N-aţi ghicit! Nu prezentăm nici o listă azi, fiindcă aşa se încăpăţânează unii, să nu-şi ia laxativele la timp.
Măi, fetele, cu ce-s vinovată eu că nu vă mai încap fustele, şi vă vărsaţi bufe(t)urile pe mine?
Eu trebuie să pierd timpul la fiecare postare, să vă explic ce-i ăla pamflet?
Ia zi, "păpuşe" scumpă şi sexoasă, ce ţi se pare execrabil la postarea mea de ieri? Ai precizat intenţionat, pe un spaţiu în care eu aveam acces, că "articolul" meu este execrabil. Manifest nişte speranţe deşarte, dacă trag nădejde că ştii explicaţia termenului "execrabil". Bă, vouă vă place să vă auziţi când căscaţi gura, sau când ţopăiţi cu arătătorul pe taste!
În primul rând, mai exersează la limba română - varianta scrisă - şi vezi că una e şirul de semne de punctuaţie şi alta e catena de atomi. Punctele de suspensie sunt altceva decât solidul în lichid, da? Să le folosim mai cu economie!
În al doilea rând, postarea mea de ieri, despre "verzi"( ca şi cea anterioară, despre "movi", ca şi cele dinainte) nu conţine nici o jignire, la adresa nimanui, eu nu îmi permit să-i numesc "lepre" pe oameni, mai ales dacă-s mai pregătiţi ca mine. Nu folosesc invective. Dacă am zis că la mine în târg au plimbat ursul de lanţ prin consiliu, unii consilieri, mi-am asumat asta, pentru că am avut consilieri analfabeţi şi gângavi, care înfigeau piloni culturali.
Am dreptul să am opţiuni, am dreptul să manifest simpatii politice, comentez pe profile Fb de oameni politici, dar nu imi permit termeni jegoşi. N-am înjurat pe nimeni.
Sunt stângistă, la nivel doctrinar, şi nu trebuie să-ţi explic ce-i aia, că ne ia o lună de zile.
Nici nu trebuie să-şi facă lumea probleme că fac vreo propagandă, căci, dacă eram bună propagandistă, eram eu în locul dumitale şi dumneata în locul meu, sau, mai rău, luai probe cu lingura din gârlă.
Să zici săru' mâna că ţi-am haşurat numele, tocmai pentru că nu ai importanţă electorală, pentru mine. Poate ai importanţă în economia voturilor partidului care te-a promovat, dar, pentru mine, ca alegător, nu ai! Şi-i aduci partidului din care faci parte, un deserviciu mult mai mare decât i-aş aduce eu, scriind despre dumneata!
Dacă e aşa scârbos, blogul meu, citeşte-l zilnic şi vei ajunge să arăţi ca Drăguşanu, în două săptămâni, de la atâta vomitat.
Prezint cititorilor mei listele de candidaţi, pentru că nu toţi trec pe la liste, şi e bine să ştie că apar partide cu necunoscuţi, că unii pleacă dimineaţa de acasă la un partid şi se întorc seara, de la altul, se trec fără ocupaţie şi ei sunt intelectuali... (uite, aici se pot folosi puncte de suspensie, da?)
Am jignit eu vreun membru PNL, sau chiar de altă culoare politică, cum ţi-ai permis dumneata, pe pagina de Facebook a lui Crin Antonescu, să-l faci pe Predoiu, LEPRĂ?
Nu ţi se pare mai vomitivă expresia dumitale?
Eu nu mi-aş permite să scriu pe pagina unui om care conduce o alianţă, mizerii din astea.
Să ştii că eu am învăţat de la viaţă, aşa neica-nimeni cum sunt eu, că în politică sunt surprize atât de mari, încât nu ştii, de la o oră la alta, cum se aleg apele.
Nu te temi că, într-o bună zi, un om ca Predoiu, care are şcoală mai multă decât ai dumneata cu toată scara de bloc laolaltă, va fi din nou penelist? Pentru că el miroase a om de dreapta, a reformator, are un ceva al lui, care-l plasează fix în PNL. Nu te gândeşti că s-ar putea să nu-ţi ceară părerea nimeni, când o fi să se întoarcă?
Ţi se pare că funcţia administrativă şi mai ales cea politică din CJ, te mandatează să foloseşti cuvinte din astea?
Am şi eu consilieri judeţeni în oraş, dar nu-i văd comentând astfel de lucruri pe net.
Crezi că oamenii ăştia nu au cunoştinţă de blogul meu? Crezi că primarul nu ştie ce scriu? Dacă ei au înţeles ceva din postările mele, şi nici măcar unul nu m-a oprit vreodată pe stradă să mă tragă de guler, te rog, în mod civilizat, vezi-ţi de Pioneer Trail pe Facebook şi lasă judecăţile de valoare, că e domeniu greu.
Tocmai pentru că am obraz şi respect, nu prezint azi candidaţii PNL, şi nu-i asociez cu numele dumitale, de aia ţi l-am haşurat (momentan),ca să nu se interpreteze, dar nu mai face dumneata pe web-justiţiara, si lasă ciocu rontunjor, când vorbeşti de slugărnicie, că eu nu pup nimic, nimanui! Mai facem click o data pe imaginea de mai sus, să vedem cine, cui pupă?
Ne vedem mâine, poate nu mai lasă nimeni coji de seminţe la scara blogului!