, şi nu se diferenţiază valorile! Este clar însă că, ţugulanului, trebuie să i-o retezi pe limba lui, căci, dacă te apuci să-i reciţi din Kant, sau să-l pui să studieze Codul manierelor elegante, ieşi în pierdere.
Ceva muzică? Avem, la altă tarabă, laYou Tube

Asociaţia disciplinatelor anonime

Nu-i aşa că aţi iniţiat , măcar de câteva ori în viaţă,programe şi activităţi , după modelul: încep de luni, de mîine, sau de la 1 ianurie? Toţi ne dăm startul la un moment ulterior, cât mai ulterior...
Ca să fiu în acelaşi ton cu tema postării, recunosc că şi eu m-am antrenat în chestii din astea substitut de decizie, dar nu de multe ori, pentru că firea mea nu e asta. Sunt o despicătoare meticuloasă şi perfectă, a firului de păr în ...mult mai multe secţiuni, decât patru, dar dacă iau o decizie, în care apar şi eu la distribuţie, trebuie s-o iau pe loc, altfel nu o mai aplic, pentru că trebuie să fac întâi procuratura datelor, şi nu mai ies nicăieri, toată lumea iese într-o mare pierdere.
Aşa stând lucrurile pe o anumită porţiune a profilului meu, am executat flagrant o decizie pe care am luat-o în legătură cu sănătatea mea, cu un anumit confort fizic, mai ales. Abia am aşteptat să-mi propună Ioana să facem ceva mişcare , dar nu la aparate, căci avem, dar nu le folosim, şi nici la sală, ca Vip-urile, ci de-a pasul, în aer liber. Până la urmă şi la coadă, vorbim despre celula care trebuie să se oxigeneze; ea, doar de atât are nevoie, de oxigen, nu de haltere, scaune de forţă şi fiare.
Şi facem planul în cinci minute, iar după alte cinci ieşim , echipate ca băieţii de la Situaţii de urgenţă, şi cei de la Drumuri, care acţionează în Pasul Tihuţa. Şi purcedem la pas iute, din ăla de parcă vrei să nu scapi microbuzul de Pârscov, ce tocmai pleacă din staţie. Am ales traseu mişto, cu străzi în mare pantă, alea pe care ne dădeam noi cu sania când eram mici, traseu lung, de ocolire a oraşului, şi ne simţeam foarte bine.
Eram oarecum, camuflate, ziceai că suntem din cartea de biologie, capitolul "homocromie şi mimetism", deoarece, la noi, în mediu pseudo-urban, e absolut interzis să fii văzută după lăsarea serii, mergând (pe jos!!!), aparent către nicăieri. A doua zi, se aud în tot târgul , în funcţie de locul unde erai scanat, cele mai halucinante ştiri.
Supliciul acesta, al oprobriului public, este foarte uşor de îndurat, în ceea ce mă priveşte, având în vedere că ignor toate fufele şi pe toţi fufii care şi-ar spune durerea în legătură cu mine şi cu acţiunile mele. Deci, stimaţi concetăţeni, dacă ne vedeţi din maşină sau din casă, luând seara, târgul, la pas, chiar ne oxigenăm inteligenţele şi celuloasele, în nici un caz nu ieşim la recrutat material genetic, deoarece, pentru acest tip de demers, nu este nevoie de atâta efort!
Totuşi, ceva care chiar ar trebui să mă facă să roşesc, mi-a scăpat!!! Jur că m-am ruşinat, cât sunt eu de relaxată în general, când comit aroganţe şi pamflete!
Eram pe lângă ACR, veneam spre casă, şi chiar mă simţeam foarte bine fizic, mă încălzisem, îmi destinsesem articulaţiile, şi-i povesteam Ioanei ceva în legătură cu un coleg, un tip haios, foarte inteligent, dar care merge aşa, cam în stilul Gigi Becali, de fapt, nu ca el, ci ca Bendeac, care merge ca Becali. Eu mimez foarte bine acest tip de mers, deşi îmi solicită coloana-mi hodorogită, la maximum, pentru că trebuie să stai foarte drept, cu omoplaţii traşi în spate.
Şi, bine dispusă, râzând cu gura până la urechi, aşa cum n-am mai râs de o sută de ani, m-am apucat să merg aşa, ca s-o distrez şi pe Ioana. Râdeam amândouă, de ne auzea toată Lunca, iar eu prestam mers de Jiji, din ce în ce mai reuşit. Într-un târziu am observat o maşină , staţionată pe poziţii, cu faţa spre noi.... Ăia dinăuntru se uitau la mine!!! S-ar putea să mă fi recunoscut, deşi eram undercover, dar cui îi mai păsa? Am râs şi mai tare, d- abia mai puteam merge! Ete, na! Mare scofală, că m-am maimuţărit eu prin urbe! Îmi văd de programul meu! Dacă aşa mă oxigenez eu la celula nervoasă şi la cea musculară, altceva nu mai contează!
Dacă nu roşesc ele concetăţenele mele , care invită la sex pe facebook, de ce aş muri de ruşine, eu, care merg ca Jiji?
Sigur, dacă mi-am tras facebook, mai găsesc la invitaţii şi persoane din oraşul meu, dar, nu vă supăraţi, mămică, astea de veneaţi pe la bibliotecă ani la rând, şi acum faceţi secs on line, nu-mi adresaţi cereri de prietenie, că nu sunt cea mai potrivită pentru voi! Şi nu pot să vă pun pe acelaşi perete cu Oreste, la care am ce să citesc, pe voi, care vă faceţi poze cu telefonul, cu limba scoasă! Am două săptămâni de feisbuc şi sunt uluită, ce duhoare are saitul ăsta, pe alocuri!Zic să vin cu un sfat în întâmpinarea voastră, măi sexoasele lu' Peşte, care vă faceţi de toată... pe facebook! Încercaţi să induceţi inteligent foamea asta a voastră de bani, contra sex, ca să atrageţi calitate, căci, dacă scrieţi, ca tutanele, că vreţi sex, şi vă lăsaţi numărul de telefon, sunteţi nişte târâşuri lamentabile, care atrag cam acelaşi tipar de bărbaţi- borfaşii.
Am mai găsit una, de era să mă stropesc cu agheazmă! Made in Nehoiaşu, via United Kingdom, fata! De aia ni s-a dus buhul pe planetă, că avem doar jagardele obosite, şi nici dracu nu vrea să aibă de-a face cu noi, ca naţiune! Asta a plecat cu foamea-n traistă, de v'o doi ani, şi anul trecut îmi făcea semn, plictisită, de după ochelarii de soare, din maşină, să mă dau la o parte de pe acostament, să parcheze! Eu, care dau şi cu mătura prin bibliotecă, am şi salutat-o, că eram oarecum vecine, şi am zis să nu mă dau VIP-ă, deşi, cam eram, în raport cu istoricul ei...dar ea muţunea un bot de dorobanţistă, şi-şi scutura pletele arse cu perhidrol, de mă mir că nu m-a pus să-i car sacoşele în casă! Iar acum o văd cu mâna în chiloţi, sau cu ţâţele goale, în poză la profil! Cu ţâţele, n-ar fi mare ruşine , că are două butoane de sonerie, dacă i le ştergi cu spirt, se vindecă locurile. Foarte tare! N-ar fi ruşine nicicum , căci fiecare face ce vrea, şi oricum, fata nu e din tezaurul de calitate, judecând după comentariile de pe pagina de FB, dar aş vrea să mă întâlnesc cu socră-su, care e modelul de morală de cristal, când e vorba să se compare cu alţii, şi care dă lecţii, cu degetul arătător îndreptat spre toată lumea, şi căruia i-am înghiţit nişte mitocănii , anul trecut, doar de dragul Shrekului, neînţelegându-l totuşi, nici pe Shrek, la vremea aia, de ce trebuie să fie conciliant şi să suporte grosolăniile unor oportunişti care aşteaptă cu mâinile sub cap, întinşi în pat, nişte soluţii juridice, fără să întrebe cam cât costă fiecare respiraţie consumată! La vremea asta, am înţeles de ce: pentru că unii sunt făcuţi să fie fraieriţi şi de către râmele de sub pietre, iar eu am învăţat să nu mai port de grija nimănui, că-mi irosesc gaşca de neuroni ţinuţi în prezervare, dar aş vrea să-i arăt eu lu' nenea specialist în familii organizate, cum să-şi viziteze nora pe facebook, că poate mai stăm de vorbă cum e cu moralitatea , la câte unii ! Ştiu că nu vă place când sunt crudă, dar nu ştiţi cât am strâns din dinţi şi din toţi muşchii, să nu-l scuip, în vreo două situaţii !
Nu-i aşa că sunt invidioasă? Că de-aia ies la antrenament în aer liber, doar-doar de-oi arăta şi eu ca astea de pe FB? Nu, sigur nu e aşa. Eu sunt foarte mulţumită de mine, ca întreg! Sunt de-a dreptul fericită că nu mă îmbrac în plastic şi latex, şi, în minutele în care mă uit pe facebook, sunt împăcată cu faptul că n-am copii, pentru că toţi mucoşii, copiii colegilor mei, au fel de fel de pagini greţoase, cu poze explicite...Părinţii ăştia or fi ştiind că fetele lor, la 12 ani, scriu unor puberi pe FB: ah, ce ţi-aş da pupici, pe unde vrei tu!?!
Ştiţi care e dramatismul? Eu nu sunt o conservatoare, am vederi destul de liberale şi sunt destul de înţelegătoare cu teribilismele tinerilor, cred că am mai spus asta, dar ceea ce văd nu mai e teribilism, ci latrină.

Last , but no least

by 2010
Te conducem la ieşire, Maestre! Asta , ca să ne asigurăm că nu stai ascuns după colţ, şi când ne-om trezi, să dăm tot de tine!
Nu trebuie să transformi despărţirea în operă dramatică, deci nu face risipă de cuvinte! Te asigurăm însă, dacă îţi foloseşte la ceva, că ne vom aminti tot restul vieţii de tine! 2010 este anul în care ne-am făcut duşmani din tot ceea ce se cheamă instutuţie şi structură de stat, din operatorii de telefonie, de energie,din furnizorii de servicii şi mai ales din încasatorii de facturi. Ne-am aşezat cuminţi, pe scaunele din faţa psihologului, sau nu ne-am mai aşteptat rândul şi ne-am prăbuşit odată cu speranţele, pe podele de marmură lustruită, de unde ne-am ridicat în zgomot de microfoane şi lumină de bliţuri, pentru că aşa am învăţat noi să atragem atenţia asupra neputinţei: căzând! Du-te cu pustiul, 2010, du-te... opt cu-a brânzii, şi poate ne-ai fost cu învăţătură, poate vom învăţa să ne strivim problemele cu bocancul, nu cu răbdarea!
Nu uita să-i spui , la răscruce, lui 2011, să nu se aştepte la vreo mare emulaţie din partea noastră, căci îl vom trata aşa cum s-a anunţat el, din timp, prin emisari cu gingiile rânjite şi batiste de muselină la smoking. Am învăţat să trăim din statistici , să transformăm totul în statistici, deci nu ne va fi greu defel să transformăm 2011-le , într-o urnă cu cenuşă de statistici.
Sunt pesimistă? Ziceţi voi? Nu ziceţi bine! Sunt întotdeauna, dintotdeauna, împăcată cu mine şi foarte relaxată,când ceva rău,trece. Şi 2010 a fost urât; pentru mulţi. Nimic nu mă poate amăgi pe mine, că 2011 va fi mai bun! Poate de aceea sunt pregătită, şi am să-l "dovedesc" eu pe el, nu el pe mine!
LA MULŢI ANI, COPII ŞI FRAŢI, BLOGGERI, FEISBUCHIŞTI, INTERNAUŢI, LA MULŢI ANI, PLANETĂ !

Braille-ul te vrea aproape, Lectere !

Urmând şi anul acesta o tradiţie sfântă , pe modelul Domnu' Goe-remix, Moş Crăciun mi-a dat cu tifla, cunoscându-mă ca fiind cea mai buna colecţionară de cadouri nespecifice şi mai ales inutile şi oribile. Ştia că strâmb din nas, dacă primesc pijamale sau papuci, deşi nu m-am comportat prea corespunzator nici când am primit un vraf de bijuterii, din care, doar două erau ceea ce îmi doream, restul fiind luate în grabă, cu încurajarea: "dă-o-n morţii mă-sii, că şi-aşa n-a văzut neam de neamul ei atâta metal!" Nu ştia săracul Moş, că muierile din neamul meu nici nu-şi doreau măcar, să arate ca nişte blinchere de la concursul naţional de pescuit! Aşa că a plusat în mod nefericit, bătrânelul şmecher, şi anul acesta mi-a adus o reţetă pe care scrie: OCHELAAAARI !!! Am crezut că pică un stâlp pe mine! Cum să port eu ochelari? Lasă, că din ăia de fiţe opărite, de soare, purtam de pe vremea când se găseau la tarabă, cu 3 lei perechea, şi-i asortam cu pantofiorii de lac grena, dar acum e alta povestea, tre' să-mi pun de vedere! Am crezut că e glumă, de vreo câteva luni mă cam usturau ochii şi ceream somn din 3 în 3 ore, iar migrenele nu mai părăseau capu-mi genial, dar cine avea timp de mărunţişuri din astea?
Îmi dau seama totuşi, ca un adult responsabil, că s-ar putea să fiu cam chioară, deoarece am comis un gest care-mi era complet străin, până atunci: intenţionând să citesc un prospect ataşat unui produs cosmetic, am depărtat cutia, aşa, cam la nivelul mânii întinse. Nu vedeam puchiţelele alea de litere, dar, oricum, era destul de ciudat să depărtez scrisul atât de mult! Încerc, încet, să aduc scrisul aproape... What a fuck! Abia vedeam petecul de hârtie, şi simţeam tensiune în ochi. Reiau testul, cu un scris normal. Aleluia, brother! S-a dus dracului acuitatea mea vizuală! Ies afară, bat cu farurile la distanţă; me-se-ri-e! Văd dincolo de vârful muntelui! Mi-am zis, resemnată: Fetiţă, oldies, but no goldies, scrie pe tine! Poţi să stai 24 de ore la spa şi la cosmetică, înfăşurată în toate marmeladele şi ciocolatele, ai dat direct de domnul dracu'! Eşti out of season! Mi-aduc aminte de plasturii mei senzaţionali, de la o mare sculă de firmă-cosmetice. Ăia fac minuni, când ai ochii obosiţi! Stau ca în Star Trek, cu ei la ochi, mai pun un rând şi reiau lectura. Canci!
Exact ce îmi doream, abia îmi lăsasem ortopedul şi posturologul să mai respire, că acum urmează să plictisesc oculiştii! Îmi fac ceva curaj, deja aveam un moral lipit de bocanci, şi sun doctoriţa, ca să-i spun să pregătească panoul cu litere mari, sau eventual să mă pună să citesc ce scrie peste drum, că dacă îmi vâră cărticica aia în ochi, văd aurore boreale. Foarte ciudat este că la examenul oftalmo pentru permis, am fost foarte tare, am văzut şi ce e pe pagina următoare... Dracu mai ştie! Rezultatul e clar, am nevoie de ochelari la citit, computer şi croşet. Pentru că prima mea dragoste e totuşi, lucrul de mână (luaţi-o mai încet cu interpretările, ştiu că vi s-a deschis orizontul imaginaţiei, de la vin, dar mă refer la andrele şi croşet, nu la secs) Aşa că o să-mi iau larevedere de la el, tot de lucrul cu andrelele vorbeam, căci secsul se poate şi pe orbecăitelea. Am obţinut, în exclusivitate, un +0,5 la un ochi, şi un +0,75 la altul. Deci, copii şi fraţi, nu doar că sunt chioară, sunt şi şasie, adică ceacâră!!!
Să-ţi fie ruşine, Moş Crăciun, şi ţie, şi lui Dinu Patriciu! Mi-am dres caroseria şi mi-am bulit farurile. Cel puţin, stau bine cu claxonu'!
Problema e că ochelarii costă şi un pumn de bani, cam două salarii, şi pentru stat ca baba Cloanţa la gura sobei şi citit mailuri, nu cred că o să cotizez aşa de mult! Nu ştiţi cumva pe unde au ochelari din ăia cu sfoară sau cu elastic; la mîna a doua? Căci, dacă erau pentru promenadă şi impresionat mallul, îmi luam nişte din d-ăia cu ceicovschi (să mă scuze geniul compozitorului, că i-am betegit numele), dar sunt doar pentru cârpit ciorapii, deci nu îmi trebuie din ăia din titan. Glumeam, o să cânt sorcova la intrare în mall, şi fac eu de ochelari!
Bucuroasă foc, de vestea că sunt foarte şubredă şi îmi zăngăne toate angrenajele, m-am băgat pe Facebook, şi eu, ca toată protipendada internetului, deşi mă ţin de multă vreme, deoparte. Dar, atât mă irita prezenţa semnului convenţional pentru vestita reţea, ivit peste tot, şi atât mă provocau nişte prieteni, astfel încât am păşit în noaptea de Crăciun, inside! Proastă alegere, dar ce sa fac în noaptea de Crăciun, să curăţ morcovi pentru Rudolph?
Deci, am rezolvat cu contul în doi timpi şi am pătruns. Holly Shit! Este exasperant feisbucul! Peste tot, numai cereri de prietenie, şi mesaje psiho: cutărică ţi-a scris pe perete, cutărică ţi-a dat like... Adică, eu îmi activez profilul , scriu ceva acolo, ca să vadă lumea civilizată că am mai văzut şi eu un film, am mai spart şi eu o sămânţă de dovleac, şi imediat se anunţă: Paznicul de noapte a pus asta pe perete, Paznicului de noapte îi place asta, şi asta, şi mama mă-sii!!! Şi ceilalţi trebuie să scrie că le place şi lor, că... brrr !!! Sau: Manole s-a împrietenit cu X şi cu Y; Apreciază asta! Unde naiba am intrat eu? E One Flew Over The Cokoo's Nest, acest feisbuc!
Bine-nţeles că m-am băgat tot ca Paznicul de noapte, că doar nu sunt vreo sculă de divă, ca să mă ştie lumea după nume. Eu sunt Paznicul sau Lecter, şi deja e mai rău ca un brand.
Piticul, oare o fi pe facebook? Hai, dom'le, nu l-o fi consiliat nimeni, la imagine? Că doar are şi Udrea facebook, ce dracu! Ia sa văd, poate-i bag o cerere de prietenie! Aoleu, da', dacă nu-mi dă Add? Io încerc, am tupeu!
Să nu vă aşteptaţi să fiu vreo mare ştecheră de feisbuc, că am încercat şi eu să joc un joc de-l văzui la Meşterul Manole ( zicând în gândul meu: stai că asta-i tare, îi merge mintea, nu joacă ea orice!), şi am făcut ZERO puncte din două jocuri, iar fiecare joc a durat 3 secunde. Sunt bună, da?
Am şi vrut să mă scot imediat din reţea, dar m-au rugat vreo câţiva prieteni să fiu de-a lor... hai să mai stau, deşi, nu ştiu cât de private sunt discuţiile sau subiectele, acolo, dacă toată lumea te citeşte şi mai şi comentează! Tot mai bun e blogul, e prietenul meu, e deja parte din mine, e expresia trăirilor mele, s-ar putea să nu-l trădez. Iar jocuri... pfuu, păi, până o să termin eu toate variantele de Harry Potter şi de Lemonate Tycoon- care e de-odată cu internetul...!!!

Time out, day out!

Un week-end "vizuinar", cu muzică şi filme.
LA MULTI ANI, blogărime!

Săritorii în gol...

Trebuie să fii nebun, ca să... trebuie să fii nebun dacă... trebuie să fii nebun!
Aceasta este explicaţia fiecărui gest disperat, acesta este diagnosticul cel mai la îndemână, pe care îl punem unui om care manifestă potrivnicie, iniţiativă, sau doar capitulare.
Nu ne vom mira, deci, mâine, când vom afla de la "specialişti", că omul care s-a aruncat în gol, de la balconul Parlamentului, era dus cu mintea pe mirişte, suferă de nişte schizofrenii, sau a fost împins de opoziţie, promiţându-i-se că i se va plăti spitalizarea.
Nu deschid o dezbatere, nu emit păreri.Pun nişte întrebări retorice, şi sunt plină de nişte sentimente îngrozitoare, de o mare amărăciune. Azi după-amiază, am despodobit bradul. Nu cu furie. Abia îl aranjasem, eram încântată, apoi am văzut la ştiri ce s-a întâmplat...Dintr-o dată, bradul mi-a părut chicios şi ostentativ.
Astăzi am simţit, pentru prima oară, deznădejde, în ceea ce priveşte soarta ţării ăsteia şi m-am gândit, ca o netrebnică, în prag de Naştere a Domnului, dacă nu cumva e nevoie de un nou Potop Universal, de un Noe care să-şi mâne, două câte două, ADN-urile alese să ne poarte mai departe speciile. Sunt bolnavă de uimire, văzându-i pe EROII Revoluţiei, cum îşi revendică ei drepturile şi meritele şi curajul şi patriotismul... Cum să te numeşti erou, dacă nu ai murit, dacă nu te-a atins nici măcar un ciob de vitrină spartă, dacă ai dormit ca boul, lângă nevastă, în zilele Revoluţiei, dacă nici măcar bretonul nu ţi s-a deranjat din pieptănătură? Cum să-ţi dea ţie statul , bani şi privilegii,iar copiilor cu handicap şi boli cronice, să le ia? Tu, revoluţionarule care îndrăzneşti să te numeşti erou, doar pentru că unul deştept a avut iniţiativa să te facă boier, întocmind nişte tabele fictive, dacă ar fi să fie iar nevoie să ieşi în stradă, ai mai ieşi? Dacă ar trebui să lupţi pe vreun front, pentru ţara asta ,ai face-o? Ai face pe dracu! Ia-ţi liniştit banul de la stat, du-te după colţul casei şi pişă-te pe demnitatea ta, poate se reactivează, în contact cu ureea.
Apropo de diagnosticul care va fi pus omului care astăzi a sărit în gol, oare va primi şi o pensie adecvata, de boală? Nu pun întâmplător, întrebarea asta. Dacă am cere să fie publicată o statistică a celor pensionaţi pe caz de boală, la vârste tinere, de 40-45 de ani, vom constata că diagnosticul cel mai frecvent este pus de psihiatri. Explicaţia am primit-o şi eu de la unul cât dulapu', de vârsta mea, care nu făcea faţă programului şi ceasului deşteptător, şi s-a dus la un doctor şmecher, ca să-l citez pe el: "care a pensionat toată valea asta" şi după două înternări a rezultat un tânăr pensionar de toată frumuseţea. Se zice că diagnosticele din sfera psiho sunt greu de dărâmat şi astfel sunt cele mai la modă. Era vorba că statul face nişte verificări riguroase celor care sunt pensionaţi pe caz de boală. I-a verificat de i-a rupt. Pe ici, pe colo, scoşi la iveală de câte o reclamaţie.Jumătate sunt plecaţi la muncă în străinătate, dau la pace cu poştaşul să le lase pensia la câte unul din familie, iar ei primesc bine mersi bani de la stat, adică de la noi. Iar mie, care de 20 de ani plătesc contribuţia la sănătate, fără să fi beneficiat de concedii de boală şi de gratuităţi, îmi transmite statul că de la anul voi plăti consultaţia medicală. Sunt cam tulbure în problema asta, şi nu reuşesc să înţeleg: dacă eşti trilu-lilu, şi dement sau schizofrenic, şi o comisie stabileşte că tu nu poţi să mai munceşti, că eşti un pericol pentru alţii, n-ar trebui să stai şi izolat? Aşa, la un loc cu nebunii autentici.Nu, trebuie doar să beneficiezi şi de nişte medicamente moca pe care nu le iei, dar le vinzi ca nesimţitul , celor care au nevoie de ele.
Gata să mă supăr pe madam UE, care ne-a transmis , la rugămintea celor doi copii legitimi ai ei, Germania şi Franţa, că nu pupăm Schengen. Păi nu mă mai supăr, că UE-a asta e fată deşteaptă. Nu are cum să tolereze nesimţirea. Când îţi spune că trebuie să rezolvi cu corupţia, cu furatul şi cu toate nelegiuiriel, şi tu te prezinţi la raport şi mai hoţ, şi mai corupt, şi mai şmecher, îţi dă pas! Colac peste pupăză, urlă şi presa străină că un amărât se aruncă disperat de la balconul Parlamentului, iar legislativul continuă iritat şedinţa, după ce femeia de serviciu a spălat repede sângele de pe jos.
Dragă stat român, unde este sediul Curtii Europene pentru Drepturile Omului? In ce ţară? Cine e preşedinte, acolo? Ăla care ţi-a dat flit la summit? Am avut draci pe ăla, când l-a luat la hai sictir pe al nostru, dar are dreptate! Din moment ce la CEDO, statul român are cele mai multe dosare în care a ieşit, bine-nţeles, perdant, căci nu se duce acolo cu jalba în băţ, cetăţeanul care fură, ci acela care este furat de stat, păi , poate li se aprinde vreun beculeţ ăstora de la UE: Bă frate, hai că aţi păcălit un prost, i-aţi luat arătura, altuia i-aţi luat casa, altuia pădurea, dar ce dracu instanţe aveţi voi pe la România, de vin toţi la noi, după dreptate?
Amărâtul ăla nici nu ajunsese cu ambulanţa la spital, şi parlamentul terminase deja ordinea de zi. Nu c-aş avea vreo simpatie pentru Geoană, dar dacă ăla a zis: gata, suspendăm şi plecăm, ceea ce a şi făcut, cine dracu a condus şedinţa, sunt curioasă? Şi cine era mandatat să o facă? Dacă nu mai era preşedinte de şedinţă, cvorum şi toate alea... iar ajungem la Curtea Constituţională? Deja am coşmaruri cu instituţia asta! Şi de unde drcu să te mai tolereze şi UE, că , ba se numără greşit voturile, ba nu e legal constituită şedinţa, ba e ilegală tăierea de salarii, ba cade unul în cap, şi Anastasia trece duios mai departe!
Altă mostră de cinism mi s-a părut în ziua în care s-a votat bugetul Academiei! Deci, nu mai pot cu Academia şi cu nemuritorii lu peşte, forul cel mai preţios şi mai la pungă gros. Frate, le trebuia buget la ăştia, că nici n-au bani! Ei şi cu Mitropolia Moldovei, săraci de pică tencuiala de pe ei! Că uite-aşa mi-au venit mie dracii în Ajun, că ne trebuie bartai Catedrala Reîntregirii, fix la ora asta, când nu avem şcoli, nu avem spitale, sau dacă avem , le închidem. Poate dă dracu' de mă luaţi la înjurături că sunt atee sau anticristă, că fac circ! Nu sunt, nici una, nici alta, dar nu e momentul pentru construcţii gigant, când trebuie să mă duc cu antibiotice şi pansament de acasă, pentru o operaţie, la spital! Şi trebuie să dau bani la Academie, că ei fac cercetare! Poate sunt eu cam tutană, dar mai intru şi eu şi mă uit pe rapoartele alea de activitate, şi nu prea văd activităţi specifice! Nu prea aud de nici un academician care a descoperit el apa! Citesc la ei pe sait, doar că sunt latifundiari! Iar pe cuvioasele măicuţe de la cele mai de top mânăstiri, le văd cu nişte Range Roveruri şi cu nişte bolizi de teren, de mori cu nervii! Nu era cumva vorba, că fetele astea care au ales calea monahală, trebuie să-şi vadă de sărăcie de rugăciune, şi mai ales de izolare? Păi, flutură unele fustele pe la oraşe, şi pe la malluri, mai ceva ca divele de la Tv. Era una cu un Jeep meseriaş, în parcarea de la Carrefour, se certa ca o disperată cu un agent de pază, de se uita lumea ca la urs. Blestema ca idioata! Îi făcea pe cei din jur să se teamă de o secătură cu statut de monahie. Aşa ne trebuie, am ajuns să ţinem noi capul plecat în faţa lor, de parcă ele ni l-au făcut cadou pe Cristos, iar fără ele , noi suntem nişte dobitoci!
S-a scurs tot optimismul meu, şi toată încrederea că vom reuşi vreodată să ne rupem de firele coconului în care ne-am înfăşurat. Aici ni s-a oprit metamorfoza! Nu vom apuca să ne crească aripi, nu vom fi capabili să zburăm vreodată. Avem doar instinctul zborului: batem aerul cu mâinile!
Dacă Iisus m-ar auzi, l-aş întreba : Nu-i aşa, că nu Te superi pentru că anul acesta, când toţi aşteptam cu emoţie aniversarea Ta, cineva a îndrăznit să se sacrifice, luând asupra lui păcatul nostru, al tuturor românilor, şi s-a aruncat în gol? Şi nu-i aşa, că şi pe Tine Te-a durut, atunci când a trebuit s-o faci? Că şi pe Tine Te-au făcut nebun?

Zise porcul, către UE :

Stimată doamnă Ue,
Încă din primele mele rânduri vă mărturisesc că sunt un porc, şi asta poate spune multe despre mine, astfel încât să-mi închei aici scrisoarea, dar, ca orice animal cu sânge cald, am şi eu o inimă, o jugulară şi un şoric, mai subţire sau mai gros, depinde de rasă, de vârstă, sau de sex (i-aş spune gen, dar, chiar dacă sunt şi eu un substantiv comun, mă înmulţesc din când în când, dacă apuc).
Am îndrăznit să vă scriu, ca să ştiţi că vă mulţumesc din suflet pentru nomele legale şi pentru cadrul optim în care aţi decis să fiu sacrificat, dar vă anunţ politicos, că în România e mai greu să pătrundeţi în conştiinţa , cultura , sau tradiţia poporului, chiar dacă autorităţile v-au lăsat să înţelegeţi că regulile dvs. vor fi respectate cu stricteţe.
Sincer, dacă tot e să fiu condamnat la moarte, prefer cuţitul măcelarului, decât pistolul fixat între ochi, sau bornele care se fixează pe conductorii electrici, după ce am fost în prealabil, udat cu apă.
Sunt îndreptăţit să cred, stimată Doamnă, că metodele dvs. ştiinţific elaborate, au fost preluate dintr-o cultură mult mai barbară decât cea a Balcanilor (căci da, este adevărat, există şi lucruri mai barbare), poate de aceea nu vor fi aplicate niciodată în acest spaţiu, indiferent de măsurile pe care le veţi aplica. Dvs. nu-i cunoaşteţi pe români, ei nu sunt neapărat reprezentaţi de domnii aceia drăguţi, cu care aţi parafat înţelegerile. Nu, ei sunt proprii lor stăpâni, în bătătura lor, şi nu li se dărâmă nici gardul de directivele distinsei dvs. instituţii.
Să nu vă supăraţi, eu, oricum, mai am câteva ceasuri de trăit, şi nimic nu am a pierde, dar aş dori să ştiţi că masa de Crăciun, cu un porc electrocutat sau cu creierii zburaţi, ar fi cam ca atunci când aţi rămâne dvs, fără stele pe drapel, adică , îngrozitoare şi de neimaginat, pentru stăpânii casei.
Ştiu că sunţeţi uşor simţitoare la vorbe, dar să nu vă supăraţi, chiar ignoraţi-le, căci vin doar, de la un porc, singurul care-i mai ajută pe români, să treacă peste acestă perioadă.
Vă doresc multă sănătate, Doamnă, şi Sărbători Fericite cu multe bunătăţi pe masă, din cele pe care le promovaţi dvs: pâinea cu rumeguş, curcanii-minune, crescuţi cu hormoni şi antibiotice, şampanie din formule chimice, fructe otrăvite şi torturi din plastic! Să le mâncaţi sănătoasă, că românii vor face maţul ca pe mâneca de la palton, cu tobe şi caltaboşi, sarmale şi ţuică de Gura Teghii, după care vor asalta farmaciile şi sălile de operaţii!
Vă sărută mâna cu respect,
Porcul
...
Mi-am adus aminte, oameni buni, apropo de branduri, când am zis ţuica de Gura Teghii! E una la televizor- intru în delirium când o văd- care se tot agită , de zici că a descoperit a cincea roată la căruţă, cu magiunul de Topoloveni. Singurul, dar singurul şi mai ales singurul, care e înregistrat la OSIM şi care e natural! Deci, fac spume de carbid, la gură , când o aud! Cu borcănelele ei, înşirate atomic, pe straturile energetice din studio, pe care le oferă şi ca premii! Nu, deci nu pot să mă controlez, când o văd p-aia. I-aş zice eu vreo două, chiar în direct, dar aştept s-o prind la o emisiune unde cunosc eu moderatorul, ca să mă şi lase s-o fac de toată pomana! Păi, măi fraţilor! Vorbesc cu cei care au crescut la ţară, sau au legătură cu provincia, prin părinţi şi bunici. Cum dracu se face magiunul, de vreo suta de mii de ani, la români? Am făcut şi în toamna asta! Cu prune bine coapte, scăzute bine pe pirostrii, afară , la tuci, de te ia dracu de fum, de picioare pârlite şi de nervi, că trebuie să mesteci ca disperata cu lopăţoiul de lemn, până se lipeşte magiunul de lopăţoi şi nu se mai scurge de pe el. Şi desigur, nu se pune zahăr. La fel şi la cel de pere. Ia uite ce minune ne-a învăţat stimata Demiurgă a magiunului, că ea are reţeta miraculoasă a magiunului fără zahăr! Când am văzut-o prima oară, am crezut că e vreo glumă, ceva candy camera sau plasa de stele, dar nu frate, ea se învârtoşa, ca magiunul pe lopăţoi, şi strângea la piept minunatele borcane! Reţeta secretă! Doamne Fereşte, săraca, aia iese mâine-poimîine şi ne spune că mămăliga se face doar cu apa, mălai şi un pic de sare!!!
Mă rog, am lăsat porcul să se odihnească, de la el plecasem!
Mă întreb, o fi cineva tâmpit la cap să împuşte porcul , sau să-l electrocuteze?
Mi-e dor de anii în care ai mei creşteau porc, şi îndeplineam ritualul tăierii lui, începând din zori, când se pregăteau vasele şi focul, iar eu băgam capul sub trei perne să nu-l aud guiţând, după care uitam de chinul lui şi aşteptam cu ochii ca pe butelie, până aveam voie să-i jupoi şoriciul şi vârful urechii( se spune despre cei care fură din urechea porcului, că vor căpăta simţuri ascuţite; la câte urechi de porc am ciuntit, radarul rămâne un biet bibelou). Anul trecut am cumpărat jumătate de porc, dar mi s-a adus aproape gata făcut, tranşat, repartizat pe categorii, untura topită, eu doar l-am băgat în pungi. Am fost destul de dezamăgită, aş fi vrut să mă ocup eu de el. Era ca şi când i-ai da unui copil o jucărie, dar îi spui să nu o scoată din cutie.
Nu mai descriu acum tot ceea ce înseamnă tăiatul porcului, la români, pentru că toţi aţi trecut prin experienţa asta fantastică, mă întreb doar, cine se aşteaptă să respectăm normele impuse? Ce, pe vremea lui Ceauşescu, nu erau interzise cazanele de ţuică? Ba da, şi tot le găseai , din două în două case, cel puţin, pe aici, prin părţile noastre.
Dintotdeauna, legile au apărut , doar ca să fie încălcate, mai ales dacă umbli la resorturile culturale sau tradiţionale ale unui popor. Cutuma bate UE-le, aşa cum viaţa bate filmul!
Dacă nu aveţi mijloc de transport omologat, pentru porci, vă dau adresa de mail a lu' băiatu' din poza de mai sus?

...În loc cu lumină, loc cu verdeaţă, loc de odihnă,

de unde a fugit toată durerea, întristarea şi suspinul.
Sunt cam criptică, în preajma Crăciunului, nu? Sau, fac doar caterinci pe ectenia morţilor?
Depinde de abordare. Vă recomand însă, pentru eliminarea multor probleme, începând de la cele juridice şi până la cele medicale, mersul pe jos, prin cimitir.
Nu am o problemă cu cimitirele, am crescut la ţară , unde cimitirul este loc de joacă, pentru pititea(este cel mai sugestiv loc chiar, pentru un astfel de joc), sau pentru furat flori. Cu puţină imaginaţie şi cu mult curaj, se puteau lega şi funiile de la clopote, astfel încât să înalţe clopotarul cele mai sodomice înjurături, când trebuia să le dezlege (era greu, le şi udam cu apă).
Aşadar, o incursiune prin cimitir mi se poate părea exact aşa cum mi se propune: utilă, imperativă, sau romantică.
Mă plictiseam eu crunt, bătând Gugălul cu degetele, şi-mi amintesc brusc de o problemă pe care o lăsasem nerezolvată, pentru că nu mi se adresa mie, nici nu mă afecta, şi tocmai ce am învăţat de la o vreme, pe pielea mea, că problemele unora trebuie să le tratez cu: Vaaaai draagăăă, ce ghinion, că trebuie să treci prin asta! (vax), iar problemele altora , e bine să le tratez cu vanghelianul : Hai, siktir!
Problema de faţă era din categoria Hai siktir, dar era neterminată, nu aveam eu deznodământul în mapă, şi nu înţelegeam unde se rupe logica, de nu-i dădeam de capăt.
Dom'ne, ce înseamnă înţelepciunea chinezului! Cum se mai detaşează el de epicentrul problemelor, ca să le rezolve! Pentru că, stând eu, aşa, ca înţeleapta din templu, pe scaunul meu de bambus, şi aruncând la recycle bin, document după document, mi se aprind deodată, lampioanele în toată mansarda! Ce deşteaptă sunt! Incredible me!!! Iau florile din vază, mi le ofer în oglindă, ţin şi un discurs, şi pun mâna pe telefon. După un rezumat fără pauze între cuvinte, aud : Şi , te gândeşti la ce mă gândesc şi eu?
Habar nu aveam la ce se gândea M, dar eu aveam trei variante, şi i le spun: Mă, ori a murit baba la altă dată decât cea înscrisă în documente, ori e îngropată în două locuri, ori...MyGod! Ambele!
Concluzia era una singură: Trebuia să facem un pelerinaj la locul de veci al babei; la care din ele, mai întâi?
Nu sunt eu şefa clasei, la strategie, aşa că merg pe schema lui M., care îmi zice, sec: Mâine dimineaţă, la 5, eşti în picioare, vin şi te iau, să mergem la cimitir! Adică la nişte km distanţă, fraţilor, cimitirul e în Bucureşti!!!Am mai plecat eu la 5 de acasă, dar la cramă, nu în ţintirim!Dau să zic că-mi bag picioarele, dar, cum să rămân eu cu trauma asta? La 5 fix eram în maşină; eu, această autentică Vitorie Lipan, cu unul şi mai lovit în tâmplă decât mine, mergeam să citim plăci funerare, nu ca toată ţugulănimea, care merge la IKEA, la mall, sau măcar la Dragon. Nu, noi mergem la cimitir! Dar ce...lula mea nervoasă, simte că e foarte bine ceea ce fac!
Intrăm într-o cafenea drăguţă şi facem planul!. Mi se părea că M glumeşte, căci îmi spunea ceva despre găştile de cimitir, care sunt adevărate retele interlope... mă rog, cu el eram într-o absolută siguranţă, dar eram oarecum surprinsă. Ajungem la cimitir, unul celebru în Bucureşti, cu mai multe monumente decât morminte, şi căutăm racla babei. Oaaa, ce dreptate avusese M. Pe alei, printre cripte şi monumente, indivizi care-şi făceau de treabă cu o măturică, cu o perie, cu o lădiţă de gunoi, dar foarte circumspecţi şi atenţi la ce mişcă. Unul mai caucazian, aşa, ne şi întreabă ce facem p-acolo, cu ce treabă, se vede că nu-i eram familiari. Eu aveam un ţurţure, în loc de pipi, cât sunt eu de şmecheră, dar M, care e plictisit de maimuţoi din ăştia, a vorbit mai mult din încheietura mâinii cu el, de s-a făcut ăla nevăzut printre cruci. Expresia "din încheietura mâinii" nu sugerează lovitură, ci chiar expresivitate. Are M un fel de a-şi mişca mâinile, gestică din aia complementară, că îţi îngheaţă sângele în instalaţie.
Ajungem la familia babei, care e împrăştiată în jumate din cimitir. Găsim baba! Găsim locul, de fapt, că dracu ştie unde e baba! Ne încurcăm iar! Pe placa funerară scrie data de naştere a lu bărbac-su, aşa cum reiese din munca istoricilor familiei, iar data morţii devansată . Nu se punea problema că nu era ea, că scria clar: fiica lu Stan Păpuşă. Scot poza mormântului, nu semăna! Nici la scris, nici la detalii.O mai căutăm noi pe o alee, ni se părea ciudat că nu e şi bărbac-su, care, e la alt cimitir, în custodie, o găsim între timp şi pe sora babei, despre care nimeni nu precizează nimic, în biografii, dar despre care afli mai rău ca la Săpânţa, de pe placa funerară... Ne mai amestecă şi sora babei, cărţile, căci venea să complice lucrurile. Era să dau în altă nebuneală, că sor-sa avea placa de pe criptă uşor mişcată, puteai băga mâna înăuntru. Brrrr, mă simţeam ca în filmele cu vânători de artefacte! Am plecat nelămurită, spre cimitirul din capătul celălalt al oraşului, unde l-am găsit cu greu pe soţul babei, deşi el era... acasă, nu plecase nicăieri. Era să ţip! Baba figura şi la adresa aia! Împreună cu soţul ei! Altă dată de naştere, altă dată a morţii. Ca să fiu asezonată cu decorul ,îi zic de morţii mă-sii ,babei, îl întreb pe M, de ce nu avem şi noi nişte sticluţe din alea, plate, ca de Queen's, în buzunarele de la piept, cu ceva wiskey în ele, să ne mai venim în fire oleac', mai compar o dată toate informaţiile şi reiese că familia babei, cu sânge albastru, a dorit ca toţi din neam să fie adunaţi pe aceeaşi alee, dar unchiaşul, cu firea lui cazonă, a vrut să arate cine e cocoşul, şi a trecut-o şi pe tabelul lui. Dar unde e baba, zice M? I-auzi, brâul! Cui îi pasă de babă? Io vreau sa vad cand a luat-o dracu'! Mă-zic- nu-i aşa că în catastiful cimitirului figurează toate... migraţiile, cine a venit, cât a stat îngropat şi unde a plecat? Da, dar nu aveam cu cine discuta, că e zi de week-end. Finala pentru : "Ghici cînd am dat ortu' popii?" s-a amânat astfel, pentru ziua de luni, când M mi-a trimis, negru pe alb, dovada că baba e tot cu ai ei, moşul n-a fost tare în baionetă, s-o convingă să înţepenească lângă el,aşa cum scrisese pe placa funerară, atfel încât după ce l-a astrucat , baba şi-a văzut de treaba ei, si a murit in alta zi decat cea in care se presupune;chiar in alt an.
...
Promenada asta nu numai că mi-a folosit, ci mi-a şi confirmat ceea ce eu bănuiam că s-a întîmplat în realitate, căci eu am o ciudăţenie, care îmi aduce câteodată şi deservicii: adulmec minciuna şi falsul! Să dea dracu', e paranormală chestia asta!Câteodată, nici nu am nevoie de probe, dar le pot descrie ca şi când le-aş cunoaşte. O să vă povestesc în scurt timp cum mi-am imaginat nişte dovezi, şi mi-am dorit atât de mult să existe, încât, atunci când le-am descoperit, erau exact aşa cum mi le-am închipuit. M-am şi speriat!
Am sărbătorit apoi, la Mandragora, restaurantul de pe Mendeleev,de multă vreme îmi doresc să ajung acolo, m-a provocat denumirea, oarecum din Harry Potter (mandragora= mătrăguna) , dar am fost destul de... neimpresionată. Destul de greoi, decorul, stiluri peste stiluri. Şi... nu te simţi în largul tău, acolo. Nu are legătură cu faptul că localul e al unui regizor, al unei actriţe şi al unui om de afaceri celebru, iar eu sunt tutana din provincie, şi deci mi se poate părea too much precious. Am fost eu şi mai în fiţe, deci nu casc ochii precum melcul, la orice semn de lux sau opulenţă, dar aici nu m-am simţit bine. Punct.
Deci, m-am conformat, stimaţi prieteni, pentru perioada asta? Am fost în călătorie spirituală? Am fost! Sper să nu mă treacă un soi de curiozitate ,să vizitez şi vreun osoar, cu tărtăcuţe şi arşice de războinici!
Avem muzică, maestre? Avem!

Hottest Fashion by... ANAF

Aşa am ajuns la profeţia lui Bodu: S-o facem legal!
Se poate, măi Manolaş? Să nu ne spui şi nouă, ăstora din provincie, când se mai deschide câte-un magazin de fiţe, pe la voi, pe la metropolă? De aia ai stat tu o juma de zi la coafor, în timp ce noi făceam coadă la tine la spam! Am aflat de la teveu că aveţi mall-fisc, şi era prea târziu, era deja coadă ca la deportare. Nu ne supărăm, să zicem că n-ai ştiut, dar , mai conversează-te şi tu cu vânzătorii de ziare şi cu spălătorii de parbrize, pe la sem(n)afoare, lasă naibii rujul ăla în geantă, că, la ce îndemânare ai, tu poţi să te fardezi şi pe banda 3!
Tu ce ţi-ai cumpărat de la ei? Eu aş fi vrut nişte cravate, că erau ieftine, la 3 lei. Şi pantofi de unică folosinţă, să am la nevoie, când oi traversa Styxul. Acolo cică sunt ieftini, şi îmi rămân ceva bani să-i dau bacşiş lui Charon.
Să credeţi voi, că fac mişto de ANAF! Foarte bine că au găsit soluţia asta, dar îmi fac griji pentru cei care sunt în grupa de risc zero, ca şi cumpărători. Faptul că se duc oamenii, din crucea nopţii, pe un ger de crapă pietrele, să se aşeze la o coadă de zeci de metri pe 5-6 rânduri, fără să ştie PENTRU CE, e înfricoşător. Nu mai este vorba de sărăcie, aici; nu are nici o legătură! Omul sărac este un administrator excelent al sărăciei lui. Niciodată n-ai să vezi un sărac veritabil, că umblă langa pe la cozi, fără să ştie de ce se află acolo. Niciodată n-ai să vezi un om sărac, cum îşi umple coşul de curele şi de şlapi, doar pentru că sunt ieftine! Eventual se duce la magazinele din reţeaua Second Hand, de unde iese bine îmbrăcat, cu ţoale de calitate, ieftine şi durabile.
Aşa că fenomenul de tip economat de Anaf, încinge, ca de obicei, minţile consumatorului şi-l duc teleghidat spre rafturile cu nimicuri ieftine, cu inutilităţi la promoţie. Este foarte trist, şi doar hazul de necaz ne mai poate alina sentimentul acesta.
Voi fi având eu, multe defecte, dar un anumit simţ al penibilului, în anumite situaţii, îl am. Sunt mândră! Atât am urât cozile la lapte şi la carne, şi la pâine, pe vremea cartelei şi a raţiei, că nu mai vreau să aud în viaţa mea, de cozi!! N-o să mă vedeţi la vreo coadă, nici dacă îmi dă cineva de pomană! Şi n-o să dau eu din coate, să-mi sară căciula din cap, şi să mă calc în picioare, niciodată! Mai ales la pomeni electorale sau la hramuri! Minimul de decenţă , suntem obligaţi să-l avem, chiar dacă e linişte în frigider sau în cămară, şi traiul e din ce în ce mai crunt!
Nu avem nici o notă în plus, dacă stăm să rânjim ca dobitocii, când vine una cu o cameră de luat vederi şi cu un microfon să ne întrebe: Ce faceţi, staţi la rând pentru o porţie de cîrnat cu fasole? Iar noi , răspundem înfierbântaţi: Păi sigur, că nu avem ce să punem pe masă!
Nu pun nimic pe masă, decât să mă prezint într-un asemenea hal de sub-demnitate!
Mulţi suntem, cei care am avut perioade greu încercate, eu, personal , am avut şi o lungă perioadă în care îmi făceam pîine în casă, cu făină primită de la rude, de la ţară, neajungându-mi banii ca s-o cumpăr. De lucruri personale, de haine, nici nu putea fi vorba! Dar sunt foarte mândră că am trecut prin labirintul ăsta, pentru că a fost o purificare pentru mine, din câteva puncte de vedere, şi nu m-aş fi dus să mă bat pentru o farfurie de sarmale, şi să mă scoată jandarmii sau Smurdul de acolo. Neputinţa şi nevoia, trebuie să te scoată învingător, nu cerşetor! Trebuie să fie cauze, nu efecte!Abia atunci esti indreptatit sa le smulgi limba din gura celor care scot o vorba impotriva ta! (Astea sunt exprimarile mele lecteriene, nu instig la cruzime, pe nimeni!)
Urăsc forma de organizare numită STAT, în condiţiile actuale, de fapt, mai mult urăsc faptul că nu se apelează la o voce fermă, care să ne spună:
"Băă! Care cum am trecut pe la guvernare, am furat de ne-am tras pe mâini, că ni s-a aplecat, iar voi v-aţi prefăcut că munciţi, şi împreună am dus ţara asta în rahat, dar trebuie să strângem din toate sfincterele şi să trecem! Iar tăierile din salarii şi din pensii, nu reprezintă o măsură, dar statul suntem noi, şi cu asta, basta! Ce, atîtea spitale, şcoli şi biblioteci? Că şi-aşa plecaţi în alte ţări, după absolvire, ăla mic cu vioara, pleacă la Berlin, alea micile, balerine, la Paris, plecaţi dracului fără şcoli ! Că noi, avem treburi serioase, facem 2 km de autostradă cu bani cât pentru o staţie spaţială!"
Asta ar trebui să spună, dacă ar avea ...plămâni... în scrot!
Dar, nu, vocea care ne tot prezintă măsurile nu e fermă, e doar un play back jenant, nici dracu nu are nişte programe reale de depăşit criza, noi ne tînguim neputincioşi... Chiar avem o formă de a ne prezenta protestele, şi mai jalnică decât măsurile guvernamentale! Cu sindicatele, ne-am lămurit de ce nu merge, nu e cazul să reluăm tema, că e clar pentru toată lumea, iar televiziunile nu sunt decât nişte supradoze de otravă.
Vă spuneam odată că îmi place foarte mult zgomotul trenului aflat în mişcare. Mi-a stricat poezia, trenul care circulă acum pe traseul nostru. Nu mai sună a tren! Nici nu mai arată a tren. Nicăieri nu mai arată a trenuri. Sunt nişte mocăniţe cu două vagoane...
Când eram copil, şi asta era acum muuuulţi ani, citeam în revista Magazin, că japonezii au trenuri pe perne magnetice, iar în România, acest lucru va fi posibil în anul 2000, abia. În ce an suntem? Suntem în anul în care nu mai sunt trenuri, nu mai sunt gări. Sunt doar nişte cozi imense, la bazare bizare, la ajutoare sociale, sunt cozi la umilinţă. Am tras obloanele conştiinţei şi am reamenajat spaţiul ca pentru un târg de antichităţi. Vin tot felul de negustori şi ne impresionează cu flori de hârtie.
Manolaş, când auzi că deschide şi Garda Financiară un magazin, dă o strigătură, că acolo e marfă mai de calitate! Sugestie pentru denumirea magazinului: GFF , care nu înseamnă Gian Franco Ferre, ci Garda Financiară Fashion.

Mândria de a fi corigent la literatură

La cea de-a 101-a postare, vă întreb pe voi, cititorii, dacă aţi simţit vreodată nevoia să-mi faceţi blogul ţăndări?
Nu trebuie să răspundă piticul şi sugăricile din oraş, că ăştia m-ar prăji la pârlitoarea cu lemne; mă adresez celorlalţi, cu care am mai şi schimbat câte-o şmecherie, câte-o filosofie, câte-o înjurătură.
Ei, pentru că tot e vremea curăţeniei sufleteşti, să vă fac nişte mărturisiri, care o să-mi acopere blogul cu bolovani:
1. EU NU L-AM CITIT PE CĂRTĂRESCU!
Ştiu că am apucat să vă dezvălui profesia mea, dar , na! Astea sunt problemele care apar la competenţa fiecăruia pe postul lui! Nu am citit nici 15 pagini din Cărtărescu, jur! Am încercat cu Levantul - proastă alegere - şi dacă n-am putut, am dat să încerc Blindness. De fapt, titlul e altul, e Orbitor, dar, ca să scap de amintirea cărţii, mă duc repede cu imaginea la film.
Problema e că nu mă consider şmecheră şi originală, acum e o fiţă să pretinzi că nu digeri ceea ce toată lumea serveşte, dar e chiar pe bune: nu l-am citit şi nu am de gând să-l citesc. Eu am o problemă, de fapt am mai multe, şi chiar acute, dar în legătură cu ceea ce discutam, am una cruntă, rău de tot! Eu nu pot să suport oamenii care se exprimă numai şi numai cu expresii şi cuvinte din dicţionarul de neologisme eclectice care fac ca discursul să fie imposibil de înţeles de către auditoriu. Nu zic incomprehensibil, că vedeţi astfel, ce grea e limba română! Deci, dacă eu îl aud pe un stimat concetăţean cum se screme el perle şi, din orice enunţ, face un discurs memorabil, mă întorc cu spatele şi părăsesc spaţiul respectiv, dacă pot trântesc şi uşa, ca să îşi revină, eventual. Exprimarea în limba română, indiferent ce subiect are, e musai să conţină mulţi termeni din vocabularul de bază, şi câţiva din vocabularul de pe etajera de sus. Căci, dacă îmi vorbeşti despre planul eclectic indecidabil sub escorta expectaţiei demiurgice, cum spunea unul despre poezia lui Eminescu, scot pantoful din picior şi te pocnesc cu el în frunte. Văd că e la modă termenul expectaţie. Mie îmi sună a scuipat, deşi ştiu ce desemnează. Aşa cum era la modă sustenabil. Îmi venea să ţip, pe mandatul Tăriceanu; el inaugurase moda. Şi mai fac spume la auzul expresiei: cu ghilimelele de rigoare!!!! Care rigoare???Căci, dacă apar ghilimelele, dispare rigoarea ... Dacă eşti tare, poţi mima ghilimelele.
Recunosc, e mult mai coolă expresia folosită de Cărtărescu, pentru organul genital al femeii, decât cea folosită de noi, dar sună mai bine a noastră!
Cum spuneam, nu voiam să arăt ce fiţă mestec eu când vorbesc de cultura mea literară, dar iată că există şi otrăvuri de proastă calitate: nu citesc Cărtărescu! Acum câteva zile, mă întreba o fostă colegă de generală, dacă am citit ceva de el. Cred că se aştepta să zic DA, că ea mă ştie fată destul de citită, şi nu cred că intenţiona să mă lege cu mâinile la spate, dar am simţit că sunt foarte bună, când i-am răspuns: NU
Mie trebuie să-mi şi placă moaca ăluia pe care-l citesc, nu neapărat să fie frumos ca Byron, că dacă stăm să ne uităm la Panait Istrati , la Miller sau chiar şi la Shakespeare, ne stropim cu apă sfinţită, dar trebuie să rezonez într-un fel cu personajul. Ori, tipul, mi se pare lipsit de umor şi anaerob ,iar asta e de rău. Nu trebuie să te hlizeşti ca broscuţa Oaky, dar nici să te prezinţi morbid. Hai că ştiu ce spuneţi, nici Dostoievski nu prea zâmbea, dar a tot scris! Da, însă Dostoievski e exemplul ăla crud şi adevărat, al tulpinii de geniu împletit cu diagnosticul.
O să spuneţi că dacă nu l-am citit, nu am dreptul să îmi spun părerea. O să vă răspund că, indiferent de domeniul în care evoluează un om, îmi este suficient să îl aud vorbind, ca să îmi dau seama pe ce muzică dansează.
2. Bineeeee, acum o să vă spun că NICI COELHO N-AM CITIT ! Să-mi fie ruşine , Dinu Patriciu! O să-i scrieţi piticului să mă dea afară! Mulţumesc de sprijin, dar, oricum, cea care aşteaptă de vreo 3 ani să se întâmple minunea, are un vocabular compus doar din 4 cuvinte, şi anume: "mă doare în bască"; deşi, realitatea nu face ca expresia să fie leit-motivul vieţii ei.
Coelho a devenit en vogue, după ce eu citisem Umberto Eco, şi, după un semiotician, nu vrei Coelho, vrei Petre Ispirescu şi Fraţii Grimm. Aşa că am ratat momentul Coelho, ceea ce face ca eu să intru în rândul corigenţilor.
Acum am intrat în hibernare şi am ceva timp să citesc. Mi-am procurat Evadarea tăcută a Lenei Constante , nişte poveşti şi povestiri, tot de-ale ei, şi nişte Ury Benador, pe care să le dau gata până la sărbători. Dacă mă întreabă cineva care a fost ultima carte citită, o să spun că cea de instrucţiuni pentru cuptorul cu halogen, şi o să scap de recenzie.
Mi-ar plăcea să apară scriitori noi, nervoşi, prolifici, dar nu se simte nimic, barometrul nu urcă! Poate şi pentru că mulţi se risipesc sau se irosesc făcând antecameră pe la nişte editori care nu au rupt hardul lumii literare. Şi-şi dau draftul la citit, unora cu titluri autopropuse, şi cu nişte funcţii în nişte structuri care nu sunt recunoscute. Am o prietenă care scrie proză scurtă şi povestiri pentru copii, cu aromă de fabulă, cu tâlc. M-a întrebat acum câţiva ani, cui cred eu că ar trebui să se adreseze. Acuma, na, în 20 de ani am avut la lansări de carte în biblioteca mea sau a altora, că m-am pus un pic la curent cu lumea asta. I-am recomandat pe cineva, dar am avertizat-o că trebuie să aibă răbdare. N-a avut, şi-a pus povestirile pe net, jumate i le-a furat, au apărut într-un volum deja editat, a luat legătura cu unii care se tot dădeau adevăraţii urmaşi ai tatălui omid şi ai mamei omida, m-am interesat pentru ea, şi i-am spus că e un fel de biserică alternativă, nu are legătură cu Uniunea Scriitorilor, în fine, nu m-a ascultat deloc, iar după 3 ani s-a plictisit şi a renunţat! Când e vorba de lansări de carte, trebuie să ţi le facă cine trebuie, ca să fii sigur că ţi le citeşte cineva! Una e să ţi-o lanseze Puric, sau Manolescu, şi alta e să ţi-o lanseze un twitterist! Odată, era de mare bun simţ, să bagi o lansare cu E. Simion, sau cu oricare dintr-ăia care... lucrează la Academia Română, dar nu mai merge, s-au reprofilat şi ei, mai cu bărbieritul pădurilor, mai cu hiperbolizarea istoriei... Nu poţi să te duci să le zici: -Bună ziua, sunt Casiopeea Şorici şi am şi eu o mapă de proză scurtă, dar să ştiţi că sunt de la Nehoiu.
- Nu merge! Rămâi nepublicată! Nu ne-a dat piticul vostru, pădure! Poate dacă eşti de la Gura Teghii, că acolo am încurajat deja Revista "Universul paralel al Pădurii"!
Glumesc in felul meu, desigur, Academia e pentru nemuritori, nu pentru debutanti.
Dacă te numeşti cumva, Bote sau Bianca, nu mai contează cine te lansează, eşti citit deja! Dar aia nu e literatură, e Sandra Brown remix!
Doamne, şi asta a lui Bote, chiar l-a citit pe Cărtărescu, iar din Coelho, băga şi citate! Ce naiba fac?
E SÂMBĂTĂ, ŞI NOI VORBIM DE CĂRŢI ????? Doamne fereşte ! Zic de nişte muzică, mai bine, da? Din aia, de când era lupul, căţel.