by 2010
Te conducem la ieşire, Maestre! Asta , ca să ne asigurăm că nu stai ascuns după colţ, şi când ne-om trezi, să dăm tot de tine!
Nu trebuie să transformi despărţirea în operă dramatică, deci nu face risipă de cuvinte! Te asigurăm însă, dacă îţi foloseşte la ceva, că ne vom aminti tot restul vieţii de tine! 2010 este anul în care ne-am făcut duşmani din tot ceea ce se cheamă instutuţie şi structură de stat, din operatorii de telefonie, de energie,din furnizorii de servicii şi mai ales din încasatorii de facturi. Ne-am aşezat cuminţi, pe scaunele din faţa psihologului, sau nu ne-am mai aşteptat rândul şi ne-am prăbuşit odată cu speranţele, pe podele de marmură lustruită, de unde ne-am ridicat în zgomot de microfoane şi lumină de bliţuri, pentru că aşa am învăţat noi să atragem atenţia asupra neputinţei: căzând! Du-te cu pustiul, 2010, du-te... opt cu-a brânzii, şi poate ne-ai fost cu învăţătură, poate vom învăţa să ne strivim problemele cu bocancul, nu cu răbdarea!
Nu uita să-i spui , la răscruce, lui 2011, să nu se aştepte la vreo mare emulaţie din partea noastră, căci îl vom trata aşa cum s-a anunţat el, din timp, prin emisari cu gingiile rânjite şi batiste de muselină la smoking. Am învăţat să trăim din statistici , să transformăm totul în statistici, deci nu ne va fi greu defel să transformăm 2011-le , într-o urnă cu cenuşă de statistici.
Sunt pesimistă? Ziceţi voi? Nu ziceţi bine! Sunt întotdeauna, dintotdeauna, împăcată cu mine şi foarte relaxată,când ceva rău,trece. Şi 2010 a fost urât; pentru mulţi. Nimic nu mă poate amăgi pe mine, că 2011 va fi mai bun! Poate de aceea sunt pregătită, şi am să-l "dovedesc" eu pe el, nu el pe mine!
LA MULŢI ANI, COPII ŞI FRAŢI, BLOGGERI, FEISBUCHIŞTI, INTERNAUŢI, LA MULŢI ANI, PLANETĂ !
vineri, 31 decembrie 2010
luni, 27 decembrie 2010
Braille-ul te vrea aproape, Lectere !
Urmând şi anul acesta o tradiţie sfântă , pe modelul Domnu' Goe-remix, Moş Crăciun mi-a dat cu tifla, cunoscându-mă ca fiind cea mai buna colecţionară de cadouri nespecifice şi mai ales inutile şi oribile. Ştia că strâmb din nas, dacă primesc pijamale sau papuci, deşi nu m-am comportat prea corespunzator nici când am primit un vraf de bijuterii, din care, doar două erau ceea ce îmi doream, restul fiind luate în grabă, cu încurajarea: "dă-o-n morţii mă-sii, că şi-aşa n-a văzut neam de neamul ei atâta metal!" Nu ştia săracul Moş, că muierile din neamul meu nici nu-şi doreau măcar, să arate ca nişte blinchere de la concursul naţional de pescuit! Aşa că a plusat în mod nefericit, bătrânelul şmecher, şi anul acesta mi-a adus o reţetă pe care scrie: OCHELAAAARI !!! Am crezut că pică un stâlp pe mine! Cum să port eu ochelari? Lasă, că din ăia de fiţe opărite, de soare, purtam de pe vremea când se găseau la tarabă, cu 3 lei perechea, şi-i asortam cu pantofiorii de lac grena, dar acum e alta povestea, tre' să-mi pun de vedere! Am crezut că e glumă, de vreo câteva luni mă cam usturau ochii şi ceream somn din 3 în 3 ore, iar migrenele nu mai părăseau capu-mi genial, dar cine avea timp de mărunţişuri din astea?
Îmi dau seama totuşi, ca un adult responsabil, că s-ar putea să fiu cam chioară, deoarece am comis un gest care-mi era complet străin, până atunci: intenţionând să citesc un prospect ataşat unui produs cosmetic, am depărtat cutia, aşa, cam la nivelul mânii întinse. Nu vedeam puchiţelele alea de litere, dar, oricum, era destul de ciudat să depărtez scrisul atât de mult! Încerc, încet, să aduc scrisul aproape... What a fuck! Abia vedeam petecul de hârtie, şi simţeam tensiune în ochi. Reiau testul, cu un scris normal. Aleluia, brother! S-a dus dracului acuitatea mea vizuală! Ies afară, bat cu farurile la distanţă; me-se-ri-e! Văd dincolo de vârful muntelui! Mi-am zis, resemnată: Fetiţă, oldies, but no goldies, scrie pe tine! Poţi să stai 24 de ore la spa şi la cosmetică, înfăşurată în toate marmeladele şi ciocolatele, ai dat direct de domnul dracu'! Eşti out of season! Mi-aduc aminte de plasturii mei senzaţionali, de la o mare sculă de firmă-cosmetice. Ăia fac minuni, când ai ochii obosiţi! Stau ca în Star Trek, cu ei la ochi, mai pun un rând şi reiau lectura. Canci!
Exact ce îmi doream, abia îmi lăsasem ortopedul şi posturologul să mai respire, că acum urmează să plictisesc oculiştii! Îmi fac ceva curaj, deja aveam un moral lipit de bocanci, şi sun doctoriţa, ca să-i spun să pregătească panoul cu litere mari, sau eventual să mă pună să citesc ce scrie peste drum, că dacă îmi vâră cărticica aia în ochi, văd aurore boreale. Foarte ciudat este că la examenul oftalmo pentru permis, am fost foarte tare, am văzut şi ce e pe pagina următoare... Dracu mai ştie! Rezultatul e clar, am nevoie de ochelari la citit, computer şi croşet. Pentru că prima mea dragoste e totuşi, lucrul de mână (luaţi-o mai încet cu interpretările, ştiu că vi s-a deschis orizontul imaginaţiei, de la vin, dar mă refer la andrele şi croşet, nu la secs) Aşa că o să-mi iau larevedere de la el, tot de lucrul cu andrelele vorbeam, căci secsul se poate şi pe orbecăitelea. Am obţinut, în exclusivitate, un +0,5 la un ochi, şi un +0,75 la altul. Deci, copii şi fraţi, nu doar că sunt chioară, sunt şi şasie, adică ceacâră!!!
Să-ţi fie ruşine, Moş Crăciun, şi ţie, şi lui Dinu Patriciu! Mi-am dres caroseria şi mi-am bulit farurile. Cel puţin, stau bine cu claxonu'!
Problema e că ochelarii costă şi un pumn de bani, cam două salarii, şi pentru stat ca baba Cloanţa la gura sobei şi citit mailuri, nu cred că o să cotizez aşa de mult! Nu ştiţi cumva pe unde au ochelari din ăia cu sfoară sau cu elastic; la mîna a doua? Căci, dacă erau pentru promenadă şi impresionat mallul, îmi luam nişte din d-ăia cu ceicovschi (să mă scuze geniul compozitorului, că i-am betegit numele), dar sunt doar pentru cârpit ciorapii, deci nu îmi trebuie din ăia din titan. Glumeam, o să cânt sorcova la intrare în mall, şi fac eu de ochelari!
Bucuroasă foc, de vestea că sunt foarte şubredă şi îmi zăngăne toate angrenajele, m-am băgat pe Facebook, şi eu, ca toată protipendada internetului, deşi mă ţin de multă vreme, deoparte. Dar, atât mă irita prezenţa semnului convenţional pentru vestita reţea, ivit peste tot, şi atât mă provocau nişte prieteni, astfel încât am păşit în noaptea de Crăciun, inside! Proastă alegere, dar ce sa fac în noaptea de Crăciun, să curăţ morcovi pentru Rudolph?
Deci, am rezolvat cu contul în doi timpi şi am pătruns. Holly Shit! Este exasperant feisbucul! Peste tot, numai cereri de prietenie, şi mesaje psiho: cutărică ţi-a scris pe perete, cutărică ţi-a dat like... Adică, eu îmi activez profilul , scriu ceva acolo, ca să vadă lumea civilizată că am mai văzut şi eu un film, am mai spart şi eu o sămânţă de dovleac, şi imediat se anunţă: Paznicul de noapte a pus asta pe perete, Paznicului de noapte îi place asta, şi asta, şi m
ama mă-sii!!! Şi ceilalţi trebuie să scrie că le place şi lor, că... brrr !!! Sau: Manole s-a împrietenit cu X şi cu Y; Apreciază asta! Unde naiba am intrat eu? E One Flew Over The Cokoo's Nest, acest feisbuc!Bine-nţeles că m-am băgat tot ca Paznicul de noapte, că doar nu sunt vreo sculă de divă, ca să mă ştie lumea după nume. Eu sunt Paznicul sau Lecter, şi deja e mai rău ca un brand.
Piticul, oare o fi pe facebook? Hai, dom'le, nu l-o fi consiliat nimeni, la imagine? Că doar are şi Udrea facebook, ce dracu! Ia sa văd, poate-i bag o cerere de prietenie! Aoleu, da', dacă nu-mi dă Add? Io încerc, am tupeu!
Să nu vă aşteptaţi să fiu vreo mare ştecheră de feisbuc, că am încercat şi eu să joc un joc de-l văzui la Meşterul Manole ( zicând în gândul meu: stai că asta-i tare, îi merge mintea, nu joacă ea orice!), şi am făcut ZERO puncte din două jocuri, iar fiecare joc a durat 3 secunde. Sunt bună, da?
Am şi vrut să mă scot imediat din reţea, dar m-au rugat vreo câţiva prieteni să fiu de-a lor... hai să mai stau, deşi, nu ştiu cât de private sunt discuţiile sau subiectele, acolo, dacă toată lumea te citeşte şi mai şi comentează! Tot mai bun e blogul, e prietenul meu, e deja parte din mine, e expresia trăirilor mele, s-ar putea să nu-l trădez. Iar jocuri... pfuu, păi, până o să termin eu toate variantele de Harry Potter şi de Lemonate Tycoon- care e de-odată cu internetul...!!!
sâmbătă, 25 decembrie 2010
joi, 23 decembrie 2010
Săritorii în gol...
Trebuie să fii nebun, ca să... trebuie să fii nebun dacă... trebuie să fii nebun!
Aceasta este explicaţia fiecărui gest disperat, acesta este diagnosticul cel mai la îndemână, pe care îl punem unui om care manifestă potrivnicie, iniţiativă, sau doar capitulare.
Nu ne vom mira, deci, mâine, când vom afla de la "specialişti", că omul care s-a aruncat în gol, de la balconul Parlamentului, era dus cu mintea pe mirişte, suferă de nişte schizofrenii, sau a fost împins de opoziţie, promiţându-i-se că i se va plăti spitalizarea.
Nu deschid o dezbatere, nu emit păreri.Pun nişte întrebări retorice, şi sunt plină de nişte sentimente îngrozitoare, de o mare amărăciune. Azi după-amiază, am despodobit bradul. Nu cu furie. Abia îl aranjasem, eram încântată, apoi am văzut la ştiri ce s-a întâmplat...Dintr-o dată, bradul mi-a părut chicios şi ostentativ.
Astăzi am simţit, pentru prima oară, deznădejde, în ceea ce priveşte soarta ţării ăsteia şi m-am gândit, ca o netrebnică, în prag de Naştere a Domnului, dacă nu cumva e nevoie de un nou Potop Universal, de un Noe care să-şi mâne, două câte două, ADN-urile alese să ne poarte mai departe speciile. Sunt bolnavă de uimire, văzându-i pe EROII Revoluţiei, cum îşi revendică ei drepturile şi meritele şi curajul şi patriotismul... Cum să te numeşti erou, dacă nu ai murit, dacă nu te-a atins nici măcar un ciob de vitrină spartă, dacă ai dormit ca boul, lângă nevastă, în zilele Revoluţiei, dacă nici măcar bretonul nu ţi s-a deranjat din pieptănătură? Cum să-ţi dea ţie statul , bani şi privilegii,iar copiilor cu handicap şi boli cronice, să le ia? Tu, revoluţionarule care îndrăzneşti să te numeşti erou, doar pentru că unul deştept a avut iniţiativa să te facă boier, întocmind nişte tabele fictive, dacă ar fi să fie iar nevoie să ieşi în stradă, ai mai ieşi? Dacă ar trebui să lupţi pe vreun front, pentru ţara asta ,ai face-o? Ai face pe dracu! Ia-ţi liniştit banul de la stat, du-te după colţul casei şi pişă-te pe demnitatea ta, poate se reactivează, în contact cu ureea.
Apropo de diagnosticul care va fi pus omului care astăzi a sărit în gol, oare va primi şi o pensie adecvata, de boală? Nu pun întâmplător, întrebarea asta. Dacă am cere să fie publicată o statistică a celor pensionaţi pe caz de boală, la vârste tinere, de 40-45 de ani, vom constata că diagnosticul cel mai frecvent este pus de psihiatri. Explicaţia am primit-o şi eu de la unul cât dulapu', de vârsta mea, care nu făcea faţă programului şi ceasului deşteptător, şi s-a dus la un doctor şmecher, ca să-l citez pe el: "care a pensionat toată valea asta" şi după două înternări a rezultat un tânăr pensionar de toată frumuseţea. Se zice că diagnosticele din sfera psiho sunt greu de dărâmat şi astfel sunt cele mai la modă. Era vorba că statul face nişte verificări riguroase celor care sunt pensionaţi pe caz de boală. I-a verificat de i-a rupt. Pe ici, pe colo, scoşi la iveală de câte o reclamaţie.Jumătate sunt plecaţi la muncă în străinătate, dau la pace cu poştaşul să le lase pensia la câte unul din familie, iar ei primesc bine mersi bani de la stat, adică de la noi. Iar mie, care de 20 de ani plătesc contribuţia la sănătate, fără să fi beneficiat de concedii de boală şi de gratuităţi, îmi transmite statul că de la anul voi plăti consultaţia medicală. Sunt cam tulbure în problema asta, şi nu reuşesc să înţeleg: dacă eşti trilu-lilu, şi dement sau schizofrenic, şi o comisie stabileşte că tu nu poţi să mai munceşti, că eşti un pericol pentru alţii, n-ar trebui să stai şi izolat? Aşa, la un loc cu nebunii autentici.Nu, trebuie doar să beneficiezi şi de nişte medicamente moca pe care nu le iei, dar le vinzi ca nesimţitul , celor care au nevoie de ele.
Gata să mă supăr pe madam UE, care ne-a transmis , la rugămintea celor doi copii legitimi ai ei, Germania şi Franţa, că nu pupăm Schengen. Păi nu mă mai supăr, că UE-a asta e fată deşteaptă. Nu are cum să tolereze nesimţirea. Când îţi spune că trebuie să rezolvi cu corupţia, cu furatul şi cu toate nelegiuiriel, şi tu te prezinţi la raport şi mai hoţ, şi mai corupt, şi mai şmecher, îţi dă pas! Colac peste pupăză, urlă şi presa străină că un amărât se aruncă disperat de la balconul Parlamentului, iar legislativul continuă iritat şedinţa, după ce femeia de serviciu a spălat repede sângele de pe jos.
Dragă stat român, unde este sediul Curtii Europene pentru Drepturile Omului? In ce ţară? Cine e preşedinte, acolo? Ăla care ţi-a dat flit la summit? Am avut draci pe ăla, când l-a luat la hai sictir pe al nostru, dar are dreptate! Din moment ce la CEDO, statul român are cele mai multe dosare în care a ieşit, bine-nţeles, perdant, căci nu se duce acolo cu jalba în băţ, cetăţeanul care fură, ci acela care este furat de stat, păi , poate li se aprinde vreun beculeţ ăstora de la UE: Bă frate, hai că aţi păcălit un prost, i-aţi luat arătura, altuia i-aţi luat casa, altuia pădurea, dar ce dracu instanţe aveţi voi pe la România, de vin toţi la noi, după dreptate?
Amărâtul ăla nici nu ajunsese cu ambulanţa la spital, şi parlamentul terminase deja ordinea de zi. Nu c-aş avea vreo simpatie pentru Geoană, dar dacă ăla a zis: gata, suspendăm şi plecăm, ceea ce a şi făcut, cine dracu a condus şedinţa, sunt curioasă? Şi cine era mandatat să o facă? Dacă nu mai era preşedinte de şedinţă, cvorum şi toate alea... iar ajungem la Curtea Constituţională? Deja am coşmaruri cu instituţia asta! Şi de unde drcu să te mai tolereze şi UE, că , ba se numără greşit voturile, ba nu e legal constituită şedinţa, ba e ilegală tăierea de salarii, ba cade unul în cap, şi Anastasia trece duios mai departe!
Altă mostră de cinism mi s-a părut în ziua în care s-a votat bugetul Academiei! Deci, nu mai pot cu Academia şi cu nemuritorii lu peşte, forul cel mai preţios şi mai la pungă gros. Frate, le trebuia buget la ăştia, că nici n-au bani! Ei şi cu Mitropolia Moldovei, săraci de pică tencuiala de pe ei! Că uite-aşa mi-au venit mie dracii în Ajun, că ne trebuie bartai Catedrala Reîntregirii, fix la ora asta, când nu avem şcoli, nu avem spitale, sau dacă avem , le închidem. Poate dă dracu' de mă luaţi la înjurături că sunt atee sau anticristă, că fac circ! Nu sunt, nici una, nici alta, dar nu e momentul pentru construcţii gigant, când trebuie să mă duc cu antibiotice şi pansament de acasă, pentru o operaţie, la spital! Şi trebuie să dau bani la Academie, că ei fac cercetare! Poate sunt eu cam tutană, dar mai intru şi eu şi mă uit pe rapoartele alea de activitate, şi nu prea văd activităţi specifice! Nu prea aud de nici un academician care a descoperit el apa! Citesc la ei pe sait, doar că sunt latifundiari! Iar pe cuvioasele măicuţe de la cele mai de top mânăstiri, le văd cu nişte Range Roveruri şi cu nişte bolizi de teren, de mori cu nervii! Nu era cumva vorba, că fetele astea care au ales calea monahală, trebuie să-şi vadă de sărăcie de rugăciune, şi mai ales de izolare? Păi, flutură unele fustele pe la oraşe, şi pe la malluri, mai ceva ca divele de la Tv. Era una cu un Jeep meseriaş, în parcarea de la Carrefour, se certa ca o disperată cu un agent de pază, de se uita lumea ca la urs. Blestema ca idioata! Îi făcea pe cei din jur să se teamă de o secătură cu statut de monahie. Aşa ne trebuie, am ajuns să ţinem noi capul plecat în faţa lor, de parcă ele ni l-au făcut cadou pe Cristos, iar fără ele , noi suntem nişte dobitoci!
S-a scurs tot optimismul meu, şi toată încrederea că vom reuşi vreodată să ne rupem de firele coconului în care ne-am înfăşurat. Aici ni s-a oprit metamorfoza! Nu vom apuca să ne crească aripi, nu vom fi capabili să zburăm vreodată. Avem doar instinctul zborului: batem aerul cu mâinile!
Dacă Iisus m-ar auzi, l-aş întreba : Nu-i aşa, că nu Te superi pentru că anul acesta, când toţi aşteptam cu emoţie aniversarea Ta, cineva a îndrăznit să se sacrifice, luând asupra lui păcatul nostru, al tuturor românilor, şi s-a aruncat în gol? Şi nu-i aşa, că şi pe Tine Te-a durut, atunci când a trebuit s-o faci? Că şi pe Tine Te-au făcut nebun?
Aceasta este explicaţia fiecărui gest disperat, acesta este diagnosticul cel mai la îndemână, pe care îl punem unui om care manifestă potrivnicie, iniţiativă, sau doar capitulare.
Nu ne vom mira, deci, mâine, când vom afla de la "specialişti", că omul care s-a aruncat în gol, de la balconul Parlamentului, era dus cu mintea pe mirişte, suferă de nişte schizofrenii, sau a fost împins de opoziţie, promiţându-i-se că i se va plăti spitalizarea.
Nu deschid o dezbatere, nu emit păreri.Pun nişte întrebări retorice, şi sunt plină de nişte sentimente îngrozitoare, de o mare amărăciune. Azi după-amiază, am despodobit bradul. Nu cu furie. Abia îl aranjasem, eram încântată, apoi am văzut la ştiri ce s-a întâmplat...Dintr-o dată, bradul mi-a părut chicios şi ostentativ.
Astăzi am simţit, pentru prima oară, deznădejde, în ceea ce priveşte soarta ţării ăsteia şi m-am gândit, ca o netrebnică, în prag de Naştere a Domnului, dacă nu cumva e nevoie de un nou Potop Universal, de un Noe care să-şi mâne, două câte două, ADN-urile alese să ne poarte mai departe speciile. Sunt bolnavă de uimire, văzându-i pe EROII Revoluţiei, cum îşi revendică ei drepturile şi meritele şi curajul şi patriotismul... Cum să te numeşti erou, dacă nu ai murit, dacă nu te-a atins nici măcar un ciob de vitrină spartă, dacă ai dormit ca boul, lângă nevastă, în zilele Revoluţiei, dacă nici măcar bretonul nu ţi s-a deranjat din pieptănătură? Cum să-ţi dea ţie statul , bani şi privilegii,iar copiilor cu handicap şi boli cronice, să le ia? Tu, revoluţionarule care îndrăzneşti să te numeşti erou, doar pentru că unul deştept a avut iniţiativa să te facă boier, întocmind nişte tabele fictive, dacă ar fi să fie iar nevoie să ieşi în stradă, ai mai ieşi? Dacă ar trebui să lupţi pe vreun front, pentru ţara asta ,ai face-o? Ai face pe dracu! Ia-ţi liniştit banul de la stat, du-te după colţul casei şi pişă-te pe demnitatea ta, poate se reactivează, în contact cu ureea.
Apropo de diagnosticul care va fi pus omului care astăzi a sărit în gol, oare va primi şi o pensie adecvata, de boală? Nu pun întâmplător, întrebarea asta. Dacă am cere să fie publicată o statistică a celor pensionaţi pe caz de boală, la vârste tinere, de 40-45 de ani, vom constata că diagnosticul cel mai frecvent este pus de psihiatri. Explicaţia am primit-o şi eu de la unul cât dulapu', de vârsta mea, care nu făcea faţă programului şi ceasului deşteptător, şi s-a dus la un doctor şmecher, ca să-l citez pe el: "care a pensionat toată valea asta" şi după două înternări a rezultat un tânăr pensionar de toată frumuseţea. Se zice că diagnosticele din sfera psiho sunt greu de dărâmat şi astfel sunt cele mai la modă. Era vorba că statul face nişte verificări riguroase celor care sunt pensionaţi pe caz de boală. I-a verificat de i-a rupt. Pe ici, pe colo, scoşi la iveală de câte o reclamaţie.Jumătate sunt plecaţi la muncă în străinătate, dau la pace cu poştaşul să le lase pensia la câte unul din familie, iar ei primesc bine mersi bani de la stat, adică de la noi. Iar mie, care de 20 de ani plătesc contribuţia la sănătate, fără să fi beneficiat de concedii de boală şi de gratuităţi, îmi transmite statul că de la anul voi plăti consultaţia medicală. Sunt cam tulbure în problema asta, şi nu reuşesc să înţeleg: dacă eşti trilu-lilu, şi dement sau schizofrenic, şi o comisie stabileşte că tu nu poţi să mai munceşti, că eşti un pericol pentru alţii, n-ar trebui să stai şi izolat? Aşa, la un loc cu nebunii autentici.Nu, trebuie doar să beneficiezi şi de nişte medicamente moca pe care nu le iei, dar le vinzi ca nesimţitul , celor care au nevoie de ele.
Gata să mă supăr pe madam UE, care ne-a transmis , la rugămintea celor doi copii legitimi ai ei, Germania şi Franţa, că nu pupăm Schengen. Păi nu mă mai supăr, că UE-a asta e fată deşteaptă. Nu are cum să tolereze nesimţirea. Când îţi spune că trebuie să rezolvi cu corupţia, cu furatul şi cu toate nelegiuiriel, şi tu te prezinţi la raport şi mai hoţ, şi mai corupt, şi mai şmecher, îţi dă pas! Colac peste pupăză, urlă şi presa străină că un amărât se aruncă disperat de la balconul Parlamentului, iar legislativul continuă iritat şedinţa, după ce femeia de serviciu a spălat repede sângele de pe jos.
Dragă stat român, unde este sediul Curtii Europene pentru Drepturile Omului? In ce ţară? Cine e preşedinte, acolo? Ăla care ţi-a dat flit la summit? Am avut draci pe ăla, când l-a luat la hai sictir pe al nostru, dar are dreptate! Din moment ce la CEDO, statul român are cele mai multe dosare în care a ieşit, bine-nţeles, perdant, căci nu se duce acolo cu jalba în băţ, cetăţeanul care fură, ci acela care este furat de stat, păi , poate li se aprinde vreun beculeţ ăstora de la UE: Bă frate, hai că aţi păcălit un prost, i-aţi luat arătura, altuia i-aţi luat casa, altuia pădurea, dar ce dracu instanţe aveţi voi pe la România, de vin toţi la noi, după dreptate?
Amărâtul ăla nici nu ajunsese cu ambulanţa la spital, şi parlamentul terminase deja ordinea de zi. Nu c-aş avea vreo simpatie pentru Geoană, dar dacă ăla a zis: gata, suspendăm şi plecăm, ceea ce a şi făcut, cine dracu a condus şedinţa, sunt curioasă? Şi cine era mandatat să o facă? Dacă nu mai era preşedinte de şedinţă, cvorum şi toate alea... iar ajungem la Curtea Constituţională? Deja am coşmaruri cu instituţia asta! Şi de unde drcu să te mai tolereze şi UE, că , ba se numără greşit voturile, ba nu e legal constituită şedinţa, ba e ilegală tăierea de salarii, ba cade unul în cap, şi Anastasia trece duios mai departe!
Altă mostră de cinism mi s-a părut în ziua în care s-a votat bugetul Academiei! Deci, nu mai pot cu Academia şi cu nemuritorii lu peşte, forul cel mai preţios şi mai la pungă gros. Frate, le trebuia buget la ăştia, că nici n-au bani! Ei şi cu Mitropolia Moldovei, săraci de pică tencuiala de pe ei! Că uite-aşa mi-au venit mie dracii în Ajun, că ne trebuie bartai Catedrala Reîntregirii, fix la ora asta, când nu avem şcoli, nu avem spitale, sau dacă avem , le închidem. Poate dă dracu' de mă luaţi la înjurături că sunt atee sau anticristă, că fac circ! Nu sunt, nici una, nici alta, dar nu e momentul pentru construcţii gigant, când trebuie să mă duc cu antibiotice şi pansament de acasă, pentru o operaţie, la spital! Şi trebuie să dau bani la Academie, că ei fac cercetare! Poate sunt eu cam tutană, dar mai intru şi eu şi mă uit pe rapoartele alea de activitate, şi nu prea văd activităţi specifice! Nu prea aud de nici un academician care a descoperit el apa! Citesc la ei pe sait, doar că sunt latifundiari! Iar pe cuvioasele măicuţe de la cele mai de top mânăstiri, le văd cu nişte Range Roveruri şi cu nişte bolizi de teren, de mori cu nervii! Nu era cumva vorba, că fetele astea care au ales calea monahală, trebuie să-şi vadă de sărăcie de rugăciune, şi mai ales de izolare? Păi, flutură unele fustele pe la oraşe, şi pe la malluri, mai ceva ca divele de la Tv. Era una cu un Jeep meseriaş, în parcarea de la Carrefour, se certa ca o disperată cu un agent de pază, de se uita lumea ca la urs. Blestema ca idioata! Îi făcea pe cei din jur să se teamă de o secătură cu statut de monahie. Aşa ne trebuie, am ajuns să ţinem noi capul plecat în faţa lor, de parcă ele ni l-au făcut cadou pe Cristos, iar fără ele , noi suntem nişte dobitoci!
S-a scurs tot optimismul meu, şi toată încrederea că vom reuşi vreodată să ne rupem de firele coconului în care ne-am înfăşurat. Aici ni s-a oprit metamorfoza! Nu vom apuca să ne crească aripi, nu vom fi capabili să zburăm vreodată. Avem doar instinctul zborului: batem aerul cu mâinile!
Dacă Iisus m-ar auzi, l-aş întreba : Nu-i aşa, că nu Te superi pentru că anul acesta, când toţi aşteptam cu emoţie aniversarea Ta, cineva a îndrăznit să se sacrifice, luând asupra lui păcatul nostru, al tuturor românilor, şi s-a aruncat în gol? Şi nu-i aşa, că şi pe Tine Te-a durut, atunci când a trebuit s-o faci? Că şi pe Tine Te-au făcut nebun?
luni, 20 decembrie 2010
Zise porcul, către UE :
Stimată doamnă Ue,
Încă din primele mele rânduri vă mărturisesc că sunt un porc, şi asta poate spune multe despre mine, astfel încât să-mi închei aici scrisoarea, dar, ca orice animal cu sânge cald, am şi eu o inimă, o jugulară şi un şoric, mai subţire sau mai gros, depinde de rasă, de vârstă, sau de sex (i-aş spune gen, dar, chiar dacă sunt şi eu un substantiv comun, mă înmulţesc din când în când, dacă apuc).
Am îndrăznit să vă scriu, ca să ştiţi că vă mulţumesc din suflet pentru nomele legale şi pentru cadrul optim în care aţi decis să fiu sacrificat, dar vă anunţ politicos, că în România e mai greu să pătrundeţi în conştiinţa , cultura , sau tradiţia poporului, chiar dacă autorităţile v-au lăsat să înţelegeţi că regulile dvs. vor fi respectate cu stricteţe.
Sincer, dacă tot e să fiu condamnat la moarte, prefer cuţitul măcelarului, decât pistolul fixat între ochi, sau bornele care se fixează pe conductorii electrici, după ce am fost în prealabil, udat cu apă.
Sunt îndreptăţit să cred, stimată Doamnă, că metodele dvs. ştiinţific elaborate, au fost preluate dintr-o cultură mult mai barbară decât cea a Balcanilor (căci da, este adevărat, există şi lucruri mai barbare), poate de aceea nu vor fi aplicate niciodată în acest spaţiu, indiferent de măsurile pe care le veţi aplica. Dvs. nu-i cunoaşteţi pe români, ei nu sunt neapărat reprezentaţi de domnii aceia drăguţi, cu care aţi parafat înţelegerile. Nu, ei sunt proprii lor stăpâni, în bătătura lor, şi nu li se dărâmă nici gardul de directivele distinsei dvs. instituţii.
Să nu vă supăraţi, eu, oricum, mai am câteva ceasuri de trăit, şi nimic nu am a pierde, dar aş dori să ştiţi că masa de Crăciun, cu un porc electrocutat sau cu creierii zburaţi, ar fi cam ca atunci când aţi rămâne dvs, fără stele pe drapel, adică , îngrozitoare şi de neimaginat, pentru stăpânii casei.
Ştiu că sunţeţi uşor simţitoare la vorbe, dar să nu vă supăraţi, chiar ignoraţi-le, căci vin doar, de la un porc, singurul care-i mai ajută pe români, să treacă peste acestă perioadă.
Vă doresc multă sănătate, Doamnă, şi Sărbători Fericite cu multe bunătăţi pe masă, din cele pe care le promovaţi dvs: pâinea cu rumeguş, curcanii-minune, crescuţi cu hormoni şi antibiotice, şampanie din formule chimice, fructe otrăvite şi torturi din plastic! Să le mâncaţi sănătoasă, că românii vor face maţul ca pe mâneca de la palton, cu tobe şi caltaboşi, sarmale şi ţuică de Gura Teghii, după care vor asalta farmaciile şi sălile de operaţii!
Vă sărută mâna cu respect,
Porcul
...
Mi-am adus aminte, oameni buni, apropo de branduri, când am zis ţuica de Gura Teghii! E una la televizor- intru în delirium când o văd- care se tot agită , de zici că a descoperit a cincea roată la căruţă, cu magiunul de Topoloveni. Singurul, dar singurul şi mai ales singurul, care e înregistrat la OSIM şi care e natural! Deci, fac spume de carbid, la gură , când o aud! Cu borcănelele ei, înşirate atomic, pe straturile energetice din studio, pe care le oferă şi ca premii! Nu, deci nu pot să mă controlez, când o văd p-aia. I-aş zice eu vreo două, chiar în direct, dar aştept s-o prind la o emisiune unde cunosc eu moderatorul, ca să mă şi lase s-o fac de toată pomana! Păi, măi fraţilor! Vorbesc cu cei care au crescut la ţară, sau au legătură cu provincia, prin părinţi şi bunici. Cum dracu se face magiunul, de vreo suta de mii de ani, la români? Am făcut şi în toamna asta! Cu prune bine coapte, scăzute bine pe pirostrii, afară , la tuci, de te ia dracu de fum, de picioare pârlite şi de nervi, că trebuie să mesteci ca disperata cu lopăţoiul de lemn, până se lipeşte magiunul de lopăţoi şi nu se mai scurge de pe el. Şi desigur, nu se pune zahăr. La fel şi la cel de pere. Ia uite ce minune ne-a învăţat stimata Demiurgă a magiunului, că ea are reţeta miraculoasă a magiunului fără zahăr! Când am văzut-o prima oară, am crezut că e vreo glumă, ceva candy camera sau plasa de stele, dar nu frate, ea se învârtoşa, ca magiunul pe lopăţoi, şi strângea la piept minunatele borcane! Reţeta secretă! Doamne Fereşte, săraca, aia iese mâine-poimîine şi ne spune că mămăliga se face doar cu apa, mălai şi un pic de sare!!!
Mă rog, am lăsat porcul să se odihnească, de la el plecasem!
Mă întreb, o fi cineva tâmpit la cap să împuşte porcul , sau să-l electrocuteze?
Mi-e dor de anii în care ai mei creşteau porc, şi îndeplineam ritualul tăierii lui, începând din zori, când se pregăteau vasele şi focul, iar eu băgam capul sub trei perne să nu-l aud guiţând, după care uitam de chinul lui şi aşteptam cu ochii ca pe butelie, până aveam voie să-i jupoi şoriciul şi vârful urechii( se spune despre cei care fură din urechea porcului, că vor căpăta simţuri ascuţite; la câte urechi de porc am ciuntit, radarul rămâne un biet bibelou). Anul trecut am cumpărat jumătate de porc, dar mi s-a adus aproape gata făcut, tranşat, repartizat pe categorii, untura topită, eu doar l-am băgat în pungi. Am fost destul de dezamăgită, aş fi vrut să mă ocup eu de el. Era ca şi când i-ai da unui copil o jucărie, dar îi spui să nu o scoată din cutie.
Nu mai descriu acum tot ceea ce înseamnă tăiatul porcului, la români, pentru că toţi aţi trecut prin experienţa asta fantastică, mă întreb doar, cine se aşteaptă să respectăm normele impuse? Ce, pe vremea lui Ceauşescu, nu erau interzise cazanele de ţuică? Ba da, şi tot le găseai , din două în două case, cel puţin, pe aici, prin părţile noastre.
Dintotdeauna, legile au apărut , doar ca să fie încălcate, mai ales dacă umbli la resorturile culturale sau tradiţionale ale unui popor. Cutuma bate UE-le, aşa cum viaţa bate filmul!
Dacă nu aveţi mijloc de transport omologat, pentru porci, vă dau adresa de mail a lu' băiatu' din poza de mai sus?
Încă din primele mele rânduri vă mărturisesc că sunt un porc, şi asta poate spune multe despre mine, astfel încât să-mi închei aici scrisoarea, dar, ca orice animal cu sânge cald, am şi eu o inimă, o jugulară şi un şoric, mai subţire sau mai gros, depinde de rasă, de vârstă, sau de sex (i-aş spune gen, dar, chiar dacă sunt şi eu un substantiv comun, mă înmulţesc din când în când, dacă apuc).
Am îndrăznit să vă scriu, ca să ştiţi că vă mulţumesc din suflet pentru nomele legale şi pentru cadrul optim în care aţi decis să fiu sacrificat, dar vă anunţ politicos, că în România e mai greu să pătrundeţi în conştiinţa , cultura , sau tradiţia poporului, chiar dacă autorităţile v-au lăsat să înţelegeţi că regulile dvs. vor fi respectate cu stricteţe.
Sincer, dacă tot e să fiu condamnat la moarte, prefer cuţitul măcelarului, decât pistolul fixat între ochi, sau bornele care se fixează pe conductorii electrici, după ce am fost în prealabil, udat cu apă.
Sunt îndreptăţit să cred, stimată Doamnă, că metodele dvs. ştiinţific elaborate, au fost preluate dintr-o cultură mult mai barbară decât cea a Balcanilor (căci da, este adevărat, există şi lucruri mai barbare), poate de aceea nu vor fi aplicate niciodată în acest spaţiu, indiferent de măsurile pe care le veţi aplica. Dvs. nu-i cunoaşteţi pe români, ei nu sunt neapărat reprezentaţi de domnii aceia drăguţi, cu care aţi parafat înţelegerile. Nu, ei sunt proprii lor stăpâni, în bătătura lor, şi nu li se dărâmă nici gardul de directivele distinsei dvs. instituţii.
Să nu vă supăraţi, eu, oricum, mai am câteva ceasuri de trăit, şi nimic nu am a pierde, dar aş dori să ştiţi că masa de Crăciun, cu un porc electrocutat sau cu creierii zburaţi, ar fi cam ca atunci când aţi rămâne dvs, fără stele pe drapel, adică , îngrozitoare şi de neimaginat, pentru stăpânii casei.
Ştiu că sunţeţi uşor simţitoare la vorbe, dar să nu vă supăraţi, chiar ignoraţi-le, căci vin doar, de la un porc, singurul care-i mai ajută pe români, să treacă peste acestă perioadă.
Vă doresc multă sănătate, Doamnă, şi Sărbători Fericite cu multe bunătăţi pe masă, din cele pe care le promovaţi dvs: pâinea cu rumeguş, curcanii-minune, crescuţi cu hormoni şi antibiotice, şampanie din formule chimice, fructe otrăvite şi torturi din plastic! Să le mâncaţi sănătoasă, că românii vor face maţul ca pe mâneca de la palton, cu tobe şi caltaboşi, sarmale şi ţuică de Gura Teghii, după care vor asalta farmaciile şi sălile de operaţii!
Vă sărută mâna cu respect,
Porcul
...
Mi-am adus aminte, oameni buni, apropo de branduri, când am zis ţuica de Gura Teghii! E una la televizor- intru în delirium când o văd- care se tot agită , de zici că a descoperit a cincea roată la căruţă, cu magiunul de Topoloveni. Singurul, dar singurul şi mai ales singurul, care e înregistrat la OSIM şi care e natural! Deci, fac spume de carbid, la gură , când o aud! Cu borcănelele ei, înşirate atomic, pe straturile energetice din studio, pe care le oferă şi ca premii! Nu, deci nu pot să mă controlez, când o văd p-aia. I-aş zice eu vreo două, chiar în direct, dar aştept s-o prind la o emisiune unde cunosc eu moderatorul, ca să mă şi lase s-o fac de toată pomana! Păi, măi fraţilor! Vorbesc cu cei care au crescut la ţară, sau au legătură cu provincia, prin părinţi şi bunici. Cum dracu se face magiunul, de vreo suta de mii de ani, la români? Am făcut şi în toamna asta! Cu prune bine coapte, scăzute bine pe pirostrii, afară , la tuci, de te ia dracu de fum, de picioare pârlite şi de nervi, că trebuie să mesteci ca disperata cu lopăţoiul de lemn, până se lipeşte magiunul de lopăţoi şi nu se mai scurge de pe el. Şi desigur, nu se pune zahăr. La fel şi la cel de pere. Ia uite ce minune ne-a învăţat stimata Demiurgă a magiunului, că ea are reţeta miraculoasă a magiunului fără zahăr! Când am văzut-o prima oară, am crezut că e vreo glumă, ceva candy camera sau plasa de stele, dar nu frate, ea se învârtoşa, ca magiunul pe lopăţoi, şi strângea la piept minunatele borcane! Reţeta secretă! Doamne Fereşte, săraca, aia iese mâine-poimîine şi ne spune că mămăliga se face doar cu apa, mălai şi un pic de sare!!!
Mă rog, am lăsat porcul să se odihnească, de la el plecasem!
Mă întreb, o fi cineva tâmpit la cap să împuşte porcul , sau să-l electrocuteze?
Mi-e dor de anii în care ai mei creşteau porc, şi îndeplineam ritualul tăierii lui, începând din zori, când se pregăteau vasele şi focul, iar eu băgam capul sub trei perne să nu-l aud guiţând, după care uitam de chinul lui şi aşteptam cu ochii ca pe butelie, până aveam voie să-i jupoi şoriciul şi vârful urechii( se spune despre cei care fură din urechea porcului, că vor căpăta simţuri ascuţite; la câte urechi de porc am ciuntit, radarul rămâne un biet bibelou). Anul trecut am cumpărat jumătate de porc, dar mi s-a adus aproape gata făcut, tranşat, repartizat pe categorii, untura topită, eu doar l-am băgat în pungi. Am fost destul de dezamăgită, aş fi vrut să mă ocup eu de el. Era ca şi când i-ai da unui copil o jucărie, dar îi spui să nu o scoată din cutie.
Nu mai descriu acum tot ceea ce înseamnă tăiatul porcului, la români, pentru că toţi aţi trecut prin experienţa asta fantastică, mă întreb doar, cine se aşteaptă să respectăm normele impuse? Ce, pe vremea lui Ceauşescu, nu erau interzise cazanele de ţuică? Ba da, şi tot le găseai , din două în două case, cel puţin, pe aici, prin părţile noastre.
Dintotdeauna, legile au apărut , doar ca să fie încălcate, mai ales dacă umbli la resorturile culturale sau tradiţionale ale unui popor. Cutuma bate UE-le, aşa cum viaţa bate filmul!
Dacă nu aveţi mijloc de transport omologat, pentru porci, vă dau adresa de mail a lu' băiatu' din poza de mai sus?
duminică, 19 decembrie 2010
...În loc cu lumină, loc cu verdeaţă, loc de odihnă,
de unde a fugit toată durerea, întristarea şi suspinul.
Sunt cam criptică, în preajma Crăciunului, nu? Sau, fac doar caterinci pe ectenia morţilor?
Depinde de abordare. Vă recomand însă, pentru eliminarea multor probleme, începând de la cele juridice şi până la cele medicale, mersul pe jos, prin cimitir.
Nu am o problemă cu cimitirele, am crescut la ţară , unde cimitirul este loc de joacă, pentru pititea(este cel mai sugestiv loc chiar, pentru un astfel de joc), sau pentru furat flori. Cu puţină imaginaţie şi cu mult curaj, se puteau lega şi funiile de la clopote, astfel încât să înalţe clopotarul cele mai sodomice înjurături, când trebuia să le dezlege (era greu, le şi udam cu apă).
Aşadar, o incursiune prin cimitir mi se poate părea exact aşa cum mi se propune: utilă, imperativă, sau romantică.
Mă plictiseam eu crunt, bătând Gugălul cu degetele, şi-mi amintesc brusc de o problemă pe care o lăsasem nerezolvată, pentru că nu mi se adresa mie, nici nu mă afecta, şi tocmai ce am învăţat de la o vreme, pe pielea mea, că problemele unora trebuie să le tratez cu: Vaaaai draagăăă, ce ghinion, că trebuie să treci prin asta! (vax), iar problemele altora , e bine să le tratez cu vanghelianul : Hai, siktir!
Problema de faţă era din categoria Hai siktir, dar era neterminată, nu aveam eu deznodământul în mapă, şi nu înţelegeam unde se rupe logica, de nu-i dădeam de capăt.
Dom'ne, ce înseamnă înţelepciunea chinezului! Cum se mai detaşează el de epicentrul problemelor, ca să le rezolve! Pentru că, stând eu, aşa, ca înţeleapta din templu, pe scaunul meu de bambus, şi aruncând la recycle bin, document după document, mi se aprind deodată, lampioanele în toată mansarda! Ce deşteaptă sunt! Incredible me!!! Iau florile din vază, mi le ofer în oglindă, ţin şi un discurs, şi pun mâna pe telefon. După un rezumat fără pauze între cuvinte, aud : Şi , te gândeşti la ce mă gândesc şi eu?
Habar nu aveam la ce se gândea M, dar eu aveam trei variante, şi i le spun: Mă, ori a murit baba la altă dată decât cea înscrisă în documente, ori e îngropată în două locuri, ori...MyGod! Ambele!
Concluzia era una singură: Trebuia să facem un pelerinaj la locul de veci al babei; la care din ele, mai întâi?
Nu sunt eu şefa clasei, la strategie, aşa că merg pe schema lui M., care îmi zice, sec: Mâine dimineaţă, la 5, eşti în picioare, vin şi te iau, să mergem la cimitir! Adică la nişte km distanţă, fraţilor, cimitirul e în Bucureşti!!!Am mai plecat eu la 5 de acasă, dar la cramă, nu în ţintirim!Dau să zic că-mi bag picioarele, dar, cum să rămân eu cu trauma asta? La 5 fix eram în maşină; eu, această autentică Vitorie Lipan, cu unul şi mai lovit în tâmplă decât mine, mergeam să citim plăci funerare, nu ca toată ţugulănimea, care merge la IKEA, la mall, sau măcar la Dragon. Nu, noi mergem la cimitir! Dar ce...lula mea nervoasă, simte că e foarte bine ceea ce fac!
Intrăm într-o cafenea drăguţă şi facem planul!. Mi se părea că M glumeşte, căci îmi spunea ceva despre găştile de cimitir, care sunt adevărate retele interlope... mă rog, cu el eram într-o absolută siguranţă, dar eram oarecum surprinsă. Ajungem la cimitir, unul celebru în Bucureşti, cu mai multe monumente decât morminte, şi căutăm racla babei. Oaaa, ce dreptate avusese M. Pe alei, printre cripte şi monumente, indivizi care-şi făceau de treabă cu o măturică, cu o perie, cu o lădiţă de gunoi, dar foarte circumspecţi şi atenţi la ce mişcă. Unul mai caucazian, aşa, ne şi întreabă ce facem p-acolo, cu ce treabă, se vede că nu-i eram familiari. Eu aveam un ţurţure, în loc de pipi, cât sunt eu de şmecheră, dar M, care e plictisit de maimuţoi din ăştia, a vorbit mai mult din încheietura mâinii cu el, de s-a făcut ăla nevăzut printre cruci. Expresia "din încheietura mâinii" nu sugerează lovitură, ci chiar expresivitate. Are M un fel de a-şi mişca mâinile, gestică din aia complementară, că îţi îngheaţă sângele în instalaţie.
Ajungem la familia babei, care e împrăştiată în jumate din cimitir. Găsim baba! Găsim locul, de fapt, că dracu ştie unde e baba! Ne încurcăm iar! Pe placa funerară scrie data de naştere a lu bărbac-su, aşa cum reiese din munca istoricilor familiei, iar data morţii devansată . Nu se punea problema că nu era ea, că scria clar: fiica lu Stan Păpuşă. Scot poza mormântului, nu semăna! Nici la scris, nici la detalii.O mai căutăm noi pe o alee, ni se părea ciudat că nu e şi bărbac-su, care, e la alt cimitir, în custodie, o găsim între timp şi pe sora babei, despre care nimeni nu precizează nimic, în biografii, dar despre care afli mai rău ca la Săpânţa, de pe placa funerară... Ne mai amestecă şi sora babei, cărţile, căci venea să complice lucrurile. Era să dau în altă nebuneală, că sor-sa avea placa de pe criptă uşor mişcată, puteai băga mâna înăuntru. Brrrr, mă simţeam ca în filmele cu vânători de artefacte! Am plecat nelămurită, spre cimitirul din capătul celălalt al oraşului, unde l-am găsit cu greu pe soţul babei, deşi el era... acasă, nu plecase nicăieri. Era să ţip! Baba figura şi la adresa aia! Împreună cu soţul ei! Altă dată de naştere, altă dată a morţii. Ca să fiu asezonată cu decorul ,îi zic de morţii mă-sii ,babei, îl întreb pe M, de ce nu avem şi noi nişte sticluţe din alea, plate, ca de Queen's, în buzunarele de la piept, cu ceva wiskey în ele, să ne mai venim în fire oleac', mai compar o dată toate informaţiile şi reiese că familia babei, cu sânge albastru, a dorit ca toţi din neam să fie adunaţi pe aceeaşi alee, dar unchiaşul, cu firea lui cazonă, a vrut să arate cine e cocoşul, şi a trecut-o şi pe tabelul lui. Dar unde e baba, zice M? I-auzi, brâul! Cui îi pasă de babă? Io vreau sa vad cand a luat-o dracu'! Mă-zic- nu-i aşa că în catastiful cimitirului figurează toate... migraţiile, cine a venit, cât a stat îngropat şi unde a plecat? Da, dar nu aveam cu cine discuta, că e zi de week-end. Finala pentru : "Ghici cînd am dat ortu' popii?" s-a amânat astfel, pentru ziua de luni, când M mi-a trimis, negru pe alb, dovada că baba e tot cu ai ei, moşul n-a fost tare în baionetă, s-o convingă să înţepenească lângă el,aşa cum scrisese pe placa funerară, atfel încât după ce l-a astrucat , baba şi-a văzut de treaba ei, si a murit in alta zi decat cea in care se presupune;chiar in alt an.
...
Promenada asta nu numai că mi-a folosit, ci mi-a şi confirmat ceea ce eu bănuiam că s-a întîmplat în realitate, căci eu am o ciudăţenie, care îmi aduce câteodată şi deservicii: adulmec minciuna şi falsul! Să dea dracu', e paranormală chestia asta!Câteodată, nici nu am nevoie de probe, dar le pot descrie ca şi când le-aş cunoaşte. O să vă povestesc în scurt timp cum mi-am imaginat nişte dovezi, şi mi-am dorit atât de mult să existe, încât, atunci când le-am descoperit, erau exact aşa cum mi le-am închipuit. M-am şi speriat!
Am sărbătorit apoi, la Mandragora, restaurantul de pe Mendeleev,de multă vreme îmi doresc să ajung acolo, m-a provocat denumirea, oarecum din Harry Potter (mandragora= mătrăguna) , dar am fost destul de... neimpresionată. Destul de greoi, decorul, stiluri peste stiluri. Şi... nu te simţi în largul tău, acolo. Nu are legătură cu faptul că localul e al unui regizor, al unei actriţe şi al unui om de afaceri celebru, iar eu sunt tutana din provincie, şi deci mi se poate părea too much precious. Am fost eu şi mai în fiţe, deci nu casc ochii precum melcul, la orice semn de lux sau opulenţă, dar aici nu m-am simţit bine. Punct.
Deci, m-am conformat, stimaţi prieteni, pentru perioada asta? Am fost în călătorie spirituală? Am fost! Sper să nu mă treacă un soi de curiozitate ,să vizitez şi vreun osoar, cu tărtăcuţe şi arşice de războinici!
Avem muzică, maestre? Avem!
Sunt cam criptică, în preajma Crăciunului, nu? Sau, fac doar caterinci pe ectenia morţilor?
Depinde de abordare. Vă recomand însă, pentru eliminarea multor probleme, începând de la cele juridice şi până la cele medicale, mersul pe jos, prin cimitir.
Nu am o problemă cu cimitirele, am crescut la ţară , unde cimitirul este loc de joacă, pentru pititea(este cel mai sugestiv loc chiar, pentru un astfel de joc), sau pentru furat flori. Cu puţină imaginaţie şi cu mult curaj, se puteau lega şi funiile de la clopote, astfel încât să înalţe clopotarul cele mai sodomice înjurături, când trebuia să le dezlege (era greu, le şi udam cu apă).
Aşadar, o incursiune prin cimitir mi se poate părea exact aşa cum mi se propune: utilă, imperativă, sau romantică.
Mă plictiseam eu crunt, bătând Gugălul cu degetele, şi-mi amintesc brusc de o problemă pe care o lăsasem nerezolvată, pentru că nu mi se adresa mie, nici nu mă afecta, şi tocmai ce am învăţat de la o vreme, pe pielea mea, că problemele unora trebuie să le tratez cu: Vaaaai draagăăă, ce ghinion, că trebuie să treci prin asta! (vax), iar problemele altora , e bine să le tratez cu vanghelianul : Hai, siktir!
Problema de faţă era din categoria Hai siktir, dar era neterminată, nu aveam eu deznodământul în mapă, şi nu înţelegeam unde se rupe logica, de nu-i dădeam de capăt.
Dom'ne, ce înseamnă înţelepciunea chinezului! Cum se mai detaşează el de epicentrul problemelor, ca să le rezolve! Pentru că, stând eu, aşa, ca înţeleapta din templu, pe scaunul meu de bambus, şi aruncând la recycle bin, document după document, mi se aprind deodată, lampioanele în toată mansarda! Ce deşteaptă sunt! Incredible me!!! Iau florile din vază, mi le ofer în oglindă, ţin şi un discurs, şi pun mâna pe telefon. După un rezumat fără pauze între cuvinte, aud : Şi , te gândeşti la ce mă gândesc şi eu?
Habar nu aveam la ce se gândea M, dar eu aveam trei variante, şi i le spun: Mă, ori a murit baba la altă dată decât cea înscrisă în documente, ori e îngropată în două locuri, ori...MyGod! Ambele!
Concluzia era una singură: Trebuia să facem un pelerinaj la locul de veci al babei; la care din ele, mai întâi?
Nu sunt eu şefa clasei, la strategie, aşa că merg pe schema lui M., care îmi zice, sec: Mâine dimineaţă, la 5, eşti în picioare, vin şi te iau, să mergem la cimitir! Adică la nişte km distanţă, fraţilor, cimitirul e în Bucureşti!!!Am mai plecat eu la 5 de acasă, dar la cramă, nu în ţintirim!Dau să zic că-mi bag picioarele, dar, cum să rămân eu cu trauma asta? La 5 fix eram în maşină; eu, această autentică Vitorie Lipan, cu unul şi mai lovit în tâmplă decât mine, mergeam să citim plăci funerare, nu ca toată ţugulănimea, care merge la IKEA, la mall, sau măcar la Dragon. Nu, noi mergem la cimitir! Dar ce...lula mea nervoasă, simte că e foarte bine ceea ce fac!
Intrăm într-o cafenea drăguţă şi facem planul!. Mi se părea că M glumeşte, căci îmi spunea ceva despre găştile de cimitir, care sunt adevărate retele interlope... mă rog, cu el eram într-o absolută siguranţă, dar eram oarecum surprinsă. Ajungem la cimitir, unul celebru în Bucureşti, cu mai multe monumente decât morminte, şi căutăm racla babei. Oaaa, ce dreptate avusese M. Pe alei, printre cripte şi monumente, indivizi care-şi făceau de treabă cu o măturică, cu o perie, cu o lădiţă de gunoi, dar foarte circumspecţi şi atenţi la ce mişcă. Unul mai caucazian, aşa, ne şi întreabă ce facem p-acolo, cu ce treabă, se vede că nu-i eram familiari. Eu aveam un ţurţure, în loc de pipi, cât sunt eu de şmecheră, dar M, care e plictisit de maimuţoi din ăştia, a vorbit mai mult din încheietura mâinii cu el, de s-a făcut ăla nevăzut printre cruci. Expresia "din încheietura mâinii" nu sugerează lovitură, ci chiar expresivitate. Are M un fel de a-şi mişca mâinile, gestică din aia complementară, că îţi îngheaţă sângele în instalaţie.
Ajungem la familia babei, care e împrăştiată în jumate din cimitir. Găsim baba! Găsim locul, de fapt, că dracu ştie unde e baba! Ne încurcăm iar! Pe placa funerară scrie data de naştere a lu bărbac-su, aşa cum reiese din munca istoricilor familiei, iar data morţii devansată . Nu se punea problema că nu era ea, că scria clar: fiica lu Stan Păpuşă. Scot poza mormântului, nu semăna! Nici la scris, nici la detalii.O mai căutăm noi pe o alee, ni se părea ciudat că nu e şi bărbac-su, care, e la alt cimitir, în custodie, o găsim între timp şi pe sora babei, despre care nimeni nu precizează nimic, în biografii, dar despre care afli mai rău ca la Săpânţa, de pe placa funerară... Ne mai amestecă şi sora babei, cărţile, căci venea să complice lucrurile. Era să dau în altă nebuneală, că sor-sa avea placa de pe criptă uşor mişcată, puteai băga mâna înăuntru. Brrrr, mă simţeam ca în filmele cu vânători de artefacte! Am plecat nelămurită, spre cimitirul din capătul celălalt al oraşului, unde l-am găsit cu greu pe soţul babei, deşi el era... acasă, nu plecase nicăieri. Era să ţip! Baba figura şi la adresa aia! Împreună cu soţul ei! Altă dată de naştere, altă dată a morţii. Ca să fiu asezonată cu decorul ,îi zic de morţii mă-sii ,babei, îl întreb pe M, de ce nu avem şi noi nişte sticluţe din alea, plate, ca de Queen's, în buzunarele de la piept, cu ceva wiskey în ele, să ne mai venim în fire oleac', mai compar o dată toate informaţiile şi reiese că familia babei, cu sânge albastru, a dorit ca toţi din neam să fie adunaţi pe aceeaşi alee, dar unchiaşul, cu firea lui cazonă, a vrut să arate cine e cocoşul, şi a trecut-o şi pe tabelul lui. Dar unde e baba, zice M? I-auzi, brâul! Cui îi pasă de babă? Io vreau sa vad cand a luat-o dracu'! Mă-zic- nu-i aşa că în catastiful cimitirului figurează toate... migraţiile, cine a venit, cât a stat îngropat şi unde a plecat? Da, dar nu aveam cu cine discuta, că e zi de week-end. Finala pentru : "Ghici cînd am dat ortu' popii?" s-a amânat astfel, pentru ziua de luni, când M mi-a trimis, negru pe alb, dovada că baba e tot cu ai ei, moşul n-a fost tare în baionetă, s-o convingă să înţepenească lângă el,aşa cum scrisese pe placa funerară, atfel încât după ce l-a astrucat , baba şi-a văzut de treaba ei, si a murit in alta zi decat cea in care se presupune;chiar in alt an.
...
Promenada asta nu numai că mi-a folosit, ci mi-a şi confirmat ceea ce eu bănuiam că s-a întîmplat în realitate, căci eu am o ciudăţenie, care îmi aduce câteodată şi deservicii: adulmec minciuna şi falsul! Să dea dracu', e paranormală chestia asta!Câteodată, nici nu am nevoie de probe, dar le pot descrie ca şi când le-aş cunoaşte. O să vă povestesc în scurt timp cum mi-am imaginat nişte dovezi, şi mi-am dorit atât de mult să existe, încât, atunci când le-am descoperit, erau exact aşa cum mi le-am închipuit. M-am şi speriat!
Am sărbătorit apoi, la Mandragora, restaurantul de pe Mendeleev,de multă vreme îmi doresc să ajung acolo, m-a provocat denumirea, oarecum din Harry Potter (mandragora= mătrăguna) , dar am fost destul de... neimpresionată. Destul de greoi, decorul, stiluri peste stiluri. Şi... nu te simţi în largul tău, acolo. Nu are legătură cu faptul că localul e al unui regizor, al unei actriţe şi al unui om de afaceri celebru, iar eu sunt tutana din provincie, şi deci mi se poate părea too much precious. Am fost eu şi mai în fiţe, deci nu casc ochii precum melcul, la orice semn de lux sau opulenţă, dar aici nu m-am simţit bine. Punct.
Deci, m-am conformat, stimaţi prieteni, pentru perioada asta? Am fost în călătorie spirituală? Am fost! Sper să nu mă treacă un soi de curiozitate ,să vizitez şi vreun osoar, cu tărtăcuţe şi arşice de războinici!
Avem muzică, maestre? Avem!
marți, 14 decembrie 2010
Hottest Fashion by... ANAF
Aşa am ajuns la profeţia lui Bodu: S-o facem legal!
Se poate, măi Manolaş? Să nu ne spui şi nouă, ăstora din provincie, când se mai deschide câte-un magazin de fiţe, pe la voi, pe la metropolă? De aia ai stat tu o juma de zi la coafor, în timp ce noi făceam coadă la tine la spam! Am aflat de la teveu că aveţi mall-fisc, şi era prea târziu, era deja coadă ca la deportare. Nu ne supărăm, să zicem că n-ai ştiut, dar , mai conversează-te şi tu cu vânzătorii de ziare şi cu spălătorii de parbrize, pe la sem(n)afoare, lasă naibii rujul ăla în geantă, că, la ce îndemânare ai, tu poţi să te fardezi şi pe banda 3!
Tu ce ţi-ai cumpărat de la ei? Eu aş fi vrut nişte cravate, că erau ieftine, la 3 lei. Şi pantofi de unică folosinţă, să am la nevoie, când oi traversa Styxul. Acolo cică sunt ieftini, şi îmi rămân ceva bani să-i dau bacşiş lui Charon.
Să credeţi voi, că fac mişto de ANAF! Foarte bine că au găsit soluţia asta, dar îmi fac griji pentru cei care sunt în grupa de risc zero, ca şi cumpărători. Faptul că se duc oamenii, din crucea nopţii, pe un ger de crapă pietrele, să se aşeze la o coadă de zeci de metri pe 5-6 rânduri, fără să ştie PENTRU CE, e înfricoşător. Nu mai este vorba de sărăcie, aici; nu are nici o legătură! Omul sărac este un administrator excelent al sărăciei lui. Niciodată n-ai să vezi un sărac veritabil, că umblă langa pe la cozi, fără să ştie de ce se află acolo. Niciodată n-ai să vezi un om sărac, cum îşi umple coşul de curele şi de şlapi, doar pentru că sunt ieftine! Eventual se duce la magazinele din reţeaua Second Hand, de unde iese bine îmbrăcat, cu ţoale de calitate, ieftine şi durabile.
Aşa că fenomenul de tip economat de Anaf, încinge, ca de obicei, minţile consumatorului şi-l duc teleghidat spre rafturile cu nimicuri ieftine, cu inutilităţi la promoţie. Este foarte trist, şi doar hazul de necaz ne mai poate alina sentimentul acesta.
Voi fi având eu, multe defecte, dar un anumit simţ al penibilului, în anumite situaţii, îl am. Sunt mândră! Atât am urât cozile la lapte şi la carne, şi la pâine, pe vremea cartelei şi a raţiei, că nu mai vreau să aud în viaţa mea, de cozi!! N-o să mă vedeţi la vreo coadă, nici dacă îmi dă cineva de pomană! Şi n-o să dau eu din coate, să-mi sară căciula din cap, şi să mă calc în picioare, niciodată! Mai ales la pomeni electorale sau la hramuri! Minimul de decenţă , suntem obligaţi să-l avem, chiar dacă e linişte în frigider sau în cămară, şi traiul e din ce în ce mai crunt!
Nu avem nici o notă în plus, dacă stăm să rânjim ca dobitocii, când vine una cu o cameră de luat vederi şi cu un microfon să ne întrebe: Ce faceţi, staţi la rând pentru o porţie de cîrnat cu fasole? Iar noi , răspundem înfierbântaţi: Păi sigur, că nu avem ce să punem pe masă!
Nu pun nimic pe masă, decât să mă prezint într-un asemenea hal de sub-demnitate!
Mulţi suntem, cei care am avut perioade greu încercate, eu, personal , am avut şi o lungă perioadă în care îmi făceam pîine în casă, cu făină primită de la rude, de la ţară, neajungându-mi banii ca s-o cumpăr. De lucruri personale, de haine, nici nu putea fi vorba! Dar sunt foarte mândră că am trecut prin labirintul ăsta, pentru că a fost o purificare pentru mine, din câteva puncte de vedere, şi nu m-aş fi dus să mă bat pentru o farfurie de sarmale, şi să mă scoată jandarmii sau Smurdul de acolo. Neputinţa şi nevoia, trebuie să te scoată învingător, nu cerşetor! Trebuie să fie cauze, nu efecte!Abia atunci esti indreptatit sa le smulgi limba din gura celor care scot o vorba impotriva ta! (Astea sunt exprimarile mele lecteriene, nu instig la cruzime, pe nimeni!)
Urăsc forma de organizare numită STAT, în condiţiile actuale, de fapt, mai mult urăsc faptul că nu se apelează la o voce fermă, care să ne spună:
"Băă! Care cum am trecut pe la guvernare, am furat de ne-am tras pe mâini, că ni s-a aplecat, iar voi v-aţi prefăcut că munciţi, şi împreună am dus ţara asta în rahat, dar trebuie să strângem din toate sfincterele şi să trecem! Iar tăierile din salarii şi din pensii, nu reprezintă o măsură, dar statul suntem noi, şi cu asta, basta! Ce, atîtea spitale, şcoli şi biblioteci? Că şi-aşa plecaţi în alte ţări, după absolvire, ăla mic cu vioara, pleacă la Berlin, alea micile, balerine, la Paris, plecaţi dracului fără şcoli ! Că noi, avem treburi serioase, facem 2 km de autostradă cu bani cât pentru o staţie spaţială!"
Asta ar trebui să spună, dacă ar avea ...plămâni... în scrot!
Dar, nu, vocea care ne tot prezintă măsurile nu e fermă, e doar un play back jenant, nici dracu nu are nişte programe reale de depăşit criza, noi ne tînguim neputincioşi... Chiar avem o formă de a ne prezenta protestele, şi mai jalnică decât măsurile guvernamentale! Cu sindicatele, ne-am lămurit de ce nu merge, nu e cazul să reluăm tema, că e clar pentru toată lumea, iar televiziunile nu sunt decât nişte supradoze de otravă.
Vă spuneam odată că îmi place foarte mult zgomotul trenului aflat în mişcare. Mi-a stricat poezia, trenul care circulă acum pe traseul nostru. Nu mai sună a tren! Nici nu mai arată a tren. Nicăieri nu mai arată a trenuri. Sunt nişte mocăniţe cu două vagoane...
Când eram copil, şi asta era acum muuuulţi ani, citeam în revista Magazin, că japonezii au trenuri pe perne magnetice, iar în România, acest lucru va fi posibil în anul 2000, abia. În ce an suntem? Suntem în anul în care nu mai sunt trenuri, nu mai sunt gări. Sunt doar nişte cozi imense, la bazare bizare, la ajutoare sociale, sunt cozi la umilinţă. Am tras obloanele conştiinţei şi am reamenajat spaţiul ca pentru un târg de antichităţi. Vin tot felul de negustori şi ne impresionează cu flori de hârtie.
Manolaş, când auzi că deschide şi Garda Financiară un magazin, dă o strigătură, că acolo e marfă mai de calitate! Sugestie pentru denumirea magazinului: GFF , care nu înseamnă Gian Franco Ferre, ci Garda Financiară Fashion.
Se poate, măi Manolaş? Să nu ne spui şi nouă, ăstora din provincie, când se mai deschide câte-un magazin de fiţe, pe la voi, pe la metropolă? De aia ai stat tu o juma de zi la coafor, în timp ce noi făceam coadă la tine la spam! Am aflat de la teveu că aveţi mall-fisc, şi era prea târziu, era deja coadă ca la deportare. Nu ne supărăm, să zicem că n-ai ştiut, dar , mai conversează-te şi tu cu vânzătorii de ziare şi cu spălătorii de parbrize, pe la sem(n)afoare, lasă naibii rujul ăla în geantă, că, la ce îndemânare ai, tu poţi să te fardezi şi pe banda 3!
Tu ce ţi-ai cumpărat de la ei? Eu aş fi vrut nişte cravate, că erau ieftine, la 3 lei. Şi pantofi de unică folosinţă, să am la nevoie, când oi traversa Styxul. Acolo cică sunt ieftini, şi îmi rămân ceva bani să-i dau bacşiş lui Charon.
Să credeţi voi, că fac mişto de ANAF! Foarte bine că au găsit soluţia asta, dar îmi fac griji pentru cei care sunt în grupa de risc zero, ca şi cumpărători. Faptul că se duc oamenii, din crucea nopţii, pe un ger de crapă pietrele, să se aşeze la o coadă de zeci de metri pe 5-6 rânduri, fără să ştie PENTRU CE, e înfricoşător. Nu mai este vorba de sărăcie, aici; nu are nici o legătură! Omul sărac este un administrator excelent al sărăciei lui. Niciodată n-ai să vezi un sărac veritabil, că umblă langa pe la cozi, fără să ştie de ce se află acolo. Niciodată n-ai să vezi un om sărac, cum îşi umple coşul de curele şi de şlapi, doar pentru că sunt ieftine! Eventual se duce la magazinele din reţeaua Second Hand, de unde iese bine îmbrăcat, cu ţoale de calitate, ieftine şi durabile.
Aşa că fenomenul de tip economat de Anaf, încinge, ca de obicei, minţile consumatorului şi-l duc teleghidat spre rafturile cu nimicuri ieftine, cu inutilităţi la promoţie. Este foarte trist, şi doar hazul de necaz ne mai poate alina sentimentul acesta.
Voi fi având eu, multe defecte, dar un anumit simţ al penibilului, în anumite situaţii, îl am. Sunt mândră! Atât am urât cozile la lapte şi la carne, şi la pâine, pe vremea cartelei şi a raţiei, că nu mai vreau să aud în viaţa mea, de cozi!! N-o să mă vedeţi la vreo coadă, nici dacă îmi dă cineva de pomană! Şi n-o să dau eu din coate, să-mi sară căciula din cap, şi să mă calc în picioare, niciodată! Mai ales la pomeni electorale sau la hramuri! Minimul de decenţă , suntem obligaţi să-l avem, chiar dacă e linişte în frigider sau în cămară, şi traiul e din ce în ce mai crunt!
Nu avem nici o notă în plus, dacă stăm să rânjim ca dobitocii, când vine una cu o cameră de luat vederi şi cu un microfon să ne întrebe: Ce faceţi, staţi la rând pentru o porţie de cîrnat cu fasole? Iar noi , răspundem înfierbântaţi: Păi sigur, că nu avem ce să punem pe masă!
Nu pun nimic pe masă, decât să mă prezint într-un asemenea hal de sub-demnitate!
Mulţi suntem, cei care am avut perioade greu încercate, eu, personal , am avut şi o lungă perioadă în care îmi făceam pîine în casă, cu făină primită de la rude, de la ţară, neajungându-mi banii ca s-o cumpăr. De lucruri personale, de haine, nici nu putea fi vorba! Dar sunt foarte mândră că am trecut prin labirintul ăsta, pentru că a fost o purificare pentru mine, din câteva puncte de vedere, şi nu m-aş fi dus să mă bat pentru o farfurie de sarmale, şi să mă scoată jandarmii sau Smurdul de acolo. Neputinţa şi nevoia, trebuie să te scoată învingător, nu cerşetor! Trebuie să fie cauze, nu efecte!Abia atunci esti indreptatit sa le smulgi limba din gura celor care scot o vorba impotriva ta! (Astea sunt exprimarile mele lecteriene, nu instig la cruzime, pe nimeni!)
Urăsc forma de organizare numită STAT, în condiţiile actuale, de fapt, mai mult urăsc faptul că nu se apelează la o voce fermă, care să ne spună:
"Băă! Care cum am trecut pe la guvernare, am furat de ne-am tras pe mâini, că ni s-a aplecat, iar voi v-aţi prefăcut că munciţi, şi împreună am dus ţara asta în rahat, dar trebuie să strângem din toate sfincterele şi să trecem! Iar tăierile din salarii şi din pensii, nu reprezintă o măsură, dar statul suntem noi, şi cu asta, basta! Ce, atîtea spitale, şcoli şi biblioteci? Că şi-aşa plecaţi în alte ţări, după absolvire, ăla mic cu vioara, pleacă la Berlin, alea micile, balerine, la Paris, plecaţi dracului fără şcoli ! Că noi, avem treburi serioase, facem 2 km de autostradă cu bani cât pentru o staţie spaţială!"
Asta ar trebui să spună, dacă ar avea ...plămâni... în scrot!
Dar, nu, vocea care ne tot prezintă măsurile nu e fermă, e doar un play back jenant, nici dracu nu are nişte programe reale de depăşit criza, noi ne tînguim neputincioşi... Chiar avem o formă de a ne prezenta protestele, şi mai jalnică decât măsurile guvernamentale! Cu sindicatele, ne-am lămurit de ce nu merge, nu e cazul să reluăm tema, că e clar pentru toată lumea, iar televiziunile nu sunt decât nişte supradoze de otravă.
Vă spuneam odată că îmi place foarte mult zgomotul trenului aflat în mişcare. Mi-a stricat poezia, trenul care circulă acum pe traseul nostru. Nu mai sună a tren! Nici nu mai arată a tren. Nicăieri nu mai arată a trenuri. Sunt nişte mocăniţe cu două vagoane...
Când eram copil, şi asta era acum muuuulţi ani, citeam în revista Magazin, că japonezii au trenuri pe perne magnetice, iar în România, acest lucru va fi posibil în anul 2000, abia. În ce an suntem? Suntem în anul în care nu mai sunt trenuri, nu mai sunt gări. Sunt doar nişte cozi imense, la bazare bizare, la ajutoare sociale, sunt cozi la umilinţă. Am tras obloanele conştiinţei şi am reamenajat spaţiul ca pentru un târg de antichităţi. Vin tot felul de negustori şi ne impresionează cu flori de hârtie.
Manolaş, când auzi că deschide şi Garda Financiară un magazin, dă o strigătură, că acolo e marfă mai de calitate! Sugestie pentru denumirea magazinului: GFF , care nu înseamnă Gian Franco Ferre, ci Garda Financiară Fashion.
sâmbătă, 11 decembrie 2010
Mândria de a fi corigent la literatură
La cea de-a 101-a postare, vă întreb pe voi, cititorii, dacă aţi simţit vreodată nevoia să-mi faceţi blogul ţăndări?
Nu trebuie să răspundă piticul şi sugăricile din oraş, că ăştia m-ar prăji la pârlitoarea cu lemne; mă adresez celorlalţi, cu care am mai şi schimbat câte-o şmecherie, câte-o filosofie, câte-o înjurătură.
Ei, pentru că tot e vremea curăţeniei sufleteşti, să vă fac nişte mărturisiri, care o să-mi acopere blogul cu bolovani:
1. EU NU L-AM CITIT PE CĂRTĂRESCU!
Ştiu că am apucat să vă dezvălui profesia mea, dar , na! Astea sunt problemele care apar la competenţa fiecăruia pe postul lui! Nu am citit nici 15 pagini din Cărtărescu, jur! Am încercat cu Levantul - proastă alegere - şi dacă n-am putut, am dat să încerc Blindness. De fapt, titlul e altul, e Orbitor, dar, ca să scap de amintirea cărţii, mă duc repede cu imaginea la film.
Problema e că nu mă consider şmecheră şi originală, acum e o fiţă să pretinzi că nu digeri ceea ce toată lumea serveşte, dar e chiar pe bune: nu l-am citit şi nu am de gând să-l citesc. Eu am o problemă, de fapt am mai multe, şi chiar acute, dar în legătură cu ceea ce discutam, am una cruntă, rău de tot! Eu nu pot să suport oamenii care se exprimă numai şi numai cu expresii şi cuvinte din dicţionarul de neologisme eclectice care fac ca discursul să fie imposibil de înţeles de către auditoriu. Nu zic incomprehensibil, că vedeţi astfel, ce grea e limba română! Deci, dacă eu îl aud pe un stimat concetăţean cum se screme el perle şi, din orice enunţ, face un discurs memorabil, mă întorc cu spatele şi părăsesc spaţiul respectiv, dacă pot trântesc şi uşa, ca să îşi revină, eventual. Exprimarea în limba română, indiferent ce subiect are, e musai să conţină mulţi termeni din vocabularul de bază, şi câţiva din vocabularul de pe etajera de sus. Căci, dacă îmi vorbeşti despre planul eclectic indecidabil sub escorta expectaţiei demiurgice, cum spunea unul despre poezia lui Eminescu, scot pantoful din picior şi te pocnesc cu el în frunte. Văd că e la modă termenul expectaţie. Mie îmi sună a scuipat, deşi ştiu ce desemnează. Aşa cum era la modă sustenabil. Îmi venea să ţip, pe mandatul Tăriceanu; el inaugurase moda. Şi mai fac spume la auzul expresiei: cu ghilimelele de rigoare!!!! Care rigoare???Căci, dacă apar ghilimelele, dispare rigoarea ... Dacă eşti tare, poţi mima ghilimelele.
Recunosc, e mult mai coolă expresia folosită de Cărtărescu, pentru organul genital al femeii, decât cea folosită de noi, dar sună mai bine a noastră!
Cum spuneam, nu voiam să arăt ce fiţă mestec eu când vorbesc de cultura mea literară, dar iată că există şi otrăvuri de proastă calitate: nu citesc Cărtărescu! Acum câteva zile, mă întreba o fostă colegă de generală, dacă am citit ceva de el. Cred că se aştepta să zic DA, că ea mă ştie fată destul de citită, şi nu cred că intenţiona să mă lege cu mâinile la spate, dar am simţit că sunt foarte bună, când i-am răspuns: NU
Mie trebuie să-mi şi placă moaca ăluia pe care-l citesc, nu neapărat să fie frumos ca Byron, că dacă stăm să ne uităm la Panait Istrati , la Miller sau chiar şi la Shakespeare, ne stropim cu apă sfinţită, dar trebuie să rezonez într-un fel cu personajul. Ori, tipul, mi se pare lipsit de umor şi anaerob ,iar asta e de rău. Nu trebuie să te hlizeşti ca broscuţa Oaky, dar nici să te prezinţi morbid. Hai că ştiu ce spuneţi, nici Dostoievski nu prea zâmbea, dar a tot scris! Da, însă Dostoievski e exemplul ăla crud şi adevărat, al tulpinii de geniu împletit cu diagnosticul.
O să spuneţi că dacă nu l-am citit, nu am dreptul să îmi spun părerea. O să vă răspund că, indiferent de domeniul în care evoluează un om, îmi este suficient să îl aud vorbind, ca să îmi dau seama pe ce muzică dansează.
2. Bineeeee, acum o să vă spun că NICI COELHO N-AM CITIT ! Să-mi fie ruşine , Dinu Patriciu! O să-i scrieţi piticului să mă dea afară! Mulţumesc de sprijin, dar, oricum, cea care aşteaptă de vreo 3 ani să se întâmple minunea, are un vocabular compus doar din 4 cuvinte, şi anume: "mă doare în bască"; deşi, realitatea nu face ca expresia să fie leit-motivul vieţii ei.
Coelho a devenit en vo
gue, după ce eu citisem Umberto Eco, şi, după un semiotician, nu vrei Coelho, vrei Petre Ispirescu şi Fraţii Grimm. Aşa că am ratat momentul Coelho, ceea ce face ca eu să intru în rândul corigenţilor.
Acum am intrat în hibernare şi am ceva timp să citesc. Mi-am procurat Evadarea tăcută a Lenei Constante , nişte poveşti şi povestiri, tot de-ale ei, şi nişte Ury Benador, pe care să le dau gata până la sărbători. Dacă mă întreabă cineva care a fost ultima carte citită, o să spun că cea de instrucţiuni pentru cuptorul cu halogen, şi o să scap de recenzie.
Mi-ar plăcea să apară scriitori noi, nervoşi, prolifici, dar nu se simte nimic, barometrul nu urcă! Poate şi pentru că mulţi se risipesc sau se irosesc făcând antecameră pe la nişte editori care nu au rupt hardul lumii literare. Şi-şi dau draftul la citit, unora cu titluri autopropuse, şi cu nişte funcţii în nişte structuri care nu sunt recunoscute. Am o prietenă care scrie proză scurtă şi povestiri pentru copii, cu aromă de fabulă, cu tâlc. M-a întrebat acum câţiva ani, cui cred eu că ar trebui să se adreseze. Acuma, na, în 20 de ani am avut la lansări de carte în biblioteca mea sau a altora,
că m-am pus un pic la curent cu lumea asta. I-am recomandat pe cineva, dar am avertizat-o că trebuie să aibă răbdare. N-a avut, şi-a pus povestirile pe net, jumate i le-a furat, au apărut într-un volum deja editat, a luat legătura cu unii care se tot dădeau adevăraţii urmaşi ai tatălui omid şi ai mamei omida, m-am interesat pentru ea, şi i-am spus că e un fel de biserică alternativă, nu are legătură cu Uniunea Scriitorilor, în fine, nu m-a ascultat deloc, iar după 3 ani s-a plictisit şi a renunţat! Când e vorba de lansări de carte, trebuie să ţi le facă cine trebuie, ca să fii sigur că ţi le citeşte cineva! Una e să ţi-o lanseze Puric, sau Manolescu, şi alta e să ţi-o lanseze un twitterist! Odată, era de mare bun simţ, să bagi o lansare cu E. Simion, sau cu oricare dintr-ăia care... lucrează la Academia Română, dar nu mai merge, s-au reprofilat şi ei, mai cu bărbieritul pădurilor, mai cu hiperbolizarea istoriei... Nu poţi să te duci să le zici: -Bună ziua, sunt Casiopeea Şorici şi am şi eu o mapă de proză scurtă, dar să ştiţi că sunt de la Nehoiu.
- Nu merge! Rămâi nepublicată! Nu ne-a dat piticul vostru, pădure! Poate dacă eşti de la Gura Teghii, că acolo am încurajat deja Revista "Universul paralel al Pădurii"!
Glumesc in felul meu, desigur, Academia e pentru nemuritori, nu pentru debutanti.
Dacă te numeşti cumva, Bote sau Bianca, nu mai contează cine te lansează, eşti citit deja! Dar aia nu e literatură, e Sandra Brown remix!
Doamne, şi asta a lui Bote, chiar l-a citit pe Cărtărescu, iar din Coelho, băga şi citate! Ce naiba fac?
E SÂMBĂTĂ, ŞI NOI VORBIM DE CĂRŢI ????? Doamne fereşte ! Zic de nişte muzică, mai bine, da? Din aia, de când era lupul, căţel.
Nu trebuie să răspundă piticul şi sugăricile din oraş, că ăştia m-ar prăji la pârlitoarea cu lemne; mă adresez celorlalţi, cu care am mai şi schimbat câte-o şmecherie, câte-o filosofie, câte-o înjurătură.
Ei, pentru că tot e vremea curăţeniei sufleteşti, să vă fac nişte mărturisiri, care o să-mi acopere blogul cu bolovani:
1. EU NU L-AM CITIT PE CĂRTĂRESCU!
Ştiu că am apucat să vă dezvălui profesia mea, dar , na! Astea sunt problemele care apar la competenţa fiecăruia pe postul lui! Nu am citit nici 15 pagini din Cărtărescu, jur! Am încercat cu Levantul - proastă alegere - şi dacă n-am putut, am dat să încerc Blindness. De fapt, titlul e altul, e Orbitor, dar, ca să scap de amintirea cărţii, mă duc repede cu imaginea la film.
Problema e că nu mă consider şmecheră şi originală, acum e o fiţă să pretinzi că nu digeri ceea ce toată lumea serveşte, dar e chiar pe bune: nu l-am citit şi nu am de gând să-l citesc. Eu am o problemă, de fapt am mai multe, şi chiar acute, dar în legătură cu ceea ce discutam, am una cruntă, rău de tot! Eu nu pot să suport oamenii care se exprimă numai şi numai cu expresii şi cuvinte din dicţionarul de neologisme eclectice care fac ca discursul să fie imposibil de înţeles de către auditoriu. Nu zic incomprehensibil, că vedeţi astfel, ce grea e limba română! Deci, dacă eu îl aud pe un stimat concetăţean cum se screme el perle şi, din orice enunţ, face un discurs memorabil, mă întorc cu spatele şi părăsesc spaţiul respectiv, dacă pot trântesc şi uşa, ca să îşi revină, eventual. Exprimarea în limba română, indiferent ce subiect are, e musai să conţină mulţi termeni din vocabularul de bază, şi câţiva din vocabularul de pe etajera de sus. Căci, dacă îmi vorbeşti despre planul eclectic indecidabil sub escorta expectaţiei demiurgice, cum spunea unul despre poezia lui Eminescu, scot pantoful din picior şi te pocnesc cu el în frunte. Văd că e la modă termenul expectaţie. Mie îmi sună a scuipat, deşi ştiu ce desemnează. Aşa cum era la modă sustenabil. Îmi venea să ţip, pe mandatul Tăriceanu; el inaugurase moda. Şi mai fac spume la auzul expresiei: cu ghilimelele de rigoare!!!! Care rigoare???Căci, dacă apar ghilimelele, dispare rigoarea ... Dacă eşti tare, poţi mima ghilimelele.
Recunosc, e mult mai coolă expresia folosită de Cărtărescu, pentru organul genital al femeii, decât cea folosită de noi, dar sună mai bine a noastră!
Cum spuneam, nu voiam să arăt ce fiţă mestec eu când vorbesc de cultura mea literară, dar iată că există şi otrăvuri de proastă calitate: nu citesc Cărtărescu! Acum câteva zile, mă întreba o fostă colegă de generală, dacă am citit ceva de el. Cred că se aştepta să zic DA, că ea mă ştie fată destul de citită, şi nu cred că intenţiona să mă lege cu mâinile la spate, dar am simţit că sunt foarte bună, când i-am răspuns: NU
Mie trebuie să-mi şi placă moaca ăluia pe care-l citesc, nu neapărat să fie frumos ca Byron, că dacă stăm să ne uităm la Panait Istrati , la Miller sau chiar şi la Shakespeare, ne stropim cu apă sfinţită, dar trebuie să rezonez într-un fel cu personajul. Ori, tipul, mi se pare lipsit de umor şi anaerob ,iar asta e de rău. Nu trebuie să te hlizeşti ca broscuţa Oaky, dar nici să te prezinţi morbid. Hai că ştiu ce spuneţi, nici Dostoievski nu prea zâmbea, dar a tot scris! Da, însă Dostoievski e exemplul ăla crud şi adevărat, al tulpinii de geniu împletit cu diagnosticul.
O să spuneţi că dacă nu l-am citit, nu am dreptul să îmi spun părerea. O să vă răspund că, indiferent de domeniul în care evoluează un om, îmi este suficient să îl aud vorbind, ca să îmi dau seama pe ce muzică dansează.
2. Bineeeee, acum o să vă spun că NICI COELHO N-AM CITIT ! Să-mi fie ruşine , Dinu Patriciu! O să-i scrieţi piticului să mă dea afară! Mulţumesc de sprijin, dar, oricum, cea care aşteaptă de vreo 3 ani să se întâmple minunea, are un vocabular compus doar din 4 cuvinte, şi anume: "mă doare în bască"; deşi, realitatea nu face ca expresia să fie leit-motivul vieţii ei.
Coelho a devenit en vo
gue, după ce eu citisem Umberto Eco, şi, după un semiotician, nu vrei Coelho, vrei Petre Ispirescu şi Fraţii Grimm. Aşa că am ratat momentul Coelho, ceea ce face ca eu să intru în rândul corigenţilor.Acum am intrat în hibernare şi am ceva timp să citesc. Mi-am procurat Evadarea tăcută a Lenei Constante , nişte poveşti şi povestiri, tot de-ale ei, şi nişte Ury Benador, pe care să le dau gata până la sărbători. Dacă mă întreabă cineva care a fost ultima carte citită, o să spun că cea de instrucţiuni pentru cuptorul cu halogen, şi o să scap de recenzie.
Mi-ar plăcea să apară scriitori noi, nervoşi, prolifici, dar nu se simte nimic, barometrul nu urcă! Poate şi pentru că mulţi se risipesc sau se irosesc făcând antecameră pe la nişte editori care nu au rupt hardul lumii literare. Şi-şi dau draftul la citit, unora cu titluri autopropuse, şi cu nişte funcţii în nişte structuri care nu sunt recunoscute. Am o prietenă care scrie proză scurtă şi povestiri pentru copii, cu aromă de fabulă, cu tâlc. M-a întrebat acum câţiva ani, cui cred eu că ar trebui să se adreseze. Acuma, na, în 20 de ani am avut la lansări de carte în biblioteca mea sau a altora,
că m-am pus un pic la curent cu lumea asta. I-am recomandat pe cineva, dar am avertizat-o că trebuie să aibă răbdare. N-a avut, şi-a pus povestirile pe net, jumate i le-a furat, au apărut într-un volum deja editat, a luat legătura cu unii care se tot dădeau adevăraţii urmaşi ai tatălui omid şi ai mamei omida, m-am interesat pentru ea, şi i-am spus că e un fel de biserică alternativă, nu are legătură cu Uniunea Scriitorilor, în fine, nu m-a ascultat deloc, iar după 3 ani s-a plictisit şi a renunţat! Când e vorba de lansări de carte, trebuie să ţi le facă cine trebuie, ca să fii sigur că ţi le citeşte cineva! Una e să ţi-o lanseze Puric, sau Manolescu, şi alta e să ţi-o lanseze un twitterist! Odată, era de mare bun simţ, să bagi o lansare cu E. Simion, sau cu oricare dintr-ăia care... lucrează la Academia Română, dar nu mai merge, s-au reprofilat şi ei, mai cu bărbieritul pădurilor, mai cu hiperbolizarea istoriei... Nu poţi să te duci să le zici: -Bună ziua, sunt Casiopeea Şorici şi am şi eu o mapă de proză scurtă, dar să ştiţi că sunt de la Nehoiu.- Nu merge! Rămâi nepublicată! Nu ne-a dat piticul vostru, pădure! Poate dacă eşti de la Gura Teghii, că acolo am încurajat deja Revista "Universul paralel al Pădurii"!
Glumesc in felul meu, desigur, Academia e pentru nemuritori, nu pentru debutanti.
Dacă te numeşti cumva, Bote sau Bianca, nu mai contează cine te lansează, eşti citit deja! Dar aia nu e literatură, e Sandra Brown remix!
Doamne, şi asta a lui Bote, chiar l-a citit pe Cărtărescu, iar din Coelho, băga şi citate! Ce naiba fac?
E SÂMBĂTĂ, ŞI NOI VORBIM DE CĂRŢI ????? Doamne fereşte ! Zic de nişte muzică, mai bine, da? Din aia, de când era lupul, căţel.
joi, 9 decembrie 2010
Lecţia de dirigenţie...
...de pe ultima copertă
Derulăm această lecţie, sub forma unor reguli cu efect de lege, care nu vor fi zece la număr, pentru că ăsta e brandul lui Moise, deşi a mai încercat unul , contemporan cu mine, să întocmească un Decalog. Succesul a fost răsunător, la el în sufragerie, probabil, deoarece cred că nu stăpânea nici definiţia noţiunii, refuza să înţeleagă că MIE, ca să îmi aplici nişte regului, sau să-mi punctezi nişte defecte, trebuie , ori să ai nişte _oaie cât ale mamutului lânos, descoperit în Siberia, ori să fi brodat chipuri de sfinţi, pe pânză de etamină, în aceeaşi chilie cu Maica Tereza. Deci , dacă vezi noroi pe moacă, atunci când te uiţi în oglindă, iar fişa personalităţii pute a canal, taci şi nu te mai dai heruvim , mai bine foloseşti eficient agenda de mail şi întrebi cea mai apropiată psiholoagă, cum se cheamă atunci când ai tetrapersonalitate şi cam la câţi volţi începi să realizezi că te vindeci.
Să te ferească Dumnezeu de introducerile mele lungi! Eram bună de broker; cădea Bursa în cinci minute.
Despre ce ziceam că vorbim? Despre ditamai Plăcintă! Şi despre cum să vă conservaţi instinctul de supravieţuire.
Aţi înţeles, folosim mulajul Plăcintă, pentru explicaţii.
Prima regulă: Uiţi definitiv de lecţiile de dirigenţie sau educaţie civică, unde ai învăţat că spiritul cetăţenesc şi cel civic sunt aducătoare de medalii şi de titluri de glorie! Astea sunt nişte oligofrenii inventate ca să se întocmească un manual inutil.
Regula doi:
Dacă n-ai reuşit să uiţi de cei 7 ani primordiali şi de dirigenţie, cel puţin leagă-te de scaun şi smulge cablurile de la frâne, când treci pe lângă o zonă în care se desfăşoară un conflict, sau pune-ţi dopuri de ceară în urechi, ca Ulysse , astfel încât să nu te pună dracul să te dai jos, marele cocoş sau marea cocoaşă, şi să le arăţi levierul sau AK 47-le, că s-ar putea să ţi-o furi mortal şi prin deces, vorba lu Stela.
Să dezvoltăm! Dacă vezi noaptea o maşină pe avarii, în mijlocul drumului sau trasă pe margine, accelerezi şi te duci cât poţi de repede, chiar cu viteza legală depăşită. E mai suportabilă amenda, decât lama toporului în cap. Chiar dacă e Brangelina lăngă maşină, respectiv Ricky Martin, o tăiaţi repede şi vă liniştiţi la gândul că îi descărcaţi de pe iutub, deci nu merită să opriţi motorul!
Este cel mai tâmpit gând care vă poate trece prin minte să credeţi că dacă interveniţi în conflict, îl şi soluţionaţi. Singurul lucru cu adevărat reuşit, va fi reportajul transmis de Preot Tv sau Trinitas , de la faţa locului, în care vor preciza câte lovituri de brişcă aveţi în coaste!Nu interveniţi în scandaluri conjugale!!! E testată chestia asta, de mii de ani! Tot de pevremea mamuţilor şi Neanderthalienilor şi Homo Habilişilor! Partenerii îşi trag capace, tu intervii ca fraierul, ea se ridică plină de sânge de jos şi te opăreşte cu apă fiartă că i-ai bătut bărbatul. Ei se împacă şi te dau în judecată, dacă nu cumva ai plecat cu cazmaua înfiptă în spate, recitând agonizant "Sergentul"
Dacă ai armă, oricum nu ai voie s-o foloseşti, dacă nu ai, chinul îţi va fi mai scurt.
Râdem noi, şi glumim, dar fişioru lu doamna senateur, era bine dacă nu beneficia de atenţia trecătorului, pentru că nici măcar nu avea nevoie de apărare marţafina care o lua ostăşeşte de la tânărul Plăcintă. E foarte legitim să iei bătaie de la el, în primul rând că tre să fii foarte tâmpită , ca să ieşi la mall sau la club sau la... cu unul care are numele lui. Adică: "ce faci fatăăăă, tu cu cine o mai arzi?" "cum cu cine fatăă, cu ăla a lu plăcintă". Deci, ceri bătaie ca broasca ploaie, dacă te afişezi cu ăsta de-şi ia limba -n gură cu alţi băieţi,membri ai sectei din care face parte. Fetiţă, eşti pe cadru legal în ceea ce priveşte bătaia, aşa ca ia-o!
La fel şi nenea care s-a jucat de-a raţele şi vânătorii, cu el!
Mie îmi place de mama zgubiliticului, care are ditamai funcţia în stat, ea votează legile care vor urma să mă îngrădească pe mine! Sau chiar le iniţiază!
Se duce ca Magdalena, cernită, cu cenuşă pe cap, pe holul paşilor pierduţi, şi cere intimitate şi respect pentru o mamă! Doamnă, să nu vă supăraţi, dar poate că trebuia să vă daţi demisia din toate funcţiile şi demnităţile, încă de când s-a pişat fiul dumneavoastră pe cruce! Că, dacă se pişa unu de pe la noi, de pe uliţă, îl răstigneau până acum, dar dacă e al doamnei.... păi poate doar să-l roage frumos să înghită nişte Aghiasmă mare de la Bobotează!
Deci , poate suntem cârcotaşi , poate chiar mirosim a proşti, dacă nu avem nişte funcţii, dar du-te măi femeie şi pune-i lu Băselu demisia pe masă, că eşti de toată jalea! Nu poţi corecta comportamentul copilului?Hai, na! De când ai văzut că e cam pe invers cu toate cele, îl depuneai lângă gura metroului şi îl lăsai în libertate, dar îţi spun eu că a doua zi era înapoi, şi suna dirigul să întrebe la ce le-a dat de scris, cât a lipsit el!
Altă regulă ar fi asta:
Nu vă mulţumiţi cu moştenirea soţiei! Pentru că munciţi pe brânci, ca fraierii,şi puneţi toată munca şi banii pe o şandrama de casă moştenită de la Cosânzeana, ca să vă dea aia afară la primul bufeu de menopauză, şi să faceţi pipi în borcan, că la privata din fundul curţii, nu mai aveţi acces!
Acuma fie vorba între noi, el, săracul, State din Găeşti, nu cred să dea semne de bărbăţie, şi e răzbunarea tutror muierilor molestate de bărbaţi!
Bre, nea State, gardul ăla de ni l-ai arătat, e din rabiţ, o sârmă de covrigi, pe care o tai cu unghiera, lasa-l dracului de flex, că ai făcut la artificii la televizor, de nu se poate! Şi poarta era prinsă în două puncte de sudură, dintr-un ciocan era pe jos. Prea ne-ai dat spectacol! Hai să vorbim ca de la femeie, la femeie că numa bărbat nu eşti matale! Tot ce trebuia să faci, era să o prinzi aşa, pe după colţul casei, pe francofona de nevastă-ta, şi să-i dai, în scurt, în 2 secunde, 4 palme! Din alea, ca la isterice. La prima rămâne blocată, la a doua îi paralizează furia, la a treia plânge şi la a patra, îi dă borşul pe nas. Las-o dracului de treaba, că nu poate o farfuză să-ţi ridice ziduri şi garduri prin casă şi curte, iar bălosul ăla de fii-tu să te tot înjure prin paravan şi să te filmeze cu telefonul, că eşti de toată cacaua!
Poate pare uşor de legendă ce spun eu, dar recunosc, fără tăgadă şi fără glumă, pasul înainte pe care trebuie să-l facă bărbatul, înaintea femeii. Dacă e bărbat, nu dacă aşa crede el! Adică să se simtă fermitatea şi masculinitatea lui prin toată casa, prin toate colţurile! Una e că tu eşti şmecheră şi conduci totul cu mână de fier, dar îl laşi pe el să creadă că e Attila, nu e bai, dar alta e când îl faci săracul de big shit şi e un fel de pudel de casă. Una e cînd se aude tropăit de armăsar prin curte, şi nu ştii cine scoate flăcări mai aprige pe nări, el sau armăsarul, iar alta e când trebuie să-i zici: Alooo, vezi că aia e mătura de nuiele, nu e cal ! Dacă vrei un mocofan,atunci şi tu, femeia , eşti de doi lei expiraţi. N-ai cum să fii puternică, în condiţiile în care te măsori cu Arici Pogonici , sau cu Baronul Munchhausen , şi nici el nu are cum să fie Lion King , lângă o fufă care crede că oralitatea se măsoară în cm cubi, capacitate.Sincer, mi-am dorit dintotdeauna,din toată inima, un bărbat care să mă domine cu adevărat, să-mi prezerve rolul meu de femeie,şi să-mi arate că el e forţa,dar n-a fost să fie. Să fii bărbat , înseamnă ca fiecare decizie pe care o iei, s-o şi ţii pe umeri, că titanul Atlas n-a fost un model pentru femei, ci pentru bărbaţi. Asta e, defilăm cu ce ne-am ales de la recuzită!
Mă mir , nea State,că nu ţi-au zis şi băieţii ăia de la matale din sat, de la poliţie ,sau de la Pro TV: Bre, pune dreacu mâna şi dă-i o bătaie, la ceas de seară, când o prinzi pân curte, de să nu mai stea pe cur o lună, să facă pipi din picioare, ca băieţii.
Mie mi-e milă de matale, bre, dar nu te juca prea mult cu ţinutul udului, că prostata e cam sensibilă la vârsta matale! Sau , ca să te distrezi, ia câte o broască din aia urâtă, şi pune-o în WC, înainte să intre francofona de nevastă-ta, care vorbea voltaire-eşte cu reporterii. Ia să vezi ce face şi ea pipi în borcan! Şi până la urmă, o vezi că vine pe la geam şi-ţi cântă: Nous avons jouee, notre vie ensemble....
Si, imi pare foarte rau, dar, daca te-ai dat la televizor, suporti consecintele, si nu-i mai dai peste nas lui Mitoseru, că râde de matale; normal că e de râs! Una e legea, şi alta e să-ţi facă muierea şi copiii program de cazarmă!
Vă mai amintiţi de iluminsitul ăla francez, care arăta uşor efeminat, dar îi fierbea sângele de revoluţionar? Jean Jaques Rousseau?
El avea nişte cugetari, şi pentru cazul Plăcintă, şi pentru State :
1. Aş fi vrut să mă nasc într-un stat în care nimeni să nu fie mai presus de lege
2. Femeile nu sunt făcute pentru a fugi:când fug înseamnă că vor să fie ajunse!
(n.a. : sau mai bine se împiedică...)
Derulăm această lecţie, sub forma unor reguli cu efect de lege, care nu vor fi zece la număr, pentru că ăsta e brandul lui Moise, deşi a mai încercat unul , contemporan cu mine, să întocmească un Decalog. Succesul a fost răsunător, la el în sufragerie, probabil, deoarece cred că nu stăpânea nici definiţia noţiunii, refuza să înţeleagă că MIE, ca să îmi aplici nişte regului, sau să-mi punctezi nişte defecte, trebuie , ori să ai nişte _oaie cât ale mamutului lânos, descoperit în Siberia, ori să fi brodat chipuri de sfinţi, pe pânză de etamină, în aceeaşi chilie cu Maica Tereza. Deci , dacă vezi noroi pe moacă, atunci când te uiţi în oglindă, iar fişa personalităţii pute a canal, taci şi nu te mai dai heruvim , mai bine foloseşti eficient agenda de mail şi întrebi cea mai apropiată psiholoagă, cum se cheamă atunci când ai tetrapersonalitate şi cam la câţi volţi începi să realizezi că te vindeci.
Să te ferească Dumnezeu de introducerile mele lungi! Eram bună de broker; cădea Bursa în cinci minute.
Despre ce ziceam că vorbim? Despre ditamai Plăcintă! Şi despre cum să vă conservaţi instinctul de supravieţuire.
Aţi înţeles, folosim mulajul Plăcintă, pentru explicaţii.
Prima regulă: Uiţi definitiv de lecţiile de dirigenţie sau educaţie civică, unde ai învăţat că spiritul cetăţenesc şi cel civic sunt aducătoare de medalii şi de titluri de glorie! Astea sunt nişte oligofrenii inventate ca să se întocmească un manual inutil.
Regula doi:
Dacă n-ai reuşit să uiţi de cei 7 ani primordiali şi de dirigenţie, cel puţin leagă-te de scaun şi smulge cablurile de la frâne, când treci pe lângă o zonă în care se desfăşoară un conflict, sau pune-ţi dopuri de ceară în urechi, ca Ulysse , astfel încât să nu te pună dracul să te dai jos, marele cocoş sau marea cocoaşă, şi să le arăţi levierul sau AK 47-le, că s-ar putea să ţi-o furi mortal şi prin deces, vorba lu Stela.
Să dezvoltăm! Dacă vezi noaptea o maşină pe avarii, în mijlocul drumului sau trasă pe margine, accelerezi şi te duci cât poţi de repede, chiar cu viteza legală depăşită. E mai suportabilă amenda, decât lama toporului în cap. Chiar dacă e Brangelina lăngă maşină, respectiv Ricky Martin, o tăiaţi repede şi vă liniştiţi la gândul că îi descărcaţi de pe iutub, deci nu merită să opriţi motorul!
Este cel mai tâmpit gând care vă poate trece prin minte să credeţi că dacă interveniţi în conflict, îl şi soluţionaţi. Singurul lucru cu adevărat reuşit, va fi reportajul transmis de Preot Tv sau Trinitas , de la faţa locului, în care vor preciza câte lovituri de brişcă aveţi în coaste!Nu interveniţi în scandaluri conjugale!!! E testată chestia asta, de mii de ani! Tot de pevremea mamuţilor şi Neanderthalienilor şi Homo Habilişilor! Partenerii îşi trag capace, tu intervii ca fraierul, ea se ridică plină de sânge de jos şi te opăreşte cu apă fiartă că i-ai bătut bărbatul. Ei se împacă şi te dau în judecată, dacă nu cumva ai plecat cu cazmaua înfiptă în spate, recitând agonizant "Sergentul"
Dacă ai armă, oricum nu ai voie s-o foloseşti, dacă nu ai, chinul îţi va fi mai scurt.
Râdem noi, şi glumim, dar fişioru lu doamna senateur, era bine dacă nu beneficia de atenţia trecătorului, pentru că nici măcar nu avea nevoie de apărare marţafina care o lua ostăşeşte de la tânărul Plăcintă. E foarte legitim să iei bătaie de la el, în primul rând că tre să fii foarte tâmpită , ca să ieşi la mall sau la club sau la... cu unul care are numele lui. Adică: "ce faci fatăăăă, tu cu cine o mai arzi?" "cum cu cine fatăă, cu ăla a lu plăcintă". Deci, ceri bătaie ca broasca ploaie, dacă te afişezi cu ăsta de-şi ia limba -n gură cu alţi băieţi,membri ai sectei din care face parte. Fetiţă, eşti pe cadru legal în ceea ce priveşte bătaia, aşa ca ia-o!
La fel şi nenea care s-a jucat de-a raţele şi vânătorii, cu el!
Mie îmi place de mama zgubiliticului, care are ditamai funcţia în stat, ea votează legile care vor urma să mă îngrădească pe mine! Sau chiar le iniţiază!
Se duce ca Magdalena, cernită, cu cenuşă pe cap, pe holul paşilor pierduţi, şi cere intimitate şi respect pentru o mamă! Doamnă, să nu vă supăraţi, dar poate că trebuia să vă daţi demisia din toate funcţiile şi demnităţile, încă de când s-a pişat fiul dumneavoastră pe cruce! Că, dacă se pişa unu de pe la noi, de pe uliţă, îl răstigneau până acum, dar dacă e al doamnei.... păi poate doar să-l roage frumos să înghită nişte Aghiasmă mare de la Bobotează!
Deci , poate suntem cârcotaşi , poate chiar mirosim a proşti, dacă nu avem nişte funcţii, dar du-te măi femeie şi pune-i lu Băselu demisia pe masă, că eşti de toată jalea! Nu poţi corecta comportamentul copilului?Hai, na! De când ai văzut că e cam pe invers cu toate cele, îl depuneai lângă gura metroului şi îl lăsai în libertate, dar îţi spun eu că a doua zi era înapoi, şi suna dirigul să întrebe la ce le-a dat de scris, cât a lipsit el!
Altă regulă ar fi asta:
Nu vă mulţumiţi cu moştenirea soţiei! Pentru că munciţi pe brânci, ca fraierii,şi puneţi toată munca şi banii pe o şandrama de casă moştenită de la Cosânzeana, ca să vă dea aia afară la primul bufeu de menopauză, şi să faceţi pipi în borcan, că la privata din fundul curţii, nu mai aveţi acces!
Acuma fie vorba între noi, el, săracul, State din Găeşti, nu cred să dea semne de bărbăţie, şi e răzbunarea tutror muierilor molestate de bărbaţi!
Bre, nea State, gardul ăla de ni l-ai arătat, e din rabiţ, o sârmă de covrigi, pe care o tai cu unghiera, lasa-l dracului de flex, că ai făcut la artificii la televizor, de nu se poate! Şi poarta era prinsă în două puncte de sudură, dintr-un ciocan era pe jos. Prea ne-ai dat spectacol! Hai să vorbim ca de la femeie, la femeie că numa bărbat nu eşti matale! Tot ce trebuia să faci, era să o prinzi aşa, pe după colţul casei, pe francofona de nevastă-ta, şi să-i dai, în scurt, în 2 secunde, 4 palme! Din alea, ca la isterice. La prima rămâne blocată, la a doua îi paralizează furia, la a treia plânge şi la a patra, îi dă borşul pe nas. Las-o dracului de treaba, că nu poate o farfuză să-ţi ridice ziduri şi garduri prin casă şi curte, iar bălosul ăla de fii-tu să te tot înjure prin paravan şi să te filmeze cu telefonul, că eşti de toată cacaua!
Poate pare uşor de legendă ce spun eu, dar recunosc, fără tăgadă şi fără glumă, pasul înainte pe care trebuie să-l facă bărbatul, înaintea femeii. Dacă e bărbat, nu dacă aşa crede el! Adică să se simtă fermitatea şi masculinitatea lui prin toată casa, prin toate colţurile! Una e că tu eşti şmecheră şi conduci totul cu mână de fier, dar îl laşi pe el să creadă că e Attila, nu e bai, dar alta e când îl faci săracul de big shit şi e un fel de pudel de casă. Una e cînd se aude tropăit de armăsar prin curte, şi nu ştii cine scoate flăcări mai aprige pe nări, el sau armăsarul, iar alta e când trebuie să-i zici: Alooo, vezi că aia e mătura de nuiele, nu e cal ! Dacă vrei un mocofan,atunci şi tu, femeia , eşti de doi lei expiraţi. N-ai cum să fii puternică, în condiţiile în care te măsori cu Arici Pogonici , sau cu Baronul Munchhausen , şi nici el nu are cum să fie Lion King , lângă o fufă care crede că oralitatea se măsoară în cm cubi, capacitate.Sincer, mi-am dorit dintotdeauna,din toată inima, un bărbat care să mă domine cu adevărat, să-mi prezerve rolul meu de femeie,şi să-mi arate că el e forţa,dar n-a fost să fie. Să fii bărbat , înseamnă ca fiecare decizie pe care o iei, s-o şi ţii pe umeri, că titanul Atlas n-a fost un model pentru femei, ci pentru bărbaţi. Asta e, defilăm cu ce ne-am ales de la recuzită!
Mă mir , nea State,că nu ţi-au zis şi băieţii ăia de la matale din sat, de la poliţie ,sau de la Pro TV: Bre, pune dreacu mâna şi dă-i o bătaie, la ceas de seară, când o prinzi pân curte, de să nu mai stea pe cur o lună, să facă pipi din picioare, ca băieţii.
Mie mi-e milă de matale, bre, dar nu te juca prea mult cu ţinutul udului, că prostata e cam sensibilă la vârsta matale! Sau , ca să te distrezi, ia câte o broască din aia urâtă, şi pune-o în WC, înainte să intre francofona de nevastă-ta, care vorbea voltaire-eşte cu reporterii. Ia să vezi ce face şi ea pipi în borcan! Şi până la urmă, o vezi că vine pe la geam şi-ţi cântă: Nous avons jouee, notre vie ensemble....
Si, imi pare foarte rau, dar, daca te-ai dat la televizor, suporti consecintele, si nu-i mai dai peste nas lui Mitoseru, că râde de matale; normal că e de râs! Una e legea, şi alta e să-ţi facă muierea şi copiii program de cazarmă!
Vă mai amintiţi de iluminsitul ăla francez, care arăta uşor efeminat, dar îi fierbea sângele de revoluţionar? Jean Jaques Rousseau?
El avea nişte cugetari, şi pentru cazul Plăcintă, şi pentru State :
1. Aş fi vrut să mă nasc într-un stat în care nimeni să nu fie mai presus de lege
2. Femeile nu sunt făcute pentru a fugi:când fug înseamnă că vor să fie ajunse!
(n.a. : sau mai bine se împiedică...)
marți, 7 decembrie 2010
Hallelujah clubbing!
Lucrez la un calendar alternativ, în sensul că nu trebuie admisă duminica după sâmbătă. Am experimentat de vreo câteva ori, şi nu e ok deloc.
De exemplu , azi e marţi. Ei bine, pentru mine e prima zi, după sâmbăta care a trecut. Şi nu pot să mai las duminica după sâmbătă, pentru că ratez piaţa, ziua de târg! La noi nu e decât duminica piaţă, şi am rămas fără praz şi păstârnac şi mărar, săptămâna asta. Deoarece ne-am gândit noi, profund şi logic, că ar trebui să ieşim în club, sâmbătă seara.
Vă amintiţi postările mele anterioare, îndeosebi cea în care spuneam că noi n-avem piţipoance, pentru că nu au unde să se ducă, nu avem un club tare, nu cafenele de 7 stele...
Retractez! Avem club! Ştiam că e la Nehoiu un club despre care auzisem că e drăguţ, dar nu puteam scrie despre el, dacă nu fusesem acolo! Preferam Sfântu Gheorghe (municipiul, nu catedrala!)sau, mai apropiat, Berca. Am vrut să merg când au venit Paraziţii sau Connect-R, dar mi-am imaginat că va fi Marea Adunare Naţională de la Blaj, acolo, şi am renunţat. Clubul e mai la extravilan, aşa, lângă gârlă, în Capu Luncii, dar e marfă!!! Bambuul rămâne locul meu de suflet pentru escapade diurne, cafele băute lângă centru, ca să vedem lumea bună cum se zbate în cotidian. Însă pentru noapte, clubul de la gârlă e perfect! E clubul JR, aşa se intitulează.
Ideii de a ieşi în club, i-am subscris vreo 3, din care, după o oră ne-am făcut 5, când am ajuns eram 7 şi la plecare eram 8.
Ce este de remarcat? Spaţiul este cam cît trebuie să fie. E suficient de mare, şi asta are importanţă şi pentru traficul picoliţelor, şi pentru cel al consumatorilor, şi pentru dans. E curat, decorat cu bun simţ, poate prea îndrăzneţ albul din suport textil, de pe tavan şi colţuri. E prea încercat de fum, albul ăla, şi e păcat de munca decoratorului şi de investiţia patronului! Decorul nu se adresează doar categoriei youngest, nu e gothic, nu e emo, e... pentru toată lumea. Muzica e bună, eu sunt la curent şi cu genul clubbing şi le dau punctaj bun, toalete curate, şi chiar dacă ieşi din incintă, ele fiind amplasate undeva în curte, e foarte bine, că abia nu se încurcă lucrurile şi mirosurile... Poate ar trebui totuşi, pe la 1 noaptea, să mai fie basculate coşurile de gunoi, că se fac doldora.
Ce ar fi la minus? Pentru că e şi minus! Locuri cam puţine la mese. Public este destul, şi fiecare îşi ia măcar un suc de la bar, ori, e tare aiurea să stai în picioare şi să te descurci improvizând. Iar mesele din tronsonul central, sunt între boxe; care boxe, zici că-s alea de la Black Sabbath, scot sunete , nu şoapte! Am prins lotul la o masă din spatele boxelor, aşa că ne-am simţit bine! Am stat şi doi pe scaun, vina a fost a noastră, când am rezervat masă, am solicitat de 4 locuri, şi noi ne-am dus cu şleahta! Ne venea să cîrcotim, că cei din spatele nostru, care aveau canapea şi scaune pentru 8 persoane, au tras de două sticle de cola, iar noi ne aprovizionam creştineşte, dar nu era cazul să facem mofturi, până la urmă, şi cel care bea un suc , are dreptul să stea jos. Nu a fost cu supărare, pentru că noi am cerut masă de 4.
Ne-am distrat MAXIM! Am văzut eu ceva eleve care , în cursul săptămânii îmi cer Ciocoii vechi şi noi, se uitau cam nelămurite la noi, dar ne-am văzut de distracţie. Şi revin cu aceeaşi concluzie: Nu avem piţipoance! Erau îmbrăcate gagicile cu destul simţ estetic, mai puţin vreo două care nu sunt de la noi, sunt mai din aval, alea aveau rochiţe cu bretele, şi ştrampi lycra, culoarea piciorului. E bine, fetelor, să încercaţi un dres mat, ceva mai dens, şi nu vă mai fie frică de culori!
Vă puneţi dres culoarea piciorului, transparent, la ghişeu la bancă sau la şedinţa de scară!
De dansat am dansat de ziceai că suntem nunii mari, şi trebuie să şi arătăm asta, am dansat şi pe bucata: hm...hm...de ziua ta! A fost superb! Am cam vrea să repetăm faza, dar ni se rupe gaşca de sărbători, suntem fiecare cu azimutul lui!
Pe la 3:30 am plecat acasă. Cu greu! Adică ne-am despărţit cu greu de atmosferă, căci am mai fi simpatizat noi cu eticheta unei ţări nordice... Neaaa, nu mă prindeţi voi, făcută magnet! Am nişte reguli şi o strategie la chef , de nu se admite abatere! E greu să mă vadă cineva împleticindu-mă, de fapt nu ajung la faza asta, pentru că ştiu precis când se rupe comanda dintre creier şi muşchi, şi deci , în momentul ăla sunt în pat la mine, nu în public! Plus că la mine e una din gene, cea care îmi asigură rezistenţa la alcool, de aia îi şi fac mausoleu pe mulţi care iniţiază concursuri cu mine, pe tema asta! Am gena unguroaicelor!
...
Şi s-a făcut duminică! Ora 10! Am călcat pe telecomandă, în pat, şi s-a pornit televizorul! Deschid un ochi, văd un cap cu o coafură ca un cuibar de vulturi, sau mai bine ca un morman de şpan, de lângă strung! Deci nu pot să fiu atât de aspru pedepsită, încât să aud la ora aia una vorbind despre filatelie! Merge mai mult pe TvrCultural, teveul meu, dar nu după clubbing! Îl las să meargă, pe alt canal, şi încep să gândesc: Trebuie să mă duc la piaţă! Renunţ, nu mă duc la piaţă azi, nici dacă mă întâlnesc cu Armand Al Sandei! Pfuu, n-am cafea în casă!!! Cum dracu să te duci la Tonia la magazin, cu faţa asta de lighean de aluminiu, şi cu febra musculară de la dans? În general nu cer de la nimeni nimic, mai bine mor, aşa am fost eu educată, tută şi idioată, dar acum zic să comit o excepţiune, şi-i cer lu' Tanti Ioana cafea! Îmi fac una, nici vorbă de ţigară, deşi m-ar fi ajutat, căci mi-am format un reflex condiţionat, şi , vă vând un pont, după o noapte de petrecere , e bine să evacuaţi rapid tract
ul intestinal, pentru că altfel, alcoolul se absoarbe de acolo, şi vă treziţi după prânz că sunteţi iar "palton"!
I'ote ce de medicină aplicată cunosc! Bun! La ora 12 eram toţi pe mes, făceam expoziţie concurs, on line, de murături şi de varză . Fiecare se lăuda cu ce are! M-a gasit băiatul care citeşte contorul electric, cu halba de zeamă de murături - on the rock, în prag! M-am mirat ce dracu caută duminica în teren, dar mi-am stocat energia, care declansase deja becul de avarie, si nu l-am mai intrebat
Restul duminicii, n-a fost duminică, a fost ATI, de la secţia "traumato-"
Iar luni a fost prea repede după duminică. Azi însă, e viaţă, e energie, e marţi, e Belgia! Si e iar ceai de papadie si macese.
De exemplu , azi e marţi. Ei bine, pentru mine e prima zi, după sâmbăta care a trecut. Şi nu pot să mai las duminica după sâmbătă, pentru că ratez piaţa, ziua de târg! La noi nu e decât duminica piaţă, şi am rămas fără praz şi păstârnac şi mărar, săptămâna asta. Deoarece ne-am gândit noi, profund şi logic, că ar trebui să ieşim în club, sâmbătă seara.
Vă amintiţi postările mele anterioare, îndeosebi cea în care spuneam că noi n-avem piţipoance, pentru că nu au unde să se ducă, nu avem un club tare, nu cafenele de 7 stele...
Retractez! Avem club! Ştiam că e la Nehoiu un club despre care auzisem că e drăguţ, dar nu puteam scrie despre el, dacă nu fusesem acolo! Preferam Sfântu Gheorghe (municipiul, nu catedrala!)sau, mai apropiat, Berca. Am vrut să merg când au venit Paraziţii sau Connect-R, dar mi-am imaginat că va fi Marea Adunare Naţională de la Blaj, acolo, şi am renunţat. Clubul e mai la extravilan, aşa, lângă gârlă, în Capu Luncii, dar e marfă!!! Bambuul rămâne locul meu de suflet pentru escapade diurne, cafele băute lângă centru, ca să vedem lumea bună cum se zbate în cotidian. Însă pentru noapte, clubul de la gârlă e perfect! E clubul JR, aşa se intitulează.
Ideii de a ieşi în club, i-am subscris vreo 3, din care, după o oră ne-am făcut 5, când am ajuns eram 7 şi la plecare eram 8.
Ce este de remarcat? Spaţiul este cam cît trebuie să fie. E suficient de mare, şi asta are importanţă şi pentru traficul picoliţelor, şi pentru cel al consumatorilor, şi pentru dans. E curat, decorat cu bun simţ, poate prea îndrăzneţ albul din suport textil, de pe tavan şi colţuri. E prea încercat de fum, albul ăla, şi e păcat de munca decoratorului şi de investiţia patronului! Decorul nu se adresează doar categoriei youngest, nu e gothic, nu e emo, e... pentru toată lumea. Muzica e bună, eu sunt la curent şi cu genul clubbing şi le dau punctaj bun, toalete curate, şi chiar dacă ieşi din incintă, ele fiind amplasate undeva în curte, e foarte bine, că abia nu se încurcă lucrurile şi mirosurile... Poate ar trebui totuşi, pe la 1 noaptea, să mai fie basculate coşurile de gunoi, că se fac doldora.
Ce ar fi la minus? Pentru că e şi minus! Locuri cam puţine la mese. Public este destul, şi fiecare îşi ia măcar un suc de la bar, ori, e tare aiurea să stai în picioare şi să te descurci improvizând. Iar mesele din tronsonul central, sunt între boxe; care boxe, zici că-s alea de la Black Sabbath, scot sunete , nu şoapte! Am prins lotul la o masă din spatele boxelor, aşa că ne-am simţit bine! Am stat şi doi pe scaun, vina a fost a noastră, când am rezervat masă, am solicitat de 4 locuri, şi noi ne-am dus cu şleahta! Ne venea să cîrcotim, că cei din spatele nostru, care aveau canapea şi scaune pentru 8 persoane, au tras de două sticle de cola, iar noi ne aprovizionam creştineşte, dar nu era cazul să facem mofturi, până la urmă, şi cel care bea un suc , are dreptul să stea jos. Nu a fost cu supărare, pentru că noi am cerut masă de 4.
Ne-am distrat MAXIM! Am văzut eu ceva eleve care , în cursul săptămânii îmi cer Ciocoii vechi şi noi, se uitau cam nelămurite la noi, dar ne-am văzut de distracţie. Şi revin cu aceeaşi concluzie: Nu avem piţipoance! Erau îmbrăcate gagicile cu destul simţ estetic, mai puţin vreo două care nu sunt de la noi, sunt mai din aval, alea aveau rochiţe cu bretele, şi ştrampi lycra, culoarea piciorului. E bine, fetelor, să încercaţi un dres mat, ceva mai dens, şi nu vă mai fie frică de culori!
Vă puneţi dres culoarea piciorului, transparent, la ghişeu la bancă sau la şedinţa de scară!
De dansat am dansat de ziceai că suntem nunii mari, şi trebuie să şi arătăm asta, am dansat şi pe bucata: hm...hm...de ziua ta! A fost superb! Am cam vrea să repetăm faza, dar ni se rupe gaşca de sărbători, suntem fiecare cu azimutul lui!
Pe la 3:30 am plecat acasă. Cu greu! Adică ne-am despărţit cu greu de atmosferă, căci am mai fi simpatizat noi cu eticheta unei ţări nordice... Neaaa, nu mă prindeţi voi, făcută magnet! Am nişte reguli şi o strategie la chef , de nu se admite abatere! E greu să mă vadă cineva împleticindu-mă, de fapt nu ajung la faza asta, pentru că ştiu precis când se rupe comanda dintre creier şi muşchi, şi deci , în momentul ăla sunt în pat la mine, nu în public! Plus că la mine e una din gene, cea care îmi asigură rezistenţa la alcool, de aia îi şi fac mausoleu pe mulţi care iniţiază concursuri cu mine, pe tema asta! Am gena unguroaicelor!
...
Şi s-a făcut duminică! Ora 10! Am călcat pe telecomandă, în pat, şi s-a pornit televizorul! Deschid un ochi, văd un cap cu o coafură ca un cuibar de vulturi, sau mai bine ca un morman de şpan, de lângă strung! Deci nu pot să fiu atât de aspru pedepsită, încât să aud la ora aia una vorbind despre filatelie! Merge mai mult pe TvrCultural, teveul meu, dar nu după clubbing! Îl las să meargă, pe alt canal, şi încep să gândesc: Trebuie să mă duc la piaţă! Renunţ, nu mă duc la piaţă azi, nici dacă mă întâlnesc cu Armand Al Sandei! Pfuu, n-am cafea în casă!!! Cum dracu să te duci la Tonia la magazin, cu faţa asta de lighean de aluminiu, şi cu febra musculară de la dans? În general nu cer de la nimeni nimic, mai bine mor, aşa am fost eu educată, tută şi idioată, dar acum zic să comit o excepţiune, şi-i cer lu' Tanti Ioana cafea! Îmi fac una, nici vorbă de ţigară, deşi m-ar fi ajutat, căci mi-am format un reflex condiţionat, şi , vă vând un pont, după o noapte de petrecere , e bine să evacuaţi rapid tract
ul intestinal, pentru că altfel, alcoolul se absoarbe de acolo, şi vă treziţi după prânz că sunteţi iar "palton"!I'ote ce de medicină aplicată cunosc! Bun! La ora 12 eram toţi pe mes, făceam expoziţie concurs, on line, de murături şi de varză . Fiecare se lăuda cu ce are! M-a gasit băiatul care citeşte contorul electric, cu halba de zeamă de murături - on the rock, în prag! M-am mirat ce dracu caută duminica în teren, dar mi-am stocat energia, care declansase deja becul de avarie, si nu l-am mai intrebat
Restul duminicii, n-a fost duminică, a fost ATI, de la secţia "traumato-"
Iar luni a fost prea repede după duminică. Azi însă, e viaţă, e energie, e marţi, e Belgia! Si e iar ceai de papadie si macese.
duminică, 28 noiembrie 2010
Aveţi tichii de mărgăritar? Aş dori una, vă rog!
Exact ce-i lipsea chelului: tichie de mărgăritar!
Am avut o săptămână horror! Cu evenimente de tip Matrioshka!Multă treabă, lucrare de predat , pitic spârcâind autoritate, defecţiune tehnică la mine acasă, la i
nstalaţia de curent, altă defecţiune la ţevile de apă, noroc că ştiu ce să fac cu o cheie şi cu o şurubelniţă, furie că nu e dvdrip cu HP pe torente,furie că nu se pupă subtitrarea cu filmul la Millenium 2- Fata care s-a jucat cu focul, plus Shrekul care s-a riscat să-mi fluture basmaua roşie prin faţă! Deci e mult, e foarte mult, pentru circuitele mele! Am şi eu o vârstă venerabilă, nu că aş fi fost la tinereţe mai tolerantă ca acum, dar totuşi, un pic de respect formal pentru creierul meu care e bunic! Până la urmă nici unul dintre episoadele astea n-ar merita atenţie, dar în proporţii diferite şi în maniere diferite, îmi jigneşte fiecare dintre ele, inteligenţa, şi, e greu să se îndoiască cineva de ea.
Dar nu ne oprim aici! Dacă e chef de ceartă, e chef de ceartă! Mă trezesc brusc interesată de alegerile din Moldova!!! Asta pentru ca am un prieten foarte pretios care e de acolo si el azi voteaza penru tara lui! Noroc ca e plecat saracul, si nu trebuie sa ne auda pe noi cum ne doare de nu mai putem de legislativul lor! Suntem tampiti la cap, pe cuvant! Noi suntem rupţi în cur si ne curge lâna, dar murim de grija lor! Că aşa m-am trezit, acuzând antipatii şi simpatii pentru una sau alta dintre formaţiunile politice. S-a terminat cu votarea , pot să spun asta. Eu sunt stângistă, cred că şi greierii din iarbă ştiu asta, dar nu permit să fiu acuzată că sunt de tip PCR ante 22 decembrie,sau mai ales PSD. Să ne înţelegem, şi aici pot să vin cu lecţii de doctrină de moare concurenţa cu buzele arse, PSD nu este de stânga, aşa cum nici dracu nu e de stânga la noi în ţară! Şi nici la moldoveni, partidul lor comunist nu e de stânga, e de contra ăluia de dreapta care nici ăla nu e de dreapta, e de contra celui care se crede de stânga! Şi ne certăm, şi dublăm miza la wiskey, şi venim cu argumente pro şi contra, facem jocuri, mutăm piese, Doamne, nu suntem normali! Dar asa e al dracului de român, e vai de capul lui, dar face politică! Moromete de asfalt, frate! Acum mă certam cu unu care a nimerit de-a japca în PNL şi mă lămurea ce e dreapta. Îmi venea să-l dau afară, dar am remarcat că nu sunt la mine acasă, ci la el. Eu încercam să îl lămuresc că mai bine le-ar sta moldovenilor până la urmă, tot cu mama Rusia, că de la Europa nu se aleg cu nimic. Poate cu ce ne-am ales şi noi, adică , cu ceva UE, de fapt cu multă UE şi cu un mare pungaş, şi la propriu şi la figurat, care e şeful FMI. Deci, eu, pe bune, dacă l-aş cunoaşte p-ăla, l-aş scuipa! Nu am nici cea mai firavă formă de respect pentru unul ca el! E la fel de stupid ca şi preşedintele francez "S-ar coţăi"! Aşa că după părerea mea, moldovenii s-ar descurca mult mai onorabil şi mai rapid cu Ţarul Putin la butoane! Ne-ar lăsa în urmă, lejer! În acelaşi timp se şi tem că s-ar trezi săracii, iar, parte din altă ţară, mai mare, şi ar vrea si ei să urmeze modelul ţărilor baltice, sa incerce UE.
Asta îmi trebuia mie duminica, după săptămâna de curent continuu, alegerile!
Slavă Domnului că e Ultimul Mohican la Tvr, e pansament curat pentru mine!
Hai cu muzică, băieţi şi fete! Ce ascultăm? Luăm o cafea de la Manole, ea dă moca, şi băgăm:
Am avut o săptămână horror! Cu evenimente de tip Matrioshka!Multă treabă, lucrare de predat , pitic spârcâind autoritate, defecţiune tehnică la mine acasă, la i
nstalaţia de curent, altă defecţiune la ţevile de apă, noroc că ştiu ce să fac cu o cheie şi cu o şurubelniţă, furie că nu e dvdrip cu HP pe torente,furie că nu se pupă subtitrarea cu filmul la Millenium 2- Fata care s-a jucat cu focul, plus Shrekul care s-a riscat să-mi fluture basmaua roşie prin faţă! Deci e mult, e foarte mult, pentru circuitele mele! Am şi eu o vârstă venerabilă, nu că aş fi fost la tinereţe mai tolerantă ca acum, dar totuşi, un pic de respect formal pentru creierul meu care e bunic! Până la urmă nici unul dintre episoadele astea n-ar merita atenţie, dar în proporţii diferite şi în maniere diferite, îmi jigneşte fiecare dintre ele, inteligenţa, şi, e greu să se îndoiască cineva de ea.Dar nu ne oprim aici! Dacă e chef de ceartă, e chef de ceartă! Mă trezesc brusc interesată de alegerile din Moldova!!! Asta pentru ca am un prieten foarte pretios care e de acolo si el azi voteaza penru tara lui! Noroc ca e plecat saracul, si nu trebuie sa ne auda pe noi cum ne doare de nu mai putem de legislativul lor! Suntem tampiti la cap, pe cuvant! Noi suntem rupţi în cur si ne curge lâna, dar murim de grija lor! Că aşa m-am trezit, acuzând antipatii şi simpatii pentru una sau alta dintre formaţiunile politice. S-a terminat cu votarea , pot să spun asta. Eu sunt stângistă, cred că şi greierii din iarbă ştiu asta, dar nu permit să fiu acuzată că sunt de tip PCR ante 22 decembrie,sau mai ales PSD. Să ne înţelegem, şi aici pot să vin cu lecţii de doctrină de moare concurenţa cu buzele arse, PSD nu este de stânga, aşa cum nici dracu nu e de stânga la noi în ţară! Şi nici la moldoveni, partidul lor comunist nu e de stânga, e de contra ăluia de dreapta care nici ăla nu e de dreapta, e de contra celui care se crede de stânga! Şi ne certăm, şi dublăm miza la wiskey, şi venim cu argumente pro şi contra, facem jocuri, mutăm piese, Doamne, nu suntem normali! Dar asa e al dracului de român, e vai de capul lui, dar face politică! Moromete de asfalt, frate! Acum mă certam cu unu care a nimerit de-a japca în PNL şi mă lămurea ce e dreapta. Îmi venea să-l dau afară, dar am remarcat că nu sunt la mine acasă, ci la el. Eu încercam să îl lămuresc că mai bine le-ar sta moldovenilor până la urmă, tot cu mama Rusia, că de la Europa nu se aleg cu nimic. Poate cu ce ne-am ales şi noi, adică , cu ceva UE, de fapt cu multă UE şi cu un mare pungaş, şi la propriu şi la figurat, care e şeful FMI. Deci, eu, pe bune, dacă l-aş cunoaşte p-ăla, l-aş scuipa! Nu am nici cea mai firavă formă de respect pentru unul ca el! E la fel de stupid ca şi preşedintele francez "S-ar coţăi"! Aşa că după părerea mea, moldovenii s-ar descurca mult mai onorabil şi mai rapid cu Ţarul Putin la butoane! Ne-ar lăsa în urmă, lejer! În acelaşi timp se şi tem că s-ar trezi săracii, iar, parte din altă ţară, mai mare, şi ar vrea si ei să urmeze modelul ţărilor baltice, sa incerce UE.
Asta îmi trebuia mie duminica, după săptămâna de curent continuu, alegerile!
Slavă Domnului că e Ultimul Mohican la Tvr, e pansament curat pentru mine!
Hai cu muzică, băieţi şi fete! Ce ascultăm? Luăm o cafea de la Manole, ea dă moca, şi băgăm:
miercuri, 24 noiembrie 2010
Scrisoarea lui Neacşu din Câmpulung
sau
Ashes of Love!
Miercuri. Zi de lună neagră pe c
asa scandalului. Simt aşa, un fior de energie negativa, prin dreptul primăriei, chiar de dimineaţă. Dar...coafura rezistă!!!
Mă enervez la ora 10, dintr-un telefon. Mă mai hiperventilez un pic , pe la 12, când îmbrâncesc un bou beat-mort, şi-l proptesc într-un coş de gunoi. Ăla mă ruga de dimineaţă să-l pocnesc, dar abia la prânz mi-am făcut timp. N-am emoţii în program, că nu e nici ăsta băştinos de-al nostru,cred că a căzut din satelitul Sputnik 2.
Eeee, aveam un feeling, pe mine nu mă înşeală, vine pe direcţia vântului! Şi vine cu poşta!
Ce găsesc eu în uşă? Aveţi dreptul la trei încercări! Ştiam eu că am public inteligent, aţi ghicit din prima! O scrisoare! De la cine este? Ia să vedem, tot trei încercări! Salariaţii din primărie n-au voie să ghicescă, ei ştiu deja! De la pitiiiiiiic!!!!!!!!!!!!!! Nu pot să cred! E atâta vreme de când n-am mai primit o scrisoare de la pitic! De fapt, în toată viaţa mea, am primit două scrisori, de la el: una, acum zece ani, când mi-a transmis cu poşta (deşi eu lucram în primărie, semnam condica de două ori pe zi, acolo), că am fost sancţionată, mi s-a tăiat salariul şi că am produs o pagubă maaaare patrimoniului , prin lipsurile din inventar, şi a doua, acum trei ani. He-he, vă place scandalul, aş fi vrut să rămână între noi, aşa cum i-am promis, corectă fiind, dar mă râcâie şi mă provoacă! Mi-a trimis o felicitare din aia dark love, pe fond negru, cu trandafiri roşii, cu text asortat. I-am trimis-o înapoi, după ce am citit-o. Am fost dezgustată de trei lucruri: Unei femei trecute de 25 de ani nu mai ai voie să-i spui domnişoară, pentru că nu te adresezi certificatului de căsătorie,şi eu veneam cu un plus de 15 peste ăia 25 admişi;unei salariate pe care ai furat-o ca un şarlatan, nu-i spui după câţiva ani că e fină şi diafană, mai ales că eu sunt diafană ca şi o drujbă; o astfel de felicitare n-o trimiţi prin gardian, indiferent cât de discret crezi tu că este. Seara în pat, cu nevasta, mai trăncăne şi el săracul, şi-i spune că şeful l-a trimis la mine cu felicitări format Edwardian, sau Gothic. Aşa că sorry, i-am returnat frumos felicitarea, chiar nu era genul meu nimic din ceea ce reprezenta ea, şi chiar am fost ditamai doamna că nu i-am trimis-o nevesti-sii, chiar dacă toată familia lui crede că sunt nebuna din porumb! Am scris atâtea felicitări, pentru toată lumea din Nehoiu, că doar eu eram responsabilă cu textele în Primărie, am scris şi pentru edil, de ziua lui, dar , formulată ca pentru un om inteligent, care credeam că este , nu ca pentru un pipiţ.Am păstrat doar o scanare a felicitării ăleia negre, spre veşnică amintire! Stiu că nu e frumos, şi o femeie nu procedează astfel, am nişte repere foarte clare despre ceea ce trebuie spus şi ceea ce nu, dar dacă mnealui consideră că doar poşta rezolvă problemele dintre noi, în condiţiile în care eu locuiesc la două clădiri de sediul primăriei, let's play ! De ce mănânc borş, acum? Deoarece a comis-o rău de tot, tura asta! Îmi trimite acum scrisoare oficială că mă execută silit, dacă nu plătesc redevenţa aferentă concesiunii. Să ne adresăm direct, stimate domn, deşi ai să primeşti şi un răspuns scris, cu termeni administrativi, dar la fel de clari şi de concişi, ca şi scrisoarea ta, Neacşule din Câmpulung!
Mai întâi, te afli într-o eroare de adresă. Pun pariu că voiai s-o trimiţi la parterul Casei de cultură, pe versantul nordic, şi nu la etaj, pe cel sudic. Nu eu sunt Albă ca Zăpada, eu sunt Mama Vitregă.
Era bine să fi studiat atent problema înainte de a mi-o trimite completată profesionist de salariaţii serviciului de taxe şi impozite, că avem nişte amendamente: Am depus deja din 2007 o hârtie prin care renunţam la concesiune, deoarece e o mare ţeapă pe care credeai că ne-o dai şi ţi-am explicat între patru ochi, că nu pun botul la asta. Am citit împreună contractul şi ţi-am arătat unde vrei să mă arzi. Ţi-am şi lăsat dealtfel contractul în original, mi l-a şterpelit colonelul de fapt, şi nu mi l-a mai dat, după ce m-a aburit că-mi face el o schiţă. Vă rog să vi-l faceţi coif de seminţe, nu îmi trebuie. Şi e treaba dumitale, distinse edil, că n-ai vrut să înregistrezi hârtia, aici e numărul de prestidigitaţie al secretarei, care e foarte atentă la ieşirea documentelor, are o evidenţă de artistă, dar la intrare , înregistrează ce vrea muşchii ei! După douăzeci şi ceva de ani de meserie, poate perturba şi detectorul de minciuni, nu numai organele de anchetă, cu declaraţiile ei! Sărim peste ea, este insignifiantă şi mi-a produs greaţă destulă.
Revenim la scrisoare, şi scurtăm poezia momentului! Nu vezi un leu de la mine, şi nici să nu îndrăzneşti să te atingi de salariul meu! Singura dată când te-ai atins de el, a fost pe vremea când eram o proastă şi-mi tremurau genunchii de frica ta! Aşa cum nu sunteţi în stare, de zece ani, nici tu, nici vicele,nici jurista şefă, nici secretarul, nici contabila şefă, nici impertinenta aia care mi-a participat la inventar cu botul creţ de atâta profesionalism, să-mi precizaţi de ce mi-aţi furat banii şi al 13-lea salariu, şi garanţia de gestiune, şi 15% pe două luni, aşa cum nu puteţi să-mi prezentaţi valoarea bibliotecii şi rezultatul inventarului de atunci, tot aşa să nu-mi cereţi un ban! Atâta tupeu, nu credeam să ai, încât să mă iei pe mine cu executarea silită! Să-i execuţi silit pe ăi de le-ai dat la licitaţii, obiective de miliarde, pe doi lei, nu pe mine! În ziua când îţi vei putea explica măcar biblic, şarlatania, atunci să ceri un leu de la mine! De aia nu mai pot eu că e vorba de stat, nu de tine ca persoană! Eşti reprezentantul statului în teritoriu şi nu te-a pus statul să mă furi! Îmi scrii mie pe hârtie că îmi aplici penalităţi la valoarea inflaţiei? Ce amuzant eşti, aproape că îmi pare rău că nu am oprit felicitarea, poate mă şi îndrăgosteam , într-un final! Şi acum mă scuteai de taxe! Doamne fereşte, dumneata scuteşti toţi borfaşii , fii de domni şi doamne, de la plata amenzilor, şi eu să-ţi dau bani? Deci, crede-mă, unul dintre noi glumeşte grotesc, şi nu ştiu de ce am senzaţia că nu sunt eu aia.
Am o listă cu nişte dudui, e oficială, o putem verifica, e anexă la o hotărâre de consiliu de acum câţiva ani ( e publică, n-am ciordit-o), prin care scuteai de taxe nişte lebede pe unde clare...doamne inginere, acum trecute discret la alte partide, sau doamne profesoare. Eu, de ce nu sunt scutită? Întreb, nu dau cu parul!
Hai că am lungit-o, îţi trimit înapoi scrisoarea şi poate refaci măcar textul, că nu e frumos să aminteşti de încălcarea legii, atâta vreme cât te afli fix cu bocancii pe drepturile mele. Şi dacă nu vă supăraţi, toată conducerea primăriei, până îmi răspundeţi şi mie cum mi-aţi luat banii în gaşcă, şi-mi prezentaţi motivul, poate îmi trimiteţi şi nişte fluturaşi lunari de salariu, că aşa e normal şi legal. Fluturas cu rubrici!Mie nu mi-aţi trimis nici măcar la modificarea salariului, înştiinţare. Vreţi legalitate? Poate începeţi voi, că eu învăţ paşii repede!
Îmi propusesem să-mi văd de viaţa mea ,liniştită, blogul meu se schimbase, eu am alte cerinţe şi alte abordări ale cuvântului scris, în general,dar nu! Vine Neacşu cu scrisoarea, să mă pună pe mine la zid!
Şi-mi ia mie la feliat ,viaţa privată şi pe cea de cuplu, o acritură păroasă, că eu am ce am cu tuleiele de pe corpul muierilor, care mă face să deschid vreun serial de postări din vremea când îi aducea ea piticului ramuri de vâsc în birou şi i le agăţa de lustră! Fetiţă, eu am respectat dramele care au curs în viaţa ta, de când erai mică, te-am iertat şi când ai venit la mine la bibliotecă plângând să nu te spun primarului că ai vrut să mă "faci" de nişte bani opriţi din salariu, dar stăpâneşte-ţi toanele de psiholoagă, că-ţi dau o veste proastă: pereţii primăriei încă mai au urechi! Şi după cum arăţi, e mică probabilitatea ca tu să beneficiezi de toate prerogativele vieţii de cuplu, aşa că piaptănă-ţi frustrările deasupra oalei tale!
Voi aţi înţeles greşit un lucru! Faptul că dormiţi cu portretul Zeusului local sub pernă, nu vă conferă imunitate! Şi , în general se distrează foarte copios când mă arunc pe voi, nu vă ia nici dracu apărarea! Aici, în povestire, e vorba de două verigi puternice, ca şi caracter: eu şi el. Voi sunteţi restul lumii, featuring! Eu pot să-i dau lejer o geantă-n cap, şi să-l conving că s-ar descurca perfect cu mai puţini dinţi, iar voi aveţi nevoie de perfuzii, doar dacă vă priveşte!
Avem şi dedicaţie, că trebuie să ne relaxăm!
Ashes of Love!
Miercuri. Zi de lună neagră pe c
asa scandalului. Simt aşa, un fior de energie negativa, prin dreptul primăriei, chiar de dimineaţă. Dar...coafura rezistă!!!Mă enervez la ora 10, dintr-un telefon. Mă mai hiperventilez un pic , pe la 12, când îmbrâncesc un bou beat-mort, şi-l proptesc într-un coş de gunoi. Ăla mă ruga de dimineaţă să-l pocnesc, dar abia la prânz mi-am făcut timp. N-am emoţii în program, că nu e nici ăsta băştinos de-al nostru,cred că a căzut din satelitul Sputnik 2.
Eeee, aveam un feeling, pe mine nu mă înşeală, vine pe direcţia vântului! Şi vine cu poşta!
Ce găsesc eu în uşă? Aveţi dreptul la trei încercări! Ştiam eu că am public inteligent, aţi ghicit din prima! O scrisoare! De la cine este? Ia să vedem, tot trei încercări! Salariaţii din primărie n-au voie să ghicescă, ei ştiu deja! De la pitiiiiiiic!!!!!!!!!!!!!! Nu pot să cred! E atâta vreme de când n-am mai primit o scrisoare de la pitic! De fapt, în toată viaţa mea, am primit două scrisori, de la el: una, acum zece ani, când mi-a transmis cu poşta (deşi eu lucram în primărie, semnam condica de două ori pe zi, acolo), că am fost sancţionată, mi s-a tăiat salariul şi că am produs o pagubă maaaare patrimoniului , prin lipsurile din inventar, şi a doua, acum trei ani. He-he, vă place scandalul, aş fi vrut să rămână între noi, aşa cum i-am promis, corectă fiind, dar mă râcâie şi mă provoacă! Mi-a trimis o felicitare din aia dark love, pe fond negru, cu trandafiri roşii, cu text asortat. I-am trimis-o înapoi, după ce am citit-o. Am fost dezgustată de trei lucruri: Unei femei trecute de 25 de ani nu mai ai voie să-i spui domnişoară, pentru că nu te adresezi certificatului de căsătorie,şi eu veneam cu un plus de 15 peste ăia 25 admişi;unei salariate pe care ai furat-o ca un şarlatan, nu-i spui după câţiva ani că e fină şi diafană, mai ales că eu sunt diafană ca şi o drujbă; o astfel de felicitare n-o trimiţi prin gardian, indiferent cât de discret crezi tu că este. Seara în pat, cu nevasta, mai trăncăne şi el săracul, şi-i spune că şeful l-a trimis la mine cu felicitări format Edwardian, sau Gothic. Aşa că sorry, i-am returnat frumos felicitarea, chiar nu era genul meu nimic din ceea ce reprezenta ea, şi chiar am fost ditamai doamna că nu i-am trimis-o nevesti-sii, chiar dacă toată familia lui crede că sunt nebuna din porumb! Am scris atâtea felicitări, pentru toată lumea din Nehoiu, că doar eu eram responsabilă cu textele în Primărie, am scris şi pentru edil, de ziua lui, dar , formulată ca pentru un om inteligent, care credeam că este , nu ca pentru un pipiţ.Am păstrat doar o scanare a felicitării ăleia negre, spre veşnică amintire! Stiu că nu e frumos, şi o femeie nu procedează astfel, am nişte repere foarte clare despre ceea ce trebuie spus şi ceea ce nu, dar dacă mnealui consideră că doar poşta rezolvă problemele dintre noi, în condiţiile în care eu locuiesc la două clădiri de sediul primăriei, let's play ! De ce mănânc borş, acum? Deoarece a comis-o rău de tot, tura asta! Îmi trimite acum scrisoare oficială că mă execută silit, dacă nu plătesc redevenţa aferentă concesiunii. Să ne adresăm direct, stimate domn, deşi ai să primeşti şi un răspuns scris, cu termeni administrativi, dar la fel de clari şi de concişi, ca şi scrisoarea ta, Neacşule din Câmpulung!
Mai întâi, te afli într-o eroare de adresă. Pun pariu că voiai s-o trimiţi la parterul Casei de cultură, pe versantul nordic, şi nu la etaj, pe cel sudic. Nu eu sunt Albă ca Zăpada, eu sunt Mama Vitregă.
Era bine să fi studiat atent problema înainte de a mi-o trimite completată profesionist de salariaţii serviciului de taxe şi impozite, că avem nişte amendamente: Am depus deja din 2007 o hârtie prin care renunţam la concesiune, deoarece e o mare ţeapă pe care credeai că ne-o dai şi ţi-am explicat între patru ochi, că nu pun botul la asta. Am citit împreună contractul şi ţi-am arătat unde vrei să mă arzi. Ţi-am şi lăsat dealtfel contractul în original, mi l-a şterpelit colonelul de fapt, şi nu mi l-a mai dat, după ce m-a aburit că-mi face el o schiţă. Vă rog să vi-l faceţi coif de seminţe, nu îmi trebuie. Şi e treaba dumitale, distinse edil, că n-ai vrut să înregistrezi hârtia, aici e numărul de prestidigitaţie al secretarei, care e foarte atentă la ieşirea documentelor, are o evidenţă de artistă, dar la intrare , înregistrează ce vrea muşchii ei! După douăzeci şi ceva de ani de meserie, poate perturba şi detectorul de minciuni, nu numai organele de anchetă, cu declaraţiile ei! Sărim peste ea, este insignifiantă şi mi-a produs greaţă destulă.
Revenim la scrisoare, şi scurtăm poezia momentului! Nu vezi un leu de la mine, şi nici să nu îndrăzneşti să te atingi de salariul meu! Singura dată când te-ai atins de el, a fost pe vremea când eram o proastă şi-mi tremurau genunchii de frica ta! Aşa cum nu sunteţi în stare, de zece ani, nici tu, nici vicele,nici jurista şefă, nici secretarul, nici contabila şefă, nici impertinenta aia care mi-a participat la inventar cu botul creţ de atâta profesionalism, să-mi precizaţi de ce mi-aţi furat banii şi al 13-lea salariu, şi garanţia de gestiune, şi 15% pe două luni, aşa cum nu puteţi să-mi prezentaţi valoarea bibliotecii şi rezultatul inventarului de atunci, tot aşa să nu-mi cereţi un ban! Atâta tupeu, nu credeam să ai, încât să mă iei pe mine cu executarea silită! Să-i execuţi silit pe ăi de le-ai dat la licitaţii, obiective de miliarde, pe doi lei, nu pe mine! În ziua când îţi vei putea explica măcar biblic, şarlatania, atunci să ceri un leu de la mine! De aia nu mai pot eu că e vorba de stat, nu de tine ca persoană! Eşti reprezentantul statului în teritoriu şi nu te-a pus statul să mă furi! Îmi scrii mie pe hârtie că îmi aplici penalităţi la valoarea inflaţiei? Ce amuzant eşti, aproape că îmi pare rău că nu am oprit felicitarea, poate mă şi îndrăgosteam , într-un final! Şi acum mă scuteai de taxe! Doamne fereşte, dumneata scuteşti toţi borfaşii , fii de domni şi doamne, de la plata amenzilor, şi eu să-ţi dau bani? Deci, crede-mă, unul dintre noi glumeşte grotesc, şi nu ştiu de ce am senzaţia că nu sunt eu aia.
Am o listă cu nişte dudui, e oficială, o putem verifica, e anexă la o hotărâre de consiliu de acum câţiva ani ( e publică, n-am ciordit-o), prin care scuteai de taxe nişte lebede pe unde clare...doamne inginere, acum trecute discret la alte partide, sau doamne profesoare. Eu, de ce nu sunt scutită? Întreb, nu dau cu parul!
Hai că am lungit-o, îţi trimit înapoi scrisoarea şi poate refaci măcar textul, că nu e frumos să aminteşti de încălcarea legii, atâta vreme cât te afli fix cu bocancii pe drepturile mele. Şi dacă nu vă supăraţi, toată conducerea primăriei, până îmi răspundeţi şi mie cum mi-aţi luat banii în gaşcă, şi-mi prezentaţi motivul, poate îmi trimiteţi şi nişte fluturaşi lunari de salariu, că aşa e normal şi legal. Fluturas cu rubrici!Mie nu mi-aţi trimis nici măcar la modificarea salariului, înştiinţare. Vreţi legalitate? Poate începeţi voi, că eu învăţ paşii repede!
Îmi propusesem să-mi văd de viaţa mea ,liniştită, blogul meu se schimbase, eu am alte cerinţe şi alte abordări ale cuvântului scris, în general,dar nu! Vine Neacşu cu scrisoarea, să mă pună pe mine la zid!
Şi-mi ia mie la feliat ,viaţa privată şi pe cea de cuplu, o acritură păroasă, că eu am ce am cu tuleiele de pe corpul muierilor, care mă face să deschid vreun serial de postări din vremea când îi aducea ea piticului ramuri de vâsc în birou şi i le agăţa de lustră! Fetiţă, eu am respectat dramele care au curs în viaţa ta, de când erai mică, te-am iertat şi când ai venit la mine la bibliotecă plângând să nu te spun primarului că ai vrut să mă "faci" de nişte bani opriţi din salariu, dar stăpâneşte-ţi toanele de psiholoagă, că-ţi dau o veste proastă: pereţii primăriei încă mai au urechi! Şi după cum arăţi, e mică probabilitatea ca tu să beneficiezi de toate prerogativele vieţii de cuplu, aşa că piaptănă-ţi frustrările deasupra oalei tale!
Voi aţi înţeles greşit un lucru! Faptul că dormiţi cu portretul Zeusului local sub pernă, nu vă conferă imunitate! Şi , în general se distrează foarte copios când mă arunc pe voi, nu vă ia nici dracu apărarea! Aici, în povestire, e vorba de două verigi puternice, ca şi caracter: eu şi el. Voi sunteţi restul lumii, featuring! Eu pot să-i dau lejer o geantă-n cap, şi să-l conving că s-ar descurca perfect cu mai puţini dinţi, iar voi aveţi nevoie de perfuzii, doar dacă vă priveşte!
Avem şi dedicaţie, că trebuie să ne relaxăm!
duminică, 21 noiembrie 2010
Specii...
... şi verigi lipsă
Noi n-avem piţipoance!
Este ruşinos să recunoşti aşa ceva, riscul este acela de a fi aruncaţi la malaxorul de reciclare, dar statistica şi realitatea se suprapun perfect. Nu sunt piţipoance în oraş! Nici cocalari, poate de aceea ne-am făcut de toată coca, prin toate ziarele, cu anunţul AJOFM în care Nehoiul caută cocalari profesionişti (de fapt, se căutau cocători în industria panificaţiei şi patiseriei)
Acum vreo câţiva ani, când încă nu se brenduise la OSIM categoria asta, aveam vreo două "piţi" prin orăşelul nostru, dar habar n-aveau că sunt vajnice promotoare ale acestei caste, şi s-au pierdut în anonimat, s-au irosit, ori s-au măritat.
Jinduim acum după ele, ca după bizoni, bouri ,zimbri, sau cum or fi taxând zoologii, speciile astea.
Ceea ce vedem noi de-a lungul lui DN-10 , sau de-a latul trotuarelor, nu sunt piţipoance en titre, ci doar nişte încercări lamentabile de a intra în parametrii proiectaţi pentru o piţipoancă; nişte fake-uri jenante.
N-au fetele UGG-suri, Vuitton, DKNY, şi D&G, nu se coafează laBest of Styling, dar improvizează!
Asta e arta! Asta e şi catastrofa! În cutia de carton de sub pat, arsenalul e complet: meşe de Barbie, gene cât dinţii de la pieptene, gablonzuri de plastic şi inox, un kil de unghii false, cu desene şi idiograme, farduri ieftine.... Toate astea, se aplică în set complet şi ele arată într-o juma' de oră ca şi când ar fi fost curioase să deschidă o sticlă de cocktail cu carbid. Mă uit cu milă spre săracele fete, care încearcă să exhibe agresiv şi să devină piţipoance, dar rezultatul e catastrofal: nişte Sandy Bell sau Sailor Moon!
Văd nişte eleve cu ciucuri şi jambiere peste cizmele scâlciate, cu poşete plictisite, atârnate "diva style"... chiar sunt tristă că nu respiră mai relaxat, atunci când se îmbracă. E greu să fii tânără şi să nu-ţi poţi permite nişte hăinuţe frumoase, dar, fetelor!!!! Puteţi fi frumoase fără să arătaţi ca a doua zi dimineaţa după Carnavalul din Veneţia. Nu vă mai îmbrăcaţi pe întuneric! Iar paietele au o destinaţie strictă: SCENA! Sau bara, după caz. Fiţi fericite că nu puteţi fi piţipoance!
Ideea e că nici nu prea au ce căuta piţipoancele pe la noi... nu au vad! Mă tem că ăsta e un motiv destul de întemeiat ca să ni se retragă statutul de oraş! Cum să n-ai piţipoance get-beget? Păi, uite-aşa, nu se justifică! Nu e mall, nu e cafenea Lavazza... Bambuu e, dar e genul "common people", sau chiar "after school". Săracii băieţi, au şi ei de-o bilă sau de-o bere, nu de-o piţipoancă.
Băieţi aşa, mai înjghebaţi, avem, dar sunt foarte inteligenţi! Au toată stima mea! Nu vor genul piţi, ci de-alea obişnuite, sau chiar ieftine, fără fiţe , fără mofturi cu excursii în Ibiza, bijuterii şi blănuri! Să dea ăştia un SUV pentru o petardă? Doamne fereşte, cu 100 de roni e asigurată săptămâna!
Frumoase , sunt! Avem vreo câteva exemplare de fete zdravene, de s-ar tăia cu ciobul pe faţă toate rapandulele şi năsoasele de la Tv, dacă le-ar vedea! De-astea crescute cu ştevie şi foi cu lapte, dar bucăţi! Au o leacă de nas pe sus, dar e bine măcar că nu le văd pe din-dosul Casei de cultură.
La noi, oricum pătrunde orice curent, cultural, vestimentar sau de care-o fi el, mult mai târziu decât la alţii, iar de la televizor nu se pot copia detaliile, aşa că s-ar putea să ne invadeze piţipoancele, când se vor fi stins definitiv ca specie, în alte părţi. E posibil orice, dacă au putut fi şi avangardiste fără să ştie, pot fi şi "down of the dinosaurs".
Am scris puţin azi, am făcut toată noaptea planton la torente, să agăţ o varinată mai bună de Harry Potter 7.
Pentru Harry Potter stau şi-n gârlă, dacă e nevoie. Am găsit o variantă de X CAM, că de unde DVDrip la ora asta, şi l-am văzut în culori sepia. Hai, că fără subtitrare nu ar fi bai, că mă descurc, dar cu emblema de la Warner Bros stând permanent pe ecran, asta e blasfemie! Hmmm, tot primele 3 filme HP mi-au plăcut, cu un băieţel ochelarist nostim, dar merge şi Deathly Hallows, chiar dacă pe jumătate! Dacă e Harry Potter, poate să fie şi cu Ţociu, regizat de Sergiu Nicolaescu!
Ce muzici avem duminica asta?
Noi n-avem piţipoance!
Este ruşinos să recunoşti aşa ceva, riscul este acela de a fi aruncaţi la malaxorul de reciclare, dar statistica şi realitatea se suprapun perfect. Nu sunt piţipoance în oraş! Nici cocalari, poate de aceea ne-am făcut de toată coca, prin toate ziarele, cu anunţul AJOFM în care Nehoiul caută cocalari profesionişti (de fapt, se căutau cocători în industria panificaţiei şi patiseriei)
Acum vreo câţiva ani, când încă nu se brenduise la OSIM categoria asta, aveam vreo două "piţi" prin orăşelul nostru, dar habar n-aveau că sunt vajnice promotoare ale acestei caste, şi s-au pierdut în anonimat, s-au irosit, ori s-au măritat.
Jinduim acum după ele, ca după bizoni, bouri ,zimbri, sau cum or fi taxând zoologii, speciile astea.
Ceea ce vedem noi de-a lungul lui DN-10 , sau de-a latul trotuarelor, nu sunt piţipoance en titre, ci doar nişte încercări lamentabile de a intra în parametrii proiectaţi pentru o piţipoancă; nişte fake-uri jenante.
N-au fetele UGG-suri, Vuitton, DKNY, şi D&G, nu se coafează laBest of Styling, dar improvizează!
Asta e arta! Asta e şi catastrofa! În cutia de carton de sub pat, arsenalul e complet: meşe de Barbie, gene cât dinţii de la pieptene, gablonzuri de plastic şi inox, un kil de unghii false, cu desene şi idiograme, farduri ieftine.... Toate astea, se aplică în set complet şi ele arată într-o juma' de oră ca şi când ar fi fost curioase să deschidă o sticlă de cocktail cu carbid. Mă uit cu milă spre săracele fete, care încearcă să exhibe agresiv şi să devină piţipoance, dar rezultatul e catastrofal: nişte Sandy Bell sau Sailor Moon!
Văd nişte eleve cu ciucuri şi jambiere peste cizmele scâlciate, cu poşete plictisite, atârnate "diva style"... chiar sunt tristă că nu respiră mai relaxat, atunci când se îmbracă. E greu să fii tânără şi să nu-ţi poţi permite nişte hăinuţe frumoase, dar, fetelor!!!! Puteţi fi frumoase fără să arătaţi ca a doua zi dimineaţa după Carnavalul din Veneţia. Nu vă mai îmbrăcaţi pe întuneric! Iar paietele au o destinaţie strictă: SCENA! Sau bara, după caz. Fiţi fericite că nu puteţi fi piţipoance!
Ideea e că nici nu prea au ce căuta piţipoancele pe la noi... nu au vad! Mă tem că ăsta e un motiv destul de întemeiat ca să ni se retragă statutul de oraş! Cum să n-ai piţipoance get-beget? Păi, uite-aşa, nu se justifică! Nu e mall, nu e cafenea Lavazza... Bambuu e, dar e genul "common people", sau chiar "after school". Săracii băieţi, au şi ei de-o bilă sau de-o bere, nu de-o piţipoancă.
Băieţi aşa, mai înjghebaţi, avem, dar sunt foarte inteligenţi! Au toată stima mea! Nu vor genul piţi, ci de-alea obişnuite, sau chiar ieftine, fără fiţe , fără mofturi cu excursii în Ibiza, bijuterii şi blănuri! Să dea ăştia un SUV pentru o petardă? Doamne fereşte, cu 100 de roni e asigurată săptămâna!
Frumoase , sunt! Avem vreo câteva exemplare de fete zdravene, de s-ar tăia cu ciobul pe faţă toate rapandulele şi năsoasele de la Tv, dacă le-ar vedea! De-astea crescute cu ştevie şi foi cu lapte, dar bucăţi! Au o leacă de nas pe sus, dar e bine măcar că nu le văd pe din-dosul Casei de cultură.
La noi, oricum pătrunde orice curent, cultural, vestimentar sau de care-o fi el, mult mai târziu decât la alţii, iar de la televizor nu se pot copia detaliile, aşa că s-ar putea să ne invadeze piţipoancele, când se vor fi stins definitiv ca specie, în alte părţi. E posibil orice, dacă au putut fi şi avangardiste fără să ştie, pot fi şi "down of the dinosaurs".
Am scris puţin azi, am făcut toată noaptea planton la torente, să agăţ o varinată mai bună de Harry Potter 7.
Pentru Harry Potter stau şi-n gârlă, dacă e nevoie. Am găsit o variantă de X CAM, că de unde DVDrip la ora asta, şi l-am văzut în culori sepia. Hai, că fără subtitrare nu ar fi bai, că mă descurc, dar cu emblema de la Warner Bros stând permanent pe ecran, asta e blasfemie! Hmmm, tot primele 3 filme HP mi-au plăcut, cu un băieţel ochelarist nostim, dar merge şi Deathly Hallows, chiar dacă pe jumătate! Dacă e Harry Potter, poate să fie şi cu Ţociu, regizat de Sergiu Nicolaescu!
Ce muzici avem duminica asta?
duminică, 14 noiembrie 2010
Frumuseţe în mediu potrivnic
Ce fac femeile cu un week-end?
Îl demitizeaza în cinci secunde!
Mai întâi ne facem planuri, riguroase şi înscrise în agendă, pe trei file. Cele care suntem în zodia Fecioarei, le şi desenăm. După care le anulăm, cu altele, contra-planuri, care încap pe cinci file.
Week-endul ăsta se preconfigurase cam de joi. Trebuia să fie aşa, mai...unplugged! A ieşit allegro ma non troppo!
Îmi pregătisem o carte care era în stand-by de vreo juma de an: Cântecul lui Agapito Robles, de Manuel Scorza. Îmi pregătisem două filme: God on trial şi un documentar de la matricşi de pe sait: Legend of Atlantis. Şi bine-nţeles, duminica, ziua mea de spa, cu Pink Floyd şi Whitesnake, inclus.
S-a bramburit aproape tot, nu m-am atins de carte, n-am văzut decât God on Trial, n-am ascultat nici şarpe alb în zeamă roz, dar spa-ul a fost spa.
Ieri am ieşit din casă, deşi jurasem că nu, dar îmi trebuiau nişte mănuşi; de menaj, desigur, că de care să foloseşti în week-end? Şi mă duc la megăzain. V-am mai zis eu că nu am o relaţie foarte intimă cu BigSmartul, de când m-au pus să plătesc o tavă de plastic de 4 lei, pe care n-am spart-o eu, dar plecase de nebună din raft, şi se uitau ăia la mine când m-au găsit lângă tavă, de ziceai că am spart un flacon cu virus Ebola! Dar mi-am călcat pe inimă şi mă mai duc din când în când, pentru că, fiind cu autoservire, am timp să mă uit la date, la etichete de compoziţie, fără să ţin vânzarea şi clienţii în loc. A devenit şi uşor insuportabil actul shoppingului, la ei, pentru că au introdus pază din aia de fiţe, security cyborg, stau unii ca Schwarzenegger, în capătul raftului şi se uită fix la tine, aşa, X-ray, de nu-ţi mai vine să pui în coş nimic! Era o doamnă care nu vedea foarte bine, îşi lua produsele şi se apropia de geam, ca să poată citi la lumina naturală, şi era roşie ca sfecla la faţă, se simţea foarte incomodată de personajul care se ţinea după ea, cu uniformă şi baston. Să mai bifăm la "minus" şi faptul că fetele care adaugă marfă în raft aleg momentul în care deja e gloată în magazin, şi îţi cer să le faci tu, cumpărătorul, loc, nu îţi fac ele loc, ţie. Poate un pic de organizare n-ar strica, mai ales că-l cunosc pe directorul de personal ca fiind un tip destul de pus la curent cu marketingul.
Deci, pe bune, ai senzaţia că eşti în lagăr de deportaţi, cu ăia după tine, printre rafturi. Nu înţeleg de ce nu au pus totuşi câteva camere de supraveghere, pentru că nu e deloc în regulă să ai câte-un "bade-n gard" din ăla după tine. Sărim peste aspect! Mă duc la mănuşi şi la saci menajeri! Acolo , în zonă, două ciufe, una arătând ca madam Crouella în mizerie vestimentară, lăsa impresia că e "vintigi", dar era de-a dreptul mototolită şi năclăită, şi alta care arăta ca o bucată de marmeladă de E-uri. Nu erau băştinoase, că la noi e târgul mic, ne ştim în ordine alfabetică. Doamne, ce de "vânturi" pe ele! Nu mai zic băşini, că mi-am pus moaţe şi mi-am făcut unghiile, deci încerc să mă şi comport ca o doamnă! Aia "vintigi" cică: Nu cred că au aici, dar în altă parte, nu cred, că mai sus era sat, doar aici e un pic de centru!
A-nceput să fiarbă bozgoroaica din mine! Să ne înţelegem, eu am voie să iau la pietre şi autorităţile, şi să şi fac mişto de Nehoiul ăsta, care arată ca un grup de saivane, pentru că aici stau, aici îmi votez aleşii...e la mine-n târlă, ca să continuu cu genul ăsta de termeni. Dar, dacă vine vreunul şi scoate băşici , ca broasca, vai, ce oraş de doi lei, sau strâmbă din nas... păi pleacă pietrele la vale, neamule!
Nu găseam , de nervi, sacii pe care-i voiam, şi o pune dracu p-aia vintigi, să se apropie de mine. Mai era o fătucă prin zonă, dar m-a preferat pe mine!!!! Până să vorbescă, foindu-se în parpalacul ei, am simţit o duhoare de transpiraţie crâncenă! Şi mă abordează; fără "mă scuzaţi", fără "fiţi amabilă" , că eu, de abia aşteptam să fiu! E a doua oară când mi se întâmplă să dau de nişte simandicoase care nu găsesc magazinul la nivelul lor. Cică:
-Mai aveţi vreun alt magazin mai răsărit decât ăsta, în Nehoiu?
- Mai răsărit, înseamnă pe regim de înălţime ? Sau cum? Deja îi dădeam variante, ca să mă enerveze şi mai tare!
- Nu,zice ea, făcând botul ca un moţ de pungă,ca să văd eu că e din vreun megalopolis de oraş, spre deosebire de mine, plebeea peizană .Adică aşa, mai deosebit, mai aprovizionat, continua ea.
- Doamne fereşte, cât de aprovizionat, că au aici de toate, afară doar de icre negre, probabil, dar nu cred să fie mare necaz dacă rezistaţi până la Buzău, fără ele!
- Îmhm, geme aia, nu găsesc aici ce vreau eu, iar la celelalte magazine, nici atât!
Ce-o fi vrând asta, trăi-ţi-ar, ceafă de dinozaur, pipote de archaeopteryx???
Se întoarce cu mu... pardon, cu botul ei creţ, şi dă să plece. Mamă, care faci gogoşi, tu le faci, tu le miroşi! Când a început aia să pută şi mai tare!!! O las să ajungă la maşină, peste drum, unde parcase, şi-i arunc petarda:
- Să ştiţi că totuşi, săpun se găseşte la toate dughenele din oraş!
-Dar eu nu vreu săpun, zice aia uitându-se la mine ca la spatele casei.
- Păi, se simte încăpăţânarea dvs. ! Se simte de la câţiva metri!
Intră aia ca marmelada făcută din acuarele, în rol: Nu ţi se pare că vorbeşti ne-ntrebată? Ia uite, obraznica de ea!
- Ba da, mi se pare, dar îţi dau un sfat binevoitor, încearcă să nu intri în locaţii de lux, că s-ar putea să declanşezi alarmele de fum!
S-a produs gălăgie, fetele au dat să explice unor cetăţeni care treceau, că sunt o nesimţită, cetăţenii erau vecinii mei, ei ştiu deja asta, dar ne simpatizăm, şi pfuuu, ce m-am descărcat!
A urmat o zi de abureală, cu ceva menaj forţat, iar aaaaazi, am zis: spa! Măşti, căşti, peelinguri, gomaje, m-am dat cu nişte smacuri anticeluloză, ziceai că sunt alien vs. predator, luceam ca o gogomârlă din aia de metal, şi uite-aşa s-a dus week-endul! Run, baby, run!
Un pic de Whitesnake? Se faceee!
Îl demitizeaza în cinci secunde!
Mai întâi ne facem planuri, riguroase şi înscrise în agendă, pe trei file. Cele care suntem în zodia Fecioarei, le şi desenăm. După care le anulăm, cu altele, contra-planuri, care încap pe cinci file.
Week-endul ăsta se preconfigurase cam de joi. Trebuia să fie aşa, mai...unplugged! A ieşit allegro ma non troppo!
Îmi pregătisem o carte care era în stand-by de vreo juma de an: Cântecul lui Agapito Robles, de Manuel Scorza. Îmi pregătisem două filme: God on trial şi un documentar de la matricşi de pe sait: Legend of Atlantis. Şi bine-nţeles, duminica, ziua mea de spa, cu Pink Floyd şi Whitesnake, inclus.
S-a bramburit aproape tot, nu m-am atins de carte, n-am văzut decât God on Trial, n-am ascultat nici şarpe alb în zeamă roz, dar spa-ul a fost spa.
Ieri am ieşit din casă, deşi jurasem că nu, dar îmi trebuiau nişte mănuşi; de menaj, desigur, că de care să foloseşti în week-end? Şi mă duc la megăzain. V-am mai zis eu că nu am o relaţie foarte intimă cu BigSmartul, de când m-au pus să plătesc o tavă de plastic de 4 lei, pe care n-am spart-o eu, dar plecase de nebună din raft, şi se uitau ăia la mine când m-au găsit lângă tavă, de ziceai că am spart un flacon cu virus Ebola! Dar mi-am călcat pe inimă şi mă mai duc din când în când, pentru că, fiind cu autoservire, am timp să mă uit la date, la etichete de compoziţie, fără să ţin vânzarea şi clienţii în loc. A devenit şi uşor insuportabil actul shoppingului, la ei, pentru că au introdus pază din aia de fiţe, security cyborg, stau unii ca Schwarzenegger, în capătul raftului şi se uită fix la tine, aşa, X-ray, de nu-ţi mai vine să pui în coş nimic! Era o doamnă care nu vedea foarte bine, îşi lua produsele şi se apropia de geam, ca să poată citi la lumina naturală, şi era roşie ca sfecla la faţă, se simţea foarte incomodată de personajul care se ţinea după ea, cu uniformă şi baston. Să mai bifăm la "minus" şi faptul că fetele care adaugă marfă în raft aleg momentul în care deja e gloată în magazin, şi îţi cer să le faci tu, cumpărătorul, loc, nu îţi fac ele loc, ţie. Poate un pic de organizare n-ar strica, mai ales că-l cunosc pe directorul de personal ca fiind un tip destul de pus la curent cu marketingul.
Deci, pe bune, ai senzaţia că eşti în lagăr de deportaţi, cu ăia după tine, printre rafturi. Nu înţeleg de ce nu au pus totuşi câteva camere de supraveghere, pentru că nu e deloc în regulă să ai câte-un "bade-n gard" din ăla după tine. Sărim peste aspect! Mă duc la mănuşi şi la saci menajeri! Acolo , în zonă, două ciufe, una arătând ca madam Crouella în mizerie vestimentară, lăsa impresia că e "vintigi", dar era de-a dreptul mototolită şi năclăită, şi alta care arăta ca o bucată de marmeladă de E-uri. Nu erau băştinoase, că la noi e târgul mic, ne ştim în ordine alfabetică. Doamne, ce de "vânturi" pe ele! Nu mai zic băşini, că mi-am pus moaţe şi mi-am făcut unghiile, deci încerc să mă şi comport ca o doamnă! Aia "vintigi" cică: Nu cred că au aici, dar în altă parte, nu cred, că mai sus era sat, doar aici e un pic de centru!
A-nceput să fiarbă bozgoroaica din mine! Să ne înţelegem, eu am voie să iau la pietre şi autorităţile, şi să şi fac mişto de Nehoiul ăsta, care arată ca un grup de saivane, pentru că aici stau, aici îmi votez aleşii...e la mine-n târlă, ca să continuu cu genul ăsta de termeni. Dar, dacă vine vreunul şi scoate băşici , ca broasca, vai, ce oraş de doi lei, sau strâmbă din nas... păi pleacă pietrele la vale, neamule!
Nu găseam , de nervi, sacii pe care-i voiam, şi o pune dracu p-aia vintigi, să se apropie de mine. Mai era o fătucă prin zonă, dar m-a preferat pe mine!!!! Până să vorbescă, foindu-se în parpalacul ei, am simţit o duhoare de transpiraţie crâncenă! Şi mă abordează; fără "mă scuzaţi", fără "fiţi amabilă" , că eu, de abia aşteptam să fiu! E a doua oară când mi se întâmplă să dau de nişte simandicoase care nu găsesc magazinul la nivelul lor. Cică:
-Mai aveţi vreun alt magazin mai răsărit decât ăsta, în Nehoiu?
- Mai răsărit, înseamnă pe regim de înălţime ? Sau cum? Deja îi dădeam variante, ca să mă enerveze şi mai tare!
- Nu,zice ea, făcând botul ca un moţ de pungă,ca să văd eu că e din vreun megalopolis de oraş, spre deosebire de mine, plebeea peizană .Adică aşa, mai deosebit, mai aprovizionat, continua ea.
- Doamne fereşte, cât de aprovizionat, că au aici de toate, afară doar de icre negre, probabil, dar nu cred să fie mare necaz dacă rezistaţi până la Buzău, fără ele!
- Îmhm, geme aia, nu găsesc aici ce vreau eu, iar la celelalte magazine, nici atât!
Ce-o fi vrând asta, trăi-ţi-ar, ceafă de dinozaur, pipote de archaeopteryx???
Se întoarce cu mu... pardon, cu botul ei creţ, şi dă să plece. Mamă, care faci gogoşi, tu le faci, tu le miroşi! Când a început aia să pută şi mai tare!!! O las să ajungă la maşină, peste drum, unde parcase, şi-i arunc petarda:
- Să ştiţi că totuşi, săpun se găseşte la toate dughenele din oraş!
-Dar eu nu vreu săpun, zice aia uitându-se la mine ca la spatele casei.
- Păi, se simte încăpăţânarea dvs. ! Se simte de la câţiva metri!
Intră aia ca marmelada făcută din acuarele, în rol: Nu ţi se pare că vorbeşti ne-ntrebată? Ia uite, obraznica de ea!
- Ba da, mi se pare, dar îţi dau un sfat binevoitor, încearcă să nu intri în locaţii de lux, că s-ar putea să declanşezi alarmele de fum!
S-a produs gălăgie, fetele au dat să explice unor cetăţeni care treceau, că sunt o nesimţită, cetăţenii erau vecinii mei, ei ştiu deja asta, dar ne simpatizăm, şi pfuuu, ce m-am descărcat!
A urmat o zi de abureală, cu ceva menaj forţat, iar aaaaazi, am zis: spa! Măşti, căşti, peelinguri, gomaje, m-am dat cu nişte smacuri anticeluloză, ziceai că sunt alien vs. predator, luceam ca o gogomârlă din aia de metal, şi uite-aşa s-a dus week-endul! Run, baby, run!
Un pic de Whitesnake? Se faceee!
joi, 11 noiembrie 2010
Sărim peste băltoace
Ce mai vineri, ce mai noapte! Rău mai e fără Triferment în dulăpiorul de medicamente, şi cu farmacista la mii de kilometri departare!
M-am scăpat la meniu "thai" pentru masa de seară, şi l-am agresat cu şi mai mult curry şi chili decât trebuia, astfel încât m-am trezit înghiţitor de săbii şi de flăcări. De ce se răcea preparatul , de aia pişca mai cu spor!
M-am gândit, resemnată (după ce am liniştit tot din platou): o să fie cu finalizare, ca tot ce e "thai"!
Şi mă sucesc, şi mă răsucesc, şi mă mut de la computer în pat şi din pat în baie, iar de acolo, în camera de zi, că era mai răcoare şi în dormitor mi se părea ca-ntr-o secţie de sticlărie... Şi se face miezul nopţii...şi jur că nu mai mănânc seara decât apă Pi . Apropo, habar n-aveam ce dracu-i aia apă Pi, credeam că e de la Bivolaru din reţetă, dar cică e apă de mare sculă, pură ca aurul monoatomic...te doare capul, ce mai descoperă ăştia! Deci două doze de apă Pi, simplificate ca expresie, înseamnă Pi-Pi ? Lasă, că mai bine bem de la ţeavă, apă chioară!
Ies afară, mă plimb prin grădină. Îi invidiez pe cei care au luminile stinse, înseamnă că ei dorm. Aud voci! Nu e bine, înseamnă că şi psihicul mi-a fost invadat de chili. Disting replici! Stai că m-am liniştit, chiar e cineva pe stradă, deci nu sunt singura cu suferinţe în program, se poate şi mai rău la unii, care au plecat din casă!
Intră logica de avarie în program şi realizez că sunt adolescenţii de la Balul Bobocilor (predestinată denumire, pentru digestia mea !). Au ieşit şi ei pe afară, la o bere, la o ţigară, la o vrăjeală. Şi pentru ei se aplică denumirea balului, tot în aria digestiei, pentru că, după fiecare manifestare de gen, strada mea arată jalnic!
Acum era vorba de o pereche, în înţelesul clasic al expresiei, adică un băiat şi o fată. Aş fi vrut să nu-i deranjez cu prezenţa mea, să nu-i stingheresc, dar aveam nevoie şi de aer. Stau ghemuită pe prag, să nu mă descopere, şi să mă ia cu: ce-ai mamaie, n-ai somn? Nu pot s-o gâdil şi io p-asta, că stai mata liliac huhurez p-afară? De precizat că orice trece peste 30 de ani e mamaie, pentru ei, iar orice trece peste 40 , poate fi chiar fosila!
Îl aud pe el: Măi, eu credeam că semeseurile alea pe care mi le-ai scris sunt sincere şi chiar ţii la mine!
(Eee, ce nu zice omul la necaz , la plictiseală şi la băutură!)
Ea: Da, alea erau acum 3
luni, eram în vacanţă, n-aveam ce face! Dar m-am împăcat cu...X.
El, schimbând registrul: Şi unde e X ăla, fă, în seara asta? De ce eşti singură?
Ea: Păi cum să vină la Balul Bobocilor, că e mai mare ca noi, şi nu trebuie să fie văzut!
(Hoppaaa! E din categoria oldies and goldies; însurat şi cu bani! Visul halucinogen al oricărei fete)
El: Şi ce-ţi oferă el, fă? O plimbare cu maşina sâmbăta noaptea, biiiiiiiiiiiiiiip, şi o şaorma?
Ea: Da tu ce-mi oferi? Pupici pe mes ?
Urmează o îmbrânceală scurtă, ea fiind cu spatele lipit de gard, el fixând-o de umeri, ea scapă şi pleacă spunând: Hai că deja m-ai plicitisit şi eu de aia am ieşit cu tine, să-ţi spun să nu te mai ţii după mine ca să nu-ţi facă X probleme, să stii!
El strigă după ea, cu năduf: z'morţii mă-tii de panaramă!
Se trânteşte pe bordură şi-şi aprinde o ţigară. Nu se poate stăpâni, midnight-psychologistul din mine, şi ies pe poartă. Mă aşez lângă el, era intimidat şi nervos că am apărut şi eu dar l-am calmat scurt.
Dragul meu-zic- tu o iubeşti p-asta, se deduce din înjurătură. Cu cât o zici mai cu foc, cu atât îţi pasă mai mult de ea! Drama nu e a ta, e a ei! Frumuseţea vîrstei voatre constă tocmai în asta: că puteţi ieşi ziua în amiaza mare, pe stradă sau prin parc, de mână, să vă pupaţi şi să vă îmbrăţişaţi, fără a părea vulgari, ci doar cu aura aia a inocenţei pure, prin care au trecut toate generaţiile! Ea e schilodită din start de bucuria asta! O fată de vârsta ei, care alege să fie noctivoră, care se "ţine" cu un bărbat însurat şi care e constrânsă de pretenţiile geloase ale acestuia: să nu iasă cu nimeni, să fie doar trofeul lui, să se bucure doar de escapade cu pătura în cap, pe bancheta din spate...ea îşi ratează voluntar spectacolul adolescenţei! Să nu boceşti după ea, aşa cum nici fetelor nu le recomand să bocească după voi, băieţii! Trăiţi-vă incandescent perioada asta, pentru că maturitatea şi maturizarea vin cu drame, cu spaime, cu responsabilităţi şi obligaţii, cu tot bagajul aferent! Du-te înapoi în discotecă şi uită episodul ăsta, dansează cu toate fetele, alege să ieşi la pupat cu una care nu e păzită cu faza lungă din maşină, de vreun rinocer furios... şi viaţa o să ţi se pară frumoasă!
El: Da, doamnă, dar m-a jignit!
Eu: Cu ce?
El: Fiindcă l-a ales p-ăla! Am şi eu orgoliul meu! Ăla e de vârsta lu tac-su!
Eu râd: Aşa crezi tu, că te-a jignit? S-a jignit singură, într-un fel dureros! Mândria şi demnitatea unei fete/femei nu stau în ochii , în abordarea, sau în adresarea bărbatului. Stau la ea în atitudine! Vrei să fii considerată preş, te aşezi în poziţie de preş!
Te-ai supărat că te-am deranjat, şi am venit să-ţi ţin lecţii? Nu asta a fost intenţia mea , doar mi-a părut rău că te văd aşa, într-o seară în care ar trebui să te distrezi, pentru că e o seară care vi se adresează, totuşi!
El: Nu m-am supărat, dimpotrivă, mi-a părut bine!
A plecat fluierând, şi şi-a pus muzică la telefon.
Iar mie îmi trecuse răul. La fel cum trecuse de mult şi miezul nopţii!
Câţi ani au trecut de la reuniunile noastre din liceu? 25!!! Ce s-a schimbat, de atunci? Doar generaţiile. În rest, unii sărim peste băltoace, alţii trecem prin ele si-i stropim si pe altii!
M-am scăpat la meniu "thai" pentru masa de seară, şi l-am agresat cu şi mai mult curry şi chili decât trebuia, astfel încât m-am trezit înghiţitor de săbii şi de flăcări. De ce se răcea preparatul , de aia pişca mai cu spor!
M-am gândit, resemnată (după ce am liniştit tot din platou): o să fie cu finalizare, ca tot ce e "thai"!
Şi mă sucesc, şi mă răsucesc, şi mă mut de la computer în pat şi din pat în baie, iar de acolo, în camera de zi, că era mai răcoare şi în dormitor mi se părea ca-ntr-o secţie de sticlărie... Şi se face miezul nopţii...şi jur că nu mai mănânc seara decât apă Pi . Apropo, habar n-aveam ce dracu-i aia apă Pi, credeam că e de la Bivolaru din reţetă, dar cică e apă de mare sculă, pură ca aurul monoatomic...te doare capul, ce mai descoperă ăştia! Deci două doze de apă Pi, simplificate ca expresie, înseamnă Pi-Pi ? Lasă, că mai bine bem de la ţeavă, apă chioară!
Ies afară, mă plimb prin grădină. Îi invidiez pe cei care au luminile stinse, înseamnă că ei dorm. Aud voci! Nu e bine, înseamnă că şi psihicul mi-a fost invadat de chili. Disting replici! Stai că m-am liniştit, chiar e cineva pe stradă, deci nu sunt singura cu suferinţe în program, se poate şi mai rău la unii, care au plecat din casă!
Intră logica de avarie în program şi realizez că sunt adolescenţii de la Balul Bobocilor (predestinată denumire, pentru digestia mea !). Au ieşit şi ei pe afară, la o bere, la o ţigară, la o vrăjeală. Şi pentru ei se aplică denumirea balului, tot în aria digestiei, pentru că, după fiecare manifestare de gen, strada mea arată jalnic!
Acum era vorba de o pereche, în înţelesul clasic al expresiei, adică un băiat şi o fată. Aş fi vrut să nu-i deranjez cu prezenţa mea, să nu-i stingheresc, dar aveam nevoie şi de aer. Stau ghemuită pe prag, să nu mă descopere, şi să mă ia cu: ce-ai mamaie, n-ai somn? Nu pot s-o gâdil şi io p-asta, că stai mata liliac huhurez p-afară? De precizat că orice trece peste 30 de ani e mamaie, pentru ei, iar orice trece peste 40 , poate fi chiar fosila!
Îl aud pe el: Măi, eu credeam că semeseurile alea pe care mi le-ai scris sunt sincere şi chiar ţii la mine!
(Eee, ce nu zice omul la necaz , la plictiseală şi la băutură!)
Ea: Da, alea erau acum 3
luni, eram în vacanţă, n-aveam ce face! Dar m-am împăcat cu...X.El, schimbând registrul: Şi unde e X ăla, fă, în seara asta? De ce eşti singură?
Ea: Păi cum să vină la Balul Bobocilor, că e mai mare ca noi, şi nu trebuie să fie văzut!
(Hoppaaa! E din categoria oldies and goldies; însurat şi cu bani! Visul halucinogen al oricărei fete)
El: Şi ce-ţi oferă el, fă? O plimbare cu maşina sâmbăta noaptea, biiiiiiiiiiiiiiip, şi o şaorma?
Ea: Da tu ce-mi oferi? Pupici pe mes ?
Urmează o îmbrânceală scurtă, ea fiind cu spatele lipit de gard, el fixând-o de umeri, ea scapă şi pleacă spunând: Hai că deja m-ai plicitisit şi eu de aia am ieşit cu tine, să-ţi spun să nu te mai ţii după mine ca să nu-ţi facă X probleme, să stii!
El strigă după ea, cu năduf: z'morţii mă-tii de panaramă!
Se trânteşte pe bordură şi-şi aprinde o ţigară. Nu se poate stăpâni, midnight-psychologistul din mine, şi ies pe poartă. Mă aşez lângă el, era intimidat şi nervos că am apărut şi eu dar l-am calmat scurt.
Dragul meu-zic- tu o iubeşti p-asta, se deduce din înjurătură. Cu cât o zici mai cu foc, cu atât îţi pasă mai mult de ea! Drama nu e a ta, e a ei! Frumuseţea vîrstei voatre constă tocmai în asta: că puteţi ieşi ziua în amiaza mare, pe stradă sau prin parc, de mână, să vă pupaţi şi să vă îmbrăţişaţi, fără a părea vulgari, ci doar cu aura aia a inocenţei pure, prin care au trecut toate generaţiile! Ea e schilodită din start de bucuria asta! O fată de vârsta ei, care alege să fie noctivoră, care se "ţine" cu un bărbat însurat şi care e constrânsă de pretenţiile geloase ale acestuia: să nu iasă cu nimeni, să fie doar trofeul lui, să se bucure doar de escapade cu pătura în cap, pe bancheta din spate...ea îşi ratează voluntar spectacolul adolescenţei! Să nu boceşti după ea, aşa cum nici fetelor nu le recomand să bocească după voi, băieţii! Trăiţi-vă incandescent perioada asta, pentru că maturitatea şi maturizarea vin cu drame, cu spaime, cu responsabilităţi şi obligaţii, cu tot bagajul aferent! Du-te înapoi în discotecă şi uită episodul ăsta, dansează cu toate fetele, alege să ieşi la pupat cu una care nu e păzită cu faza lungă din maşină, de vreun rinocer furios... şi viaţa o să ţi se pară frumoasă!
El: Da, doamnă, dar m-a jignit!
Eu: Cu ce?
El: Fiindcă l-a ales p-ăla! Am şi eu orgoliul meu! Ăla e de vârsta lu tac-su!
Eu râd: Aşa crezi tu, că te-a jignit? S-a jignit singură, într-un fel dureros! Mândria şi demnitatea unei fete/femei nu stau în ochii , în abordarea, sau în adresarea bărbatului. Stau la ea în atitudine! Vrei să fii considerată preş, te aşezi în poziţie de preş!
Te-ai supărat că te-am deranjat, şi am venit să-ţi ţin lecţii? Nu asta a fost intenţia mea , doar mi-a părut rău că te văd aşa, într-o seară în care ar trebui să te distrezi, pentru că e o seară care vi se adresează, totuşi!
El: Nu m-am supărat, dimpotrivă, mi-a părut bine!
A plecat fluierând, şi şi-a pus muzică la telefon.
Iar mie îmi trecuse răul. La fel cum trecuse de mult şi miezul nopţii!
Câţi ani au trecut de la reuniunile noastre din liceu? 25!!! Ce s-a schimbat, de atunci? Doar generaţiile. În rest, unii sărim peste băltoace, alţii trecem prin ele si-i stropim si pe altii!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)